Validity of "leonine clause" in association in participation: interpretation of fixed-price purchase obligations and exclusion from loss sharing

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal sub dosar nr. x/2021 reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti (SCDVV) a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei 5.2. lit. f).) a Contractului de Asociere în participaţiune nr. x/08.04.2005 şi a clauzei 5.2. lit. f).) a Actului adiţional la Contractul de Asociere în participaţiune încheiat la data de 7 februarie 2008, cu plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 251 Codul comercial, art. 1513 alin. (2) C. civ. de la 1864.

Pârâta SDVV Odobeşti a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat, ca în situaţia în care se va admite acţiunea societăţii reclamante A. S.A., să se constatate că este o denunţare unilaterală a Contractului de Asociaţiune în Participaţiune nr. 2407/2005, potrivit art. 8.2 din Contract, cu consecinţa obligării societăţii A. S.A. la plata daunelor-interese în valoare de 500 000 Euro, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 140/2021 din 23 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ Fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta-pârâtă A. S.A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti.

S-a constatat nulitatea absolută a clauzei nr. 5.2 lit. f) din Contractul de Asociere în participaţiune nr. x/08.04.2005 şi a clauzei nr. 5.2. lit. f) a Actului Adiţional din 07.02.2008 la Contractul de Asocierea în participaţiune nr. x/08.04.2005.

A fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte cererea reconvenţională.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti (S.C.D.V.V.) şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti.

Prin decizia nr. 70/A din 23 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a fost admis apelul formulat de pârâta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti împotriva sentinţei civile nr. 140 din 23 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Vrancea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de societatea B. S.A., fiind menţinute restul dispoziţiilor.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, societatea B. S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Galaţi, cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea nelegalităţii deciziei atacate, recurenta susţine că instanţa a invocat pe cont propriu motive de apel străine de învestirea sa - motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.

In acest context, se arată că instanţa de apel a admis apelul pârâtei fără a analiza nici considerentele sentinţei primei instanţe, nici criticile formulate prin cererea de apel, expunând exclusiv considerente proprii cu privire la pretenţiile deduse judecăţii de B. prin cererea introductivă, întrucât aceasta era obligată să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, judecata în apel implică, în mod obligatoriu, verificarea raţionamentului reţinut prin hotărârea primei instanţe, prin prisma criticilor formulate pe calea apelului, aceasta nu poate fi înlocuită de o nouă judecată în primă instanţă efectuată de instanţa de apel direct cu privire la pretenţiile deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată.

La fel, o instanţă de apel nu poate pur şi simplu invoca, în motivarea deciziei sale, alte considerente decât motivele de apel ale părţii, pentru a şi le admite singură ulterior.

Aşadar, lipsa verificării de către instanţa de apel a temeiniciei şi a legalităţii sentinţei primei instanţe, respectiv a criticilor formulate de pârâtă prin cererea de apel relevă, în mod clar, lipsa unei veritabile judecăţi în apel şi efectuarea, în mod nelegal, a unei judecăţi de novo, în primă instanţă.

În acest sens, recurenta arată că instanţa de apel s-a mărginit la analiza motivelor de nulitate invocate prin cererea introductivă a B., evitând orice evaluare a motivelor reţinute prin sentinţa primei instanţe, respectiv a criticilor formulate prin cererea de apel a pârâtei.

În acest sens, se arată că, considerentele deciziei recurate sunt cu totul străine atât de susţinerile părţilor din primă instanţă şi din apel, cât şi de motivele pe care s-a întemeiat hotărârea primei instanţe.

Aşadar, simpla suprapunere dintre motivele de apel/apărările SCDW din primă instanţă şi considerentele deciziei Curţii de Apel Galaţi dovedeşte că aceasta din urmă a invocat pe cont propriu altceva decât temeiurile părţii apelante, iar o astfel de modalitate de soluţionare a unei cauze reprezintă o vătămare gravă a principiilor de bază ale procesului civil.

Astfel, în speţă instanţa admite susţineri (greşite, de altfel) pe care le-a invocat singură, fără a face parte din sfera învestirii, fără a le pune în discuţia părţilor şi fără a respecta dreptul la apărare al părţii intimate, iar această conduită atrage incidenţa automată a art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 5 C. proc. civ.

În raport cu cele expuse, se susţine că a fost admis apelul SCDW în baza unor motive pe care aceasta nu le invocase, aspect ce atrage incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, temeiurile invocate pe cont propriu de Curtea de Apel Galaţi nu au fost puse niciodată în discuţia părţilor. Ambele susţineri argumentate de instanţă, în contul apelanţilor sunt lipsite de temei, dar B. nu a avut efectiv posibilitatea de a se apăra, de a formula un punct de vedere faţă de ele.

