Labor lawsuit peremption despite pending recusal recourse and alleged bench composition irregularities

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 1.449.830 RON, actualizată la data plăţii efective, sumă ce reprezintă avansuri salariale însuşite fără drept.

În fapt, reclamanta S.C. A. S.R.L. a arătat, în esenţă, că pârâtul B. a fost salariatul său până la data de 22 ianuarie 2018, conform contractului individual de muncă nr. x/30.06.2016.

Prin decizia de concediere nr. x/23.01.2018 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii.

Pârâtul şi-a însuşit fără drept suma de 1.449.830 RON, profitând de funcţia de director economic şi administrativ pe care a deţinut-o în cadrul societăţii.

La data de 1 noiembrie 2018 s-a înregistrat dosarul nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, ca urmare a disjungerii cererii reconvenţionale din dosarul nr. x/2018 al aceleiaşi instanţe (prin încheierea din 31 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, dosar înregistrat la 2 februarie 2018).

Cererea reconvenţională a fost precizată ulterior de pârâtul-reclamant B. care a chemat în judecată pe pârâtele S.C. A. S.R.L. şi C. Marea Britanie (D. Marea Britanie), solicitând obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L., în solidar cu asociatul unic C. Marea Britanie:

- să îi încheie un contract individual de muncă începând cu data de 7 mai 2002 pentru funcţia de director economic, iar după 24 iunie 2004 şi până la 30 iunie 2016 pentru funcţia de director economic şi administrativ;

- să rectifice declaraţiile depuse la bugetul de asigurări sociale şi bugetul de stat pentru perioada 7 mai 2002 - 30 iunie 2016 pentru a reflecta toate contribuţiile sociale obligatorii, precum şi impozitele şi taxele aferente contractului individual de muncă;

- să recunoască perioada 7 mai 2002 - 30 iunie 2016 ca fiind vechime în muncă, cu toate drepturile aferente ce decurg din aceasta, atât din perspectiva sporului de vechime, cât şi din perspectiva drepturilor de pensionare şi/sau drepturilor compensatorii în caz de concediere individuală şi/sau colectivă;

- la plata cheltuielilor de judecată;

Prin sentinţa civilă nr. 1480/2019 din 20 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul B., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.R.L. şi C.; s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva chematei în garanţie S.C. E. S.R.L.; s-a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantului-pârât reconvenţional B., formulată de chemata în garanţie S.C. E. S.R.L.; reclamantul a fost obligat la plata sumei de 9.513,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta C.

Împotriva acestei sentinţe şi a tuturor încheierilor premergătoare pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, reclamantul B. şi intervenienta S.C. E. S.R.L. au formulat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă la data de 19 mai 2020.

Pârâtele S.C. A. S.R.L. şi C. au formulat apeluri incidente împotriva sentinţei civile nr. 1480/2019 din 20 decembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă şi a încheierilor de şedinţă din 31 octombrie 2018, 29 mai 2019, 5 iunie 2019 şi 16 octombrie 2019.

La termenul de judecată din 25 februarie 2021, având în vedere lipsa părţilor şi faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecăţii apelurilor şi trimiterea dosarului la arhivă, în nelucrare, până la o nouă stăruinţă a părţilor.

Prin decizia civilă nr. 1767/2021 din 18 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-au constatat perimate apelurile declarate de reclamantul B. şi de intervenienta S.C. E. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1480/2019 a Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă şi a tuturor încheierilor premergătoare pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, precum şi apelurile incidente formulate de pârâtele S.C. A. S.R.L. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierilor de şedinţă din 31 octombrie 2018, 29 mai 2019, 5 iunie 2019 şi 16 octombrie 2019; fără cheltuieli de judecată.

La data de 12 ianuarie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de recurentul-reclamant B. împotriva deciziei civile nr. 1767/2021 din 18 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Un prim motiv de recurs invocat de recurentul-reclamant B. este cel reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere casarea "dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii".

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, s-a arătat că legea sancţionează nerespectarea pe parcursul procesului a dispoziţiilor privitoare la repartizarea, în mod aleatoriu, a dosarului către un complet de judecată.

În dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia nu au fost respectate aceste cerinţe obligatorii prevăzute de lege.

Este adevărat că doamna judecător F., unul din membrii completului de judecată iniţial s-a pensionat începând cu data de 4 octombrie 2021, însă, în opinia recurentului, acest eveniment administrativ nu constituie un motiv de înlocuire a întregului complet de judecată.

Recurentul-reclamant consideră că era necesar să fie înlocuită doar doamna judecător F. cu un alt judecător din cadrul secţiei I civile a Curţii de Apel Alba Iulia, până la soluţionarea dosarului nr. x/2018

Nu există vreo justificare în baza legii de înlocuire a întregului complet de judecată în dosarul nr. x/2018, atâta timp cât doamna judecător G. şi-a continuat activitatea profesională în cadrul completului de judecată C6 al secţiei I civile din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia în cazul altor dosare avute spre soluţionare din perioada când făcea parte din completul de judecată C6, alături de doamna judecător F..

Schimbarea completului de judecată nu s-a făcut cu respectarea caracterului aleatoriu şi s-a încălcat principiul continuităţii instanţei de judecată.

În plus, recurentul-reclamant B. a solicitat Înaltei Curţi, pe cale de excepţie, să constate nulitatea absolută a hotărârilor administrative, emise de secţia I Civilă a Curţii de Apel Alba Iulia (procesul-verbal din 8 noiembrie 2021 existent la dosar) şi de Colegiul Curţii de Apel Alba Iulia (Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia nr. 72/23.09.2021 menţionată în cadrul procesului-verbal din 8 noiembrie 2021, nepublicată).

Aceste acte administrative au fost menite să justifice alocarea dosarului nr. x/2018 completului de judecată format din domnul judecător H. (preşedinte) şi doamna judecător I. pentru termenul din 11 noiembrie 2021, respectiv din 18 noiembrie 2021.

Motivele pentru care recurentul-reclamant solicită admiterea excepţiei nulităţii absolute a acestor acte administrative sunt:

1. lipsa publicităţii deciziilor administrative de schimbare a completului de judecată C6 în cadrul dosarului ori pe site-ul Curţii de Apel Alba Iulia, mai exact, lipsa ataşării la dosar ori a publicităţii pe site-ul Curţii de Apel Alba Iulia a Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia nr. 72/23.09.2021;

2. lipsa alocării, în mod aleatoriu, a dosarului nr. x/2018 la momentul înlocuirii întregului complet de judecată către un nou complet de judecată în conformitate cu legea (art. 10 din Legea nr. 303/2004 şi art. 10, art. 11 şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cu modificările şi completările ulterioare);

3. termenul de judecată din 11 noiembrie 2021 a fost stabilit înainte de alocarea dosarului nr. x/2018 la completul de judecată constituit din domnul judecător H. şi doamna judecător I., alocare ce s-a decis la data de 8 noiembrie 2021 conform procesului-verbal existent la dosar semnat de către doamna judecător J. (în calitate de preşedinte al secţiei I civile a Curţii de Apel Alba Iulia) şi de către doamna K. (în calitate de grefier-şef al secţiei);

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant B. a susţinut faptul că în şedinţa publică din 11 noiembrie 2021 a arătat că este neîntemeiată excepţia perimării apelurilor şi că se impune respingerea acesteia, întrucât există pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul nr. x/2018, desprins din dosarul nr. x/2018, cu aceleaşi părţi, având ca obiect recursul formulat împotriva încheierii nr. 70/2020 din 20 octombrie 2020, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a completului de judecată din dosarul nr. x/2018, compus din doamnele judecător G. şi F..

Autorul căii de atac a făcut trimitere la Decizia nr. 14 din 28 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Consideră că motivul pe care l-a invocat în şedinţa publică din 11 noiembrie 2021 pentru a fi respinsă excepţia perimării se încadrează în dispoziţiile art. 417 din C. proc. civ. referitoare la întreruperea cursului perimării.

