Insufficient judicial stamp fee on civil appeal renders extraordinary remedy null despite prior arbitration annulment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s appeal as lacking the mandatory judicial stamp fee, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that had annulled the underlying arbitration award and referred the case to the District Court; the dispute concerned an action to annul an arbitration award issued by a Permanent Arbitration Tribunal in a financial compensation and penalty case between two corporate entities, where the appellate court had accepted the annulment based on specific statutory grounds; the Supreme Court ruled that the appeal was inadmissible because the appellant failed to pay the required court fee of 1,347.72 RON despite a prior court notice, establishing that payment of the judicial stamp tax is an extrinsic condition for valid access to justice under Article 486(2) and (3) of the Civil Procedure Code and Article 24 of Emergency Ordinance No. 80/2013, rendering the appeal null and void without reaching the merits of the arbitration annulment.
Legislator headnote
AI generatedart. 548 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, Articolul 1 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 197 C. proc. civ, art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013; Insufficient judicial stamp fee on civil appeal renders extraordinary remedy null despite prior arbitration annulment: În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 132/2017, Norma A.S.F. 18/2017, Norma A.S.F. 20/2017, art. 541 şi urm. C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat la 30.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanta arbitrală A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta arbitrală B. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 13.055,78 RON reprezentând diferenţa de despăgubire neachitată aferentă dosarului de daună nr. x; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu 05.12.2019 până la data plăţii efective a creanţei principale; precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 132/2017, Norma A.S.F. 18/2017, Norma A.S.F. 20/2017, art. 541 şi urm. C. proc. civ.
Prin hotărârea arbitrală nr. 136 din 17 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat a admis în parte acţiunea reclamantei A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.A. sub aspectul perioadei privind calculul penalităţilor de întârziere, sens în care a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 13.055,78 RON reprezentând diferenţă de despăgubire aferentă dosarului de daună x, precum şi penalităţi de întârziere de 0,2%/zi de întârziere raportat la debitul de 13.055,78 RON, calculate începând cu 05.12.2020 şi până la plata integrală a debitului principal. Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 3.406,67 RON reprezentând taxe arbitrale în sumă de 3.106,67 RON şi taxă de înregistrare dosar în sumă de 300 RON.
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă la 21.07.2023, reclamanta B. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., anularea hotărârii arbitrale nr. 136/17.05.2023 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. civ.
Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile insuficienţei timbrări, tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii în anulare, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii în anulare ca nefondată şi netemeinică, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Prin încheierea din 28.09.2023, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia insuficientei timbrări şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare.
Prin sentinţa nr. 64 din 28 septembrie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis acţiunea în anulare, a anulat hotărârea arbitrală nr. 136/17.05.2023 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul arbitral nr. x/2023, şi a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta arbitrală A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii în anulare formulate de către intimată; cu cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu de avocat) pe cale separată.
Prin memoriul de recurs, recurenta a susţinut, în esenţă, că reţinerile instanţei de fond nu au niciun fundament juridic, întrucât legiuitorul, atât cel european, cât şi cel naţional, a prevăzut ca oricare dintre părţi să se poată adresa, pentru soluţionarea diferendului dintre acestea, unei instanţe de soluţionare alternativă a litigiului, alegând, în funcţie de situaţie, fie procedura SAL-FIN, fie arbitrajul.
În argumentare, a făcut trimitere la Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 18/2017, despre care a afirmat că este o lege specială, ale cărei dispoziţii au prioritate faţă de normele generale, respectiv faţă de dispoziţiile art. 548 C. proc. civ.
În fine, a învederat că, atât timp cât legiuitorul a pus un semn al egalităţii formei juridice între cererea de sesizare a instanţei statale şi cea a instanţei alternative, este greşită interpretarea instanţei jurisdicţionale potrivit căreia, în lipsa unui acord privind judecarea litigiului pe cale alternativă, între părţi nu poate exista arbitraj.
