Validity of assignment of litigation rights to intermediary entity in attorney’s jurisdiction and consequences of annulled administrative approval for asset transfer agreement
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted the appeals filed by two defendants (a public limited company and a municipality) against a final appellate decision, quashed that decision, and remanded the case to the same appellate court for re-judgment, thereby leaving the plaintiff’s claim unresolved pending further proceedings. The dispute centered on the validity of an assignment of litigation rights and the enforceability of contractual penalties under an Asset Transfer Agreement (ATA), with the defendants arguing that the assignee lacked procedural standing because the assignment contract was absolutely null due to an attorney’s conflict of interest and that the ATA was void because the municipal council resolution approving it had been definitively annulled. The decisive legal bases were the erroneous application of the prohibition against judicial professionals acquiring litigation rights in their jurisdiction (Article 1653(1) of the Civil Code), as the lower court failed to analyze the specific professional context and the use of an intermediary company to bypass this ban, and the insufficient judicial reasoning regarding the accessory nature of the claims to the main ATA contract (Article 1254(2) of the Civil Code), where the lower court failed to concretely examine the lack of valid consent stemming from the annulled administrative act.
Legislator headnote
AI generatedart. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 413 C. proc. civ, art. 1724 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 1653 alin. (1) C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Validity of assignment of litigation rights to intermediary entity in attorney’s jurisdiction and consequences of annulled administrative approval for asset transfer agreement: The dispute centered on the validity of an assignment of litigation rights and the enforceability of contractual penalties under an Asset Transfer Agreement (ATA), with the defendants arguing that the assignee lacked procedural standing because the assignment contract was absolutely null due to an attorney’s conflict of interest and that the ATA was void because the municipal council resolution approving it had been definitively annulled. The decisive legal bases were the erroneous application of the prohibition against judicial professionals acquiring litigation rights in their jurisdiction (Article 1653(1) of the Civil Code), as the lower court failed to analyze the specific professional context and the use of an intermediary company to bypass this ban, and the insufficient judicial reasoning regarding the accessory nature of the claims to the main ATA contract (Article 1254(2) of the Civil Code), where the lower court failed to concretely examine the lack of valid consent stemming from the annulled administrative act.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to admit the appeals, quash the lower court decision, and remand the case for new judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17 aprilie 2014 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. - A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. şi MUNICIPIUL TARGOVIŞTE, prin Primar, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 490.744,22 RON, echivalent a 110.054,55 euro la cursul de schimb al BNR la data formulării cererii, 10 aprilie 2014, adică 4,4591 ron/euro, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În şedinţa publică din 20 octombrie 2014, reclamanta A. S.R.L. - A. a depus cerere de majorare a cuantumului obiectului cererii introductive, de la 490.744,22 RON, echivalent a 110.54,55 euro, la cursul de schimb al BNR la data formulării cererii introductive, la 545.990,22 RON, majorarea fiind în cuantum de 55.246 RON.
La 06 aprilie 2015, reclamanta A. S.R.L. -A. a depus cerere de majorare a cuantumului obiectului cererii introductive, de la 545.990,22 RON, la 566.883,65 RON, reprezentând cea mai mică valoare a pretenţiilor calculate de expertul desemnat în cauză, majorarea fiind în cuantum de 20.893,43 RON.
Prin încheierea din 9 noiembrie 2015, instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. - A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. şi MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE, prin Primar, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2012, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, apreciind că soluţionarea litigiului depindea de soluţionarea cauzei ce forma obiectul dosarului nr. x/2012
Prin încheierile de şedinţă din 20 martie 2017, respectiv 11 februarie 2019, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 413 C. proc. civ., a menţinut măsura suspendării judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2012, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin cererea depusă la 12 august 2019, C. S.R.L. (cesionar al drepturilor litigioase cesionate de către cedenta A. S.R.L. - A.) a solicitat reluarea dezbaterilor după suspendare, întrucât motivele care au determinat suspendarea cauzei nu mai subzistau, la 08 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti pronunţând hotărârea definitivă nr. 2381/2019, prin care a respins recursurile ca nefondate.
Prin notele de şedinţă depuse în şedinţa publică din 16 decembrie 2019, pârâtul B. S.A. a invocat excepţia nulităţii absolute a Contractului de cesiune de drepturi litigioase încheiat la 09 decembrie 2017 şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C. S.R.L.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1164 şi urm., art. 1650, art. 1672 pct. 2, art. 1719 pct. b), art. 1724 C. civ. şi art. 192, art. 194 şi urm. din C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 80 din 10 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâte, a admis cererea formulată de reclamanta C. S.R.L. (cesionar al drepturilor litigioase cesionate de către cedenta A. S.R.L. - A.) în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. şi MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE, a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 490.744,22 RON, echivalentul a 110.054,55 EURO, la cursul de schimb BNR, la data formulării cererii.
Totodată, a obligat pârâtele să plătească suma de 8.512,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C. S.R.L. (cesionar al drepturilor litigioase cesionate de către cedenta A. S.R.L. - A.) a declarat apel, iar pârâţii B. S.A. şi MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE au declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, deliberând asupra calificării căii de atac legale şi a competenţei funcţionale a secţiei Civile în soluţionarea cauzei, prin încheierea din 21 ianuarie 2021, a stabilit că, în cauză, calea legală de atac este recursul; a admis excepţia necompetenţei funcţionale invocată, din oficiu, şi a declinat competenţa judecării cererilor de recurs formulate de reclamanta C. S.R.L. (cesionar al drepturilor litigioase cesionate de către cedenta A. S.R.L. - A.) şi pârâţii B. S.A. şi MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE împotriva sentinţei civile nr. 80 din 10 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014*.
Prin decizia nr. 531 din 7 aprilie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Ploieşti, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă între cele două secţii şi a înaintat cauza spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La 26 aprilie 2021, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014*, iar prin decizia nr. 2914 din 13 mai 2021, instanţa supremă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.
La 14 iunie 2021 dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă sub nr. x/2014.
La termenul din 07 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti a pus în discuţia părţilor, din oficiu, recalificarea căii de atac din recurs în apel, raportat, pe de o parte, la cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în regulatorul de competenţă, în special asupra naturii juridice a contractului litigios - contract civil încheiat între profesionişti şi nu administrativ - iar, pe de altă parte, la momentul pronunţării acestei deciziei, 13 mai 2021, care este ulterior calificării făcute de Curtea de Apel la termenul din 21 ianuarie 2021.
