Insufficiency of arbitral annulment grounds upheld; appellate ruling quashed and case remanded
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the Court of Appeal decision, and remanded the case for a new trial, with the national road infrastructure company prevailing on procedural grounds. The dispute involved an action to annul an arbitral award that had ordered a public entity to pay approximately 3 million RON in costs for supplementary construction works on a ramp, a judgment the public entity challenged on the basis that the arbitral tribunal violated imperative norms regarding contract value limits. The High Court held that the appellate court’s decision was legally insufficient under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code because it failed to provide a reasoned determination on whether specific imperative norms were violated, instead merely noting that the parties had not cited specific articles; the Court ruled that under its active role and the requirements of Article 6 of the European Convention on Human Rights, the court was obligated to analyze the legal arguments or request clarification, rather than dismissing the annulment claim for lack of specific article citations.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 6 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 13 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 497 alin. (1) C. proc. civ; Insufficiency of arbitral annulment grounds upheld; appellate ruling quashed and case remanded: The dispute involved an action to annul an arbitral award that had ordered a public entity to pay approximately 3 million RON in costs for supplementary construction works on a ramp, a judgment the public entity challenged on the basis that the arbitral tribunal violated imperative norms regarding contract value limits. The High Court held that the appellate court’s decision was legally insufficient under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code because it failed to provide a reasoned determination on whether specific imperative norms were violated, instead merely noting that the parties had not cited specific articles; the Court ruled that under its active role and the requirements of Article 6 of the European Convention on Human Rights, the court was obligated to analyze the legal arguments or request clarification, rather than dismissing the annulment claim for lack of specific article citations.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal, quashing the prior decision, and remanding the case for a new trial.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024
Asupra recursului civil de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
A.Obiectul cererii introductive
Prin cererea de arbitrare formulată de reclamantele A. S.A., B. S.R.L. şi C.., înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României s-a solicitat obligarea pârâtei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere la plata sumei de 2.927.124,62 RON reprezentând costuri suplimentare asociate lucrărilor suplimentare executate la Rampa Culea 2 conform Proiectului Tehnic Modificat, plata dobânzii de întârziere, de la data la care fiecare dintre sumele datorate au devenit exigibile până la data plăţii efective, dobânzi estimate provizoriu la suma de 10.000 RON precum şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
B.Hotărârea arbitrală
Prin sentinţa arbitrală nr. 100 din 5 noiembrie 2021, tribunalul arbitral a admis în parte cererea reclamantelor şi a obligat pârâta la plata sumei de 2.966.816.15 reprezentând costurile asociate lucrărilor suplimentare executate la Rampa Culea 2 de la km 5+460 la km 5+535 conform proiectului tehnic modificat; a respins capătul de cerere formulat de reclamante privind plata sumei de 924.921.36 RON reprezentând dobânzi de întârziere conform Contractului, calculate de la data la care suma datorată a devenit exigibilă, până la data de 24 iulie 2021, precum şi în continuare, până la data plăţii efective, ca neîntemeiat; a obligat pârâta la plata sumei 123.508,93 RON cheltuieli de arbitrare.
Prin încheierea din 17 noiembrie 2021, tribunalul arbitral a dispus rectificarea sumei înscrise la pagina 18, pct. 85, la pagina 25, titlul B, la pagina 29, pct. 143, la pagina 35, pct. 164 lit. a) şi la) pagina 37 primul alineat din sentinţa arbitrală, ca fiind 2.966.286,31 RON în loc de 2.966.816,15 RON.
C.Calea de atac împotriva hotărârii arbitrale
Împotriva acestei sentinţe, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat acţiune în anulare prin care a solicitat admiterea acesteia cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral.
D. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 96 din 4 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea în anulare formulată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ca neîntemeiată şi a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.591 RON către intimate.
E. Considerentele hotărârii Curţii de Apel
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă că reclamanta a invocat cu titlu general dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 privitoare la depăşirea valorii de contract şi Instrucţiunea nr. 1/2016, fără a arăta expres, însă, care este dispoziţia imperativă din aceste acte normative pe care consideră că instanţa arbitrală a încălcat-o, astfel încât motivul de anulare invocat să fie întemeiat.
