Cassation appeal annulled for failing to develop substantive illegality grounds, reducing arguments to factual re-evaluation proper only to devolutive review

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 10.04.2020, reclamanta S.C. OMV PETROM S.A. a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 732.145,15 RON, echivalentul sumei de 169.430,98 USD la cursul de 4,3212 RON/USD din 09.10.2019, compusă din suma de 466.014,41 RON, reprezentând taxă folosinţă rezervor petrolier şi suma de 266.130,74 RON, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

La 21.12.2021, pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, precum şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat reducerea cuantumului clauzei penale prevăzute de art. 2.2 lit. b) din contractul părţilor de la suma de 17.500 USD la cel mult 11.500 USD şi, în consecinţă, recalcularea penalităţilor pretinse de reclamantă pentru perioada 01.04.2017-06.02.2018, compensarea sumelor stabilite pentru perioada 01.09.2017-06.02.2018 cu cele pe care le-a achitat suplimentar reclamantei-pârâte în perioada 01.04.2017-31.08.2017, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, invocând excepţia netimbrării acesteia şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al pârâtei-reclamante.

Prin încheierea din 17.01.2022, prima instanţă a stabilit mai multe obligaţii în sarcina pârâtei-reclamante şi a luat act că al doilea capăt al cererii reconvenţionale este o apărare de fond, iar prin încheierea din 28.03.2022 a pus în dezbaterea părţilor excepţia prescripţiei, precum şi fondul cauzei şi a amânat pronunţarea.

Prin sentinţa civilă nr. 826/18.04.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 732.145,15 RON, reprezentând pretenţii, precum şi suma de 10.926,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierilor din 17.01.2022 şi 28.03.2022, precum şi a sentinţei civile nr. 826/18.04.2022, pârâta A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 563A/30.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul declarat împotriva celor două încheieri şi a admis apelul formulat împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 466.014,44 RON, reprezentând taxă folosinţă rezervor petrolier, a respins capătul de cerere privind suma de 266.130,74 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.265,14 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.133,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta S.C. OMV PETROM S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi rejudecarea de către instanţa de recurs, cu consecinţa respingerii apelului şi admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.

Prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile contractuale şi legale privind plata penalităţilor de întârziere generate de neachitarea debitului principal la scadenţă.

Recurenta a evocat raţionamentul instanţei de apel cu privire la respingerea pretenţiilor sale reprezentând penalităţi de întârziere şi a susţinut, în esenţă, că are dreptul să pretindă aceste accesorii, conform facturilor pe cale le-a emis în temeiul contractului părţilor, iar soluţia de respingere a acestora a fost generată de interpretarea greşită a clauzelor contractuale.

În continuare, a invocat art. 8.6 din contract, a enumerat facturile pe care le-a emis potrivit acestei clauze şi a subliniat faptul că instanţa a nesocotit acordul de voinţă al părţilor, încălcând astfel art. 1.166, art. 1.170 şi art. 1.179 C. civ.

La 04.07.2023, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea acestuia ca nefondat, iar recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea formală a uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-una dintre acestea. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă autorul căii de atac aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, deşi a indicat expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta nu a dezvoltat în susţinere nicio critică veritabilă de nelegalitate la adresa deciziei instanţei de prim control judiciar.

În acest context, Înalta Curte notează că prezentul demers judiciar urmăreşte obligarea societăţii pârâte la plata chiriei pentru folosinţa unui rezervor petrolier şi a penalităţilor de întârziere aferente acestei sume.

Instanţa de apel, schimbând în parte sentinţa tribunalului, a reţinut că părţile au prevăzut prin contract dreptul intimatei, în calitate de furnizor, de a pretinde penalităţi pentru plata cu întârziere a preţului produselor livrate şi faptul că nu a fost reglementat convenţional dreptul recurentei, în calitate de client, de a încasa penalităţi pentru neplata la termen a taxei de folosinţă a rezervorului.

Din examinarea motivelor de recurs, rezultă cu evidenţă faptul că autoarea căii de atac a criticat modul în care instanţa de apel a analizat clauzele contractului şi dreptul său de a percepe aceste penalităţi, reproşându-i interpretarea greşită a prevederilor art. 8.6 din convenţia încheiată cu intimata. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a invocat caracterul accesoriu al penalităţilor faţă de debitul principal constând în taxa de folosinţă a rezervorului, pe care ambele instanţe devolutive l-au găsit întemeiat, conţinutul facturilor emise în cauză potrivit contractului, precum şi argumente privind validitatea clauzelor contractuale.

Înalta Curte reafirmă împrejurarea că invocarea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuţie nu presupune, în mod suficient, doar trimiterea la o normă de drept material, dacă partea nu dezvoltă, în mod consecvent, un raţionament care să justifice concluzia că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii la starea de fapt lămurită, ori a ignorat regulile de drept aplicabile în materia analizată.

În speţă, sub pretextul încălcării sau aplicării greşite a art. 1.166, art. 1.170 şi art. 1.179 C. civ., recurenta aduce în dezbatere conţinutul clauzelor contractuale şi conduita contractanţilor, criticând, practic, modul în care instanţa de apel, evaluând probatoriul administrat, a stabilit că aceasta nu este îndreptăţită a pretinde penalităţi.

Nemulţumirea recurentei circumscrisă deciziei atacate, modalităţii în care instanţa de apel a evaluat starea de fapt, statuând, în cele din urmă, asupra netemeiniciei în parte a acţiunii, este o critică specifică unei căi de atac devolutive, întrucât prezintă evidente valenţe de netemeinicie, care nu mai poate fi reevaluată în recurs, cale extraordinară de atac care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie doar examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. aşa fiind, o nouă analiză a elementelor factuale şi a probelor deja administrate nu mai poate fi supusă cenzurii şi în recurs, în actualul context legislativ, deoarece sistemul naţional de drept nu recunoaşte decât dublul grad de jurisdicţie, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constată incidenţa în cauză a excepţiei nulităţii recursului, cu consecinţa anulării căii de atac declarate.

Cu privire la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată pretinse de intimată în recurs, Înalta Curte constată că aceasta a depus la dosar facturile nr. x/11.05.2023, în valoare de 6.000 euro şi nr. 138/03.11.2023, în valoare de 18.000 euro, reprezentând onorariul avocatului său, precum şi dovada plăţii celei de-a doua facturi.

Examinarea acestor dovezi, prin prisma dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., relevă faptul că numai suma de 9.000 euro evidenţiată în factura nr. x/03.11.2023, achitată la 08.11.2023, reprezintă, în realitate, onorariul avocatului intimatei, plătit pentru prezentul dosar, conform menţiunilor din cuprinsul acestui înscris, celelalte sume achitate fiind fără legătură cu desfăşurarea prezentul litigiu în faţa instanţei supreme.

De aceea, reţinând culpa procesuală în sarcina recurentei, ca parte căzută în pretenţii, în aplicarea art. 451 alin. (1), art. 452 şi art. 453 alin. (1), raportate la art. 494 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 9.000 euro, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în prezenta fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. OMV PETROM S.A. împotriva deciziei civile nr. 563A/06.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 9.000 euro, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2023.