Insolvency liability upheld: revision rejected for res judicata conflict under time- and identity-barred grounds.

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2014/a1, reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., a solicitat în temeiul art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, atragerea răspunderii patrimoniale a pârâţilor C., D. şi D..

Prin sentinţa civilă nr. 1085/F/2018 din 8 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepţia de tardivitate şi excepţia prescripţiei; s-a admis cererea formulată de Cabinetul Individual de Insolvenţă A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., în temeiul art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi D. şi, în consecinţă, pârâţii au fost obligaţi, în solidar, să aducă la masa credală a societăţii debitoare suma de 6.972.964 RON, reprezentând pasivul societăţii debitoare B. S.R.L.; nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul D. a declarat apel, solicitând în principal, anularea sentinţei nr. 1085/F/2018 a Tribunalului Bihor şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, deoarece aceasta nu s-a pronunţat asupra cererii formulate de apelant, de suspendare a cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, având ca obiect anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare a apelantului, în temeiul art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; în subsidiar, a solicitat schimbarea în totalitate a sentinţei nr. 1085/F/2018 şi, rejudecând fondul cauzei, în temeiul art. 476 alin. (1), coroborat cu art. 480 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., să se dispună: admiterea cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, aflat în faza de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a apelantului D., formulată de Cabinet Individual de Insolvenţă A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale; respingerea cererii ca inadmisibilă până la concurenţa sumei de 3.883.981 RON.

În temeiul Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători nr. 1082/20.08.2020, a Hotărârii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Oradea nr. 37/13.11.2020 şi al Ordinului de serviciu nr. 34 din 30.12.2020, dat de Cabinetul Preşedintelui Curţii de Apel Oradea, dosarul a fost transferat în data de 4 ianuarie 2021 de la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, redenumită secţia de contencios administrativ şi fiscal, la secţia a II-a civilă, înfiinţată începând cu 1 ianuarie 2021, unde a primit număr versionat, respectiv cu steluţă.

Prin decizia nr. 211/2022 - A din 28 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a admis apelul declarat de apelantul D. împotriva sentinţei civile nr. 1085/F/2018 din 8 noiembrie 2018 a Tribunalului Bihor, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a diminuat cuantumul sumei la care a fost obligat pârâtul D., de la suma de 6.972.929 RON, la suma de 3.088.983 RON; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei; fără cheltuieli de judecată în apel; apelantul D. a fost obligat la plata onorariului curatorului special, avocat E., în cuantum de 1.567 RON; definitivă.

Împotriva acestei decizii, revizuentul D. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 513 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 22 iulie 2022.

Revizuentul consideră că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a ţinut cont de autoritatea de lucru judecat, în ceea ce priveşte inexistenţa vinovăţiei, a soluţiei date în dosarul penal nr. x/2014, în cadrul căruia s-a dispus clasarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

A arătat că soluţia dată în dosarul penal nr. x/2014 a rămas definitivă, nefiind formulată plângere împotriva ordonanţei de clasare.

În opinia revizuentului, soluţia dată în dosarul de urmărire penală are o importanţă semnificativă, deoarece s-a stabilit că inculpata S.C. B. S.R.L. Oradea a fost condusă şi coordonată în fapt, în perioada 2013-2014, de către asociat - inculpat D. (cetăţean maghiar) şi angajatul inculpatei, numitul F. (cetăţean maghiar), decedat la 6 aprilie 2016, iar nu de către administratorul de drept D..

Cum acesta este singurul dosar în care s-au administrat cele mai multe probe, instanţa de judecată nu poate să dea o soluţie contradictorie şi să constate vinovăţia revizuentului D. pentru nepredarea actelor contabile şi conducerea greşită a contabilităţii.

Aşadar, instanţa de apel nu trebuia să contrazică statuările din cele două dosare indicate în cuprinsul cererii de revizuire.

Pentru aceste motive, revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire şi anularea în parte a deciziei nr. 211/2022-A din 28 iunie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, prin care a fost menţinută sentinţa civilă nr. 1085/F/2018 din 8 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, pentru suma de 3.088.983 RON, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, având în vedere încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat raportat la decizia nr. 2505 din 5 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi la soluţia dată în dosarul penal nr. x/2014, rămasă definitivă.

Prin decizia nr. 267/2022-A din 29 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuentul D., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 14 octombrie 2022, fiind stabilit termen de judecată, în vederea soluţionării căii de atac, la 8 decembrie 2022.

Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte reţine următoarele:

Pe calea revizuirii, autorul căii de atac a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 211/2022-A din 28 iunie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, prin care a fost menţinută sentinţa civilă nr. 1085/F/2018 din 8 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, pentru suma de 3.088.983 RON, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, având în vedere încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat raportat la decizia nr. 2505 din 5 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi la soluţia dată în dosarul penal nr. x/2014, rămasă definitivă.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Instituirea ipotezei prevăzute de textul de lege anterior evocat, în care se poate anula o hotărâre a instanţei, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice.