O astfel de manieră de soluţionare a unei cauze nesocoteşte cele mai elementare garanţii ale dreptului la un proces echitabil - recurenta nebeneficiind nici de dreptul de a formula apărări faţă de cele invocate pe cont propriu de însăşi instanţa de judecată, nici de a propune probe pentru a demonstra netemeinicia acestor afirmaţii, fiind încălcate astfel regulile de procedură referitoare la judecata în apel, regăsite în dispoziţiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., precum şi pe cele regăsite în prevederile art. 14 alin. (6), art. 477 şi art. 478 din acelaşi Cod, respectiv a dezlegat speţa în temeiul unor considerente străine de cererea de apel.

Într-o altă critică se susţine nelegalitatea deciziei recurate în raport cu dispoziţiile art. 5.2 lit. f) din contract, în forma iniţială, fiind astfel, încălcate normelor de drept material referitoare la interpretarea convenţiilor - motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 5.2 lit. f) din Contract, în forma iniţială:

"Asociatul secund are următoarele drepturi şi obligaţii: [...] f) să achiziţioneze de la asociaţie producţia de vin vrac rezultată în urma prelucrării strugurilor, la preţul de cost al strugurilor +40%".

Astfel, instanţa de apel a reţinut, în mod nelegal, că dispoziţiile art. 5.2 lit. f) din Contract, în forma iniţială, nu ar fi scutit pârâta de la participarea la pierderile asocierii, motiv pentru care clauza atacată nu ar avea caracter leonin.

Aşadar, pretinsele pierderi ale asocierii la care SCDW ar fi putut participa, potrivit deciziei recurate, ar fi rezultat din faptul că preţul la care B. trebuia să achiziţioneze "producţia de vin vrac" de la asociere s-ar fi bazat numai pe "costul de producţie al strugurilor".

Aceste considerente, susţine recurenta, sunt nu doar contrazise de interpretarea coroborată a clauzelor contractuale, cât şi de modalitatea reală de executare a contractului. In realitate, B. era obligat să achiziţioneze şi a achiziţionat în fapt producţia de struguri (iar nu producţia de vin) de la asociere, timp de 3 ani, plătind un preţ compus din costul de producţie al strugurilor, la care se adăuga o cotă de profit de 40% din costul de producţie. Aşadar, preţul plătit asocierii acoperea orice posibilă pierdere pe care aceasta şi, implicit SCDW ar fi putut-o suferi în urma executării contractului, fiind pe deplin susţinut caracterul leonin al prevederilor art. 5.2 lit. f) din Contract, în forma iniţială.

În acest context, se arată că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 5.2 lit. f) din Contract, în forma iniţială, cu încălcarea regulilor de interpretare a convenţiilor, prevăzute de dispoziţiile art. 977 şi 982 C. civ. de la 1864.

În opinia recurentei, decizia recurată introduce o falsă distincţie între "preţul de cost al vinului vrac" şi "preţul de cost al strugurilor", instanţa de apel reţinând că "preţul de cost al vinului vrac" ar putea fi superior "preţului de cost al strugurilor", la care se adăuga o cotă de profit de 40% din costul de producţie. Această distincţie este pur formală, fiind şi contrară atitudinii părţilor ulterior încheierii Contractului, fiind străină de voinţa reală a acestora.

În primul rând, distincţia cu care a operat instanţa de apel este una pur formală, ea se bazează pe trunchierea dispoziţiilor art. 5.2 lit. f) din Contract, prin izolarea sintagmei "producţia de vin vrac" de contextul clauzei şi pe interpretarea sa literală restrictivă în sensul de producţie de vin. Demersul interpretativ al instanţei de apel ignoră faptul că sintagma "producţia de vin vrac" este succedată de expresia "preţul de cost al strugurilor", care trimite tocmai la interpretarea sintagmei în sens opus, de producţie de struguri (iar nu de vin).

În al doilea rând, distincţia cu care a operat instanţa de apel este ilogică. în condiţiile în care dispoziţiile art. 5.2 lit. f) din Contract se referă la "achiziţionarea de la asociaţie a producţiei de vin vrac" la "preţul de cost al strugurilor", rezultă, în mod firesc, că sintagmei "producţia de vin vrac" nu i se poate atribui decât sensul de producţie de struguri (iar nu de vin). Nu există nicio raţiune economică rezonabilă pentru care preţul de achiziţie a unui produs să fie calculat pe baza costului de producţie a altui produs. Dacă preţul de cost la care s-au raportat părţile a fost preţul de cost al strugurilor rezultă că produsul pe care l-au avut în vedere a fost producţia de struguri (iar nu de vin).

În treilea rând, o astfel de argumentare de novo a instanţei evidenţiază, prin ea însăşi, necesitatea casării cu trimitere a cauzei. Dacă ea ar fi fost real invocată de către apelantă, ar fi fost uşor de evidenţiat că distincţia cu care a operat instanţa de apel este opusă atitudinii părţilor ulterioare încheierii Contractului. B. a achiziţionat întotdeauna de la asociere producţia de struguri (iar nu de vin) plătind un preţ compus din costul de producţie; al strugurilor, la care se adăuga o cotă de profit de 40% din preţul de producţie, în baza dispoziţiilor art. 5.2 lit. f) din Contract, în forma iniţială.

