Contractual liability: appellate court’s improper remand for retrial despite lack of express party request violates Art. 480(3) CPC

Şedinţa publică din data de 6 martie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 11.05.2022 şi completată la 09.06.2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 978.150,65 RON, daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin încălcarea obligaţiilor, declaraţiilor şi garanţiilor din contractul de vânzare încheiat de părţi şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, calculată începând cu 04.09.2020.

Prin încheierea din 01.11.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dispus, în temeiul art. 293 corelat cu art. 355 C. proc. civ., amânarea judecăţii în vederea administrării probei cu interogatoriu şi a probei cu înscrisuri, iar prin sentinţa civilă nr. 3291/28.12.2022, a respins cererea şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 18.686,33 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 01.11.2022 şi acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 754/11.05.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza primei instanţe spre rejudecare.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a promovat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei, trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea judecării apelului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a invocat încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ. s-a prevalat, astfel, de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestuia, a susţinut că nu erau întrunite condiţiile cumulative reglementate de art. 480 alin. (3) C. proc. civ. astfel, a apreciat că, pe de o parte, prima instanţă nu a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, iar pe de altă parte, că părţile nu au cerut expres trimiterea cauzei spre rejudecare, prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

Cu referire la prima condiţie, autoarea căii de atac a arătat că sentinţa tribunalului respectă exigenţele de motivare a hotărârilor judecătoreşti, cuprinse în art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

A argumentat că prima instanţă a intrat în judecata fondului, câtă vreme nu a dat eficienţă unei excepţii procesuale peremptorii, iar art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., indicând în cuprinsul său judecata şi nu cercetarea fondului, impune o interpretare restrictivă.

Cu referire la a doua condiţie, recurenta a reliefat că părţile nu au solicitat, prin apel sau prin întâmpinare, trimiterea cauzei primei instanţe, astfel încât curtea de apel a dat greşit eficienţă solicitării făcute de intimată în acest sens cu ocazia dezbaterilor din apel, într-un moment procesual la care intervenise decăderea.

Prin întâmpinarea depusă la 25.10.2023, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a relevat că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, întrucât nu a răspuns unei părţi semnificative din argumentele sale, punând instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a aprecia dacă a fost sau nu analizat fondul procesului.

A subliniat că a formulat în dezbateri solicitarea de trimitere a dosarului primei instanţe spre rejudecare, iar cum intimata, actuala recurentă, nu i-a opus decăderea, înseamnă că a renunţat la dreptul de a invoca această nulitate, în temeiul art. 2.550 şi 2.513 C. civ. şi al art. 178 alin. (4) C. proc. civ.

La 13.11.2023, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul pune în discuţie, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., fiind deopotrivă contestate atât statuarea curţii în legătură cu incidenţa sancţiunii nulităţii sentinţei, cât şi dispoziţia de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Primul segment al căii de atac presupune cercetarea legalităţii dispoziţiei de anulare a sentinţei tribunalului, determinată de motivarea deficitară; autoarea recursului afirmă că sintagma "fără a intra în judecata fondului" trebuie interpretată restrictiv şi cuprinde exclusiv ipoteza reţinerii unei excepţii cu efect peremptoriu.

Articolul 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. dispune că, "în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului (...) instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul". Este, astfel, conceptualizată regula generală, care, valorificând caracterul devolutiv al căii de atac, abilitează instanţa de apel să judece ea însăşi procesul, inclusiv când hotărârea primei instanţe este nulă, în prezenţa unei incorecte nejudecări a fondului.

Prin decizia recurată, după o analiză aplicată a sentinţei, curtea de apel a conchis că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, lipsind analiza motivelor de fapt pe care reclamanta le-a expus în cererea de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu nesocotirea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b), raportate la cele ale art. 9 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Instanţa supremă reţine faptul că, un proces civil, finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6 paragraful (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", ceea ce implică, în sarcina instanţelor, obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce, fără a însemna un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, presupune un răspuns la cele fundamentale, susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Aplicând aceste exigenţe la cererea pendinte, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de prim control judiciar, că judecata fondului impunea statuarea asupra condiţiilor răspunderii civile contractuale, câtă vreme aceasta era cauza acţiunii.

Cum sentinţa tribunalului omite analiza, prin raportare la motivele acţiunii şi la probatoriul propus, a elementelor de care depinde atragerea răspunderii contractuale a vânzătoarei, concluzia curţii de apel privind lipsa judecării fondului este întemeiată şi atrage, consonant art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., anularea hotărârii primei instanţe.

