Cassation annulled for failure to substantiate illegality: non-devolutive review excludes re-evaluation of evidence and procedural framework modifications

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14.08.2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamanta a sumei de 188.734,4 euro, la care se adaugă TVA, reprezentând daune - beneficiul nerealizat; la restituirea către reclamantă a proiectoarelor, instalaţiei electrice şi structura metalică, ce îi aparţin în proprietate, reţinute de către pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea acţiunii în pretenţii formulată de către reclamanta A. S.R.L. privind aşa-zisul beneficiu nerealizat în suma de 188.734,4 euro plus TVA ca fiind netemeinică, nelegală şi nedovedită, cu urmarea implicită a respingerii capătul de cerere privind restituirea proiectoarelor, instalaţiei electrice şi a structurii metalice ca neîntemeiat, având în vedere faptul că se bazează pe un înscris întocmit ulterior Notificării de reziliere emisă de pârâta; admiterea cererii reconvenţionale formulată împotriva reclamantei ca fiind temeinică şi legală şi obligarea acesteia la plata sumei de 5.384,10 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de demontare a materialelor publicitare efectuate de pârâta pe propria cheltuială; obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2447 din 12 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins cererea reconvenţională ca inadmisibilă şi s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., dispunându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 424.656,55 RON şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.651,56 RON.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. şi pârâta B. S.R.L. au formulat cereri de apel, iar, prin decizia civilă nr. 737A/2022 din 11 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, apelurile declarate au fost respinse ca nefondate. Prin aceeaşi hotărâre au fost respinse ca neîntemeiate şi cererile părţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ., pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 737A/2022 din 11 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, în ceea ce priveşte incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., apreciază că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât a schimbat cadrul procesual fără a pune în discuţia părţilor această modificare, cu încălcarea prevederilor art. 14 C. proc. civ. şi a prevederilor art. 204 din acelaşi cod, referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată.

Susţine, în esenţă, că reclamanta a solicitat instanţei drept prejudiciu suma din Anexa nr. 5/25.08.2017 întocmită împreună cu partenerul contractual C. S.R.L.., or instanţa de fond i-a acordat drept prejudiciu o altă sumă, pe care, în lipsa unei expertize contabile ce se impunea, ar fi încasat-o de la un alt partener contractual, respectiv D. S.R.L., iar instanţa de apel a preluat fără vreun argument juridic, motivarea instanţei de fond.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu a făcut altceva decât să bănuiască o situaţie de fapt ce nu corespunde realităţii, preluând motivarea instanţei de fond referitoare la aşa-zisul beneficiu nerealizat şi cu titlu de certitudine, suma de 424.656,55 RON ca fiind una încasată de către intimată de la D. S.R.L. Mai mult, instanţa de apel a recunoscut faptul că instanţa de fond a fost legal învestită cu o cerere principală, acţiune în pretenţii pentru suma de 188.734,40 euro şi s-a subrogat instanţei de fond încercând o justificare a prejudiciului acordat, luând în calcul faptul că intimata-reclamantă a recunoscut că, la momentul prejudiciului/rezilierii contractelor de locaţiune, nu avea un contract valabil cu partenerul C. S.R.L., ci cu D. S.R.L., deşi aceasta nu a solicitat decât suma de 188.734,40 euro şi nu a lăsat la latitudinea instanţei de fond cuantificarea prejudiciului înregistrat.

Prin acţiunea în pretenţii formulată, A. S.R.L. şi-a cuantificat prejudiciul la suma de 188.734,40 euro, însă instanţa de fond i-a acordat altceva, depăşind puterile cu care a fost învestită. Instanţa de apel nu a făcut altceva decât să susţină în mod nefondat motivaţia instanţei de fond cu privire la despăgubirile acordate.

Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 1530 C. civ., apreciază recurenta, ambele instanţe, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au acordat despăgubiri reclamantei, cu depăşirea cadrului procesual legal.

Referitor la al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 14 şi art. 204 C. proc. civ.

