Competence of enforcement court for fixing definitive penalty sums under Art. 906(4) CCP: unity of enforcement court principle bars re-evaluation after authorization
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction by ruling in favor of the creditor, ordering that the Court of Sector 1 Bucharest retains competence to adjudicate the dispute, thereby overriding the conflicting declinations by the lower courts. The case involved a civil enforcement procedure where creditors sought the definitive fixing of late penalty sums under Article 906(4) of the Code of Civil Procedure for a debtor who failed to execute an enforcement title; a jurisdictional conflict arose because the initial court of execution declined competence based on the debtor's registered head office location, while the alternative court asserted competence based on the fact that it had previously authorized the compulsory enforcement. Relying on the principle of the unity of the enforcement court and the binding legal interpretation established by Supreme Court Decision No. 20/2021, the court held that once a court authorizes compulsory enforcement, it becomes the competent enforcement court for all subsequent incidents, including the fixation of penalties, and cannot be reassigned based on the debtor's domicile or seat.
Legislator headnote
AI generatedart. 906 alin. (4) C. proc. civ, art. 651 C. proc. civ, art. 906 alin. (1) C. proc. civ, art. 517 alin. (4) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Competence of enforcement court for fixing definitive penalty sums under Art. 906(4) CCP: unity of enforcement court principle bars re-evaluation after authorization: Pentru a hotărî astfel, a evocat art. 906 alin. (4) şi art. 651 C. proc. civ., precum şi decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, şi a reţinut că Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, având în vedere că prin încheierea din 11.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 5299/14.09.2019, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2018 la cererea creditorului A..
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 martie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 06.07.2022, creditorii A. şi B. au chemat în judecată debitoarea C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să fixeze suma definitivă ce li se datorează cu titlu de penalităţi, pentru perioada cuprinsă între 29.03.2022 şi 29.06.2022, conform art. 906 alin. (4) C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 9911/21.11.2022, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.
Pentru a pronunţa astfel, a constatat că din înscrisurile din dosarul de executare nr. 549/2019 al B.E.J. D. rezultă că debitoarea este C. S.A., şi nu E. S.A., o societate neînregistrată la Registrul Comerţului şi al cărui sediu se află în Grecia. Prin urmare, a apreciat că, deşi reprezentantul debitoarei în România, E. S.A., îşi are sediul în Sectorul 1, această circumstanţă nu este de natură a conduce la concluzia că instanţa de executare este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, întrucât, conform art. 651 C. proc. civ., competenţa instanţei de executare nu poate fi stabilită în funcţie de sediul reprezentantului debitoarei, ci este determinată prin raportare la sediul social al debitoarei.
Totodată, a mai reţinut că nici împrejurarea că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a încuviinţat executarea silită şi, ulterior, a stabilit penalităţile conform art. 906 alin. (1) C. proc. civ., nu este de natură a conduce la concluzia că aceasta a devenit competentă în cauză; prevederile legale anterior menţionate stabilesc clar că instanţa de executare stabilită conform art. 651 C. proc. civ. soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite şi celelalte incidente din cursul executării, şi nu invers.
Prin urmare, instanţa a concluzionat că Judecătoria Târgu Jiu este competentă să soluţioneze cauza, având în vedere că este instanţa de executare competentă în raport cu domiciliul creditorilor la data începerii executării silite.
Prin sentinţa civilă nr. 5623/17.10.2023, Judecătoria Târgu Jiu, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, a evocat art. 906 alin. (4) şi art. 651 C. proc. civ., precum şi decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, şi a reţinut că Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, având în vedere că prin încheierea din 11.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 5299/14.09.2019, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2018 la cererea creditorului A..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 09.02.2024.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea introductivă vizează fixarea unei sume definitive cu titlu de penalităţi de întârziere, la care să fie obligată debitoarea la plata către creditori, conform art. 906 alin. (4) C. proc. civ., pentru perioada cuprinsă între 29.03.2022-29.06.2022, ca urmare a neexecutării obligaţiei prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 5299/14.09.2018, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2018.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 906 alin. (4) C. proc. civ., "Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor".
Articolul 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. prevede că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel (...)".
Procedura de executare a fost iniţiată în dosarul de executare nr. 549/2019 al B.E.J. D., iar încuviinţarea executării a fost dispusă prin încheierea din 11.10.2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2019, aceasta devenind astfel instanţă de executare.
Ulterior, prin încheierea din 12.03.2021 dată în dosarul nr. x/2020 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 962/23.02.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sarcina debitoarei au fost stabilite penalităţi de întârziere conform art. 906 alin. (1) C. proc. civ.
În raport cu chestiunea care a generat conflictul de competenţă, instanţa supremă reţine incidenţa deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083/11.11.2021, care a dezlegat problema dacă, după ce a fost încuviinţată executarea silită de către instanţa de executare, competenţa acesteia mai poate fi reevaluată în funcţie de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestaţia la executare.
Aşadar, această dezlegare este obligatorie în cauza de faţă, în temeiul art. 517 alin. (4) C. proc. civ., impunând concluzia că principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi pe cele având ca obiect contestaţie la executare, ca şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legiuitor drept instanţă de executare.
În cauza de faţă, creditorii s-au adresat Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti cu o cerere fundamentată pe art. 906 alin. (4) C. proc. civ., solicitând fixarea penalităţilor pentru un interval de 3 luni în care debitoarea nu şi-a executat obligaţia prevăzută în titlul executoriu. Prin încuviinţarea executării silite, în temeiul art. 906 alin. (4) raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., interpretate prin decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a devenit instanţă de executare şi este competentă teritorial pentru a soluţiona prezenta cerere.
În condiţiile evocate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti competenţa de soluţionare a litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2024.