Cassation appeal against arbitral annulment ruling annulled for procedural nullity; appellant ordered to pay costs

Şedinţa publică din data de 6 martie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", reţine următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. x/11.11.2021 la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. şi pârâta S.C. C. S.A. a solicitat ca, prin hotărârea arbitrală ce se va pronunţa, să se constate că lucrările pe care le-a executat, în calitate de subantreprenor, au fost recepţionate de pârâta S.C. B. S.A. la 05.08.2016 - dată la care a avut loc recepţia cu beneficiarul S.C. C. S.A. -, să se constate prelungirea tacită a contractului nr. x/18.03.2013 încheiat între pârâte (în continuare, "contractul principal") şi, în consecinţă, în baza prevederilor art. 1 din contractul principal, să se constate prelungirea tacită pentru aceeaşi perioadă a acordului contractual nr. x/18.03.2023, încheiat între pârâta S.C. B. S.A. şi reclamantă, (în continuare "acordul contractual BDM"), să fie obligată pârâta S.C. B. S.A. să îi achite suma de 1.805.154,57 RON, penalităţile de întârziere conform acordului contractual BDM şi cheltuielile ocazionate de acest litigiu.

Prin sentinţa arbitrală nr. 6/27.01.2023, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional a respins excepţia de caducitate invocată de pârâta S.C. B. S.A. şi excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi a lipsei de obiect în ceea ce priveşte capătul al doilea din cererea de arbitrare, a respins ca inadmisibile primul şi al doilea capăt de cerere, formulate pe calea acţiunii în constatare, a admis, în parte, al treilea capăt din cererea de arbitrare, astfel cum a fost precizat şi, în consecinţă, a obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 439.249,68 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate conform situaţiei de lucrări nr. x, pentru reabilitare şi extindere reţea apă, extindere reţea canalizare şi staţie nouă de pompare ape uzate, suma de 333.450,15 RON, reprezentând contravaloarea materialelor achiziţionate şi suma de 29.700 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale parţiale.

Reţinând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, a respins celelalte pretenţii şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. C. S.A. suma de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva sentinţei arbitrale, pârâta S.C. B. S.A. a formulat acţiune în anulare, care a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 75F/16.06.2023; petenta a fost obligată la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, solicitând casarea ei şi, în consecinţă, anularea sentinţei arbitrale.

Recurenta a invocat încălcarea şi greşita aplicare a normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În privinţa soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, a susţinut că era incident art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât termenul de prescripţie s-a împlinit la 15.03.2020, iar dispoziţiile art. 2.532-2.537 C. civ. au fost aplicate greşit, fiind eronat învestite cu efect întreruptiv atât cererile ce au format obiectul dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2020, cât şi plângerea penală înregistrată sub nr. x/2017.

Printr-o altă critică, autoarea căii de atac a combătut înlăturarea, în temeiul art. 608 alin. (2) C. proc. civ., a cererii de compensare şi a afirmat că art. 1.617 C. civ. trebuia aplicat pentru stingerea reciprocă a creanţei de 2.418.815,15 RON pe care o deţine împotriva intimatei şi a celei stabilite împotriva sa în cauza de faţă.

O critică subsecventă a vizat dispoziţia de obligare a recurentei la plata către intimată a sumei de 439.249 RON, preţ al lucrărilor executate, şi a sumei de 333.450,15 RON, preţ al materialelor. Autoarea recursului a subliniat că aceste creanţe nu au un caracter cert, lichid şi exigibil, iar considerentele instanţei de apel omit analiza situaţiei de fapt şi sunt contradictorii.

Prin întâmpinare, intimata S.C. A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii şi în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac ca nefondate.

Examinând recursul, în raport cu excepţia nulităţii, ridicată prin întâmpinare, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii". De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă criticile de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii este incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci şi în situaţia în care acestea sunt invocate formal sau vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive. Soluţia nulităţii la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul de faţă este îndreptat împotriva unei sentinţe pronunţate în temeiul art. 613 C. proc. civ., iar această cale de atac este supusă unei duble limitări; pe de o parte, rămâne supusă exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. şi obligă pe autorul său să prezinte critici concrete împotriva sentinţei, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile şi având vocaţia de a fi examinate de instanţa de control judiciar, în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pe de altă parte, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 1/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Transpunând aceste considerente la analiza căii de atac de faţă, Înalta Curte reţine că autoarea căii de atac s-a prevalat de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar prin primul set de critici a vizat modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune; a susţinut că pretenţiile intimatei erau prescrise la data iniţierii acţiunii.

Curtea de apel a refuzat analiza pe fond a acestui motiv, observând că el se plasează în afara domeniului de aplicare a art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., câtă vreme dispoziţiile art. 2.537 şi art. 2.359 alin. (2) C. civ. nu sunt norme imperative, în sistemul C. civ. actual reglementarea prescripţiei extinctive fiind realizată prin norme de ordine privată.

Recurenta nu combate această concluzie a primei instanţe, iar în condiţiile în care reproduc în întregime motivul analog din acţiunea în anulare şi privesc statuările sentinţei arbitrale - deşi nu aceasta este obiectul recursului -, criticile sale nu pot fi analizate prin prisma art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excedând legalitatea hotărârii, pe care instanţa de control judiciar este chemată să o verifice, în temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

A doua critică este îndreptată împotriva considerentelor prin care instanţa de fond a reţinut că, faţă de prevederile art. 608 alin. (2) C. proc. civ., autoarea căii de atac nu poate contesta omisiunea instanţei arbitrale de a dispune compensaţia, deoarece nu a formulat această cerere în arbitraj.

Or, deşi înlăturarea motivului acţiunii în anulare s-a întemeiat pe inadmisibilitatea lui din perspectivă procesuală, în motivarea criticii se reiau integral susţinerile în legătură cu îndeplinirea condiţiilor privind compensaţia legală.

Cum aceste argumente sunt străine raţionamentului curţii de apel, ele nu pot fi analizate de instanţa de recurs.

Celelalte obiecţii circumscrise motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi care privesc fondul cauzei nesocotesc deopotrivă exigenţele de motivare a căii extraordinare de atac şi limitele acţiunii în anulare, asupra cărora Înalta Curte a statuat în precedent.

Recurenta nu combate, prin niciun argument, concluzia curţii de apel potrivit căreia motivele invocate în acţiunea în anulare nu se circumscriu art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât nu evocă încălcarea unor norme imperative de către tribunalul arbitral.

Autoarea demersului judiciar ignoră astfel faptul că obiectul căii extraordinare de atac este sentinţa primei instanţe, context în care criticile sale îndreptate împotriva hotărârii arbitrale nu pot fi analizate, în considerarea art. 483 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Considerentele anterior expuse reflectă incidenţa sancţiunii nulităţii, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., căci motivele de nelegalitate expuse încalcă dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., pentru că nu argumentează, în limitele art. 488 alin. (1) din cod, defectuozitatea considerentelor primei instanţe, printr-un raţionament juridic contrar.

În acest context, reamintind că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta (…)", Înalta Curte constată că motivele expuse în calea extraordinară de atac dedusă judecăţii nu pot fi analizate, nefiind formulate cu respectarea art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1), astfel încât, reţinând art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia invocată de intimată şi va anula recursul.

Totodată, în baza art. 453 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală în sarcina recurentei, o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată, astfel cum au fost dovedite în cauză în condiţiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 75F/16.06.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta S.C. B. S.A. la plata către intimata S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2024.