Astfel, critica vizând modificarea cadrului procesual, arată recurenta, a fost invocată şi în apel, însă instanţa de prim control judiciar a respins-o, fără a veni cu argumente juridice pertinente. Consideră că instanţa de fond avea datoria să pună în discuţia părţilor modificarea cererii de chemare în judecată la 24 septembrie 2021, în temeiul rolului activ al instanţei de judecată. Instanţa de apel a concluzionat în mod eronat faptul că nu a fost invocată vreo modificare a elementelor cererii de chemare în judecată, deşi se poate observa din cuprinsul sentinţei apelate că nu se face vreo referire la aceste înscrisuri şi contextul în care ele au apărut în proces, în condiţiile în care instanţa de fond a solicitat anumite documente apelantei-reclamante, care a depus alte înscrisuri.

Rolul activ al judecătorului asigură respectarea cadrului procesual stabilit de către părţi, asigurând totodată accesul părţilor la actul de justiţie şi un tratament egal al acestora în cadrul săvârşirii actului de justiţie, aspecte ce nu au fost respectate la fondul cauzei şi pe care curtea de apel le-a tratat cu superficialitate, susţinând motivaţia precară a Tribunalului Bucureşti, totul cu preţul acordării unor despăgubiri nejustificate în cadrul procesual existent, aşa cum a înţeles intimata-reclamantă să îl stabilească.

Subliniază că, în speţă, cadrul procesual fost stabilit încă de la început de către intimata-reclamantă, iar soluţia dispusă de Tribunalul Bucureşti a depăşit acest cadru, instanţa admiţând în parte pretenţiile reclamantei, bazate pe o serie de înscrisuri neveridice şi neanalizate de către instanţa de judecată în mod temeinic, fără o expertiză contabilă aferentă; şi pentru alte societăţi/parteneri şi alte spatii publicitare decât cele existente şi închiriate în perioada 31 martie 2017 - august 2017. Instanţa de fond era obligată să se pronunţe asupra cererii reclamantei aşa cum aceasta a fost formulată, neavând voie să intervină şi să modifice sau să acorde altceva decât a cerut reclamanta, fiind ţinută să respecte cadrul procesual stabilit deja. Prima instanţă era obligată să se pronunţe doar în baza a ceea ce s-a solicitat. Or, instanţa a admis o parte din pretenţiile reclamantei bazate pe alte contracte cu alţi parteneri contractuali şi nu cu C. S.R.L. aşa cum aceasta a solicitat, documente care nu fac obiectul prezentului litigiu. Solicită instanţei de recurs să observe că prin încheierea din data de 22 iunie 2021, instanţa, din oficiu, a pus în vedere intimatei-reclamante să depună contractul de închiriere încheiat cu partenerul C. S.R.L. şi facturile emise în baza acestuia, pentru perioada indicată de către instanţă, din care să rezulte beneficiul obţinut de către aceasta înainte de reziliere, fără a pune ulterior, la termenul prezentării acestor documente, necesitatea modificarea cadrului procesual. In aceste condiţii, intimata-reclamantă a depus un contract cu un partener terţ faţă de prezentul litigiu, D. S.R.L., altul decât ceea ce i s-a cerut de către instanţa, respectiv Contractul nr. x/06.04.2011 contract încheiat pe o perioada de 5 ani pentru a justifica încasări. Instanţa de apel nu a făcut altceva decât să preia în mod superficial susţinerile instanţei de fond şi să considere că au fost suficiente probele cu înscrisuri depuse de partea adversă, respingând proba cu interogatoriu şi proba cu expertiza contabilă a documentelor pe baza cărora instanţa de fond s-a pronunţat, deşi iniţial a prorogat discutarea acesteia.

Mai mult, precizează că în apel a susţinut că este nevoie şi de prezentarea altor documente contabile care să confirme facturile fiscale dintre cele două societăţi, respectiv D. S.R.L. şi A. S.R.L. din moment ce expertiza contabilă nu a fost acceptată, însă fără vreun rezultat.