Reţinând forţa juridică superioară a regulatorului de competenţă, Curtea de Apel a recalificat calea de atac în apel.
Prin decizia nr. 450 din 21 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelurile declarate de apelanta-reclamantă C. S.R.L. (cesionar al drepturilor litigioase cesionate de către cedenta A. S.R.L. - A.), respectiv de apelantele-pârâte B. S.A. şi MUNICIPIUL TARGOVIŞTE, împotriva sentinţei civile nr. 80 din 10 februarie 2020, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Înaintată Tribunalului Dâmboviţa pentru rejudecare, la 03 martie 2022, cauza a fost înregistrată la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022.
Prin sentinţa nr. 347 din 18 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâte.
A admis cererea formulată de reclamanta C.. (cesionar al drepturilor litigioase cesionate de către cedenta A. S.R.L. - A.), în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. şi MUNICIPIUL TARGOVIŞTE.
A obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 128.288,11 EURO, echivalent în RON la cursul de schimb al BNR de la data plăţii.
A admis în parte cererea reclamantei cu privire la cheltuielile de judecată şi a obligat pârâţii să-i plătească acesteia suma de 22.372,37 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 11.872,37 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, suma de 1.500 RON, reprezentând onorariu expert, iar suma de 9.000 RON reprezentând onorariu apărător.
Împotriva sentinţei nr. 347 din 18 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat apel pârâţii B. S.A. şi MUNICIPIUL TARGOVIŞTE.
Prin decizia nr. 417 din 09 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins apelurile declarate de pârâtele B. S.A. şi MUNICIPIUL TARGOVIŞTE împotriva sentinţei nr. 347 din data de 18 mai 2022, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
A obligat apelantele să plătească intimatei C. S.R.L. (cesionar al drepturilor litigioase cesionate de către cedenta A. S.R.L. - A.) suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
I. Împotriva deciziei nr. 417 din 09 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, pârâta B. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a deciziei atacate şi, în rejudecare, admiterea apelului, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei: în principal, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru achitată în apel şi în recurs.
În motivarea recursului, cu privire la soluţia instanţei de apel de menţinere a soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active invocată de recurenta-pârâtă, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţine că, instanţa de apel a reţinut anumite aspecte străine de cauza dedusă judecăţii, respectiv faptul că, la analizarea seriozităţii preţului contractului instanţa a constatat "că părţile erau vecine, fapt ce ar fi putut influenţa nivelul preţului şi raportat la amplasamentul terenului respectiv".
Or, raportându-se la obiectul cauzei, arată că, între părţile litigante, nu există un raport de vecinătate şi nici nu se regăseau în situaţia vânzării unei suprafeţe de teren, pentru a se putea discuta de amplasamentul acestuia,
Mai arată recurenta-pârâtă că, în cauză, considerente străine se regăsesc şi cu privire la cele statuate în privinţa nulităţii contractului de cesiune atrasă de încălcarea interdicţiei de a cumpăra, instituită de art. 1653 alin. (1) C. civ., în sensul că, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, atunci când a analizat care este instanţa de judecată învestită cu soluţionarea litigiului, prin raportare la instanţa în circumscripţia căreia îşi desfăşura activitatea asociatul-avocat D..
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că, instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea prevederilor art. 1567 alin. (2) raportat la art. 1011 alin. (1) C. civ., a art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, precum şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 205 şi 251 C. civ.
Astfel, arată că, instanţa de apel, în mod greşit, a constatat că nu sunt întrunite toate cerinţele prescrise de lege pentru a dispune nulitatea contractului de cesiune de drepturi litigioase şi alte creanţe, în virtutea art. 1653 alin. (1) C. civ.
În acest sens, arată că, reclamanta-cesionară C. s-a prevalat de încheierea contractului de cesiune de drepturi litigioase din 09.12.2007 pentru a-şi justifica o calitate procesuală activă în cauză, în sensul că, în baza acestei convenţii, ar fi dobândit drepturile litigioase ale A. S.R.L. (denumită în continuare A.) din litigiile înregistrate pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2014 şi y/2014/al, în schimbul unei preţ de 12.500 euro.
Mai arată recurenta-pârâtă că, potrivit clauzei contractuale regăsite la art. 5, părţile au stabilit modalitatea în care se putea face dovada plăţii preţului cesiunii, respectiv prin furnizarea înscrisului doveditor al plăţii efectuate în contul bancar indicat expres, cesiunea fiind cu titlu oneros.
Aşa fiind, consideră că dovada plăţii preţului constituia un element absolut necesar pentru apecierea îndeplinirii condiţiilor de validitate a contractului, întrucât, în lipsa acestei dovezi, cesiunea ar fi fost cu titlu gratuit, fiind necesară îndeplinirea condiţiilor de validitate cerute de lege pentru contractul de donaţie, în special a formei autentice impusă ad validitatem, a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute.
Punctează recurenta-pârâtă că, extrasele de cont depuse de reclamanta-cesionară C., din 29.05.2018 (aferente contului C.), respectiv pentru perioada 01.02.2018 - 28.02.2018 (aferente contului A.), nu fac dovada achitării preţului cesiunii drepturilor litigioase, plata sumei de 58.215 RON realizându-se din contul C. într-un cont diferit de cel menţionat de părţile contractului de cesiune, aspect pe care însă instanţa de apel nu l-a analizat.
Susţine autoarea recursului că, la data efectuării pretinsei plăţi a preţului cesiunii drepturilor litigioase, 15.02.2018, cedenta A. avea statut de societate dizolvată, hotărârea de dizolvare nr. 3/2017, adoptată de A.G.A. A. producând efecte faţă de terţi şi, implicit, faţă de C., la 06.02.2018, anterior momentului pretinsei plăţi a preţului cesiunii.
Prin urmare, susţine că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 233 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990, întrucât, la 06.02.2018, efectele contractului de cesiune rămăseseră definitive, convenţia fiind încheiată, aşadar, fără plata valabilă a preţului cesiunii, ceea ce îi conferea caracterul de act cu titlu gratuit ce trebuia încheiat sub formă autentică.