Prin rezoluţia de primire a dosarului, s-a constatat că recursul formulat de reclamanta arbitrală A. S.R.L. nu este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 1.347,72 RON, conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
În aceste condiţii, prin adresa emisă la 13 decembrie 2023, comunicată recurentei la 22 decembrie 2023, Înalta Curte i-a pus în vedere, sub sancţiunea anulării cererii, să achite taxa judiciară de timbru datorată, cu menţiunea că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, o astfel de cerere nefiind formulată de către recurentă.
Prin rezoluţia din 22 ianuarie 2024, s-a fixat termen de judecată la 13 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia netimbrării recursului şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Articolul 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru instituie regula caracterului timbrabil al oricărei acţiuni, excepţiile fiind de strictă interpretare şi aplicare. Prin jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, Decizia nr. 401 din 13 iunie 2017, Decizia nr. 169 din 29 martie 2018, Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2019, Decizia nr. 432 din 4 iulie 2019, Decizia nr. 260 din 22 aprilie 2021) s-a statuat, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi, implicit, nici realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit.
Accesul la justiţie presupune, aşadar, respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru, condiţie prealabilă şi extrinsecă actului de procedură (cererea de recurs), fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal învestită.
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, în vreme ce alin. (3) al aceluiaşi articol instituie sancţiunea nulităţii recursului pentru neîndeplinirea acestei cerinţe, regimul juridic fiind similar celui aplicabile cererii de chemare în judecată reglementat de art. 197 C. proc. civ.
Cuantumul taxelor judiciare de timbru este reglementat pentru etapa recursului de dispoziţiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, alin. (1) instituind o taxă fixă în cuantum de 100 RON pentru invocarea motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ., în vreme ce alin. (2) instituie o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50% din taxa datorată în raport de suma contestată, pentru acţiunile evaluabile în bani, în situaţia invocării motivului de recurs prevăzut de pct. 8.
Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
În speţă, faţă de motivele de casare invocate de către recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8, calea extraordinară de atac trebuia timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.347,72 RON, conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin rezoluţia de primire din 13 decembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit că recurenta A. S.R.L. datorează pentru soluţionarea recursului o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.347,72 RON, conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin actul de procedură comunicat recurentei la 22 decembrie 2023, dosar, Înalta Curte i-a pus în vedere, sub sancţiunea anulării cererii, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru mai sus arătate, cu menţiunea că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, o astfel de cerere nefiind formulată de către recurentă.
Totodată, prin citaţia comunicată la 26 ianuarie 2024, dosar, recurenta a fost înştiinţată asupra termenului de judecată acordat în cauză, fiind reiterată menţiunea cu privire la obligativitatea achitării taxei de timbru datorate, sub sancţiunea anulării cererii.
Având în vedere că plata taxelor judiciare de timbru este o condiţie impusă pentru accesul la justiţie în raport de fiecare fază procesuală, obligaţia de achitare anticipată a acestora dar şi sancţiunea anulării cererii în caz de neplată, sunt justificate, aşa cum s-a apreciat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, iar în legătură cu stabilirea taxelor judiciare de timbru, instanţa de contencios european a reţinut că, deşi instituirea taxei judiciare de timbru reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului de acces la justiţie, prin aceasta se urmăreşte un scop legitim, vizând, în esenţă, buna administrare a justiţiei. Astfel, s-au reafirmat coordonatele dreptului de acces la o instanţă, în sensul că dreptul de a sesiza tribunalul, ca un element esenţial al dreptului la un tribunal, nu este absolut, ci poate fi limitat prin lege, statele bucurându-se de o largă marjă de apreciere în acest sens.
Reţinând că partea nu a dat curs solicitării instanţei, neachitând taxa judiciară de timbru datorată până la termenul de judecată acordat în cauză, 13 februarie 2024, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurenta A. S.R.L. nu îndeplineşte una dintre condiţiile extrinseci prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sens în care devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (2) din acelaşi cod.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 64 din 28 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 64 din 28 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2024.