Pentru a putea fi efectuată o examinare a hotărârii arbitrale din perspectiva motivului de anulare prevăzut de lit. h) trebuie să fie identificate critici concrete cu privire la încălcarea unor norme imperative specifice, aplicabile în speţă, şi care au fost aplicate greşit, sau chiar încălcate. A reţinut, de asemenea, faptul că tribunalul arbitral a constatat că din probele administrate rezultă că acordul reclamantei a vizat efectuarea lucrărilor suplimentare chiar cu majorarea limitei valorii contractuale, iar aceasta este o chestiune de fapt, ce rezultă din aprecierea probelor administrate.
F.Calea de atac împotriva hotărârii Curţii de Apel.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate.
Sentinţa nu cuprinde motivele pe care se sprijină - art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Prin nemotivarea deciziei instanţa a privat recurenta de dreptul la un proces echitabil, încălcând dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurenta neavând garanţia că argumentele sale au fost analizate.
Sentinţa nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază din perspectiva tuturor motivelor invocate în acţiunea în anulare, iar trimiterea la anumite prevederi legale generale, fără a prezenta raţionamentul juridic echivalează cu nemotivarea sentinţei, împrejurare care atrage casarea hotărârii recurate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Prin hotărârea recurată se face o analiză generală asupra motivelor invocate prin cererea în anulare, fără a analiza aspectele susţinute astfel încât să poată ajunge la concluzia că din toate susţinerile CNAIR S.A., instanţa nu poate verifica legalitatea hotărârii.
În mod greşit instanţa apreciază că dacă nu a fost indicat în concret un articol de lege, aceasta nu are posibilitatea de a analiza şi verifica legalitatea hotărârii arbitrale. În virtutea rolului activ instanţa era ţinută să analizeze toate aspectele invocate.
Procedând într-o asemenea manieră, instanţa a încălcat dreptul la apărare al recurentei, art. 13 C. proc. civ. şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a concluzionat că tribunalul arbitral a analizat temeinic toate susţinerile CNAIR S.A..
Se solicită admiterea recursului cu consecinţa trimiterii spre rejudecare a acţiunii în anulare.
G.Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind fondat şi acesta urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Motivarea este un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, iar lipsa sau inconsistenţa acesteia atrage casarea ei. Motivarea trebuie să se înfăţişeze într-o asemenea manieră încât să corespundă imperativelor logicii şi să ofere o înlănţuire logică a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.
În cauză, instanţa a reţinut că reclamanta a invocat cu titlu general dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 privitoare la depăşirea valorii de contract şi Instrucţiunea nr. 1/2016, fără a arăta expres, însă, care este dispoziţia imperativă din aceste acte normative pe care consideră că instanţa arbitrală a încălcat-o astfel încât motivul de anulare invocat să fie întemeiat.
Aşadar, instanţa a reţinut că nu poate verifica legalitatea sentinţei arbitrale deoarece nu au fost indicate expres dispoziţiile imperative din O.U.G. nr. 34/2006 şi Instrucţiunea nr. 1/2016.
Înalta Curte apreciază că instanţa, în virtutea rolului activ, în măsura în care aprecia că nu se poate pronunţa asupra acţiunii în anulare întrucât nu sunt indicate expres articolele din O.U.G. nr. 34/2006, chiar şi în situaţia în care s-a arătat că au fost încălcate dispoziţiile imperative referitoare la depăşirea valorii de contract, era în drept să ceară părţii să precizeze aceste articole de lege şi să analizeze în ce măsură au fost sau nu încălcate de tribunalul arbitral.
Pe de altă parte, instanţa a constatat că tribunalul arbitral a arătat motivele pentru care a apreciat irelevantă depăşirea valorii de contract acceptate indicând dispoziţiile legale incidente, respectiv O.U.G. nr. 34/2006 şi Instrucţiunea nr. 1/2016.
Aşa fiind, instanţa a reţinut în mod generic faptul că au fost respectate dispoziţiile legale incidente în speţă, hotărârea fiind din această perspectivă nemotivată.
În cauză sunt întrunite astfel cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atât timp cât Înalta Curte a reţinut nemotivarea hotărârii recurate, nu se poate aprecia dacă au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material.
Obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti este o rezultantă a exigenţelor ce decurg din art. 6 parag. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, textul consacrând dreptul oricărei persoane de a-şi prezenta argumentele şi observaţiile în faţa instanţei, iar pe de altă parte, impune obligaţia instanţei de a proceda la un examen efectiv al motivelor şi argumentelor prezentate de părţi.
Faţă de aceste considerente, potrivit dispoziţiilor art. 497 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, sentinţa recurată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 96 din 4 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 29 februarie 2024.