Aşa fiind, susţine autoarea recursului că, instanţa de apel, pe de o parte, nu a analizat integral motivul de nulitate a contractului de cesiune invocat, nefăcând nicio referire la personalitatea juridică specială pe care societatea A. o avea după 06.02.2018 (doar pentru efectuarea operaţiunilor de lichidare), iar, pe de altă parte, în mod eronat a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 205 şi 251 C. civ., norme cu caracter general, în detrimentul Legii nr. 31/1990, ce constituia norma specială şi în privinţa căreia instanţa nu a motivat de ce nu a putut fi reţinută.
Sub un alt aspect, consideră că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1635 alin. (1) C. civ., întrucât instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze faptul că avocatul D. a cumpărat, prin persoane interpuse - cesionarul C., drepturi litigioase de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşura activitatea.
În susţinerea acestei împrejurări, invocă practica judiciară, decizia nr. 3636 pronunţată la 30 octombrie 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, respectiv decizia nr. 967/2012.
Arată că, în cauză, calitatea de interpus a societăţii C. este dată, în primul rând, de calitatea avocatului de asociat în cotă de 40% din numărul părţilor sociale, iar, în al doilea rând, de faptul că acestei societăţi i-a fost atribuit număr de ordine în Registrul Comerţului la 04.12.2017, cu 5 zile înainte de data încheierii contractului de cesiune (09.12.2017).
Prin urmare, susţine că scopul înfiinţării societăţii C. a fost acela de a dobîndi drepturile litigioase deţinute de A. în contradictoriu cu aceasta, scopul dobândind caracter ilicit prin eludarea interdicţiei de a cumpăra în ceea ce îl priveşte pe asociatul D., acesta având, totodată, calitatea de avocat colaborator în cadrul E.., societate de avocaţi care, pe de o parte, reprezintă interesele C. în cauză, iar, pe de altă parte, figurează ca beneficiar al unor sume din partea A..
În altă ordine de idei, apreciază a fi eronat argumentul instanţei de apel cu privire la interdicţia prevăzută de art. 1653 alin. (1) C. civ., întrucât, potrivit dispoziţiilor care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, art. 2 alin. (3) şi art. 22 din Legea nr. 51/1995, avocatul definitiv îşi desfăşoară activitatea în raza de competenţă a tuturor instanţelor judecătoreşti de pe teritoriul României astfel că, incapacitatea avocaţilor de a cumpăra drepturi litigioase trebuie interpretată în sensul că aceştia nu pot cumpăra drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti din România.
În ceea ce priveşte menţinerea, de către instanţa de apel, a soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, de admitere a acţiunii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., autoarea recursului susţine că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1254 alin. (2) C. civ. şi a art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001.
Detaliind, arată că pretenţiile reclamantei constituie accesorii ale debitului principal, rezultat din încheierea Acordului de Transfer de Active (denumit în continuare ATA), astfel că, atât validitatea, cât şi temeinicia acestora trebuiau să fie analizate prin raportare la validitatea şi temeinicia actului juridic civil din care decurgeau, respectiv din ATA.
În acest sens, învederează că, prin sentinţa civilă nr. 7307/27.10.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2381/08.07.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus anularea Hotărârilor nr. 112, 113 şi 114 din 07.06.2013, emise de Consiliul Local al Municipiului Târgovişte, prin Hotărârea nr. 113/07.06.2013, Consiliul Local aprobând ATA încheiat între Municipiul Târgovişte, A. S.R.L. şi B. S.A.
Reţinând caracterul de act principal al Hotărârii nr. 113/07.06.2013 în raport cu actul subsecvent ATA, consideră că, anularea ca nelegală a Hotărârii nr. 113/07.06.2013 a intrat sub puterea lucrului judecat, acest efect răsfrângându-se şi asupra actului subsecvent încheiat în baza acestuia (ATA), devenind astfel incidente dispoziţiile art. 1254 alin. (2) C. civ.
De asemenea, susţine că raţionamentul instanţei de apel cu privire la menţinerea obligaţiei de plată a penalităţilor contractuale este unul greşit, întrucât, pe de o parte, fiind anulată Hotărârea Consiliului Local, efectul produs constă în lipsirea ATA de existenţa unor manifestări valabile de voinţă ale pârâţilor (lipsa consimţământului), iar, pe de altă parte, instanţa de apel a ignorat faptul că ATA s-a constituit ca o Anexă a H.C.L. nr. 113/07.06.2013, astfel cum rezultă din art. 1 al hotărârii.
Prin urmare, câtă vreme pretenţiile reclamantei sunt întemeiate integral pe prevederile ATA, susţine că acestea sunt lipsite de fundament, potrivit principiului accesorium sequitur principale.
Punctează recurenta-pârâtă că, instanţa de fond, în primul ciclu procesual, a luat act de legătura indisolubilă şi subsecventă dintre H.C.L. nr. 113/07.06.2013 şi ATA, suspendând judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Bucureşti.
Mai susţine autoarea recursului, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că anularea unui act administrativ individual produce efecte ex tunc, fiind considerat că nu a existat niciodată, iar repunerea părţilor în situaţia anterioară presupune înlăturarea tuturor efectelor vătămătoare, inclusiv desfiinţarea unor acte subsecvente, acesta fiind şi scopul urmărit prin invocarea excepţiei nulităţii absolute a ATA, o altfel de interpretare contravenind principiului general quod nullum est, nullum producit effectum şi ar lipsi de conţinut sentinţa civilă nr. 7307/27.10.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bucureşti.
În încheiere, apreciază că, deşi decizia recurată a fost dată cu menţiunea "definitivă", recursul astfel formulat este admisibil prin prisma deciziei Curţii Constituţionale nr. 874/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 2 din 03.01.2019.
Sub aspect probatoriu, solicită încuviinţarea şi administrarea probei cu înscrisuri.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., precum şi pe dispoziţiile invocate în cuprinsul acesteia.
La 26 ianuarie 2023, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. a fost comunicat recurentei-pârâte MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE, prin Primar.
La 27 ianuarie 2023, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. a fost comunicat intimatei-reclamante C. S.R.L., cesionar al drepturilor litigioase cesionate de către cedenta A. S.R.L. - A.), prin avocat.
