Constitutional referral request properly rejected as irrelevant; appeal against refusal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 10 mai 2021, A. a formulat contestaţie împotriva deciziei de concediere disciplinară nr. 24/07.02.2000, emisă de ISJ Bacau, motivând că nu i s-a indicat dreptul de contestare a acestei decizii la Colegiul de disciplină al Ministerului Educaţiei, ci I.S.J. Bacău i-a indicat prin decizie numai dreptul la contestaţie la Judecătoriei, dar instanţa judecătorească nu se putea substitui acestui Colegiu de disciplină, deoarece s-ar încălca Constituţia.

De asemenea, contestatorul a mai solicitat şi repunerea în termenul legal de judecată a cereri sale, din motive obiective, mai presus de voinţa sa şi de echitate.

Iniţial, cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bacau, însă, prin încheierea finală de dezînvestire nr. 58/19 mai 2021, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a acestei secţii, cauza fiind trimisă pentru competentă soluţionare secţiei I Civile a Tribunalului Bacău.

Prin încheierea de şedinţă din 20 iunie 2022, instanţa a respins cerere de repunerea în termen, ca neîntemeiată. De asemenea, la acelaşi termen de judecată, instanţa a pus în discuţie din oficiu excepţia tardivităţii formulării contestaţiei.

La termenul de judecată din 17.10.2022, instanţa a mai pus în discuţie şi excepţia autorităţii de lucru judecat, prin raportare la decizia civilă nr. 970/R/2000 pronunţată de către Tribunalul Bacău în dosarul civil nr. x/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 118 din 21 februarie 2023 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021,a fost admisă excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, s-a anulat contestaţia formulată de A., având ca obiect anularea deciziei de concediere.

Împotriva sentinţei civile nr. 118 din 21 februarie 2023 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, A. a declarat apel.

Prin cererea de apel a fost invocată şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 3, art. 122 alin. (2) şi a art. 123 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Prin încheierea din 25 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Fără a-şi încadra susţinerile în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, A. a declarat recurs.

În argumentarea cererii, a arătat că în situaţia în care Curtea Constituţională ar fi admis că Statutul profesorilor este neclar, neprevizibil în ceea ce priveşte "dreptul profesorului de contestare a concedierii la Ministerul Educaţie şi în cazul motivului "faptelor" de necorespundere profesională (precum în speţă)", atunci ar fi întemeiată (obiectiv) cererea de repunere în termenul legal a contestaţiei sale din dosar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prezentul recurs vizează soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia neconstituţionalitate a art. 3, art. 122 alin. (2) şi a art. 123 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Se constată că recurentul A. nu a indicat motivul de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul şi nu a arătat, în concret, în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 122 alin. (2) şi a art. 123 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În acest context, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Astfel, Înalta Curte subliniază că soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se înţelege că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate, rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condiţiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menţionată.

Se impune precizarea că, în concret, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Or, în analiza sa, sub un prim aspect, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă nu a făcut decât să-şi exercite acest rol de prim filtru al sesizării.

Înalta Curte subliniază că textul de lege, respectiv art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, precizează că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să vizeze o prevedere legală de care depinde judecarea cauzei, ca o consecinţă a caracterului concret al controlului pe cale de excepţie.

Soluţia vizând neconstituţionalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerinţa referitoare la necesitatea existenţei legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

Contrar susţinerilor recurentului, s-a reţinut în mod legal că textele de lege despre care acesta pretinde că sunt neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cauzei, respectiv cu soluţionarea apelului formulat de A. împotriva soluţiei primei instanţe prin care s-a constatat decăderea acestuia din dreptul de a formula contestaţie la decizia de concediere, după mai bine de 21 ani de la data comunicării deciziei.

În motivarea încheierii recurate, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a reţinut cu justeţe că textele de lege despre care petentul pretinde că sunt neconstituţionale nu au o legătură directă cu excepţia pe baza căreia s-a soluţionat cererea de chemare în judecată, anume excepţia tardivităţii (decăderii), ci privesc chestiuni care vizează fondul contestaţiei decizie de concediere şi care nu pot avea legătură cu chestiunea ce formează obiectul cererii de apel, atât timp cât prima instanţă, procedând potrivit art. 249 din C. proc. civ., a constatat că, în speţă, contestaţia a fost introdusă după mai bine de 21 ani de zile de la data comunicării (anul 2000) şi în condiţiile în care numai răspunderea penală este imprescriptibilă şi numai cu privire la câteva infracţiuni, pentru orice alt drept existând sancţiuni ca: prescripţia dreptului material la acţiune, decăderea din dreptul material substanţial, perimarea, decăderea din dreptul de a formula o cale de atac, etc.

Legătura cu soluţionarea cauzei presupune ca eventuala declarare a neconstituţionalităţii să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, ceea ce în cauză nu se confirmă.

Aşa fiind, în condiţiile în care s-a reţinut cu justeţe că în cauză nu este îndeplinită condiţia legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu modul de dezlegare al cauzei, şi, întrucât art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate, se constată ca fiind legală soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 122 alin. (2) şi a art. 123 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cuprinsă în încheierea din 25 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 25 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 25 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2024.