Delayed-flight compensation claim against airline branch: jurisdiction fixed with Buftea Court; lower-court declinations set aside.

Şedinţa publică din data de 7 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia Civilă la 28.02.2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 400 euro, cu titlu de compensaţie pentru întârzierea zborului, precum şi la plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat că a devenit titulara creanţei, prin achiziţia acesteia de la C., în baza contractului de cesiune de creanţă nr. x, ataşat cererii.

În drept, au fost invocate prevederile din Regulamentul (CE) nr. 261/2004, Regulamentul nr. 1215/2012, art. 1026-1033 C. proc. civ., art. 1.522, art. 1.566-1.586 C. civ., precum şi jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin sentinţa civilă nr. 9463/27.10.2023, Judecătoria Buftea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit biletului de transport aerian care întemeiază cererea de despăgubire, zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Larnaca, Cipru, iar ca punct de sosire Cluj-Napoca, România.

În determinarea competenţei, instanţa a avut în vedere art. 7 pct. 1 lit. b) teza a II-a din Regulamentul UE nr. 1215/2012 şi jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; în acest sens, a făcut referire la hotărârea din 11.04.2019, pronunţată în cauza C-464/18, ZX şi Ryanair DAC (ECLI:EU:C:2019:311), prin care s-a reţinut că art. 7 pct. 5 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că o instanţă a unui stat membru nu este competentă să soluţioneze un litigiu referitor la o acţiune în despăgubire formulată în temeiul art. 7 din Regulamentul nr. 261/2004 şi îndreptată împotriva unei companii aeriene stabilite pe teritoriul unui alt stat membru, pentru motivul că această companie deţine în circumscripţia instanţei sesizate o sucursală, fără ca această sucursală să fi fost parte la relaţia juridică dintre companie şi pasagerul în cauză. De asemenea, a făcut referire şi la hotărârea din 09.07.2009, C-204/08, Rehder împotriva Air Baltic Corporation (ECLI:EU:C:2009:439), prin care s-a stabilit că "în ceea ce priveşte zborurile întârziate şi despăgubirile care trebuie plătite pentru încălcarea acestui tip de contract de transport, Curtea consideră că atât locul de plecare, cât şi locul destinaţiei finale sunt la fel de importante în cadrul contractului, stabilind astfel o legătură teritorială suficientă între aceste locuri şi orice procedură care rezultă din situaţia contractuală".

Astfel, având în vedere caracterul obligatoriu al dispoziţiilor din Regulamentul UE nr. 1215/2012, instanţa a concluzionat că se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de destinaţie al zborului, în speţă, Judecătoria Cluj-Napoca.

Prin sentinţa civilă nr. 946/CC/16.01.2024, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în speţă, competenţa teritorială este una relativă, de ordine privată, fiind aplicabile, după caz, art. 107 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât instanţa sesizată iniţial nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Totodată, instanţa a apreciat că art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul CE nr. 44/2001, invocat de Judecătoria Buftea, nu este aplicabil în cauză; cu toate acestea, chiar dacă ar fi fost incident, a evidenţiat că instanţa de trimitere a interpretat greşit această normă. Astfel, dacă ar fi concluzionat că instanţele din România nu sunt competente din punct de vedere general (internaţional), soluţia ar fi fost respingerea cererii, ca nefiind de competenţa instanţelor române, în conformitate cu art. 130 alin. (1), art. 1.071 alin. (1) şi (2) şi art. 132 alin. (4) C. proc. civ.. în schimb, dacă ar fi identificat un temei juridic pentru competenţa instanţelor române - din punct de vedere teritorial, faţă de obiectul cererii, soluţia ar fi fost stabilirea propriei competenţe, în conformitate cu art. 107 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Aşadar, subliniind că toate aceste norme sunt de ordine privată, a concluzionat că instanţa nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei în astfel de situaţii.

În legătură cu interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-204/08, invocată de Judecătoria Buftea, privind competenţa instanţei în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, instanţa a reţinut că aceasta se referă la Regulamentul CE nr. 261/2004, care stabileşte norme comune în materie de compensare şi asistenţă a pasagerilor în caz de refuz la îmbarcare, anulare sau întârziere prelungită a zborurilor. Domeniul de aplicare al acestui regulament se referă exclusiv la drepturile pasagerilor, conform art. 3 din acelaşi regulament. Astfel, interpretarea dată în cauza C-204/08 presupune deci aplicabilitatea acestui regulament, ori nu este cazul în speţă, deoarece părţile litigiului sunt reclamanta - o persoană juridică română, cesionar al creanţei valorificate împotriva pârâtei - operator aerian.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 26.01.2024.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamantă - A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei - B. - Sucursala Otopeni, societate străină având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene şi un sediu secundar în România, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 400 euro reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului x/29.07.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport de izvorul obligaţiei de plată solicitate, trebuie observat că dispoziţiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru: (...) în privinţa unei contestaţii rezultate din activitatea unei sucursale, a agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză".

De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reţine că, "Normele de competenţă trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate şi să se întemeieze pe principiul conform căruia competenţa este determinată, în general, de domiciliul pârâtului şi, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepţia câtorva situaţii bine definite în care materia litigiului sau autonomia părţilor justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenţei normelor comune şi a evitării conflictelor de competenţă.".

Este adevărat că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunţată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation s-a reţinut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanţa locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - se interpretează în sensul că este competentă instanţa din statul unde se află locul de plecare sau instanţa din statul locului de sosire a avionului deoarece raţiunea regulamentului este de a stabili instanţa cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluţioneze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul al cărei instanţă este competentă a soluţiona cererea, determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, pretenţia reclamantei priveşte activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidenţa art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj-Napoca ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competenţă teritorială alternativă sunt, aşa cum rezultă din economia art. 126 C. proc. civ., norme de competenţă de ordine privată de la care părţile pot deroga, fie în scris, fie verbal în faţa instanţei de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanţe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Cum necompetenţa de ordine privată a instanţei nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, aşa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanţa supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptăţită să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă de ordine privată, devenind competentă a soluţiona pricina ca urmare a învestirii sale de reclamantă urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepţiei de necompetenţă în termenul limită reglementat de lege.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 131 şi art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2024.