Pension cap challenge reinstated; military pensioner wins referral ruling, case remanded for constitutional scrutiny.

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2021 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL AFACERILOR INTERNE (pentru COMISIA DE CONTESTAŢII) şi CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, să se dispună:

- anularea deciziei nr. 207658/06.08.2021 privind pensia de serviciu, eliberată de CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, precum şi anularea Hotărârii Comisiei de Contestaţii din cadrul MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, nr. 23777/07.10.2021;

- obligarea pârâtei CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE la emiterea unei noi decizii de pensionare neplafonate şi acordarea pensiei militare nete, conform art. VII pct. 1 din O.U.G. nr. 59/2017, începând cu data de 01.10.2019, data trecerii în rezervă a reclamantului, decizie care să prevadă atât aplicarea/adăugarea procentului de 9% pentru contribuţia la pensie suplimentară, prevăzut de art. 108 lit. c) din Legea nr. 223/2015, cât şi a sporului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 80/1995, după determinarea cuantumului pensiei, conform art. 30 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Reclamantul a mai solicitat ca pârâţii să aplice şi să calculeze sporul de 20% prevăzut de art. 11 din Legea nr. 80/1995 la cuantumul pensiei, stabilit şi plafonat potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, începând cu data de 01.10.2019, data trecerii în rezervă; să aplice şi să calculeze sporul de 9% la pensia militară de stat, pentru o vechime a contribuţiei peste 25 de ani, prevăzut la art. 108 din Legea nr. 223/2015, după determinarea pensiei prin aplicarea art. 30 din Legea nr. 223/2015, începând cu data de 01.10.2019, data trecerii în rezervă; obligarea pârâtei CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE la eliminarea plafonării cuantumului net al pensiei la media soldelor nete stabilite de art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017; obligarea pârâtei la plata drepturilor de pensie actualizate, la care să se adauge daunele compensatorii sub forma ratei inflaţiei la data plăţii efective, precum şi daunele moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, începând cu data de 01.10.2019 şi până la data plăţii efective.

Pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr. 1265 din 11 aprilie 2022, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAŢII şi CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia şi schimbarea în tot a sentinţei civile apelate, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

La data de 19 septembrie 2022, apelantul-reclamant A. a formulat o cerere, prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2017, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 26 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de apelantul-reclamant A., în cadrul apelului declarat împotriva sentinţei instanţei de fond.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, arătând că instanţa de apel a respins, în mod nelegal, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate extrinsecă a O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul său, cu toate că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îndeplineşte cerinţele imperative stabilite de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susţinut faptul că O.U.G. nr. 59/2017 este în vigoare şi are legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece constituie temeiul de drept în baza căruia pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, la pct. 11) din decizia nr. 207658/06.08.2021 privind revizuirea pensiei militare de stat - Detaliere calcul pensie Legea nr. 223/2015 -, i-a plafonat pensia netă la media soldelor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei. De asemenea, a menţionat că O.U.G. nr. 59/2017 nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi că în cuprinsul cererii de sesizare s-a indicat clar textul de referinţă, astfel încât instanţa de contencios constituţional să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate.

Pentru aceste argumente, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate extrinsecă a O.U.G. nr. 59/2017.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Prin rezoluţia de primire din 19 octombrie 2022, în cauză, s-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 8 decembrie 2022, cu citarea părţilor.

Intimatul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PENTRU COMISIA DE CONTESTAŢII a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului şi excepţia nulităţii acestuia; faţă de împrejurarea că recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 29 septembrie 2022, intimatul a solicitat respingerea recursului declarat împotriva încheierii din 26 septembrie 2022, ca tardiv formulat; a mai solicitat instanţei de recurs să constate că recurentul nu aduce critici concrete care să poată fi încadrate într-unul din motivele de casare prevăzute de lege.

La data de 15 noiembrie 2022, conform plicului ataşat, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, arătând că recursul a fost declarat în termenul legal.

Înalta Curte a respins, la termenul de dezbateri din 8 decembrie 2022, excepţia tardivităţii declarării recursului şi excepţia nulităţii acestuia pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Întrucât obiectul prezentului recurs îl reprezintă o soluţie de respingere a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale a României, se impune evocarea considerentelor Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicate în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluţionarea recursului nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege.

Instanţa de apel a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a unui act normativ, în măsura în care chestiunile vizând neconformitatea cu legea fundamentală a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care pot fi ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, se raportează la neconstituţionalitatea extrinsecă, nu pot fi primite în faţa instanţei de judecată.

Prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, definesc, alături de cele ale art. 15 (controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare), art. 27 (controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului), art. 19 şi art. 24, corolarul atribuţiilor conferite autorităţii care îndeplineşte rolul de garant al supremaţiei Constituţiei. Ele specifică, totodată, procedura prin care instanţele judecătoreşti ori cele de arbitraj comercial pot supune evaluării Curţii Constituţionale sesizările legate de neconformitatea cu legea fundamentală a actelor normative pe care urmează să le aplice.

