Recusal of arbitral costs claim appeal annulled for insufficient reasoning, upholding lower court annulment of arbitration awards

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 iulie 2022 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 7.140 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat, cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/2021 înregistrat la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea procedurii arbitrale, în conformitate cu prevederile art. 595 din C. proc. civ.

Prin sentinţa arbitrală nr. 73 din 3 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei generale a Curţii de Arbitraj, invocată de pârât; s-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii; s-a admis cererea de arbitraj formulată de reclamanta A. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, pârâtul B. a fost obligat la plata sumei de 7.140 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 17 noiembrie 2022, reclamanta A. S.R.L. a formulat o cerere de completare a sentinţei arbitrale nr. 73 din 3 noiembrie 2022 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâtului şi la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de înregistrare şi taxa arbitrală achitate în dosarul nr. x/2022.

Prin sentinţa arbitrală nr. 83 din 16 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2022, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B.; s-a dispus completarea dispozitivului sentinţei arbitrale nr. 73 din 3 noiembrie 2022 cu următorul alineat:

"Obligă pârâtul şi la plata cheltuielilor arbitrale în cuantum de 2.208,58 RON"; s-a menţionat că sentinţa arbitrală nr. 83 din 16 decembrie 2022 face corp comun cu sentinţa arbitrală nr. 73 din 3 noiembrie 2022.

Împotriva acestor sentinţe arbitrale, pârâtul B. a formulat acţiune în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 30 ianuarie 2023.

Pârâtul a solicitat anularea sentinţelor arbitrale nr. 73 din 3 noiembrie 2022 şi nr. 83 din 16 decembrie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2022, cu consecinţa trimiterii cauzei spre judecată instanţei competente, respectiv Judecătoriei Arad. În esenţă, a arătat că motivul de anulare invocat este întemeiat, întrucât tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală aplicabilă cererii formulate, cerere care a avut ca obiect obligarea pârâtului pe cale separată, la plata cheltuielilor arbitrale dintr-un alt litigiu.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 11 mai 2023, reclamanta A. S.R.L. a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii în anulare, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 65/2023 din 8 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis acţiunea în anulare formulată de petentul-pârât B. împotriva sentinţei arbitrale nr. 73/03.11.2022 şi a sentinţei nr. 83/16.12.2022, ambele pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu intimata-reclamantă A. S.R.L.; s-au anulat sentinţele arbitrale nr. 73/03.11.2022 şi nr. 83/16.12.2022 şi s-a trimis cauza, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Arad.

La data de 24 august 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 65/2023 din 8 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi, rejudecând, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., respingerea acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale.

În cuprinsul cererii de recurs, autoarea căii de atac a arătat că a înţeles să critice modalitatea în care instanţa a interpretat condiţiile inserate în contractul de vânzare dintre cele două părţi referitoare la rezolvarea neînţelegerilor de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, mai exact, a capătului de cerere accesoriu vizând cheltuielile de judecată şi care urmează soarta principalului.

Recurenta consideră că modalitatea greşită de interpretare a naturii cererilor accesorii privind cheltuielile de judecată a condus la soluţionarea nelegală a acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale.

Astfel, a arătat că, în fapt, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu pârâtul B. pentru proiectarea, furnizarea, montarea şi punerea în funcţiune şi trecerea în proprietatea cumpărătorului, a unui sistem complet de climatizare.

Litigiul disputat între părţi în faţa Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (ce a format obiectul dosarului nr. x/2021) a fost soluţionat prin sentinţa arbitrală nr. 110 din 23 noiembrie 2021.

Reclamanta A. S.R.L. a depus o nouă cerere pentru recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în respectivul dosar, fiind pronunţate sentinţele arbitrale nr. 73/2022 şi nr. 83/2022, în dosarul nr. x/2022.

La punctul 14.1 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30 iunie 2016, se menţionează faptul că "soluţionarea litigiilor în cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, conform regulamentului său".

A menţionat că părţile au convenit ca procesul care va rezulta din neexecutarea obligaţiilor cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare din 30 iunie 2016 să fie soluţionat de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, întrucât acestea au înţeles ca orice neînţelegere să fie soluţionată eficient şi într-un termen optim.

Întrucât la pct. 14.1 din contractul de vânzare-cumpărare se menţionează că orice neînţelegeri dintre părţi se vor soluţiona pe cale arbitrală, cheltuielile de judecată rezultate din primul proces reprezintă o neexecutare conformă a obligaţiilor de către părţi, care are strânsă legătură cu acest contract de vânzare-cumpărare, izvorând practic din dosarul principal.

Având în vedere că nu se precizează care dintre obligaţiile neexecutate atrage competenţa Curţii de Arbitraj, recurenta apreciază că se aplică, în continuare, clauza compromisorie pentru neplata cheltuielilor de judecată, acesta fiind un capăt de cerere accesoriu căruia i se aplică aceleaşi dispoziţii pentru clauza principală, întrucât accesorium sequitur principale.

A mai susţinut faptul că pentru plata cheltuielilor de judecată nu există obligativitatea folosirii procedurii completării hotărârii arbitrale, întrucât, potrivit art. 604 din C. proc. civ., dacă prin hotărârea pronunţată tribunalul arbitral a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, asupra unei cereri conexe sau incidentale, oricare dintre părţi poate solicita completarea ei.

Astfel cum s-a motivat şi de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, în dosarul nr. x/2022, această interpretare nu distinge, în realitate, între solicitarea cheltuielilor arbitrale în timpul procesului care le-a determinat sau pe cale separată.

În momentul în care părţile au inclus o clauză compromisorie în contract, au achiesat, implicit, şi la regulile arbitrale. Astfel, cheltuielile arbitrale fac parte din raportul juridic care a determinat litigiul şi se supun aceloraşi reguli determinate de clauza compromisorie.