Totodată, a arătat instanţei de apel că aşa-zisul prejudiciu care a fost practic acordat de instanţa de fond intimatei-reclamante drept un "cadou", fără a fi fost solicitat de aceasta, trebuie diminuat cu valoarea facturilor de chirie pe care A. S.R.L. le plătea recurentei-pârâte conform contractului, nefiind corect calculul instanţei de fond pe care şi l-a însusit şi instanţa de apel fără vreo justificare sau raţionament juridic.

Eroarea în care s-a aflat instanţa de fond a fost continuată şi de instanţa de apel care a considerat modul de calcul al primei instanţe ca fiind unul corect, preluând nişte sume fără a se apleca asupra lor şi a elimina cheltuielile pe care intimata-reclamantă le avea conform contractului în relaţia cu societatea recurentă.

Precizează că, în conformitate cu prevederile art. 1.531-1.534 C. civ., prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită şi beneficiul de care este lipsit.

Dovedirea existenţei beneficiului nerealizat incumbă părţii care pretinde să propună dovezi relevante şi pertinente sub acest aspect. În cauză, reclamanta nu a probat beneficiul nerealizat (care nu este unul cert), socotind că simpla întocmire a Anexei nr. 5/2508.2017 este suficientă pentru a proba prejudiciul, or instanţa de judecată trebuia să soluţioneze cauza în baza unui probatoriu, argumentat, dovedit în mod real şi nu în baza unor simple documente contabile neexpertizate despre sume a căror existenţă nu e pe deplin cunoscută şi dovedită.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar recurenta-pârâtă B. a depus răspuns la întâmpinare.

În şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023, Înalta Curte a constat că excepţia invocată de intimată a fost greşit denumită, în realitate fiind vorba despre excepţia nulităţii recursului, sens în care excepţia a fost recalificată. .

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.:

"menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Aşa fiind, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea acestora într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Deşi recurenta a invocat motivul de casare reglementat de pct. 4 al art. 488 C. proc. civ., susţinerile subsumate de recurentă acestui motiv de recurs, susţineri potrivit cărora instanţa a schimbat cadrul procesual fără a pune în discuţia părţilor această modificare, fiind încălcate astfel prevederile art. 14 C. proc. civ. şi cele ale art. 204 din acelaşi cod, ar putea viza motivul de casare reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă, cele expuse în argumentare îmbracă doar aparenţa unor critici de nelegalitate, întrucât vizează, în realitate, exclusiv modul de administrare a probatoriului.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel (ex. lipsa unei expertize contabile în ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor acordate, forţa probantă a anexei nr. 5 din 25.08.2017 etc.), indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de stabilire a situaţiei de fapt şi de administrare a probatoriului.

Se observă că recurenta are în vedere dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Totodată, deşi s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate prin cererea de recurs nu pun în discuţie legalitatea deciziei atacate, ci temeinicia sa.

Recurenta a arătat că "instanţa de apel nu a făcut altceva decât să preia în mod superficial susţinerile instanţei de fond şi să considere că au fost suficiente probele cu înscrisuri depuse de partea adversă, respingând proba cu interogatoriu şi proba cu expertiza contabilă a documentelor pe baza cărora instanţa de fond s-a pronunţat".

Aceste chestiuni de netemeinicie nu pot forma obiectul examenului de nelegalitate din recurs, întrucât ceea ce doreşte recurenta-pârâtă este o nouă abordare a probatoriului, or, astfel cum s-a arătat, rolul instanţei de recurs este acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi nu reevaluarea contextului factual stabilit de instanţele devolutive.

Astfel, deşi se prevalează de o pretinsă încălcare a cadrului procesual, întreaga construcţie a recursului se fundamentează pe o apreciere generală a situaţiei de fapt, recurenta rezumându-se la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul pretenţiilor acordate, făcând trimitere strict la elementele de fapt reţinute de instanţele devolutive, la modul de administrare al probelor, aspecte ce contravin specificului căii de atac a recursului.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentă se situează în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât se raportează numai la situaţia de fapt ori la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 737A/2022 din 11 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-pârâte B. S.R.L. la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 737A/2022 din 11 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2023.