La 27 februarie 2023, respectiv 01 martie 2023, intimata-reclamantă C. S.R.L. (cesionar al drepturilor litigioase cesionate de către cedenta A. S.R.L. - A.), a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând respingerea acestuia, în principal, ca nul, iar, în subsidiar, ca nefondat.
La 06 martie 2023, întâmpinarea intimatei-reclamante a fost comunicată recurentei-pârâte B. S.A., care nu a depus răspuns la întâmpinare,
II. Împotriva aceleiaşi decizii, MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE, prin Primar, a formulat recurs, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea în tot a deciziei recurate şi, în rejudecare, admiterea apelului şi respingerea cererii introductive de chemare în judecată, modificată prin cele două cereri de majorare a cuantumului obiectului acestuia.
În motivarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că, instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea prevederilor art. 1567 alin. (2) raportat la art. 1011 alin. (1) C. civ., precum şi a prevederilor art. 233 alin. (1) şi (4), art. 234 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, art. 1653 alin. (1) C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) şi prevederile art. 22 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, atunci când a reţinut că "cesiunea de creanţă a îmbrăcat forma vânzării, existând un preţ, care a şi fost plătit, astfel încât nu se poate susţine că respectiva convenţie ar fi de fapt o donaţie, care nu a fost încheiată în formă autentică".
Arată recurenta-pârâtă că, în susţinerea calităţii procesuale active în cauză, C. a pretins că, în baza contractului de cesiune de drepturi litigioase din 09.12.2017, a dobândit drepturile litigioase ale societăţii A. S.R.L. (denumită în continuare A.) din dosarele nr. x/2014 şi 1850/120/214/al, în schimbul sumei de 12.500 euro, sumă ce a fost plătită cedentului.
După redarea clauzei contractuale regăsite la art. 5 din convenţie, arată recurenta-pârâtă că, părţile au stabilit modalitatea în care se putea face dovada plăţii preţului cesiunii, aceasta constituind o componentă obligatorie pentru îndeplinirea condiţiilor de validitate a contractului, întrucât, în lipsa acestei dovezi, cesiunea ar fi fost cu titlu gratuit, fiind, aşadar, necesară îndeplinirea condiţiilor de validitate cerute de lege pentru contractul de donaţie, în special a formei autentice.
Punctează recurenta-pârâtă că, extrasele de cont depuse la dosarul cauzei în şedinţa publică din 02.12.2019, de reclamanta-cesionară C., nu fac dovada achitării preţului cesiunii conform clauzelor contractului de cesiune, plata realizându-se din contul societăţii C. într-un cont diferit de cel menţionat la art. 5, aspect pe care însă instanţa de apel nu s-a pronunţat.
Mai arată autoarea recursului că, la data efectuării pretinsei plăţi a preţului cesiunii drepturilor litigioase, 15.02.2018, cedenta A. avea statut de societate dizolvată, hotărârea de dizolvare nr. 3/2017, adoptată de A.G.A. A., producând efecte faţă de terţi şi, implicit, faţă de C., la 06.02.2018, anterior momentului pretinsei plăţi a preţului cesiunii.
Prin urmare, susţine că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 233 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990, întrucât, după 06.02.2018, societatea A. şi-a pierdut personalitatea juridică cu privire la orice operaţiuni ce excedeau operaţiunilor de lichidare şi, pe cale de consecinţă, plata efectuată de C. la 15.02.2018 nu făcea dovada caracterului oneros al contractului de cesiune, nefiind respectată condiţia de validitate a formei autentice, contractul de cesiune fiind, aşadar, lovit de nulitate absolută.
Aşa fiind, susţine că, instanţa de apel nu a analizat acest motiv de nulitate a contractului de cesiune, nefăcând nicio referire la personalitatea juridică specială pe care societatea A. o avea după 06.02.2018 (doar pentru efectuarea operaţiunilor de lichidare), reţinând în mod greşit aplicabilitatea prevederilor art. 205 şi 251 C. civ., norme cu caracter general, care nu puteau prevala normei speciale, Legea nr. 31/1990.
Sub un alt aspect, susţine recurenta-pârâtă că, prin menţinerea de către instanţa de apel a respingerii implicite a excepţiei nulităţii absolute a contractului de cesiune de drepturi litigioase, decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1635 alin. (1) C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) şi art. 22 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Detaliind, arată că nulitatea contractului de cesiune intervine şi ca urmare a nerespectării incapacităţii de a cumpăra drepturi litigioase, iar instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze faptul că avocatul D. a cumpărat, prin persoane interpuse - cesionarul C., drepturi litigioase de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşura activitatea.
În susţinerea acestei împrejurări, invocă practica judiciară, decizia nr. 3636 pronunţată la 30 octombrie 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, respectiv decizia nr. 967/2012 a instanţei supreme.
Susţine că, în cauză, calitatea de interpus a societăţii C. este dată, în primul rând, de calitatea avocatului de asociat în cotă de 40% din numărul părţilor sociale, iar, în al doilea rând, de faptul că acestei societăţi i-a fost atribuit număr de ordine în Registrul Comerţului la 04.12.2017, cu 5 zile înainte de data încheierii contractului de cesiune (09.12.2017).
Aşa fiind, consideră că, scopul înfiinţării societăţii C. a fost acela de a dobândi drepturile litigioase deţinute de A. în contradictoriu cu aceasta, scopul dobândind caracter ilicit prin eludarea interdicţiei de a cumpăra în ceea ce îl priveşte pe asociatul D., acesta având, totodată, calitatea de avocat colaborator în cadrul E.., societate de avocaţi care reprezintă interesele C. în cauză.
În altă ordine de idei, susţine recurenta-pârâtă că, potrivit dispoziţiilor legale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, art. 2 alin. (3) şi art. 22 din Legea nr. 51/1995, avocatul definitiv îşi desfăşoară activitatea în raza de competenţă a tuturor instanţelor judecătoreşti de pe teritoriul României astfel că, incapacitatea avocaţilor de a cumpăra drepturi litigioase trebuie interpretată în sensul că aceştia nu pot cumpăra drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti din România.