Prin urmare, motivul pentru care părţile au procedat în acest fel este unul simplu - asocierea nu a produs şi nici nu putea să producă vin, ci a produs întotdeauna exclusiv struguri.

Pentru realizarea falsei distincţii între "preţul de cost al vinului vrac" şi "preţul de cost al strugurilor", instanţa de apel a reţinut ca "fiind evident, că pentru obţinerea de vin vrac se impuneau procedee şi costuri suplimentar"", faţă de cele strict corespunzătoare producţiei de struguri.

În acest context, se invocă superficialitatea motivării instanţei de apel, care este cu atât mai flagrantă cu cât instanţa de apel depăşeşte stadiul introducerii unei distincţii nejustificate şi se lansează chiar în comparaţii valorice între pretinsul "preţ de cost al vinului vrac" şi "preţul de cost al strugurilor", evaluând posibilitatea economică a apariţiei unor eventuale pierderi ale asocierii derivate din aceste diferenţe.

Se mai susţine că decizia recurată a fost dată cu încălcarea exigenţelor principiului contradictorialităţii, precum şi ale regulilor tantum devolutum quantum appellatum, respectiv tantum devolutum quantum iudicatum - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Chestiunea distincţiei între "preţul de cost al vinului vrac" şi "preţul de cost al strugurilor" nu a fost supusă niciodată dezbaterii părţilor în etapa apelului, nu a fost evocată de niciuna dintre părţi pe întreg parcursul procesului şi nici nu a stat la baza pronunţării sentinţei de fond.

Prin urmare, prin decizia recurată urmează a fi casată ca urmare a încălcării regulilor de procedură regăsite în dispoziţiile art. 14 alin. (6), art. 477 alin. (1) şi art. 478 alin. (2) C. proc. civ., care atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi Cod.

Totodată, se susţine nelegalitatea deciziei recurate în raport cu dispoziţiile art. 5.2 lit. f) din contract, în forma modificată prin actul adiţional nr. x din 7 februarie 2008.

Potrivit prevederilor art. 5.2 lit. f) din Contract, astfel cum au fost modificate prin Actul Adiţional nr. 713 din 7 februarie 2008:

"Asociatul secund are următoarele drepturi şi obligaţii: [...] f) să achiziţioneze de la asociatul principal producţia de struguri rezultată ia costurile realizate, din care se scad veniturile aferente acestor costuri (inclusiv subvenţii şi alte măsuri de sprijin financiar acordate de stat, etc). Costul final astfel rezultat se majorează cu 40%".

De asemenea, se susţine că decizia recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la nulitatea absolută a clauzei leonine - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a restrâns în mod nelegal domeniul de aplicare a nulităţii absolute a clauzei leonine, reţinând ca asigurarea de către B. a unui venit minim anual garantat al SCDW, indiferent de realizarea oricărui profit al asocierii, nu ar echivala cu excluderea sa de la participarea la pierderile asocierii.

În opinia sa, recurenta apreciază că decizia recurată se întemeiază pe o grava confuzie între veniturile/cheltuielile şi pierderea/profitului asocierii, pe de o parte, şi beneficiile/pierderi le asociaţilor, rezultate în urma activităţii asocierii, pe de altă parte, context în care, instanţa de apel a încălcat aşadar, dispoziţiile art. 1513 alin. (2) C. civ. de la 1864, prin care se statuează că domeniul de aplicare a clauzei leonine cuprinde inclusiv convenţiile/clauzele prin care s-a stipulat ca unul dintre asociaţi să fie scutiţi de participarea la pierderile asocierii.

Aşadar, deşi profitul şi pierderea rămân ale asocierii, netransferându-se asociaţilor, ele produc consecinţe asupra stării patrimoniale a asociaţilor. Profitul asocierii implică posibilitatea asociaţilor de a obţine venituri din distribuirea profitului asocierii între aceştia. Pierderea asocierii, implică imposibilitatea asociaţilor de obţine venituri, neexistând niciun profit al asocierii, care să poată fi distribuit între ei. Asociaţii suferă însă indirect pierderea asocierii, prin erodarea activelor nete ale asocierii şi prin scăderea valorii afacerii lor.

Astfel, standardul "venitului minim garantat al asociatului" sancţionează situaţiile în care deşi asocierea suferă pierderi si, astfel, niciunul dintre asociaţi nu are posibilitatea de a obţine venituri, din cauza lipsei profitului asocierii, care să poată fi distribuit între aceştia, totuşi. unul dintre asociaţi îşi asigură obţinerea unui venit minim garantat pe seama celuilalt asociat, în legătură cu asocierea. Aşadar, unul dintre asociaţi ajunge, în mod nelegal, să obţină venituri în legătură cu asocierea, pe seama celuilalt asociat inclusiv în situaţia în care asocierea suferă pierderi.

