Exception of unconstitutionality regarding military pension recalculation rejected for lack of substantive nexus with the abrogated pension law

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 decembrie 2021 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub număr de dosar x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, a formulat contestaţie împotriva refuzului de revizuire a deciziei de pensie militară, în sensul calculării drepturilor de pensie potrivit Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, sub care au fost deschise aceste drepturi.

Prin cererea depusă la 25 februarie 2022, reclamatul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) Legea nr. 223/2015, prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

Prin sentinţa civilă nr. 815 din 6 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a fost respinsă cererea având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) Legea nr. 223/2015, ca inadmisibilă; a fost respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelantul-reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015 în raport cu principiul constituţional al neretroactivităţii legilor, reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

Prin decizia nr. 2622 din 13 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 815 din 6 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind nefondat.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015, cuprinsă în decizia nr. 2622 din 13 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs.

În argumentarea cererii, recurentul a susţinut, în esenţă, ca fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv: norma care face obiectul sesizării să fie în vigoare; să existe o legătură între dispoziţia legală şi modul de soluţionare a cauzei în care se formulează cererea de sesizare şi, totodată, Curtea Constituţionala să nu fi pronunţat anterior o decizie prin care să se fi constat că textul de lege contravine Constituţiei.

Intimata-pârâtă CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MAI a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Deşi cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, faţă de dezvoltarea criticilor formulate de recurentul-reclamant, care vizează, în esenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se apreciază că acestea pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prezentul recurs vizează soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se înţelege că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate, rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condiţiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menţionată.

Se impune precizarea că, în concret, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Or, în analiza sa, sub un prim aspect, Curtea de Apel Ploieşti nu a făcut decât să-şi exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015, arătând motivele pentru care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte subliniază că soluţia vizând neconstituţionalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerinţa referitoare la necesitatea existenţei legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

Contrar susţinerilor recurentului, doar aparent prevederile art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015, supuse examinării, au legătură cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului nu vizează anularea unei decizii de recalculare/revizuire emisă în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

Ceea ce se reclamă prin prezentul demers judiciar este refuzul intimatei-pârâte de a revizui pensia militară a recurentului-reclamant în sensul calculării drepturilor de pensie potrivit Legii nr. 164/2001, prevederi în vigoare la momentul deschiderii dreptului la pensie, dar abrogate prin Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, în mod legal, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că raportat la obiectul cauzei care vizează refuzul pârâtei de a revizui pensia militară a reclamantului în sensul calculării drepturilor de pensie potrivit Legii nr. 164/2001, o eventuală neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 nu ar determina consecinţe în sensul intrării în vigoare a unor dispoziţii deja abrogate, în condiţiile în care prevederile Legii nr. 164/2001 au fost abrogate prin Legea nr. 263/2010.

Aceasta întrucât, legătura cu soluţionarea cauzei presupune ca eventuala declarare a neconstituţionalităţii să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, ceea ce în cauză nu se confirmă.

Aşa fiind, în condiţiile în care s-a reţinut cu justeţe că în cauză nu este îndeplinită condiţia legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu modul de dezlegare al cauzei, şi, întrucât art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate, se constată ca fiind legală soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015, cuprinsă în decizia nr. 2622 din 13 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015, cuprinsă în decizia nr. 2622 din 13 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015, cuprinsă în decizia nr. 2622 din 13 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2023.