Lessee's set-off claim in insolvency barred from ordinary courts; lease arrears award and eviction upheld

Şedinţa publică din data de 21 februarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă în data de 14.05.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. Arad - în faliment, prin lichidator judiciar Consorţiul format din B. şi C.. a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L. Arad, solicitând: obligarea acesteia la plata sumei de 329.229,20 RON, reprezentând contravaloarea chiriei aferente Contractului de închiriere din 01.09.2018 - eşalonată la plată prin Contractul de închiriere din 07.01.2020 şi nerespectată, precum şi chiriile aferente perioadei 01.09.2019-31.12.2019, eşalonate, de asemenea, prin acelaşi Contract, dar şi la plata contravalorii chiriei facturate în baza Contractului din 07.01.2020, pentru fiecare zi până la data eliberării efective a spaţiului care a făcut obiectul Contractului de închiriere încheiat între părţi, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosinţă a activelor, respectiv 12.000 RON/lună + TVA şi a penalităţilor ce urmează a fi calculate în baza art. V pct. 7 din Contractul de închiriere până la stingerea integrală a debitului, în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere; evacuarea pârâtei din spaţiul pe care îl ocupă, respectiv imobilul proprietate a A. S.A., situat în Arad, str. x.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1777, art. 1780 şi următoarele din C. civ. (2009), art. 1796 C. civ. (2009), art. 95, respectiv art. 1034 şi următoarele din C. proc. civ., coroborat cu art. 2 şi art. 25 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Ulterior, la data de 25.08.2020, reclamanta şi-a precizat pretenţiile la suma de 470.426,15 RON, susţinând că pârâtă datorează şi contravaloarea utilităţilor şi penalităţi de întârziere.

Pârâta A. S.R.L. a formulat o cerere reconvenţională, prin care a arătat că, în principiu, este de acord cu sumele solicitate de reclamantă conform contractului de închiriere, respectiv contravaloarea chiriei însă, a solicitat să se constate că A. S.A. are faţă de pârâtă o datorie de 778.551,78 RON rezultată din cesionarea către pârâtă, de către dl. D., a unei creanţe cu care acesta era înscris în tabelul definitiv al creditorilor, sens în care a solicitat să se dispună compensarea datoriilor/obligaţiilor, în condiţiile art. 1616 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 447 din 22 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Arad a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar Consorţiul format din B.. şi C.. împotriva pârâtei A. S.R.L.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 661.415,93 RON cu titlu de chirie restantă, contravaloare utilităţi şi penalităţi, precum şi contravaloare lipsă folosinţă active; s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Arad, str. x, jud. Arad; s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională A. S.R.L. împotriva reclamantei-pârâtă reconvenţională A. S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar Consorţiul format din B.. şi C..

Împotriva acestei hotărâri, pârâta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator D., a declarat apel, solicitând instanţei de control judiciar să aibă în vedere la stabilirea obligaţiilor de plată doar sumele reprezentând chiria neachitată şi să respingă restul pretenţiilor, iar în final să constate că A. S.A. are o datorie de 778.551,78 RON faţă de A. S.R.L. şi să dispună compensarea datoriilor.

Prin decizia nr. 56/A din 3 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar împotriva sentinţei civile nr. 447/22.06.2021 pronunţată de Tribunalul Arad.

Împotriva acestei decizii, la 8 martie 2022, pârâta A. S.R.L. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii, respectiv, să se constate că reclamanta are faţă de recurenta-pârâtă o datorie de 778.551,78 RON şi să se dispună compensarea datoriilor/obligaţiilor, în condiţiile art. 1616 C. civ.

În esenţă, a arătat că, urmare a cesiunii de creanţă, reclamanta are faţă de pârâtă o datorie mult mai mare decât cea pe care o datorează pârâta reclamantei, sens în care a evocat dispoziţiile art. 1615 şi art. 1616 C. civ., susţinând, totodată, că sunt îndeplinite condiţiile privind compensarea.

A mai arătat că prima instanţă a admis acţiunea reclamantei şi a respins cererea de compensare afirmând că pârâta ar fi trebuit să prezinte contractul de cesiune a creanţei, spre aprobare, lichidatorului judiciar, însă fără a motiva în drept această afirmaţie, iar, prin decizia recurată, Curtea de Apel Timişoara i-a respins apelul, însuşindu-şi motivarea primei instanţe, tot fără a indica un temei de drept, respectiv, fără motivarea hotărârii.

Susţinând, aşadar, incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea recursului a arătat că viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, a susţinut că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

De asemenea, a mai arătat că, deşi motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac, motivarea primei instanţe se fundamentează pe afirmaţia potrivit căreia pârâta ar fi trebuit să supună contractul de cesiune de creanţă aprobării/validării lichidatorului judiciar, fără a indica un temei de drept sau o prevedere legală în acest sens.

În continuare, evocând dispoziţiile art. 1616 C. civ., recurenta a învederat că prima instanţă nu a arătat conform căror dispoziţii legale, aceste prevederi nu sunt aplicabile atunci când reclamantul este o societate comercială aflată în lichidare, iar această afirmaţie, nemotivată nici în fapt, nici în drept, a fost preluată ca atare de instanţa de apel, arătându-se că, în acord cu opinia primei instanţe, se respinge apelul.

În opinia recurentei, o atare afirmaţie echivalează cu o nemotivare a hotărârii, motivare care lipseşte şi din hotărârea primei instanţe.