În plus, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. x/2018, recurentul-reclamant din prezenta cauză a depus concluzii scrise pentru acel termen, iar instanţa de judecată a amânat pronunţarea tocmai "în vederea soluţionării recursului aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de petentul B.".

La termenul din 17 decembrie 2020 Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că "se impune repunerea cauzei pe rol în vederea soluţionării recursului aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie declarat de petentul B. împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare", sens în care instanţa de apel a fixat termen de judecată la data de 25 februarie 2021.

Aceste motive se încadrează în dispoziţiile art. 418 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege".

Cât priveşte incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel era obligată, în cadrul dosarului nr. x/2018, să se pronunţe mai întâi asupra cererii de amânare a judecării cauzei, cerere pe care a transmis-o, prin e-mail, Curţii de Apel Alba Iulia la data de 22 februarie 2021.

Recurentul apreciază că este nelegală măsura suspendării judecării cauzei, întrucât dreptul său la apărare este garantat de Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Cu alte cuvinte, consideră că ignorarea unei cereri cu privire la acest drept atrage nulitatea absolută a încheierii din 25 februarie 2021 şi a încheierilor subsecvente, respectiv a încheierii din 11 noiembrie 2021 şi a hotărârii de perimare a apelului din 18 noiembrie 2021.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 4 martie 2022 s-a dispus comunicarea întâmpinărilor formulate de intimatele-pârâte C. Şi S.C. A. S.R.L. către recurentul-reclamant B., cu menţiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Recurentul-reclamant B. a formulat răspuns la întâmpinări.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-reclamant B., stabilindu-se termen la data de 8 decembrie 2022 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., cuprinse în reglementarea dedicată căii extraordinare de atac a recursului, casarea unei hotărâri se poate cere "dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea în fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii".

Acest motiv de casare valorizează principiul continuităţii completului de judecată şi, în relaţie cu el, pe cel al repartizării aleatorii a cauzelor, evocând trei ipoteze: prima, referitoare la situaţia în care hotărârea a fost pronunţată de un alt judecător decât acela care făcuse parte din completul de judecată cu ocazia dezbaterii pe fond a procesului; a doua, privitoare la situaţia în care, deşi în urma repartizării aleatorii a cauzei se stabilise un anumit complet de judecată, hotărârea a fost pronunţată de un alt complet decât acela desemnat aleatoriu; a treia, referitoare la situaţia în care cauza fusese repartizată aleatoriu unui anumit complet de judecată, având în componenţa lui anumiţi judecători, însă compunerea completului a fost schimbată pe parcursul judecăţii, unul sau unii dintre judecătorii iniţiali fiind înlocuit (înlocuiţi) cu încălcarea legii, astfel că hotărârea judecătorească a ajuns să fie pronunţată de alţi judecători decât aceia care, la momentul repartizării aleatorii, compuneau completul de judecată.

În ceea ce priveşte teza a II-a a motivului de recurs examinat, Înalta Curte reţine că nu orice modificare intervenită în privinţa completului de judecată sau a componenţei acestuia este susceptibilă să determine casarea hotărârii, ci numai cele care nu au o justificare legală, respectiv au fost efectuate cu încălcarea legii, situaţii care nu se regăsesc în speţă.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit Regulamentului de organizare interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, completurile de judecată sunt stabilite anual prin hotărâre a colegiului de conducere al instanţei, iar cauzele se repartizează aleatoriu o singură dată, ca regulă, în sistem informatizat prin programul ECRIS.

Este real că la constituirea completurilor de judecată trebuie să se urmărească păstrarea continuităţii, însă această regulă nu este una cu caracter absolut, fiind posibile modificări în condiţii obiective.

De asemenea, este de menţionat că păstrarea continuităţii completului de judecată este asociată în primul rând formaţiunii de judecată constituite la nivelul fiecărei instanţe/secţii, iar nu în sensul participării, în toate cazurile, a aceloraşi judecători.