Domeniul de aplicare a reglementării analizate nu este limitat la situaţiile în care procesul a fost soluţionat în temeiul unei excepţii, ori în care instanţa s-a pronunţat asupra unei cereri complet diferite decât aceea pentru care s-a formulat acţiunea, ci înglobează şi situaţii de natura celei de faţă în care, în lipsa unei motivări care să o susţină, formalismul soluţiei cuprinse în dispozitiv împiedică practic exercitarea căilor de atac şi a controlului judiciar.

În consecinţă, această critică apare ca fiind nefondată.

În cel de-al doilea segment al recursului, recurenta contestă dispoziţia de trimitere a cauzei spre rejudecare şi arată că părţile nu au solicitat-o prin apel sau prin întâmpinare; intimata opune acestei susţineri art. 178 alin. (4) C. proc. civ. şi afirmă că, prin pasivitatea faţă de cererea sa formulată în acest sens cu ocazia dezbaterilor, partea adversă a renunţat la dreptul de a se prevala de această nulitate relativă.

Critica autoarei căii de atac este fondată.

Ca excepţie de la regula evocării fondului în apel, reglementată de teza I, teza a II-a a art. 480 alin. (3) C. proc. civ. permite trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe o singură dată în cursul procesului şi numai dacă părţile o cer expres, prin motivele de apel ori prin întâmpinare.

Prin Decizia nr. 23/2017, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, interpretând dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., a statuat că, în privinţa "termenului şi actului de procedură prin care partea interesată poate cere instanţei de apel trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, textul de lege dispune în mod clar că această solicitare trebuie să fie expres formulată prin cererea de apel sau prin întâmpinare", iar nu prin "alte acte procedurale (cum ar fi notele de şedinţă, concluziile scrise sau orale)", deoarece această interpretare semnifică o adăugare la lege.

În subsecvenţa acestei dezlegări, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., apelanta-reclamantă era decăzută în momentul dezbaterilor din dreptul de a cere trimiterea cauzei spre rejudecare, faţă de neexercitarea acestuia prin cererea de apel.

Consecutiv, constată, contrar susţinerilor intimatei-reclamante, că încălcarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. - care dau prioritate principiului celerităţii judecării proceselor în raport cu cel al dublului grad de jurisdicţie şi, astfel, ocrotesc un interes public - atrage nulitatea absolută, în sensul art. 174 alin. (2) C. proc. civ., care poate fi invocată în condiţiile art. 178 alin. (1) din acelaşi cod.

Aşa fiind, nu numai că instanţa de apel avea obligaţia de a lipsi de efecte cererea - formulată prin avocat, în dezbaterea apelului - de trimitere a cauzei primei instanţe, dar, în considerarea caracterului imperativ al normei, Înalta Curte notează că omisiunea invocării decăderii de către actuala recurentă nu îi îngrădeşte acesteia dreptul de a se prevala de sancţiunea procesuală prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.

Nu mai puţin, distinct de absenţa în cauză a unui acord al pârâtei, învoiala expresă a litiganţilor nu era aptă să învestească legal instanţa de apel cu remediul reglementat de teza a II-a a art. 480 alin. (3) C. proc. civ., câtă vreme aceasta nu ocroteşte un interes personal al părţilor; prin urmare, ele nu pot conveni să se abată de la norma analizată, după cum nu pot acoperi, prin voinţa lor, viciile actului de procedură săvârşit cu încălcarea ei şi nici nu pot renunţa la dreptul de a invoca nesocotirea acesteia.

Pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte conchide în sensul că, deşi a dispus în mod just anularea sentinţei primei instanţe - reţinând corect că aceasta nu a intrat în judecata fondului -, curtea de apel a procedat la trimiterea cauzei spre rejudecare cu încălcarea prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

A fost, astfel, încălcată o condiţie extrinsecă de validitate a deciziei din apel, sancţionată cu nulitatea necondiţionată de producerea unei vătămări, potrivit art. 176 pct. 6 C. proc. civ., ceea ce, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., atrage casarea în parte a acesteia, exclusiv în privinţa dispoziţiei de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În consecinţă, cauza va fi trimisă instanţei de apel care va judeca procesul, evocând fondul, în condiţiile art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. cu acest prilej, va soluţiona, în raport cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., şi cererile accesorii ale părţilor, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, în baza art. 496 şi a art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 754/11.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa casării parţiale a acesteia, în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 754/11.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează dispoziţia de trimitere a cauzei la prima instanţă spre rejudecare, adoptată prin decizia recurată, şi trimite cauza instanţei de apel pentru evocarea fondului.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2024.