În opinia recurentei, este irelevantă valoarea acestui venit în raport cu valoarea pierderii asocierii deoarece, în cazul pierderii asocierii, în mod firesc, asociaţii nu pot obţine niciun venit în legătură cu asocierea.

Într-o altă critică se susţine restrângerea nelegală a domeniului de aplicare a nulităţii absolute a clauzei leonine de către instanţa de apel, trecând peste standardul "venitului minim garantat al asociatului".

Conform dispoziţiilor art. 5.2 lit. f) din Contract, indiferent de înregistrarea unui profit sau a unei pierderi a asocierii, B. este obligat să plătească SCDW o sumă minimă garantată la valoarea costului producţiei de struguri, din care se scad veniturile aferente acestor costuri şi se adaugă o cotă de profit de 40% din costul de producţie.

Alocarea acestor venituri şi cheltuieli între asociere şi asociaţi, precum şi între asociaţi, potrivit Contractului, dovedeşte, în mod clar, că, în cazul în care asocierea ar înregistra pierderi, SCDW continuă să obţină un venit, în legătură cu asocierea, pe seama B.. Deşi într-o situaţie de pierdere a asocierii niciunul dintre asociaţi nu ar putea obţine venituri, din cauza lipsei profitului asocierii care să poată fi distribuit între aceştia, totuşi SCDW îşi asigură, în mod nelegal, obţinerea unui venit minim garantat pe seama B..

În acest sens se arată că reclamanta a solicitat pe calea prezentei acţiuni nulitatea art. 5.2 lit. f) din Contract, nicidecum a întregului Contract, iar pentru aceasta recurenta este ţinută să demonstreze că respectiva clauza conferă un beneficiu garantat unui asociat chiar şi dacă asocierea are pierderi. Acest test este îndeplinit cu prisosinţă, atât în varianta anterioară contractuală, cât şi în cea aplicabilă în prezent - câtă vreme B. are obligaţia contractuală de a achiziţiona în întregime produsele, este evident că independent de leglitatea, cantitatea producţiei sau de situaţia pieţei, SCDW are mereu un beneficiu garantat.

Din acest motiv, considerentele instanţei de apel privind întinderea obiectului Contractului, prevăzută de dispoziţiile art. 2.4 din Contract, sunt inutile din perspectiva stabilirii caracterului leonin al dispoziţiilor art. 5.2 lit. f) din Contract, astfel cum au fost modificate, pe baza aplicării standardului "venitului minim garantat al asociatului".

Mai susţine recurenta că decizia recurată se întemeiază pe considerente străine de prezenta pricină, fiind insuficient motivată, întrucât se întemeiază pe considerente străine de natura pricinii, în ceea ce priveşte interpretarea extensivă a obiectului Contractului, pe baza cărora instanţa de apel a înlăturat caracterul leonin al dispoziţiilor art. 5.2 lit. f) din Contract, în forma modificată.

Astfel, instanţa de apel a interpretat într-un mod surprinzător obiectul Contractului, pe care l-a extins artificial:,,[e]fectul acestei clauze (art. 5.2 lit. f) din Contract, în forma modificată) este acela de a elimina riscul asociatului principal S.C.-D.V.V. Odobeşti de a suporta pierderi din neacoperirea costurilor de producţie a strugurilor, însă nu şi acela de a-l scuti de eventuale pierderi în ansamblul producerii şi comercializării de produse vitivinicole, material săditor viticol şi alte produse, activitatea asocierii".

Incluzând, în mod complet artificial, în obiectul Contractului şi alte activităţi decât producţia de struguri, se susţine că instanţa de apel a justificat înlăturarea caracterului leonin al dispoziţiilor art. 5.2 lit. f) din Contract, în forma modificată.

Aşadar, interpretarea extensivă dată obiectului Contractului este bazată exclusiv pe considerente străine de prezenta cauză, în condiţiile în care asocierea nu a desfăşurat niciodată alte activităţi în afară de activitatea de producţie de struguri. Deşi acest fapt a fost confirmat şi reconfirmat prin susţinerile părţilor referitoare la operaţiunile efectuate în cadrul asocierii în participaţiune, instanţa s-a îndepărtat în mod nepermis de el atunci când a interpretat dispoziţiile art. 2.4 referitoare la obiectul Contractului.

Prin urmare, este limpede că interpretarea extensivă a obiectului Contractului reţinută de instanţa de apel a avut la bază considerente străine de prezenta pricină, ceea ce echivalează cu motivarea insuficientă a deciziei recurate, iar acest aspect este cu atât mai grav cu cât aceste considerente au fost decisive pentru înlăturarea caracterului leonin al dispoziţiilor art. 5.2 lit. f) din Contract, în forma modificată.

Mai susţine recurenta, într-o ultimă critică, că decizia recurata a fost dată cu încălcarea exigenţelor principiului contradictorialităţii, precum şi ale regulilor tantum devotutum quantum appellatum, respectiv tantum devolutum quantum iudicatum - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. .