În acest sens sunt, de exemplu, dispoziţiile art. 111 alin. (5) din regulament, care prevăd că repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecăţii, pentru perimare sau pentru pronunţarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere, se va realiza de completul iniţial învestit cu soluţionarea cauzei, chiar dacă între timp şi-a schimbat compunerea, care reprezintă un argument că, într-o asemenea situaţie, continuitatea completului de judecată legal învestit se raportează la formaţiunea de judecată.

Aşadar, împrejurarea că după întocmirea referatului din 30 august 2021, prin care dosarul a fost înaintat completului de judecată pentru a verifica şi a dispune cu privire la îndeplinirea condiţiilor referitoare la perimarea cererii, completul de judecată "C6 - Apel civil" a avut o altă compunere nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei atacate cu recurs, în condiţiile în care potrivit Hotărârii nr. 72 din 23 septembrie 2021 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia s-a aprobat modificarea componenţei unor complete de judecată la secţia I civilă începând cu data de 15 octombrie 2021, completul de judecată "C6 - Apel civil" fiind constituit cu judecătorii I. şi H. (astfel cum rezultă din conţinutul procesului-verbal încheiat la 8 noiembrie 2021 - dosarul nr. x/97/2018).

Recurentul-reclamant B. a solicitat Înaltei Curţi, pe cale de excepţie, să constate nulitatea absolută a hotărârilor administrative, emise de secţia I Civilă a Curţii de Apel Alba Iulia (procesul-verbal din 8 noiembrie 2021 existent la dosar) şi de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia (Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia nr. 72/23.09.2021 menţionată în cadrul procesului-verbal din 8 noiembrie 2021, nepublicată).

Cu privire la această solicitare, Înalta Curte reţine că în actualul sistem de organizare judiciară, colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti sunt structuri interne ale instanţelor învestite prin lege cu prerogative administrative şi de reglementare care urmăresc în activitatea lor un interes legitim public. Colegiile de conducere posedă, aşadar, competenţă administrativă, fiindu-le conferite prin lege, în regim de putere publică, atribuţii privitoare la organizarea executării şi executarea în concret a legii, în scopul de a asigura buna desfăşurare a activităţii sistemului judiciar.

Întrucât instanţele judecătoreşti sunt, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţi publice, adică organe de stat care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public, iar colegiile de conducere ale instanţelor reprezintă, după cum s-a arătat deja, structuri de conducere ale acestora, se impune concluzia că actele emise de colegiile de conducere în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice, pot fi caracterizate ca fiind acte administrative cu caracter individual sau normativ, după caz, în înţelesul avut în vedere prin prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din legea evocată.

Având această natură juridică, este necesar a considera şi că, exceptând situaţiile în care, prin norme speciale şi derogatorii, legea ar stabili altfel, legalitatea lor ar putea fi cercetată exclusiv în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, ca act normativ ce reprezintă dreptul comun (adică norma generală) al contenciosului administrativ, anume pe calea excepţiei de nelegalitate (sub condiţia ca, în concret, actul administrativ să fie unul cu caracter individual - art. 4 din lege), respectiv pe calea acţiunii judiciare în contencios administrativ (art. 8 din aceeaşi lege), potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se poate deci conchide că, în considerarea particularităţilor lor juridice şi a interesului public care le este, în mod obişnuit, asociat, legiuitorul a considerat potrivit să creeze un regim distinct şi special de verificare a legalităţii actelor administrative, sustrăgându-le regulilor comune ale contenciosului judiciar. Astfel fiind, acest regim juridic derogatoriu trebuie să beneficieze de preferinţă în aplicare, în concretizarea principiului potrivit căruia legea specială derogă de la cea generală (specialia generalibus derogant), căci doar în acest fel voinţa legiuitorului ajunge să se impună.

Rezultă, totodată, şi că pentru a putea considera că în cazul anumitor acte administrative regimul juridic de verificare a legalităţii lor (adică, altfel spus, al atacării lor) este altul decât cel general stabilit prin Legea nr. 554/2004, este necesar să existe un fundament legal expres şi neechivoc, adică o dispoziţie legală care, în mod expres, să instituie, pentru o anumită categorie de acte administrative, un alt regim juridic. În lipsa unei reglementări astfel dedicate, rămâne că legea comună în materie trebuie să triumfe, aceasta impunându-se ori de câte ori prin norme speciale nu se dispune altfel.

Motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. nu ar putea fi înţeles în sensul că i-ar îngădui instanţei de recurs să verifice inclusiv legalitatea hotărârii colegiului de conducere al instanţei prin care, pe timpul judecăţii, componenţa completului de judecată a fost schimbată.

Pentru a considera altfel, era necesar ca legiuitorul să fi prevăzut într-o manieră în totul neîndoielnică, deci în cuprinsul unei dispoziţii legale exprese, că prin invocarea motivului de recurs în discuţie şi în cadrul controlului jurisdicţional pe care declararea recursului îl provoacă este posibilă şi verificarea, pe cale incidentală, a legalităţii hotărârii colegiului de conducere.

Ipoteza evocată în partea finală a motivului de recurs în discuţie ["(...) ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii"] nu poate avea deci o altă semnificaţie, ceea ce înseamnă că, învestită fiind cu soluţionarea unui recurs întemeiat pe acest motiv, instanţa de recurs va putea verifica dacă, în acord cu dispoziţiile în materie ale Legii nr. 304/2004 şi ale Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, există o hotărâre a colegiului de conducere al instanţei pe baza căreia schimbarea componenţei completului de judecată să fi fost dispusă, fără însă a putea trece inclusiv la cercetarea legalităţii înseşi a respectivei hotărâri.

Verificarea, pe fondul ei, a legalităţii hotărârii colegiului de conducere va putea fi făcută doar în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, în considerarea regimului juridic distinct de control al legalităţii pe care legiuitorul a înţeles să îl instituie în privinţa actelor administrative.

Nu trebuie omisă nici împrejurarea că, fiind un act administrativ emis de un colegiu de conducere al unei instanţe judecătoreşti, ca autoritate publică înzestrată prin lege cu competenţă administrativă şi care acţionează în regim de putere publică, hotărârea colegiului de conducere se bucură de o prezumţie de legalitate, deci de validitate juridică intrinsecă, în considerarea căreia, până la eventuala ei desfiinţare în condiţiile legii, respectiva hotărâre produce în mod deplin efectele juridice ce îi sunt proprii.

Deşi recurentul-reclamant a indicat în mod expres şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile acestuia, în sensul aplicării greşite a dispoziţiilor legale referitoare la perimare, se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Acest motiv de recurs este incident atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurentul-reclamant B. a susţinut, sub un prim aspect, faptul că în şedinţa publică din 11 noiembrie 2021 a pus concluzii pe excepţia perimării. Astfel, a arătat că este neîntemeiată excepţia perimării apelurilor şi că se impune respingerea acesteia, întrucât există pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul nr. x/2018, desprins din dosarul nr. x/2018, cu aceleaşi părţi, având ca obiect recursul formulat împotriva încheierii nr. 70/2020 din 20 octombrie 2020, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a completului de judecată din dosarul nr. x/2018, compus din doamnele judecător G. şi F..

Înalta Curte constată că, în opinia recurentului, motivul pe care acesta l-a invocat în şedinţa publică din 11 noiembrie 2021 pentru a fi respinsă excepţia perimării, se încadrează în dispoziţiile art. 417 din C. proc. civ. referitoare la întreruperea cursului perimării.

Cu privire la cursul perimării, prevederile art. 417 din C. proc. civ. reglementează un singur caz de întrerupere a termenului de perimare şi anume acela în care perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Din redactarea acestui text de lege rezultă că legiuitorul a înţeles să impună îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru ca un act de procedură să poată avea caracter întreruptiv de perimare:

a) actul de procedură trebuie, în mod necesar, să fie îndeplinit de partea care justifică un interes;

b) actul de procedură trebuie să fie îndeplinit cu scopul de a continua judecata pricinii;

În cauză, suspendarea judecăţii apelurilor şi trimiterea dosarului la arhivă, în nelucrare, până la o nouă stăruinţă a părţilor, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., la termenul de judecată din 25 februarie 2021, dată de la care a început să curgă termenul de perimare.