Dat fiind faptul că drepturile litigioase ce au făcut obiectul contractului de cesiune erau de competenţa Tribunalului Dâmboviţa, consideră că, în persoana avocatului D. opera interdicţia prevăzută de legiuitor, astfel că, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că "asociatul D. este înscris în Baroul Neamţ, interdicţia operează doar în această circumscripţie, neputându-se extinde asupra unui litigiu înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova".
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţine autoarea recursului că, menţinerea de către instanţa de apel a soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii pocesuale active a reclamantului-cesionar C. este nelegală, fiind reţinute anumite aspecte străine de cauza dedusă judecăţii, respectiv faptul că, la analizarea seriozităţii preţului contractului instanţa a constatat "că părţile erau vecine, fapt ce ar fi putut influenţa nivelul preţului şi raportat la amplasamentul terenului respectiv".
Or, raportându-se la obiectul cauzei, arată că, între părţile litigante, nu exista un raport de vecinătate şi nici nu se regăseau în situaţia vânzării unei suprafeţe de teren, pentru a se putea discuta de amplasamentul acestuia.
Mai arată recurenta-pârâtă că, în cauză, considerente străine se regăsesc şi cu privire la cele statuate în privinţa nulităţii contractului de cesiune atrasă de încălcarea interdicţiei de a cumpăra, în sensul că, instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut că dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, atunci când a analizat care este instanţa de judecată învestită cu soluţionarea litigiului prin raportare la instanţa în circumscripţia căreia îşi desfăşura activitatea asociatul-avocat D..
În ceea ce priveşte menţinerea de către instanţa de apel a soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, de admitere a acţiunii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., autoarea recursului susţine că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1254 alin. (2) coroborat cu art. 1325 din C. civ.
Detaliind, arată că pretenţiile reclamantei constituie accesorii ale debitului principal rezultat din încheierea Acordului de Transfer de Active - ATA - 2013 (denumit în continuare ATA), astfel că atât validitatea cât şi temeinicia acestora trebuiau să fie analizate prin raportare la validitatea şi temeinicia actului juridic civil din care decurgeau, respectiv din ATA.
Învederează că, prin sentinţa civilă nr. 7307/27.10.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2381/08.07.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus anularea H.C.L. nr. 113/07.06.2013, act administrativ prin care Consiliul Local al Municipiului Târgovişte a aprobat ATA.
Reţinând caracterul de act principal al H.C.L. nr. 113/07.06.2013 în raport cu actul subsecvent ATA, recurenta-pârâtă susţine că anularea H.C.L. atrăgea şi anularea ATA, datorită legăturii lor juridice.
De asemenea, susţine ca raţionamentul instanţei de apel cu privire la menţinerea obligaţiei de plată a penalităţilor contractuale este unul greşit, întrucât, pe de o parte, fiind anulată H.C.L., efectul produs constă în lipsirea ATA de existenţa unor manifestări valabile de voinţă a pârâţilor (lipsa consimţământului), iar, pe de altă parte, instanţa de apel a ignorat faptul că ATA s-a constituit ca o Anexă a H.C.L. nr. 113/07.06.2013, astfel cum rezultă din art. 1 al hotărârii.
Prin urmare, câtă vreme pretenţiile reclamantei sunt întemeiate integral pe prevederile ATA, susţine că acestea sunt lipsite de fundament, potrivit principiului accesorium sequitur principale.
Punctează recurenta-pârâtă că, instanţa de fond, în primul ciclu procesual, a luat act de legătura indisolubilă şi subsecventă dintre H.C.L. nr. 113/07.06.2013 şi ATA, suspendând judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Bucureşti.
Mai susţine autoarea recursului, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că anularea unui act administrativ individual produce efecte ex tunc, fiind considerat că nu a existat niciodată, iar repunerea părţilor în situaţia anterioară presupune înlăturarea tuturor efectelor vătămătoare, inclusiv desfiinţarea unor acte subsecvente, acesta fiind şi scopul urmărit prin invocarea excepţiei nulităţii absolute a ATA, o altfel de interpretare contravenind principiului general quod nullum est, nullum producit effectum şi ar lipsi de conţinut sentinţa civilă nr. 7307/27.10.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bucureşti.
În încheiere, apreciază că, deşi decizia recurată a fost dată cu menţiunea "definitivă", recursul astfel formulat este admisibil prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 874/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 2 din 03.01.2019.
Sub aspect probatoriu, solicită încuviinţarea şi administrarea probei cu înscrisuri.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., art. 1011 alin. (1), art. 1254 alin. (2), art. 1325, art. 1567 alin. (2) şi art. 1653 alin. (1) C. civ., art. 233 alin. (1) şi (4), art. 234 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, art. 2 alin. (3) şi art. 22 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
La 26 ianuarie 2023, recursul declarat de recurenta-pârâtă MUNICIPIUL TARGOVIŞTE, prin Primar, a fost comunicat recurentei-pârâte B. S.A.
La 27 ianuarie 2023, recursul declarat de recurenta-pârâtă MUNICIPIUL TARGOVIŞTE, prin Primar, a fost comunicat intimatei-reclamante C. S.R.L. (cesionar al drepturilor litigioase cesionate de către cedenta A.).
La 27 februarie 2023, respectiv 01 martie 2023, intimata-reclamantă C. S.R.L. (cesionar al drepturilor litigioase cesionate de către cedenta A. S.R.L. - A.), a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând respingerea acestuia, în principal, ca nul, iar, în subsidiar, ca nefondat.
Prin adresa emisă la 01 martie 2023, comunicată la 06 martie 2023, întâmpinarea intimatei-reclamante a fost comunicată recurentei-pârâte MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE, prin Primar.
Recurenta-pârâtă MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE, prin Primar, nu a depus răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 23 mai 2023, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului către părţi, cu posibilitatea de a formula un punct de vedere la acesta, în termen de 10 zile de la comunicare.
Părţile nu au depus un punct de vedere la raport.
Prin încheierea din 10 octombrie 2023, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimata-reclamantă, a admis în principiu ambele recursuri şi a acordat termen pentru soluţionarea acestora, în sedinţă publică.
Analizând recursurile declarate în cauză, în baza motivelor invocate şi a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte le va admite, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanţa supremă constată că, prin cele două memorii de recurs ce fac obiectul prezentei analize au fost formulate, în esenţă, aceleaşi critici, iar părţile nu au interese contrare. Prin urmare, pentru identitate de raţiune şi o expunere uniformă a motivării, va răspunde printr-un considerent comun ambelor recursuri declarate în cauză.
