Inadmissible cassation for failing to identify specific legal violation in commercial lease termination and contract liability dispute

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 11.06.2019 sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând instanţei obligarea pârâtei la: constatarea intervenirii rezilierii Contractului de închiriere din 31.07.2014, din culpa pârâtei, începând cu data de 15.03.2018, ca urmare a comunicării către aceasta a Notificării de reziliere emisă de către reclamantă si înregistrată sub nr. x/08.02.2018; obligarea pârâtei la plata de daune interese reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare a spaţiului ce face obiectul Contractului de închiriere pe termen lung pentru spaţii comerciale din 31.07.2014, respectiv suma de 0,21.40,4,67 RON, conform documentelor justificative pentru cheltuielile efectuate cu lucrările de amenajare, a dobânzi penalizatoare în cuantum egal cu dobânda legală pentru fiecare zi de întârziere la plata contravalorii lucrărilor de amenajare de la data introducerii prezentei cereri şi până la achitarea în întregime a debitului. De asemenea solicită obligarea pârâtei la plata de daune-interese compensatorii pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin neexecutarea obligaţiilor contractuale, cuantificat la valoarea de 435.620 Euro respectiv 2,074.509,56 RON (1 euro la curs BNR=4,7622 RON - 1705.2019) reprezentând suma chiriilor aferente până la termenul de finalizare de drept a Contractului de închiriere pe termen lung pentru spaţii comerciale şi la plata cheltuielilor de judecată, constând in taxă judiciară de timbru.

Prin sentinţa civilă nr. 1891 din 2 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea intimatei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Prin decizia civilă nr. 502 A din 25 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 502 A din 25 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În dezvoltarea motivului de recurs, susţine, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1266 alin. (1) C. civ. referitoare la interpretarea contractului după voinţa concordantă a părţilor, arătând că instanţa a fost învestită cu o acţiune civilă contractuală, fiind astfel ţinută să interpreteze strict clauzele contractuale deduse judecăţii.

Totodată, apreciază că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1268 alin. (1), (2) şi 3 C. civ. atunci când a reţinut neaplicarea unei clauze contractuale urmare a unei analize lit. a) unor termeni.

Consideră că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 1530 C. civ. atunci când a reţinut că apelanta-reclamantă nu este îndreptăţită la repararea prejudiciului constând în contravaloarea chiriei şi a nesocotit voinţa reală a părţilor reliefată prin Contractul de închiriere pe termen lung pentru spaţii comerciale din data de 31.07.2014.

Precizează că obiectul litigiului dedus judecăţii a fost şi este reprezentat de o răspundere civilă contractuală, aspect ce reiese atât din cererea de chemare în judecată, cât şi din cererea de apel.

În raport de acest aspect, instanţa a fost învestită cu interpretarea clauzelor contractuale ce au stat la baza Notificării de reziliere nr. x/08.02.2018, precum şi la constatarea îndeplinirii condiţiilor atragerii răspunderii civile contractuale a pârâtei, urmare a încălcării obligaţiilor contractuale.

Din parcurgerea considerentelor deciziei civile nr. 502A/25.03.2022, susţine recurenta, rezultă faptul că instanţa de apel nu a procedat la efectuarea unei analize a voinţei reale a părţilor, ci s-a limitat la sensul literal al termenului utilizarea.

Admiţând că dispoziţiile clauzei contractuale ce a stat la baza emiterii Notificării de reziliere nr. x/08.02.2018 ar fi o clauză îndoielnică, în accepţiunea oferită de legiuitor, chiar şi în această ipoteză, instanţa de apel era ţinută de efectuarea unui examen amănunţit al acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 1268 alin. (1), (2) şi (3) C. civ.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 1530 C. civ., prin decizia civilă nr. 502A/25.03.2022 se reţine pe deoparte faptul că intimata-pârâtă a părăsit spaţiul închiriat ce face obiectul litigiului, precum şi că intimata-pârâtă nu putea, în mod valabil, să recurgă la denunţarea unilaterală a Contractului.

Or, pornind de la aceste aspecte, recurenta menţionează că a solicitat, cu titlu de daune-interese, printre altele, repararea prejudiciului constând în contravaloarea chiriei până la finalizarea perioadei contractuale, respectiv 25.09.2024.

În opinia recurentei, instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 1530 C. civ. atunci când a reţinut că recurenta nu este îndreptăţită la repararea prejudiciului constând în chiria aferentă închirierii spaţiului comercial până la finalizarea perioadei contractuale.

Această susţinere, precizeză recurenta, este motivată de următoarele aspecte: în primul rând, s-a reţinut în mod întemeiat faptul că intimata a părăsit spaţiul închiriat înainte de expirarea perioadei contractuale, de unde rezultă faptul că aceasta nu a mai achitat chiria aferentă şi nu şi-a mai îndeplinit obligaţiile contractuale; în al doilea rând, s-a reţinut şi faptul că, urmare a inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 1276 C. civ. relative la denunţarea unilaterală, contractul dintre părţi era în fiinţă, exista la momentul pronunţării deciziei civile nr. 502A/25.03.2022 şi producea efecte depline.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 502 A din 25 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă din perspectiva criticilor indicate (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Prevalându-se de o cale extraordinară de atac, invocând o neanalizarea a îndeplinirii tuturor condiţiilor atragerii răspunderii civile contractuale a intimatei, se constată că recurenta nu formulează critici concrete de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată, ci încearcă, susţinând o pretinsă încălcare a prevederilor art. 1350 C. civ., să obţină o nouă judecată pe fondul cauzei, prin stabilirea unei alte situaţii de fapt şi prin schimbarea cauzei acţiunii deduse judecăţii (causa debendi), vizând împrejurarea că reclamanta era îndriduită la repararea unui prejudiciu constând în contravaloarea chiriei aferente spaţiului comercial până la finalizarea perioadei contractuale.

Astfel, nici susţinerile recurentei conform cărora instanţa de apel a interpretat greşit clauzele contractului de închiriere ce au stat la baza notificării de reziliere nr. x/08.02.2018 şi a aplicat greşit normele edictate de art. 1266, art. 1268 C. civ. nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât se solicită instanţei de recurs să revină asupra situaţiei de fapt şi de drept.

În altă ordine de idei, se impune precizarea faptului că analizarea voinţei părţilor este un atribut al instanţelor de fond, nu şi al celei de recurs, concluzie impusă mai ales de concepţia noului C. proc. civ., care nu mai include, între motivele de recurs, pe unul asemănător celui reglementat, în Codul de la 1865, de art. 304 pct. 8; în concret, examenul instanţei supreme este limitat numai la a verifica dacă, la stabilirea voinţei reale a părţilor, a fost încălcată ori greşit aplicată vreo normă de drept material, cu precădere din categoria celor impuse de C. civ. pentru interpretarea convenţiilor; analiza celorlalte aspecte cu rol circumstanţial neintrând în sfera cenzurii în recurs.

În consecinţă, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Aşa fiind, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 502 A din 25 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 502 A din 25 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2023.