Înalta Curte constată însă că, de la data suspendării judecăţii apelurilor (25.02.2021) şi până la data constatării perimării prin decizia atacată (18.11.2021), apelantul-reclamant nu a efectuat vreun act de procedură apt să releve ieşirea sa din pasivitate anterior împlinirii termenului de perimare.

Faptul că la termenul de judecată din 11 noiembrie 2021 apelantul-reclamant B. a pus concluzii pe excepţia perimării, arătând că a fost de bună-credinţă, întrucât a considerat că unul dintre motivele suspendării este acela că s-a formulat recurs împotriva încheierii nr. 70 din 20 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, nu poate conduce la concluzia că s-a întrerupt cursul perimării, la acea dată fiind împlinit termenul de perimare.

Susţinerile recurentului-reclamant care vizează incidenţa dispoziţiilor art. 418 alin. (3) din C. proc. civ. privitoare la suspendarea cursului perimării, nu sunt fondate.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a reţinut, în mod corect, că nu se constituie într-un caz de suspendare a cursului perimării împrejurarea că, după închiderea dezbaterilor, instanţa a repus cauza pe rol în vederea soluţionării recursului declarat împotriva încheierii din 20 octombrie 2020, prin care s-a respins cererea de recuzare a completului de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 49 alin. (2) din C. proc. civ. care permit pronunţarea unei soluţii în cauză, de către judecătorii recuzaţi, doar după soluţionarea cererii de recuzare.

Nu poate fi primită nici critica care vizează faptul că este nelegală măsura suspendării judecării cauzei, dispusă la termenul din 25 februarie 2021, cu referire la faptul că instanţa de apel era obligată, în cadrul dosarului nr. x/2018, să se pronunţe mai întâi asupra cererii de amânare a judecării cauzei, cerere pe care a transmis-o, prin e-mail, Curţii de Apel Alba Iulia la data de 22 februarie 2021.

Aceasta, deoarece chestiunea de drept supusă analizei instanţei supreme în dosarul de faţă vizează greşita aplicare a sancţiunii perimării apelurilor.

Recurentul-reclamant din prezenta cauză nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare, în temeiul art. 414 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte mai reţine că părţilor le revine îndatorirea de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi de a urmări finalizarea acestuia, potrivit art. 10 din C. proc. civ., iar în măsura în care acestea nu-şi respectă obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, legea prevede o serie de sancţiuni, printre care şi perimarea, care reflectă o prezumţie de desistare determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului în intervalul de timp prevăzut de 6 luni, cerinţe ce decurg din conţinutul art. 416 C. proc. civ., fiind necesar ca instanţa să constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, ce nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

Comportamentul nediligent al părţilor care nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în intervalul de 6 luni, cuprins între 25 februarie 2021 şi 25 august 2021, a fost sancţionat în mod corect de către curtea de apel, reţinând că în speţă a operat perimarea, în condiţiile în care nu a existat vreun caz de întrerupere sau de suspendare al termenului de perimare. Totodată, se constată că nu se putea dispune, din oficiu, reluarea judecăţii, neexistând vreo dispoziţie procedurală în acest sens.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite în cauză cerinţele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2 şi pct. 5 din C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de către recurentul-reclamant B..

Întrucât recurentul B. a pierdut procesul, acesta urmează să fie obligat, la cererea intimatei-pârâte S.C. A. S.R.L., în baza art. 451, art. 452 şi art. 453 alin. (1), raportate la art. 494 din C. proc. civ., la plata sumei de 5.584,19 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, conform înscrisurilor aflate la dosar recurs.

De asemenea, recurentul B. va fi obligat, la cererea intimatei-pârâte C. la plata sumei de 1.000 Euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, conform înscrisurilor aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant B. împotriva deciziei civile nr. 1767/2021 din 18 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant B. la plata sumei de 5.584,19 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. şi la plata sumei de 1.000 Euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2022.