Litigiul pentru care s-au solicitat cheltuielile arbitrale este o consecinţă directă izvorâtă din contractul încheiat, în care s-a inclus o clauză compromisorie, astfel că este neavenită susţinerea potrivit căreia procesul care are ca obiect numai acordarea cheltuielilor de judecată este un proces civil distinct, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală.

Practica în această materie infirmă susţinerile expuse în cadrul acţiunii în anulare, teoria unanim acceptată fiind aceea că acea clauză compromisorie inserată în contract cuprinde atât disputele legate direct de validitatea sau executarea unui contract, cât şi pe cele care au legătură cu acestea.

Recurenta-reclamantă a considerat necesar să precizeze că în dosarul nr. x/2021, soluţionat de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, cheltuielile de judecată nu au fost depuse şi, prin urmare, nu au fost acordate de către instanţa arbitrală. Aşadar, reclamanta este îndreptăţită să solicite aceste cheltuieli de judecată pe cale separată. A concluzionat în sensul că tribunalul arbitral nu a omis să se pronunţe asupra unei cereri, iar reclamanta A. S.R.L. nu era ţinută să uzeze de procedura completării hotărârii, care, în orice caz, este o procedură facultativă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul-pârât B. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin rezoluţia din 13 noiembrie 2023 s-a fixat termen la data de 8 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Luând în examinare, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, recursul este nul dacă nu este motivat în termenul legal sau dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., condiţia legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Înalta Curte subliniază că invocarea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. presupune dezvoltarea explicativă a conţinutului legii, a modului de interpretare şi aplicare a acesteia comparativ cu cele statuate în faza procesuală anterioară, de natură să justifice greşeala de judecată a instanţei care a pronunţat hotărârea recurată. Simpla referire la anumite texte de lege, neurmată de explicitarea modului în care acestea au fost greşit aplicate, nu poate îndeplini funcţia urmărită de recurentă.

Pe calea recursului, A. S.R.L. a invocat incidenţa în cauză a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., justificat de faptul că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a aplicat greşit normele de drept material.

Analizând criticile prezentate în susţinere, Înalta Curte constată, pe de o parte, că, deşi recurenta reclamă încălcarea unor dispoziţii legale, aceasta nu le indică, iar, pe de altă parte, întreaga construcţie juridică a tezei deduse judecăţii în recurs este fundamentată pe elemente ce au fost supuse verificării curţii de apel prin motivele acţiunii în anulare, fără nicio raportare a acestora la dezlegările date de către prima instanţă.

Astfel, prin memoriul de recurs reclamanta reia, într-o manieră identică, susţinerile formulate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul Curţii de Apel Bucureşti, omiţând în totalitate răspunsul oferit acestora prin sentinţa recurată, fără a indica şi a argumenta, în concret, erorile de judecată săvârşite de instanţă în soluţionarea acţiunii în anulare promovate de partea adversă.

În motivarea recursului, autoarea căii extraordinare de atac aduce în discuţie susţineri asupra cărora instanţa învestită cu acţiunea în anulare a statuat în sensul că litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 nu îi este aplicabilă clauza compromisorie cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, raţionamentul curţii de apel nefiind criticat în recurs.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că respectiva clauză compromisorie vizează litigiile care decurg din nerespectarea dispoziţiilor contractuale şi sunt întemeiate pe răspunderea contractuală. Cheltuielile de judecată dintr-o altă cauză solicitate pe cale separată sunt întemeiate pe răspunderea civilă delictuală. Este adevărat că şi în cazul în care cheltuielile de judecată se solicită în cadrul litigiului care le-a generat sunt tot din domeniul răspunderii civile delictuale, aşa cum a reţinut şi tribunalul arbitral, însă în cazul cheltuielilor de judecată solicitate în cauza care le-a generat operează prorogarea de competenţă, chiar dacă temeiurile de drept sunt diferite, pe când, în cazul solicitării lor pe cale separată nu mai operează această prorogare. Astfel, cererea care are ca obiect cheltuielile de judecată dintr-un alt proces are caracterul de cerere principală.

În plus, Curtea a arătat că aceasta are caracter autonom faţă de litigiul primar, care decurge din: a) natura civilă a procesului, independent de natura litigiului care a generat efectuarea cheltuielilor, b) fundamentul juridic, reprezentat de răspunderea civilă delictuală (decurgând din culpa procesuală şi necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părţii câştigătoare) şi c) împrejurarea că raţiunea prorogării competenţei instanţei în temeiul dispoziţiilor art. 123 din C. proc. civ. nu subzistă în cazul acestor cereri, cu consecinţa aplicării regulilor de competenţă de drept comun.

Întemeindu-şi criticile pe apărări deduse judecăţii în faţa instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare, fără a justifica erorile de judecată ale curţii de apel în raport cu anumite texte de lege expres enunţate sau care să poată fi identificate din conţinutul corpului argumentelor, autoarea căii de atac nu urmăreşte decât o concluzie contrară celei reţinute de instanţa de fond.

În lipsa indicării textelor de lege pretins nerespectate de către curtea de apel şi dezvoltării unor argumente în susţinere prin raportare la raţionamentul instanţei, analiza memoriului de recurs impune concluzia că motivul de nelegalitate a fost invocat formal, criticile autoarei căii de atac neputând fi circumscrise ipotezelor de la art. 488 alin. (1) din Codul de procedură.

Având în vedere că în situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se încadrează şi motivarea necorespunzătoare a recursului, cum este cazul de faţă, Înalta Curte, dând eficienţă acestui text de lege, urmează a anula recursul recurentei-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 65/2023 din 8 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2024.