Critica, subscrisă motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind faptul că decizia atacată cuprinde considerente străine de natura cauzei, este nefondată.
Recurentele-pârâte susţin că, analizând condiţia preţului serios al contractului de cesiune de drepturi litigioase, încheiat între A. S.R.L. şi C. S.R.L., instanţa de apel a reţinut faptul că părţile erau vecine, iar obiectul contractului priveşte un teren, aspecte care sunt străine de situaţia din prezenta cauză.
În ceea ce priveşte întemeierea soluţiei pe considerente străine de natura pricinii, trebuie precizat, cu titlu preliminar, că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevăd că o hotărâre poate fi casată dacă cuprinde "numai motive străine de natura cauzei", astfel că, de principiu, existenţa pe lângă motivele consistente şi a unor temeiuri complet străine de natura pricinii nu poate justifica casarea hotărârii.
Analizând decizia recurată, instanţa supremă nu poate reţine prezenţa unei motivări străine de natura cauzei care să determine casarea hotărârii.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că, actul încheiat între A. S.R.L. şi C. S.R.L., intitulat "contract de cesiune de drepturi litigioase şi alte creanţe" a fost întemeiat de părţi pe art. 1566 C. civ., referitor la cesiunea de creanţă. Totodată, a reţinut, în raport de art. 1567 alin. (1) şi (3) C. civ., că, în cauză, cesiunea a fost realizată contra unui preţ, astfel că aceasta reprezintă o vânzare, completându-se cu regulile incidente în materia contractului de vânzare-cumpărare.
Analizând condiţia preţului contractului, instanţa de prim control judiciar a reţinut că, pentru ca preţul să existe, acesta trebuie să fie sincer, respectiv un preţ real, pe care părţile să îl fi stabilit cu scopul de a fi cerut şi plătit în realitate, cât şi serios, respectiv să nu fie derizoriu, atât de disproporţionat în raport de valoarea lucrului vândut, încât să nu existe ca preţ, să nu poată constitui obiectul obligaţiei cumpărătorului şi, prin urmare, o cauză suficientă a obligaţiei asumate de vânzător de a transmite dreptul asupra lucrului vândut. De asemenea, s-a reţinut că, un contract de vânzare cumpărare este, în principiu, valabil chiar dacă preţul este mult inferior valorii reale a lucrului vândut, întrucât părţile sunt libere să determine preţul sub valoarea lucrului, iar echivalenţa este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului vândut, dar şi la subiectivismul părţilor.
A concluzionat instanţa în sensul că, din probele administrate, rezultă că părţile au stabilit un preţ care îndeplineşte condiţiile de mai sus, care a şi fost plătit.
Prin urmare, chiar dacă instanţa de apel a reţinut, pe lângă argumentele care au fundamentat concluzia, şi faptul că părţile erau vecine, acest aspect nu este de natură a atrage casarea hotărârii, cât timp concluzia instanţei privind îndeplinirea condiţiei privind preţul contractului este susţinută în mod logic prin celelalte considerente care au fundamentat soluţia instanţei.
Totodată, instanţa supremă reţine că, în recurs, nu se pot reevalua probele şi nu se poate schimba situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, aşa cum, în realitate urmăresc recurentele, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept incidente, stabilirea situaţiei de fapt fiind atributul instanţelor devolutive.
În mod asemănător, decizia atacată nu se fundamentează pe considerente străine de natura cauzei prin reţinerea de către instanţa de apel a faptului că acţiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Prahova, în loc de Tribunalul Dâmboviţa.
Prin decizia recurată s-a reţinut faptul că, apelanta B. a invocat nulitatea contractului de cesiune de drepturi litigioase ca urmare a faptului că a fost încălcată interdicţia de a cumpăra, instituită de art. 1653 alin. (1) C. civ., potrivit căruia, sub sancţiunea nulităţii absolute (...) avocaţii (...) nu pot cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea.
Analizând acest motiv de apel, s-a reţinut faptul că, asociatul D. are şi calitatea de avocat definitiv, fiind înscris pe Tabloul Avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei întocmit de Baroul Neamţ. Totodată, s-a reţinut faptul că, avocaţii, consilierii juridici şi practicienii în insolvenţă au posibilitatea să-şi exercite profesia în faţa oricărei instanţe din România, astfel cum statuează prevederile din Legea nr. 51/1995, însă, prin interpretarea logică a dispoziţiilor din C. civ., incapacitatea de a cumpăra va surveni în funcţie de instanţa unde îşi exercită profesia, aspect supus probaţiunii faptelor juridice.
Ca atare, a concluzionat instanţa de apel în sensul că, fiind înscrisă în Baroul Neamţ, interdicţia operează doar în raport de această circumscripţie, neputându-se extinde asupra unui litigiu înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova.
Raportat la aceste considerente, instanţa supremă reţine că, deşi instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, că cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul Tribunalului Prahova, iar nu pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, cum ar fi fost corect, acest aspect nu este de natură să influenţeze soluţia dată acestui motiv de apel, de vreme ce, conform silogismului instanţei de prim control judiciar, doar introducerea cererii pe rolul unei instanţe din circumscripţia Baroului Neamţ ar fi atras incidenţa art. 1653 alin. (1) C. civ., cu consecinţa anulării contractului de cesiune de drepturi litigioase. Or, este cert că nici Tribunalul Prahova, nici Tribunalul Dâmboviţa nu sunt situate în judeţul Neamţ, astfel că recurentele nu justifică o vătămare prin reţinerea eronată a instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată cererea de chemare în judecată.
Deşi incomplet, în opinia instanţei de recurs, potrivit considerentelor ce vor fi prezentate în continuare, acest raţionament nu este fundamentat pe motive străine de natura pricinii, critica fiind nefondată, din acest punct de vedere.
Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ambele recurente au invocat faptul că decizia atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1653 alin. (1) C. civ., motivat de faptul că instanţa de apel a reţinut greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile de incidenţă ale acestui articol.
Critica este fondată.
Potrivit art. 1653 alin. (1) C. civ., "sub sancţiunea nulităţii absolute, judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocaţii, notarii publici, consilierii juridici şi practicienii în insolvenţă nu pot cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dreptul este litigios dacă există un proces început şi neterminat cu privire la existenţa sau întinderea sa.