Întrucât sfera subiectelor de drept implicate în exerciţiul controlului constituţionalităţii legilor acoperă atât componenta puterii executive, cât şi a celei legislative, interesând în egală măsură şi competenţele puterii judecătoreşti, natura controlului de constituţionalitate este particularizată prin dispoziţiile Legii nr. 47/1992, ea diferind în funcţie de etapa şi de circumstanţele evaluării.

Controlul a priori, exercitat înainte de promulgare, este rezervat autorităţilor prevăzute explicit şi restrictiv de Constituţie - Preşedintele României, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Avocatul Poporului, cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori.

Acest reglaj preliminar al noului act normativ, realizat mai înainte de a face parte integrantă din ordinea juridică, nu intră - prin voinţa legii - în atributul instanţelor judecătoreşti (cu evidenta excepţie a instanţei supreme).

Controlul a priori are o natură abstractă, pornind de la principiile şi normele constituţionale şi se poate extinde asupra unor dispoziţii legale având legătură indisolubilă cu prevederea/actul normativ contrapus Constituţiei.

Distinct de acesta, controlul a posteriori supune actul normativ aceluiaşi test comparativ cu legea fundamentală, după momentul adoptării lui; din nou sfera subiectelor de drept care îl pot iniţia este reglementată distinct, în conţinutul art. 11 din Legea nr. 47/1992, excepţiile de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor în vigoare fiind cele invocate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, ori direct de către Avocatul Poporului.

Controlul exercitat după promulgare, cerut a fi realizat de către una dintre părţile procesului judiciar, îşi pierde însă caracterul abstract; această concluzie este dedusă din conţinutul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 r., care impune cerinţa legăturii chestiunii astfel invocate cu soluţionarea cauzei. Inadecvarea dispoziţiei incriminate ca fiind contrară Constituţiei cu normele de drept necesare fundamentării soluţiei judecătorului activează respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ca fiind inadmisibilă, conform art. 29 alin. (5).

Caracterul concret al evaluării realizate de instanţele judecătoreşti primeşte în acest caz un dublu sens: pe de o parte raţionamentul judiciar este chemat să releve legătura indisolubilă dintre legea/ordonanţa în ansamblu (sau în dispoziţiile lor particulare) cu situaţia de fapt asupra căreia se cere a fi transpusă, iar pe de altă parte - să raporteze strict norma în cauză la prevederea/prevederile constituţionale încălcate.

Evaluarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale depuse de către una dinte părţile litigante este prin urmare una nemijlocit integrată competenţelor puterii judecătoreşti, servind scopului atribuit acestei puteri a statului (înfăptuirea justiţiei); ea este fundamental disociată de atributele date prin legea fundamentală altor puteri ori instituţii.

Învestite cu atributul aplicării corecte a legii în situaţiile particulare deduse judecăţii, conform art. 124 şi art. 126 din Constituţie, instanţele judecătoreşti îşi îndeplinesc rolul de autorităţi ale statului independente şi imparţiale, care îşi ghidează activitatea de judecată în acord cu respectarea legii şi în vederea restabilirii ordinii de drept.

Controlul a posteriori exercitat de Curtea Constituţională la sesizarea instanţelor de judecată este prin urmare unul concret, particularizat, determinat de exercitarea competenţelor constituţionale date puterii judecătoreşti; el este activat într-un cadru instituţional independent de cele în care se manifestă atributele altor puteri ale statului; este restrâns la teza compatibilităţii cu legea fundamentală a normei în dezbatere în conflictul judiciar, iar nu şi la corelarea ei cu alte acte normative (indiferent dacă îmbracă forma legilor organice sau ordinare).

În evaluarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, judecătorul nu este abilitat şi nici obligat să chestioneze celelalte puteri ale statului în legătură cu parcursul procesului legislativ, să ceară precizări în legătură cu modul de îndeplinire a prerogativelor acestora ori să îşi fundamenteze raţionamentul logico-juridic pe chestiuni extranee raportului procesual din cauza pendinte.

Or, eventualele deficienţe survenite în cursul adoptării legii/ordonanţei, legate de caracterul inform al propunerii legislative, absenţa unor avize prealabile, nerespectarea prevederilor art. 76 din Constituţie ori a condiţiilor delegării legislative etc., care intră în sfera controlului de neconstituţionalitate extrinsecă, atrag configurarea pretinsei neconformităţi pe baza unor elemente care nu îşi găsesc izvorul în chestiunile deduse judecăţii şi care transpun cercetarea pe o arie străină prerogativelor de control judiciar.

Prin urmare, dacă dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 permit (şi impun) judecătorilor să procedeze la o atare analiză - cum este cea solicitată prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României făcută de apelantul-reclamant A. - opinia instanţei de judecată pe teza neconstituţionalităţii extrinseci se îndepărtează vădit de la reperele raţionamentului juridic, spre a se grefa pe controlul de conformitate al procesului legislativ în ansamblu.