Astfel, instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia, în mod nelegal, pe o interpretare extensivă greşită şi nelegală a obiectului Contractului, prevăzut de art. 2.4 din Contract, cu încălcarea principiului contradictorialităţii, precum şi a regulilor tantum devolutum quantum appellatum, respectiv tantum devolutum quantum iudicatum, regăsite în dispoziţiile art. 14 alin. (6), art. 477 alin. (1) şi art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, chestiunea domeniului de aplicare a obiectului Contractului, astfel cum a fost prevăzut de dispoziţii art. 2.4 din Contract, nu a fost supusă niciodată dezbaterii părţilor în etapa apelului, nu a fost evocată de niciuna dintre părţi pe întreg parcursul procesului şi nici nu a stat la baza pronunţării sentinţei de fond. În schimb, ambele părţi s-au apărat pe tot parcursul procesului acceptând premisa că obiectul Contractului a constat în producerea şi comercializarea de struguri, de altfel, acelaşi fapt este demonstrat şi de maniera în care părţile au executat Contractul timp de 17 ani.

Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că se impune casarea deciziei atacate, ca urmare a încălcării regulilor de procedură regăsite în dispoziţiile art. 14 alin. (6), art. 477 alin. (1) şi art. 478 alin. (2) C. proc. civ., care atrag incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi Cod.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Instanţele de fond au reţinut că, la data de 08.04.2005, reclamanta-pârâtă A. S.A. în calitate de asociat secundar, a încheiat contractul de asociere în participaţiune nr. 2.407 cu pârâta-reclamantă Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultura şi Vinificaţie Odobeşti ("SCDVV"), în calitate de asociat principal, obiectul asocierii în participaţiune fiind reprezentat de: "cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică în domeniul viticulturii si vinificaţiei; producerea şi comercializarea de produse vitivinicole; dezvoltarea relaţiilor ştiinţifice pe plan intern extern; dezvoltarea unor relaţii de comerţ interior şi exterior cu diferite organizaţii şi agenţi economici; finanţarea activităţilor sus-menţionate", iar potrivit dispoziţiilor Capitolului IV al contractului contribuţia SCDVV constă în punerea la dispoziţia asociaţiei a dreptului de folosinţă a unei suprafeţe de 298,5 ha. De asemenea, asociatul principal SCDVV pune la dispoziţia asocierii suprafaţa de 151,5 ha teren utilizat în vederea realizării activităţilor de cercetare ştiinţifică.

La data de 24.01.2013 părţile au încheiat un Act Adiţional prin care au modificat dispoziţiile art. 4.1. lit. a) în sensul obligării asociatului principal la a pune la dispoziţie o suprafaţă de 159,44 ha, suprafaţa alocată activităţilor de cercetare ştiinţifică rămânând aceeaşi. De asemenea, asociatul principal SCDVV este cel care execută şi supraveghează lucrările agricole, asigurând personalul necesar, pune la dispoziţia asocierii dreptul de folosi rezultatele activităţii de cercetare şi participă la finanţarea asocierii. Asociatul secundar A. a contribuit prin finanţarea directă sau indirectă a activităţii asocierii în participaţiune, punând la dispoziţia asocierii maşini, utilaje sau orice alte investiţii necesare realizării obiectului asocierii.

Participarea la beneficii şi pierderi a fost stipulată în cadrul Capitolului V al Contractului. Astfel, potrivit art. 5.1. lit. e), respectiv art. 5.2. lit. e) al convenţiei, cei doi asociaţi se obligă "să participe la beneficii/pierderi proporţional cu cota de participare a fiecărui asociat, la încheierea exerciţiului financiar." Potrivit dispoziţiilor art. 7.1 al Contractului, "repartizarea beneficiilor sau pierderilor rezultate din derularea prezentului contract se va efectua până la data de 31 decembrie a fiecărui an, proporţional cu cota de participare a fiecărei părţi astfel: a) asociatul principal: 25%; b) asociatul secund: 75%." Suplimentar, potrivit art. 5.2. lit. f) din Contract, asociatul secundar trebuie să "achiziţioneze de la asociaţie producţia de vin vrac rezultată în urma prelucrării strugurilor, la preţul de cost al strugurilor + 40%."

La data de 07.02.2008 părţile au încheiat un act adiţional prin care au convenit modificarea art. 5.2. lit. f), iar potrivit actului adiţional, asociatul secundar se obligă "să achiziţioneze de la asociatul principal producţia de struguri rezultată la costurile realizate, din care se scad veniturile aferente acestor costuri (inclusiv subvenţii şi alte măsuri de sprijin financiar acordate de stat, etc.). Costul final astfel rezultat se majorează cu 40%."