Incapacitatea de a cumpăra se referă la drepturile litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea persoanele avute în vedere de text.
Cumpărarea de drepturi litigioase nu se poate face de persoanele enumerate de lege nici direct, prin încheierea de acte de vânzare, şi nici prin persoane interpuse.
În primul rând, instanţa supremă reţine că, ambele instanţe anterioare au calificat în mod corect dreptul transmis prin Contractul de cesiune de drepturi litigioase din 09.12.2017 ca fiind unul litigios.
În al doilea rând, reţine că, deşi prima instanţă de control judiciar a reţinut corect faptul că avocaţii nu pot cumpăra direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea, totuşi a analizat doar limita teritorială a interdicţiei, raportată la baroul în care avocatul este înscris, fără a cerceta dimensiunea concretă a exercitării profesiei de avocat, materializată în reprezentarea părţii cedente din procesul început şi neterminat, esenţială pentru justa soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a cesionarului, motivată de nulitatea contractului de cesiune drepturi litigioase din perspectiva interdicţiei prevăzute de art. 1653 alin. (1) C. civ.
Or, aceasta este situaţia în speţă, de vreme ce avocatul care a reprezentat reclamantul în primă instanţă, face parte din aceeaşi societate de avocatură în care activează unul dintre asociaţii cesionarului, D., care are şi calitatea de avocat. Totodată, acelaşi avocat, F., din cadrul Negelschi şi Asociaţii, a reprezentat cesionarul la semnarea contractului de cesiune drepturi litigioase din 09.12.2017 şi, în prezent, reprezintă interesele cesionarului în cadrul prezentului dosar.
De altfel, prin cererea de apel, ambele recurente-pârâte au invocat faptul că avocatul D., avocat în cadrul E., este asociat în cadrul societăţii cesionare, C. S.R.L., societate care s-a constituit cu 5 zile înainte de data încheierii contractului de cesiune, făcând şi referire la o speţă similară, soluţionată de Înalta Curte, respectiv decizia nr. 967/2012, în care o societate, recent înfiinţată, ce îl avea ca asociat unic pe avocatul cedentului, a cumpărat dreptul litigios ce făcea obiectul procesului început şi neterminat, însă instanţa de apel a omis analiza acestei apărări.
Scopul instituirii acestei incapacităţi se întemeiază pe motive de ordin public, urmărindu-se apărarea prestigiului justiţiei, a profesiei şi evitarea suspiciunii de fraudă ce s-ar putea naşte din cauza posibilităţii folosirii influenţei, derivată din prerogativele oferite de natura funcţiei, privitor la contractele de vânzare încheiate de judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocaţii, notarii publici, consilierii juridici şi practicienii în insolvenţă, având ca obiect drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea.
Spiritul normei ce fixează la art. 1653 alin. (1) C. civ. incapacitatea specială printre alţii şi a avocaţilor de a dobândi creanţe litigioase este aplicabil în situaţia în care aceştia acţionează şi prin mijlocirea unei societăţi comerciale în care sunt asociaţi, cum este situaţia în speţă, întrucât nu este admisibilă eludarea interdicţiei din lege prin mijlocirea unei societăţi comerciale constituită în acest scop.
În consecinţă, în mod just susţin recurenţii că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1653 alin. (1) C. civ., doar prin raportare la baroul în care este înscris avocatul D., fără a analiza dimensiunea concretă a exercitării profesiei de avocat în cadrul prezentului dosar şi consecinţele pe care le produce cesiunea de drepturi litigioase către avocatul părţii cedente din procesul început şi neterminat.
În rejudecare, pentru soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a cesionarului C. S.R.L., instanţa de apel se va preocupa să răspundă criticilor apelanţilor-pârâţi, în raport de temeiul de drept invocat şi de îndrumările instanţei de casare.
Cu privire la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale active a cesionarului, instanţa supremă reţine că recurenţii au invocat şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1567 alin. (2) C. civ. raportat la art. 1011 C. civ., însă prin raportare la clauzele contractului de cesiune şi la extrasele de cont, cărora instanţa de apel nu le-ar fi dat valenţa probatorie cuvenită.
Această argumentaţie nu poate fi încadrată cazului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenţii nu ţin seama de considerentele deciziei atacate prin care instanţa de apel a reliefat că, din probatoriul administrat, şi pe care, de altfel, instanţa de recurs nu îl poate reevalua, rezultă că, părţile au stabilit un preţ care a fost şi plătit.
Or, ignorând acest raţionament, recurenţii urmăresc, în realitate, reevaluarea probatoriului în scopul stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, la care să se aplice normele invocate.
Însă, Înalta Curte reţine că interpretarea probelor - elemente ale chestiunilor de fapt (questio facti) ale cauzei deduse judecăţii - ţine de aprecierea suverană a instanţelor de fond, devolutive, atributul esenţial al instanţei de recurs constituindu-l interpretarea legii.
În mod nefondat susţin recurenţii că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 233 alin. (1) şi alin. (4), art. 234 din Legea nr. 31/1990, întrucât societatea A. S.R.L. era dizolvată la momentul efectuării plăţii cesiunii, neputând primi valabil plata cesiunii.
Potrivit acestor dispoziţii legale, o societate comercială dizolvată îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării până la terminarea acesteia, fiind astfel în continuare titulară de drepturi şi obligaţii necesare realizării activului şi plăţii pasivului.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 205 şi art. 209 din C. civ. adoptat prin Legea 287/2009, capacitatea de exerciţiu şi de folosinţă a unei societăţi începe de la data înregistrării sale în registrul comerţului şi încetează odată cu radierea din registrul comerţului, conform art. 251 din acelaşi cod.
Prin urmare, cum, din probatoriul administrat în cauză, pe care instanţa de recurs nu îl poate reevalua, a rezultat faptul că, la data efectuării plăţii cesiunii - 15.02.2018, sociatatea A. S.R.L. nu era radiată, în mod judicios a reţinut instanţa de prim control judiciar că preţul a fost plătit în mod valabil.