O asemenea opinie a judecătorului (necesară şi neechivocă, în conformitate cu art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992) îl plasează nu doar în afara conflictului judiciar, ci şi în interferenţă cu subiecte de drept din afara autorităţii judecătoreşti, obligându-l să îşi expună motivat părerea asupra unor chestiuni care nu au legătură cu cauza per se, ci cu modul în care celelalte autorităţi din cadrul puterii legislative ori executive şi-au îndeplinit prerogativele constituţionale în adoptarea actelor normative.

Fără îndoială că rolul activ al judecătorului conferă acestuia puterile adecvate procedurii judiciare în a stărui, prin toate mijloacele legale, în vederea aflării adevărului.

Cu toate acestea, dacă în exercitarea acestui mecanism aparte de evaluare prealabilă a constituţionalităţii normelor ce se cer a fi aplicate, atât părţile interesate, cât şi judecătorul pot recurge la sesizarea Curţii Constituţionale, ipoteza evocării din oficiu a neconstituţionalităţii unui act normativ pe motive de neconformitate extrinsecă este proba cea mai elocventă - în raţionamentul privitor la viziunea legii - asupra faptului că Legea nr. 47/1992 nu a fost edictată pentru a înzestra pe judecător cu prerogative similare Avocatului Poporului ori puterii legiuitoare, pentru înlăturarea din ordinea juridică a unui act normativ.

Aceleaşi raţiuni pot fi raportate mutatis mutandis (într-o notă cu mult mai pregnantă) la instituţiile din arbitrajul comercial.

Pornind de la necesitatea respectării principiului separaţiei puterilor în stat şi de la adecvarea echilibrului competenţelor fiecăreia dintre puterile statale (art. 1 alin. (4) din Constituţie), prin decizia nr. 818/3 iulie 2008 Curtea Constituţională a stabilit că instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative - fiind neconstituţională orice interpretare a prevederilor care pot induce o atare viziune.

În subsidiar, Curtea de Apel Constanţa a avut în vedere că O.U.G. nr. 59/2017 nu reprezintă actul normativ care stabileşte drepturile la pensie ale reclamantului, acesta din urmă fiind un act care modifică legea în vigoare - Legea nr. 223/2015.

Prin urmare, temeiul de drept al acţiunii şi fundamentul legal al drepturilor pretinse derivă direct din lege, act normativ care face parte din fondul legislativ activ, cu privire la care însă nu s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauză.

Aşadar, în analiza sesizării de neconstituţionalitate privitoare la legislaţia secundară, care nu se aplică în mod direct în cauză, nu poate fi stabilită legătura indisolubilă între ordonanţă şi litigiul dedus judecăţii, necesară şi suficientă pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

Înalta Curte constată că, respingând cererea de sesizare cu motivarea redată anterior, instanţa de apel a procedat la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce priveşte legătura normei de drept, obiect al excepţiei invocate, cu cauza dedusă judecăţii.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Referitor la admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, Înalta Curte reţine că trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din analiza acestui text normativ rezultă că una dintre condiţiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale impune ca prevederile legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept care ţine de interpretarea instanţei de contencios constituţional.

Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate în privinţa sesizării Curţii Constituţionale. Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii sesizării.

Prin urmare, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte reţine că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. În consecinţă, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context argumentativ, instanţa supremă constată că în mod greşit s-a apreciat că, în speţă, nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţa considerând că dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2017, a cărei constituţionalitate este contestată, nu au legătură cu soluţionarea litigiului atâta timp cât modifică alte acte normative care nu sunt aplicabile în cauză.

Chiar în condiţiile în care recurentul nu şi-a restrâns (limitat) excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017 doar la prevederile care au legătură cu procesul său, în mod nelegal instanţa de apel şi cu ignorarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Astfel, instanţa nu a analizat textele de lege din O.U.G. nr. 59/2017 care sunt aplicabile sau nu în cauza ce i-a fost dedusă spre soluţionare şi, deci, dacă există un interes procesual imediat şi actual al părţii în formularea unei atare cereri, ci a reţinut că O.U.G. nr. 59/2017 nu reprezintă actul normativ care stabileşte drepturile la pensie ale reclamantului, deşi a constatat că acesta a înţeles să critice pentru neconstituţionalitate un act care modifică legea în vigoare, respectiv Legea nr. 223/2015, temeiul de drept al acţiunii şi fundamentul legal al drepturilor pretinse.

Soluţia la care instanţa era datoare să se oprească era admiterea cererii de sesizare numai cu referire la textele de lege care au legătură cu litigiul dedus judecăţii - art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 care a modificat art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, dispoziţie legală ce a limitat cuantumul pensiei reclamantului, iar nu respingerea sesizării Curţii Constituţionale, cum greşit a procedat.

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită doar în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014).

Prin urmare, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului declarat de recurentul A. şi casarea încheierii recurate, urmând să fie trimisă cauza, spre o nouă judecată, Curţii de Apel Constanţa, în vederea reanalizării condiţiei referitoare la legătura cu cauza dedusă judecăţii a prevederilor legale criticate de reclamant, respectiv numai a celor care au legătură cu speţa - art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 26 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, Curţii de Apel Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2022.