Urmare a controlului efectuat de către Camera de Conturi Vrancea în anul 2012, a fost emisă Decizia nr. 60/2012, prin care S.C.D.V.V. Odobeşti a fost obligată să evidenţieze în contabilitate cheltuielile şi veniturile determinate de operaţiunile asocierii în participaţiune, potrivit cotei de 40%, precum şi facturarea diferenţei de valoare a cantităţii de struguri livrate Societăţii A., la preţul stabilit în conformitate cu prevederile contractuale valabile la livrarea producţiei de struguri realizată în toamna anului 2011, înregistrarea în evidenţa contabilă, precum şi încasarea veniturilor suplimentare, stabilite conform contractului de asociere în participaţiune.

Prin Decizia nr. 36/2013 a Camerei de Conturi Vrancea, s-a impus în sarcina S.C.D.V.V. Odobeşti urmărirea încasării veniturilor suplimentare facturate conform contractului de asociaţiune în participaţiune, evidenţierea, raportarea şi plata către bugetul de stat a TVA aferentă acestei operaţiuni, până la data de 30 septembrie 2013, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Contestaţiile împotriva Deciziei Camerei de Conturi Vrancea nr. 60/2012 şi a Deciziei nr. 36/2013, au făcut obiectul dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului Vrancea şi nr. 460/44/2014 a Curţii de Apel Galaţi, cele două decizii fiind definitive.

În realizarea măsurilor impuse de către Camera de Conturi Vrancea prin cele două decizii definitive, S.C.D.V.V. Odobeşti a facturat diferenţa de valoare a cantităţii de struguri livrate către societatea A., la preţul stabilit în conformitate cu prevederile art. 5.2, lit. "f" din Contractul de Asociere în participaţiune nr. 408/2005 potrivit cotei care se aplică la nivelul costurilor efective de 40%, emiţând factura nr. x/16.05.2013.

Această factură a fost achitată de către societatea reclamantă A., după ce a fost contestată în instanţă, litigiul fiind înregistrat sub nr. x/2014, Curtea de apel Galaţi stabilind în mod definitiv obligaţia de plată în sarcina acesteia.

În anul 2015, Camera de Conturi Vrancea, prin intermediul Deciziei nr. 27/27.10.2015, a stabilit în sarcina S.C.D.V.V. Odobeşti să identifice şi să cuprindă costurile totale toate elementele de cheltuială care au concurat la derularea contractului de asociaţiune cu societatea A. şi, pe această bază, să se recalculeze costul final, în conformitate cu prevederile contractuale. Totodată, s-a instituit obligaţia de a recalcula şi regulariza cu societatea A., diferenţele de valoare reprezentând veniturile realizate la nivelul asociaţiunii din livrarea producţiei de struguri, precum şi a TVA aferentă, declararea şi virarea la bugetul de stat a TVA rezultată din regularizările efectuate.

În executarea acestei obligaţii, S.C.D.V.V. Odobeşti a emis următoarele facturile: seria x nr. x/28.01.2016 pentru suma de 187.808,79 RON cu TVA şi seria x nr. x 114/28.01.2016 pentru suma de 232.726,39 RON cu TVA, aceste facturi fiind contestate de către reclamanta societatea A., acţiunea făcând obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Vrancea, respinsă în mod definitiv.

În prezentul litigiu, reclamanta a invocat nulitatea absolută a clauzei 5.2. lit. f) din Contractul de Asociere în participaţiune nr. x/08.04.2005 şi a clauzei 5.2. lit. f) din Actul adiţional din data de 07.02.2008 la Contractul de asociere în participaţiune nr. x/08.04.2005, susţinând în privinţa acestor clauze că este incidentă dispoziţia art. 1513 alin. (2) C. civ. din 1864, prevedere legală cunoscută doctrinar drept "clauza leonină".

Aceasta a fost definită drept clauza din contractul de societate, ori de asociere în participaţiune, prin care unul dintre asociaţi îşi stipulează totalitatea câştigurilor sau prin care se stabileşte ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie absolviţi de pierderi. Reclamanta A. S.A., în prezent B. S.A., a susţinut incidenţa celei de-a doua ipoteze, respectiv faptul că prin clauzele a căror nulitate a solicitat a se constata apelanta - pârâtă Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti nu poate avea niciodată vreo pierdere, însă această susţinere este neîntemeiată.

Analizând conform regulilor de interpretare sistematică, cuprinse în art. 982 C. civ., ansamblul clauzelor contractuale, Curtea de Apel a reţinut că potrivit clauzei 5.1. lit. e) din Contractul de Asociere în participaţiune nr. x/08.04.2005, privind drepturile asociatului principal, coroborat cu art. 5.2. lit. e), privind drepturile asociatului secund fiecare dintre cei doi asociaţi are dreptul de a participa la beneficii sau pierderi proporţional cu cota de participare a fiecărui asociat, la încheierea exerciţiului financiar, această prevedere fiind detaliată în clauza subsecventă 7.1. în care s-a indicat faptul că repartizarea beneficiilor sau pierderilor rezultate din derularea contractului se va efectua până la data de 31 decembrie a fiecărui an, proporţional cu cota de participare a fiecărei părţi, astfel: a) asociatul principal 25% şi b) asociatul secund 75%.

