Veterinary compensation claim: cassation appeal annulled for failure to frame proper illegality grounds against the cancellation decision.

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, sub număr de dosar x/2021, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către Curtea de Apel Galaţi, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila, obligarea acestora la plata sumei de 10.000 RON, fără TVA, aferentă lunii august, respectiv dreptul de creanţă dobândit în baza decontului justificativ, facturii şi contractelor în vigoare ataşate, aferent acţiunilor sanitar-veterinare efectuate de către reclamant, în baza O.G. nr. 117/2020, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 570/Fca/2021 din 15 decembrie 2021 a Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila.

A fost obligată pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila să plătească reclamantului A. suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, aferentă lunii august 2020 din bugetul ANSVSA, prin bugetul propriu.

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat şi taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu sediul în Bucureşti.

Iniţial apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub număr de dosar x/2022, iar prin decizia civilă nr. 4 din 24 februarie 2022, a fost declinată competenţa de soluţionare a apelului în favoarea secţiei a II-a Civilă a Curţii de Apel Galaţi.

Cauza a fost înregistrată la 18 martie 2022 pe rolul secţiei a II-a Civilă, sub număr de dosar x/2022

Prin decizia nr. 170/2022 din 18 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, au fost admise apelurile declarate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 570 din 15 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. x/2021. A fost schimbată în tot sentinţa civilă apelată şi, în rejudecare, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei nr. 170 din 18 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, A. a formulat contestaţie în anulare, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunţată de către o instanţă necompetentă, respectiv secţia Civilă.

Prin decizia nr. 283/2022 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, şi, în consecinţă, a fost respinsă ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 170 din 18 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2022.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 283/2022 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând, admiterea acţiunii formulate şi precizate, respectiv obligarea la achitarea sumei de 10.000 RON, fără TVA (aferentă lunii august), respectiv dreptul exclusiv de creanţă, dobândit în baza decontului justificativ, facturii şi contractelor în vigoare ataşate.

Recurentul înţelege să invoce excepţia necompetenţei materiale a tribunalului în ceea ce priveşte judecata fondului, apreciind că judecătoria este competentă material să judece cauza, din această perspectiva solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la judecătorie.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, a susţinut, în esenţă, că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Apreciază că primul argument reţinut de către instanţa de fond este eronat, fiind reţinut cu încălcarea principiului disponibilităţii, în condiţiile în care nici intimatele nu au susţinut caracterul incomplet al actelor anexate decontului depus, aşa încât instanţa de fond nu avea niciun motiv pentru a concluziona în acest sens, cu atât mai mult cu cât acest aspect nici nu a fost pus în discuţia părţilor, recurenta neavând posibilitatea de a-şi formula apărarea.

Mai mult, arată recurentul, nu poate fi reţinută lipsa actului adiţional pentru întreaga perioada (luna august) pentru care s-a depus decontul.

Prin Legea nr. 291/2020 privind aprobarea O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 42/2004 şi pentru abrogarea art. IV alin. (2) şi art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004, această dispoziţie a fost modificată prin eliminarea din cuprinsul său a actului adiţional.

Cum argumentele prezentate de instanţă în susţinerea soluţiei sunt consecinţa aplicării greşite a legii, solicită admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate.

Menţionează că dispoziţiile legale recunosc în favoarea recurentului dreptul de a primi suma de 10.000 RON/lună, condiţia legală fiind ca recurentul să fie beneficiarul unui contract de concesiune pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Prin urmare, de vreme ce este recunoscut prin lege, iar plata nu este amânată prin existenţa altor dispoziţii legale, susţine că avea dreptul la recunoaşterea şi acordarea dreptului, condiţiile legale fiind îndeplinte.

Mai arată că intimatele nu au învestit instanţa cu vreo cerere reconvenţională, prin care să solicite instanţei de judecată să constate că recurentul nu ar fi îndreptăţit la acordarea sumei de 10.000 RON/lună.

Critica de nelegalitate, subliniază recurentul, vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

În opinia sa, în mod greşit, instanţa a respins cererea de chemare în judecată şi nu a obligat pârâtele la achitarea sumei de 10.000 RON, pe motiv că reclamantul nu a ataşat decontului justificativ facturii şi celelalte documente justificative prevăzute de O.G. nr. 42/2004, indicând în acest sens art. 6 din O.U.G. nr. 117/2020.

Aceasta întrucât, toate documentele despre care face vorbire instanţa de fond s-au depus la DSVSA, împreună cu decontul justificativ şi factura.

Supune atenţiei instanţei de recurs, răspunsurile ANSVSA-ului şi DSVSA-ului la notificarea recurentului pentru a se observa că nici prin intermediul procedurii prealabile cele două pârâte nu au respins cererea recurentului pentru dosar incomplet sau pentru lipsa actului adiţional, ci au refuzat plata pentru lipsa fondurilor.

Consideră că instanţa a reţinut în mod greşit că nu pot fi obligate pârâtele la achitarea sumei de 10.000 RON aferentă lunii august 2020 pe motiv că lipseşte actul adiţional, deoarece, pe de o parte suma de bani este solicitată şi acordată ca urmare a serviciilor deja prestate de către medicii veterinari/cabinetele/societăţile veterinare şi justificate conform O.U.G. nr. 117/2020, iar pe de altă parte, O.U.G. nr. 117/2020 nu condiţionează acordarea sumei de bani de încheierea actului adiţional, ci doar recomandă încheierea unui act adiţional, ceea ce în speţă s-a şi întâmplat.

Astfel, atâta timp cât serviciile au fost prestate, arată recurentul, integral în favoarea statului pentru luna august, plata acestora nu poate fi condiţionată de lipsa actului adiţional.

Intimatele-pârâte au depus întâmpinări, DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR BRĂILA invocând şi excepţia nulităţii recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurentul A. din perspectiva criticilor indicate, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.:

"menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurentul a indicat formal motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurentul solicitând, în realitate, instanţei de recurs să statueze asupra cauzei, ca atare, judecând în fond, şi nu doar să verifice decizia recurată în ce priveşte modul de aplicare a legi.

De altfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei atacate, care formează obiectul prezentului recurs, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia adoptată (de respingere a contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă) şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Susţineri îmbracă doar aparenţa unor critici de nelegalitate, în condiţiile în care ele nu mai pot fi luate în analiză, fiind deja dezlegate prin decizia pronunţată în apel, pe fondul litigiului.

Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată în contestaţia în anulare, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, recurentul nu a criticat această hotărâre, ci s-a raportat la decizia instanţei de apel.

Or, simpla nemulţumire a recurentului cu privire la soluţia pronunţată pe fondul litigiului, fără a formula critici de nelegalitate la adresa hotărârii care formează obiectul prezentului recurs, nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Rezumând, susţinerile recurentului prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, iar în lipsa unor argumente care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanţa de recurs nu se poate substitui părţii, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele deciziei atacate.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 283/2022 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 283/2022 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2023.