În ce priveşte fondul cauzei, subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii au invocat încălcarea de către prima instanţă de control judiciar a dispoziţiilor art. 1254 alin. (2) C. civ. şi pe cele ale art. 1325 din acelaşi cod, motivat de faptul că anularea H.C.L. nr. 113/07.06.2013 a avut ca efect lipsirea Acordului de transfer active - ATA - 2013 de existenţa unor manifestări valabile de voinţă a recurenţilor-pârâţi.
Cu privire la această critică, instanţa de recurs constată că nu poate fi valorificată din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci va fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pe care instanţa de recurs îl găseşte ca fiind fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. arată că, în partea de considerente se vor insera "obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Cerinţa motivării unei hotărâri judecătoreşti este cuprinsă atât în norma internă de procedură [art. 425 alin. (2) C. proc. civ..], cât şi în prevederile art. 6 parag. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului, ca o garanţie a dreptului de a beneficia de un proces echitabil, ce include în substanţa sa şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.
Raţiunea motivării hotărârilor judecătoreşti rezidă, astfel, în necesitatea îndeplinirii acestor garanţii de imparţialitate a judecătorului şi de calitate a actului de justiţie, prin faptul că permite corecta examinare a argumentelor părţilor, a probelor administrate şi a elementelor care au fundamentat concluzia judecătorului cauzei, reprezentând, totodată, premisa exercitării corespunzătoare a controlului judiciar de către instanţa superioară.
Prin urmare, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu o soluţionare a cauzei fără a se intra în fondul acţiunii, ceea ce determină casarea acelei hotărâri cu trimitere spre rejudecare.
Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă reţine că, prin memoriul de apel, B. S.A. a susţinut că, H.C.L. nr. 113/07.06.2013, în prezent anulată în mod definitiv pe cale judecătorească, a reprezentat manifestarea de voinţă a pârâţilor din prezenta cauză, exprimată în sensul încheierii Acordului de transfer - ATA 2013. Susţine pârâta că, această formă de exprimare a voinţei, prin adoptarea unei hotărâri de către Consiliul Local al Municipiului Târgovişte, reprezenta o condiţie sine qua non pentru încheierea în mod valabil a ATA, în condiţiile în care, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 ("Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie"), astfel că orice modificare privind patrimoniul U.A.T. era condiţionată de adoptarea unei H.C.L. Modalitatea de exteriorizare a acordului de voinţă s-a realizat prin semnarea ATA de către primarul şi viceprimarul Municipiului Târgovişte, împuterniciţi astfel prin art. 2 din H.C.L. nr. 113/07.06.2013.
În aceste condiţii, a apreciat că este evidentă legătura indisolubilă şi subsecventă între Hotărârea Consiliului Local Municipal Târgovişte nr. 113/07.06.2013 şi ATA, acest din urmă acord având caracter subsecvent hotărârii autorităţii publice locale deliberative. Cu alte cuvinte, Hotărârea nr. 113/07.06.2013 produce efectele specifice actului principal în raport cu actul subsecvent ATA. Or, câtă vreme anularea ca nelegală a Hotărârii nr. 113/07.06.2013 a intrat sub puterea lucrului judecat, acest efect se răsfrânge şi asupra actului subsecvent încheiat în baza acesteia (ATA), devenind, astfel, incidente prevederile arţ. 1254 alin. (2) C. civ., potrivit cărora "Desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui".
A conchis apelantul-pârât că, anularea pe cale judecătorească a Hotărârii nr. 113/07.06.2013 are ca efect lipsirea ATA de existenţa unor manifestări valabile de voinţă ale pârâţilor din prezenta cauză, astfel că actul juridic pe baza căruia reclamanta îşi întemeiază pretenţiile este lovit de nulitate absolută.
Reţine instanţa de recurs că, şi Municipiul Târgovişte, prin apelul său, a susţinut faptul că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1254 alin. (2) C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 1325 C. civ., anularea HCL nr. 113/7.06.2013 având ca efect lipsirea Acordului de transfer active - ATA - 2013 de existenta unor manifestări valabile de voinţă a pârâţilor din prezenta cauză, şi pe cale de consecinţă, actul juridic pe baza căruia reclamanta îşi întemeiază pretenţiile, respectiv Acordul de transfer active - ATA - 2013, este lovit de nulitate absolută.
Prin decizia recurată, cu privire la anularea Hotărârii Consiliului Local Târgovişte nr. 113/7.06.2013, prin care Consiliul Local Târgovişte a aprobat acordul de transfer active ATA - 2013, încheiat între Municipiul Târgovişte, A. S.R.L. şi B. S.R.L., instanţa de apel a reţinut că aceasta produce efectele reglementate de dreptul administrativ şi nu are drept efect imediat nulitatea absolută a Acordului de transfer active - ATA - 2013 din 12.06.2013, astfel cum nici nulitatea actului iniţial nu atrage întotdeauna nulitatea actului subsecvent, această din urmă sancţiune cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară trebuind să respecte întrunirea mai multor condiţii.
Aşadar, instanţa supremă constată că instanţa de apel nu a analizat, în concret, criticile apelanţilor-pârâţi referitoare la nulitatea Acordului de transfer - ATA 2013, astfel cum au fost invocate prin motivul de apel, respectiv, instanţa de prim control judiciar a analizat doar caracterul subsecvent sau nu al Acordului de transfer, deşi, prin memoriul de apel cauza de nulitate invocată era inexistenţa consimţământului la semnarea acestui Acord de transfer active.
În raport de cele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, fără o examinare concretă a motivelor de apel şi a dispoziţiilor legale invocate de către apelantele-pârâte în cadrul apelului, Înalta Curte nu poate exercita controlul judiciar asupra legalităţii deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocat de recurenţi.
Prin urmare, numai în măsura în care, în rejudecare, instanţa de apel va reţine calitatea procesuală activă a reclamantei, pe fondul cauzei, urmează a verifica nulitatea Acordului de Transfer Active - ATA 2013 şi din perspectiva invocată de pârâţi, respectiv din perspectiva lipsei consimţământului vânzătorului.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi B. S.A. şi Municipiul Târgovişte, prin Primar împotriva deciziei nr. 417 din 9 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe cu recomandarea de a analiza în mod concret criticile formulate în cadrul memoriilor de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi B. S.A. şi Municipiul Târgovişte, prin Primar împotriva deciziei nr. 417 din 9 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.