Analizând clauza iniţială, cuprinsă în art. 5.2. lit. f) din Contractul de Asociere în participaţiune nr. x/08.04.2005, instanţa de apel a constatat că aceasta nu are efectul de a genera asociatului principal, pârâta din prezenta cauză, imunitate faţă de eventualele pierderi, întrucât aceasta prevedea că asociatul secundar - reclamanta, trebuie să " achiziţioneze de la asociaţie producţia de vin vrac rezultată în urma prelucrării strugurilor, la preţul de cost al strugurilor + 40%" .

Prin urmare, faptul că se acoperea, în această manieră, preţul de cost al strugurilor + 40%, pe de o parte determina doar acoperirea cu certitudine a preţului de cost al strugurilor, fiind evident, că pentru obţinerea de vin vrac se impuneau procedee şi costuri suplimentare, ale căror valori, în ipoteza în care erau mai mici decât plusul de 40%, prevăzut în clauza analizată, determinau un beneficiu pentru întreaga asociaţie, beneficiu ce urma a se distribui conform clauzelor 5.1. lit. e), 5.2. lit. e) şi 7.1. din contract, în proporţiile de 75% pentru apelanta - pârâtă Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti şi 25% pentru intimata - reclamantă A. S.A., în prezent B. S.A., iar dacă erau mai mari, determinau, prin acelaşi mecanism pierderi pentru ambii asociaţi.

În consecinţă, s-a apreciat că beneficiarul sumelor obţinute prin plata producţiei de vin vrac, la preţul stabilit, era asociaţia, iar nu doar asociatul principal şi un au fost primite susţinerile intimatei - reclamante privind neparticiparea intimatei - pârâte la pierderile asocierii.

În ceea ce priveşte clauza cuprinsă în art. 5.2. lit. f) din actul adiţional încheiat la data 07.02.2008 la Contractul de Asociere în participaţiune nr. x/08.04.2005, Curtea de Apel a reţinut că aceasta prevede că "asociatul secundar are obligaţia să achiziţioneze de la asociatul principal producţia de struguri rezultată la costurile realizate, din care se scad veniturile aferente acestor costuri (inclusiv subvenţii şi alte măsuri de sprijin financiar acordate de stat, etc.). Costul final, astfel rezultat, se majorează cu 40%". Efectul acestei clauze este acela de a elimina riscul asociatului principal S.C.-D.V.V. Odobeşti de a suporta pierderi din neacoperirea costurilor de producţie a strugurilor, însă nu şi acela de a-l scuti de eventuale pierderi în ansamblul producerii şi comercializării de produse vitivinicole, material săditor viticol şi alte produse, activitatea asocierii. Astfel, dacă în urma comercializării produselor finite, nu s-ar fi acoperit atât costurile de producţie a strugurilor, cât şi cei 40% suportaţi de către asociatul secundar, conform clauzei a cărei nulitate s-a solicitat a fi constatată, respectiv 5.2. lit. f), plus restul costurilor suportate pentru comercializare, eventualele pierderi urmau a fi suportate în mod proporţional de către ambii asociaţi, ca efect al clauzelor 5.1. lit. e), 5.2. lit. e) şi 7.1. din contract, în proporţiile de 75% pentru apelanta - pârâtă Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti şi 25% pentru intimata reclamantă A. S.A., în prezent B. S.A.

În plus, în urma achiziţionării de la asociatul principal a producţiei de struguri rezultată la costurile realizate, din care se scad veniturile aferente acestor costuri (inclusiv subvenţii şi alte măsuri de sprijin financiar acordate de stat, etc.), costul final, astfel rezultat, fiind majorat cu 40%" se generau venituri pentru asociere în ansamblu, iar nu doar pentru asociatul principal.

De altfel, în acest sens este şi actul administrativ constând în Decizia Curţii de Conturi nr. 27/2015 din data de 27.10.2015, prin care s-a reţinut că "veniturile realizate de asociaţiune, rezultate în urma livrării către A. S.A. a producţiei de struguri, ar fi fost în sumă de ..., faţă de ..., iar T.V.A. colectată aferentă livrării ar fi fost de ..., în loc de ... Totodată, rezultatul financiar al S.C.D.V.V. Odobeşti, care reprezintă 25% din rezultatul obţinut la nivelul asociaţiunii, ar fi fost mai mare cu ...", act care se bucură de prezumţia de legalitate, nefiind desfiinţat.

Prin urmare, din analiza aspectelor anterior evidenţiate, respectiv a faptului că această clauză nu a asigurat apelantei - pârâte poziţia de a nu suporta în nicio ipoteză pierderile asocierii, astfel cum, în mod inexact a reţinut prima instanţă, ci efectul acesteia fiind doar de a elimina riscul asociatului principal S.C.-D.V.V. Odobeşti de a suporta pierderi din neacoperirea costurilor de producţie a strugurilor, însă nu şi acela de a-l scuti de eventuale pierderi ale asocierii, instanţa de apel a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile pentru a fi considerate clauze leonine, în sensul art. 1513 alin. (2) C. civ., respectiv de a scuti asociatul principal de a participa la pierderi.

