Timeliness of Recourse Against Arbitration: Statutory Deadline and Inadmissibility

Şedinţa publică din data de 7 martie 2024

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de arbitraj înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat sub nr. x/2023, A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. să-i plătească suma de 9.057,77 RON, reprezentând diferenţă de sumă neîncasată aferentă reparaţiei autoturismului înmatriculat cu nr. x şi penalităţi de întârziere, conform art. 21 pct. 5 din Legea nr. 132/2017, cu cheltuieli de judecată.

Prin hotărârea arbitrală nr. 130/17.05.2023, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.057,77 RON, reprezentând diferenţa de sumă neachitată, şi a penalităţilor de 0,2%/zi de întârziere aferente debitului, calculate începând cu data de 12.02.2020 până la până la plata efectivă a debitului, precum şi a sumei de 2.351,63 RON, reprezentând cheltuieli arbitrale.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale, B. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu C.. a formulat acţiune în anulare, solicitând şi suspendarea executării ei.

Prin încheierea din 19.07.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale atacate.

Prin sentinţa nr. 36/12.09.2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis acţiunea în anulare, a anulat hotărârea arbitrală atacată şi a trimis cauza, spre soluţionare, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Împotriva sentinţei menţionate, A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând desfiinţarea ei şi, în rejudecare, admiterea acţiunii în anulare.

În motivarea recursului, recurenta a argumentat că instanţa a interpretat diferit Norma A.S.F. nr. 18/2017 faţă de interpretarea avută în vedere de Parlamentul European şi Consiliul Europei la momentul emiterii Directivei 2009/138/CE; prin această directivă, legiuitorul european a urmărit eliminarea diferenţelor semnificative dintre legislaţiile statelor membre în ceea ce priveşte normele aplicabile întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare; totodată, s-a dorit instituirea unui cadru juridic care să permită acestor întreprinderi să îşi desfăşoare activitatea pe piaţa internă, facilitând astfel acoperirea riscurilor şi obligaţiilor pentru întreprinderile de asigurare şi reasigurare cu sediul central în Uniunea Europeană.

Recurenta a mai evidenţiat că România a transpus în legislaţia internă dispoziţiile Directivei 2009/138/CE prin Norma A.S.F. nr. 18/2017, un act normativ cu caracter special ale cărui dispoziţii au prioritate faţă de normele generale, cu referire la art. 548 C. proc. civ.

În continuare, a susţinut că hotărârea recurată este nelegală, deoarece legiuitorul a prevăzut ca oricare dintre părţi să se poată adresa unei instanţe de soluţionare alternativă a litigiului pentru soluţionarea diferendului dintre acestea; o astfel de alegere este la latitudinea reclamantului, fără a fi necesar acordul pârâtului, fiind efectiv un atribut exclusiv al reclamantului.

A mai susţinut că legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ, în raport cu art. 542 alin. (1) C. proc. civ., litigiile cu privire la care părţile nu pot să convină referitor la soluţionarea pe calea arbitrajului dintre ele, şi anume: litigiile privind starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună. Prin urmare, toate celelalte categorii de litigii, inclusiv cel de faţă, având ca obiect despăgubiri rezultate dintr-un raport juridic de asigurare R.C.A., sunt susceptibile de soluţionare pe calea arbitrajului.

Potrivit recurentei, din interpretarea coroborată a art. 542 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 7 alin. (3) şi (4) din Norma A.S.F. nr. 18/2017 rezultă că litigiile în materia asigurărilor nu sunt excluse din sfera arbitrajului şi că în aceste litigii, consumatorul are posibilitatea de a solicita soluţionarea pe calea arbitrajului fără a fi necesar acordul societăţii de asigurare sau existenţa unei clauze inserate în contractul de asigurare.

Subliniind că litigiul izvorăşte dintr-o asigurare de răspundere civilă obligatorie, recurenta a solicitat să se aibă în vedere dispoziţiile speciale aplicabile, respectiv cele de la art. 2 şi art. 7 alin. (3) din Norma A.S.F. nr. 18/2017, precum şi cele ale art. 1.568 alin. (1) lit. a) C. civ., referitoare la cesiunea de creanţă ce transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată. În acest context, recurenta a evidenţiat că un consumator poate solicita soluţionarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenţie arbitrală, în baza Normei A.S.F. nr. 18/2017.

În final, a evidenţiat că, în cazul litigiilor izvorâte din contractul R.C.A., lipsa unei convenţii arbitrale în forma scrisă, astfel cum este prevăzută de art. 548 C. proc. civ., este complinită prin art. 7 pct. 3 din Norma A.S.F. nr. 18/2017. De altfel, litigiile izvorâte din contractele R.C.A. nu fac parte din cele prevăzute de art. 541 pct. 1 C. proc. civ. ca fiind exceptate de la soluţionarea pe calea arbitrajului, astfel că nu există impedimente legale în ceea ce priveşte obiectul litigiului supus arbitrajului. De altfel, conform Legii nr. 24/27.03.2000, republicată, Norma A.S.F. nr. 18/2017 reprezintă un act normativ cu caracter special, ale cărui dispoziţii au caracter de lege.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Analizând excepţia tardivităţii recursului, în raport cu actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2) - (4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător.", iar potrivit art. 185 alin. (1) din acelaşi act normativ "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Înalta Curte reţine că sentinţa nr. 36/12.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a fost comunicată societăţii recurente, A. S.R.L., la data de 21.09.2023, astfel încât termenul de declarare a recursului s-a împlinit la 22.10.2023, care a fost o zi nelucrătoare, atrăgând incidenţa art. 181 alin. (2) C. proc. civ., în sensul prelungirii termenului până în prima zi lucrătoare care urmează, respectiv 23.10.2023, care a fost o zi de luni.

Cum recursul a fost depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă la 25.10.2023, rezultă că acesta a fost exercitat cu nerespectarea termenului reglementat de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., împrejurare care determină incidenţa art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea părţii din dreptul de a valorifica dreptul procesual, actul afectat de acest viciu fiind lovit de nulitate.

Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei juste şi previzibile administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

În aceste condiţii, dând eficienţă dispoziţiilor legale sus-enunţate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca tardiv.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 36/12.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2024.