În continuare, a învederat că, potrivit art. 488 alin. (6) şi (8) C. proc. civ., sunt motive de casare - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar, în opinia sa, ambele situaţii sunt aplicabile, întrucât, pe de o parte, lipseşte cu desăvârşire motivarea în drept, iar, pe de altă parte, se face o înşiruire de acte normative şi dispoziţii legale care nu au legătură cu această cauză.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin recursul promovat împotriva deciziei instanţei de apel, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, pe de o parte, că hotărârea este nemotivată, întrucât lipseşte cu desăvârşire motivarea în drept, iar, pe de altă parte, a imputat instanţei de apel faptul că a procedat la o înşiruire de acte normative şi dispoziţii legale care nu au legătură cu această cauză.

Prin raportare la criticile recurentei, Înalta Curte constată că, potrivit cererii precizatoare depuse la dosar la 15.01.2021, cererea reconvenţională are un dublu obiect:

(i) acţiunea în constatare a datoriei reclamantei-pârâte A. S.A. faţă de pârâta-reclamantă A. S.R.L., în sumă de 778.551,78 RON (creanţă care este înscrisă în tabelul definitiv consolidat al creanţelor A. S.A. publicat în B.P.I. nr. 724/14.01.2022);

(ii) compensaţia judiciară a creanţelor între cele două societăţi (în temeiul art. 1617 alin. (2) C. civ.).

Prin sentinţa civilă nr. 447 din 22 iunie 2021, Tribunalul Arad a respins cererea reconvenţională ca inadmisibilă, reţinând în esenţă că o cerere de compensare a creanţelor trebuia adresată în procedura insolvenţei, lichidatorului judiciar al debitoarei A. S.A.

Această soluţie a fost confirmată de instanţa de apel, care a reţinut că lichidatorul judiciar al intimatei reclamante-pârâte are atribuţia verificării creanţelor asupra debitoarei aflate în insolvenţă, iar un eventual refuz al acestuia cu privire la compensarea creanţelor poate fi contestat la judecătorul sindic.

Soluţia de respingere a cererii reconvenţionale ca inadmisibilă este legală, având în vedere următoarele argumente, care vin în completarea celor reţinute de instanţele de fond:

(i) în ceea ce priveşte acţiunea în constatarea creanţei, aceasta este în inadmisibilă, faţă de dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., întrucât recurenta poate cere realizarea dreptului pe calea unei cereri adresate în procedura insolvenţei lichidatorului judiciar şi, eventual judecătorului sindic, prin formularea unei contestaţii împotriva măsurilor luate de lichidator.

Astfel, potrivit art. 25 lit. f) din Legea nr. 85/2006, una dintre principalele atribuţii ale lichidatorului, în cadrul prezentei legi, este verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, precum şi întocmirea tabelelor creanţelor.

De asemenea, potrivit art. 11 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2006, printre atribuţiile judecătorului sindic se numără judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator.

(ii) cererea de compensaţie judiciară a unei creanţe înscrise în tabelul definitiv consolidat cu o creanţă a debitorului insolvent faţă de creditorul său este inadmisibilă într-o procedură de drept comun, întrucât această cerere este aferentă procedurii insolvenţei, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, fiind în sarcina lichidatorului verificarea creanţelor potrivit art. 25 lit. f) din Legea nr. 85/2006, iar măsurile acestuia pot fi contestate la judecătorul sindic potrivit art. 11 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2006.

Este de menţionat că, deşi recurenta-pârâtă citează prevederile art. 1617 alin. (1) C. civ., nu rezultă că ar fi invocat incidenţa compensaţiei legale (de drept), în lipsa vreunei referiri la norma specială relevantă - art. 52 din Legea nr. 85/2006 ("deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.").

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pornind de la aceste precizări, se constată că hotărârea curţii de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei (inclusiv temeiul de drept - Legea nr. 85/2014), fără ca hotărârea să fie supusă casării pentru simplul motiv al lipsei de precizie a temeiului de drept, dacă din ansamblul considerentelor poate fi identificat acest temei.

Astfel, în cuprinsul deciziei recurate se regăsesc aspecte referitoare la situaţia de fapt, situaţia premisă a litigiului constând în încheierea unui contract de închiriere, precum şi dispoziţiile legale (Legea nr. 85/2014) care au reprezentat fundamentul soluţiei pronunţate cu privire la solicitarea de compensare a pretenţiilor reclamantei cu creanţa pe care o invocă recurenta-pârâtă.

Totodată, deşi instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe, aceasta prezintă un raţionament propriu, făcând o analiză efectivă a motivelor invocate în cuprinsul cererii de apel, de natură a asigura convingerea instanţei de recurs asupra propriului silogism logic prin care a ajuns la soluţia pronunţată, cât şi pentru realizarea controlului judiciar, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii.

Prin urmare, se constată că soluţia pronunţată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că nu se poate reţine absenţa motivării, existenţa unor contradicţii sau a unor motive străine de natura cauzei, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, constatând că în cuprinsul deciziei recurate se regăsesc argumentele de fapt şi de drept pe care instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia, critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primită.

Cât priveşte pretinsa incidenţă a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se reţine că, pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată şi-a pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greşit de instanţă.

Cu toate că nu a subsumat în mod explicit această critică motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta s-a rezumat la afirmaţia potrivit căreia instanţa de apel a făcut o înşiruire de acte normative şi dispoziţii legale care nu au legătură cu cauza, fără a arăta, în concret, care ar fi, în accepţiunea sa, respectivele dispoziţii legale şi fără a argumenta/dezvolta afirmaţia sa.

Or, o astfel de critică nu corespunde exigenţelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanţei de apel.

Totodată, se va reţine că aşa-zisa critică a recurentei-pârâte nu susţine nici motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată.

În concluzie, având în vedere că nu a putut fi reţinută incidenţa niciunui motiv de casare din cele menţionate de recurentă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. E. şi prin administrator special D., împotriva deciziei nr. 56/A din 3 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. E. şi prin administrator special D., împotriva deciziei nr. 56/A din 3 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 februarie 2023.