În ceea ce priveşte criticile recurentei - reclamante subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., prin care se susţine, în esenţă, analizarea în considerentele deciziei atacate a unor aspecte noi, nereţinute de prima instanţă şi neinvocate de părţi în apel, ci de instanţa de apel din oficiu, fără a fi supuse dezbaterii contradictorii, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. În cauză au fost incidente dispoziţiile art. 477 alin. (2) C. proc. civ., şi nu cele din aliniatul (1) al aceluiaşi articol invocate de recurentă, deoarece devoluţiunea era totală, apelanta criticând toate soluţiile din dispozitivul hotărârii primei instanţe.

Din cuprinsul considerentelor deciziei a atacate rezultă că instanţa de apel a respectat limitele impuse de dispoziţiile art. 478-479 C. proc. civ. şi nu a operat nicio schimbare a cadrului procesual dedus judecăţii, limitându-se la a analiza situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi a face o interpretare proprie a acesteia din perspectiva normelor de drept incidente cauzei. Instanţa de apel nu a invocat motive de apel din oficiu, ce ar fi presupus punerea prealabilă în discuţie, ci a făcut o analiză sistematică a clauzelor contractuale contestate prin raportare la motivul de nulitate invocat, în contextul întregii economii a contractului şi a evoluţiei executării acestuia pe perioada derulată până la promovarea litigiului de faţă. Faptul că această analiză, rezultat al interpretării proprii a instanţei de apel, s-a îndepărtat de cea a primei instanţe, pe care implicit a înlăturat-o, şi a condus la o altă soluţie pe fond nu constituie o încălcare a efectului devolutiv al căii de atac, ci o aplicare în concret a acestuia, iar instanţa nu este ţinută a pune în discuţie elementele propriului silogism juridic atâta vreme cât acestea pornesc de la conţinutul probatoriului cunoscut ambelor părţi. De altfel, mult criticata sintagmă "vin vrac" nu a fost introdusă pentru prima oară de instanţa de apel, ea fiind utilizată în mod repetat în cuprinsul cererii de chemare în judecată formulate de chiar reclamanta recurentă.

Câtă vreme apelanta a criticat în mod expres modalitatea de interpretare de către prima instanţă a dispoziţiilor contractuale coroborate ale clauzelor 5.1. lit. e), 5.2. lit. e) coroborat cu 7.1. şi neanalizarea sistematică a dispoziţiilor contractuale a căror nulitate s-a solicitat a se constata cu restul clauzelor convenite de părţi, aspecte de altfel esenţiale în soluţionarea pe fond a cauzei deduce judecăţii, nu se poate susţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ. sau a dispoziţiilor art. 6, 9, 13 şi 14 C. proc. civ. privitoare la principii fundamentale ale procesului civil.

Sub aspectul pretinsei nemotivări a soluţiei de către instanţa de apel, încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia atacată cuprinde o expunere amplă, cursivă şi logică a argumentelor de fapt şi de drept ce au condus la soluţia pronunţată, ce pot fi urmărite şi eventual cenzurate de instanţa de control judiciar, iar faptul că acestea combat considerentele primei instanţe şi sunt diferite de apărările invocate de parte nu poate constitui un motiv de recurs întemeiat.

În ceea ce priveşte pretinsele critici subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi cenzurate din perspectiva nelegalităţii aspectele reţinute de instanţa de apel cu privire la conţinutul şi efectele clauzelor contractuale criticate, rezultate din interpretarea sistematică a contractului şi analiza coroborată a probatoriului administrat în cauză, aceastea intrând în competenţa exclusivă a instanţei devolutive. În temeiul acestora instanţa a evaluat clauza din perspectiva invocatului caracter leonin şi a ajuns la concluzia că nu ne aflăm într-o asemenea ipoteză ce ar fi condus la aplicarea sancţiunii nulităţii absolute. Dincolo de acestea, din considerentele instanţei de apel nu se desprinde o eventuală restrângere a conţinutului şi sferei noţiunii de clauză leonină sau o aplicare greşită a acestei instituţii în cauza de faţă pentru a face posibilă verificarea hotărârii din perspectiva motivului de nelegalitate indicat.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că părţile au încheiat convenţia în anul 2005, pentru o perioadă de 25 de ani, şi actul adiţional în 2013, iar efectele clauzelor şi modalitatea de executare efectivă a obligaţiilor asumate de părţi au mai fost supuse până în acest moment controlului Curţii de Conturi şi al instanţelor de judecată, fiind deja pronunţate între părţi hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost recunoscută eficienţa clauzelor contractuale în calculul unor pretenţii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva deciziei nr. 70/A din 23 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă STAŢIUNEA DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ŞI VINIFICAŢIE ODOBEŞTI.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2022.