În speţă, dosarul nr. x/2014 în care Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a pronunţat decizia nr. 211/2022-A din 28 iunie 2022, atacată pe calea revizuirii, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2014/a1, la data de 24 aprilie 2017.

Potrivit art. 24 din C. proc. civ., "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Prin urmare, normele de procedură incidente în cauză sunt cele în vigoare la 24 aprilie 2017, când procesul de faţă a debutat.

Potrivit art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma aplicabilă în cauză, respectiv cea anterioară modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, va anula cea din urmă hotărâre.

Această reglementare legală a soluţiilor pe care le poate pronunţa instanţa de revizuire dă expresie scopului căii de atac în discuţie, care constă, de regulă, în cel de a îndepărta erorile săvârşite în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată. În schimb, în ipoteza hotărârilor potrivnice, legea prevede că soluţia pe care instanţa de revizuire o va pronunţa, când găseşte calea de atac întemeiată, este cea a anulării celei din urmă hotărâri - în mod firesc, de altfel, pentru că în acest fel se valorifică autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaşte posibilitatea ca acelaşi litigiu să fie soluţionat de două ori; dispoziţiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Dacă s-ar afirma, ca temei al revizuirii, nesocotirea, în hotărârea atacată, a unor chestiuni litigioase dezlegate anterior, în cadrul altui proces, anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar lăsa noul litigiu nesoluţionat.

Până la modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, o atare soluţie nu era reglementată.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 - ceea ce nu este cazul, în speţă, deoarece procesul de faţă a început la 24 aprilie 2017, întrucât în noua formă a Codului, inaplicabilă însă în cauza de faţă, art. 513 alin. (4) a fost completat, oferind instanţei de revizuire posibilitatea de a anula cea din urmă hotărâre şi de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Articolul 27 din C. proc. civ. stabileşte regula potrivit căreia hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Aşadar, hotărârile sunt supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea în vigoare la data la care a început procesul - relevantă fiind, deci, data înregistrării cererii de chemare în judecat -, iar nu legii în vigoare la data promovării căii de atac.

De aceea, Înalta Curte impune părţilor concluzia că atât timp cât procesul de faţă a debutat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, revizuentul nu poate invoca autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei pozitiv, ca temei al promovării căii extraordinare de atac.

Totodată, Înalta Curte constată că este lipsită de fundament susţinerea revizuentului D., potrivit căreia ar fi îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a ţinut cont de autoritatea de lucru judecat, în ceea ce priveşte inexistenţa vinovăţiei, a soluţiei date în dosarul penal nr. x/2014, în cadrul căruia s-a dispus clasarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Sub acest aspect, se reţine că ordonanţa prin care procurorul a dispus clasarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 314 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, nu este o hotărâre pronunţată de instanţa de judecată, astfel cum este definită în art. 424 din C. proc. civ.

Hotărârea judecătorească este un act jurisdicţional căruia nu i se poate asimila ordonanţa emisă de parchet în cadrul urmăririi penale din procesul penal.

Prin ordonanţa emisă de parchet se dispune asupra unor acte sau măsuri procesuale în timpul urmăririi penale, în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi pentru atingerea scopului activităţii judiciare, spre deosebire de hotărârea judecătorească care reprezintă actul de dispoziţie al instanţei de judecată prin care se dezînvesteşte de soluţionarea dosarului civil sau penal şi este învestit cu autoritate de lucru judecat.

Se cuvine a fi menţionată şi decizia nr. 419 din 23 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 998 din 28 octombrie 2020, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a reţinut că ordonanţa de clasare nu are autoritate de lucru judecat, fiind un act al procurorului, iar incidenţa art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. înseamnă că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, cu alte cuvinte, fapta nu constituie infracţiune, aspect care nu împiedică antrenarea altor forme ale răspunderii de natură extrapenală [patrimonială, disciplinară etc.].

Analizând cele două hotărâri pretins potrivnice, Înalta Curte reţine că decizia nr. 2505 din 5 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, indicată ca având autoritate de lucru judecat, nu a fost pronunţată în cadrul unui proces care să fi avut acelaşi obiect ca şi cel în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se solicită.

Astfel, în primul litigiu, reclamantul D. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună:

• anularea deciziei nr. 254/14.10.2014 de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, constatând că aceasta este netemeinică;

• anularea deciziei nr. 17/21.04.2016, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 254/14.10.2014;

În schimb, în procesul finalizat prin hotărârea a cărei anulare se solicită, reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâţilor C., D. şi D., în temeiul art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în faza procesuală a apelului fiind schimbată în parte sentinţa civilă nr. 1085/F/2018 din 8 noiembrie 2018 a Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, în sensul că s-a diminuat cuantumul sumei la care a fost obligat pârâtul D., de la suma de 6.972.929 RON, la suma de 3.088.983 RON.

Aşa fiind, tripla identitate de părţi, obiect şi cauză nu este întrunită, motiv pentru care, constatând că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este incident, Înalta Curte, pentru raţiunile înfăţişate anterior, în temeiul art. 513 alin. (1), (3) şi (6) din acelaşi cod, va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul D. împotriva deciziei nr. 211/2022 - A din 28 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2022.