Cassation appeal annulled for failure to formulate valid grounds of illegality against appellate ruling

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr. x/2001 al Tribunalului Braşov, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. obligarea acestuia să îi predea în deplină proprietate Maşina de rândeluire 4 feţe Winter 4-23 şi Încărcătorul frontal Terex x, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 208/C din 25 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2021, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B..

S-a dispus obligarea pârâtului să predea reclamantei masina de rândeluire 4 fete Winter 4-23 şi încărcătorul frontal Terex x, serie şasiu x.

Împotriva hotărârii, a declarat recurs pârâtul B., solicitând casarea hotărârii atacate, şi rejudecând, respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 30.01.2023, potrivit celor consemnate în încheierea de şedinţă de la acest termen, a fost calificată calea de atac ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 189/Ap. din 13 februarie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul formulat de pârâtul B., împotriva sentinţei civile nr. 208/C/25.05.2022 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând, să se dispună admiterea apelului cu consecinţa respingerii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel a respins apelul, menţinând în mare parte motivarea instanţei de fond, care a avut la bază doar încheierea nr. l/CP/25.02.2021 pronunţată în dosarul penal nr. x/2021 pe care a analizat-o în mod trunchiat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Consideră că decizia este criticabilă deoarece din conţinutul acesteia nu reies motivele pentru care instanţa de judecată a respins susţinerile pârâtului, motivarea instanţei de apel fiind deficitară şi lipsită de fundament juridic, nefiind motivată corespunzător, astfel încât instanţa să ofere părţilor garanţiile procedurale ca, dincolo de orice dubiu, soluţia dispusă să fie justă din punct de vedere al textelor legale aplicabile.

Arată că o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator, legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor legii.

Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului juridic, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temenicie. De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod definitiv.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă-care are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa-astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti total sau parţial, echivalează cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natura prin urmare să justifice rejudecarea acesteia.

Aşa cum s-a pronunţat doctrina şi practica de specialitate, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă nu numai împrejurările de fapt ori doar motivele de drept care au format convingerea instanţei, ci ea se referă şi la aplicabilitatea directă şi modalitatea în care se interconectează acestea în vederea pronunţării unei soluţii cu suport logico-juridic.

Cu toate acestea, instanţa nu este legată să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi pentru susţinerea pretenţiilor şi apărărilor pe care le-au formulat, însă este legată că, cel puţin, să grupeze respectivele argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent.

Nici motivarea sumară a hotărârii judecătoreşti nu corespunde exigenţelor textului art. 425 C. proc. civ., pentru că lipsa de consistenţă a acesteia poate face imposibilă realizarea controlului judiciar. Totodată, considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să răspundă comandamentelor logicii să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele si menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul.

Motivarea convingătoare a hotărârii judecătoreşti trebuie să corespundă şi exigenţelor de evaluare a respectării principiului legalităţii "ingerinţei" în plângerile adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului. Practica recentă a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie a statuat în sensul că o decizie de admitere/respingere a unei acţiuni întemeiată pe considerente sumare nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întrucât motivarea hotărârii judecătoreşti, înseamnă în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În mod evident, prin omisiunea instanţei de a examina şi cerceta în integralitate, probele şi argumentele, dar şi de a arăta în mod concret, care au fost raţionamentele care au stat la baza pronunţării soluţiei din prezentul litigiu cu privire la admiterea actiunii, au fost nesocotite dispoztiile legale şi a fost încălcat dreptul recurentului la un proces echitabil.

Apreciază faptul că simpla reluare trunchiată a raţionamentelor avute în vedere de către părţi nu pot fi însuşite efectiv de către instanţă ca fiind propriile considerente în pronunţarea cu privire la admiterea acţiunii astfel că, din acest punct de vedere, hotărârea nu poate fi la adăpost de critici sub aspectul legalităţii soluţiei pronunţate.

Recurentul susţine că instanţa de judecată nu a făcut decât să dea eficienţă unor pasaje din cuprinsul încheierii nr. l/CP/25.02.2021 fără a face o analiză a probelor aflate la dosarul cauzei nefăcând decât să-şi însuşească concluzia că în speţă este vorba de un contract de împrumut şi nu de vânzare-cumpărare.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. incident atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul-pârât susţine că acţiunea a fost motivată doar pe prevederile art. 563 C. civ. raportat la art. 194 C. proc. civ.. Instanţa de judecată a avut în vedere prevederile art. 28 C. proc. pen. cum că în speţă ar avea autoritate de judecat prevederile încheierii nr. l/CP/25.02.2021.

Din analiza aceleaşi încheieri nr. l/CP/25.02.2021 rezultă că, pe de o parte, infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală şi, pe altă parte, nu există suspect în cauză. Aşadar, cercetarea penală nu a vizat nicio o persoană (mai ales pe recurent) astfel că interpretarea dată de instanţă prevederilor art. 563 C. civ. este greşită.

Instanţa de judecată nu a efectuat cercetări cu privirea la natura juridică a raportului dintre părţi, mulţumindu-se să-şi însuşească concluziile judecătorului de Cameră preliminară care nu a făcut decât să aducă atingere tangenţial caracterului civil al acestuia.

Mai mult, consideră că instanţa de judecată a interpretat greşit reaua- credinţă a recurentului. Din interpretarea dispoziţiilor art. 1170 C. civ., părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligaţie.

Recurentul arată că intimata a stornat facturile fiscale seria x nr. x în valoare de 28.084,80 euro şi factura seria x nr. x/15.02.2016 în valoare de 42.800,40 ron, fără a respecta procedura obligatorie prevăzută de art. 319, art. 330 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015.

Menţionează faptul că există două proceduri de stornare a facturii şi că, indiferent dacă s-a efectuat o stornare integrală sau parţială, factura storno va cuprinde o referire la factura iniţială, cea pe care o stornează. De altfel, o factură poate fi stornată prin una sau mai multe facturi storno.

Facturile storno se înregistrează in jurnalul de vânzări-cumpărări şi sunt preluate în deconturile făcute de furnizor/beneficiar pentru perioada în care a avut loc modificarea.

Arată că aceste facturi storno nu i-au fost comunicate, astfel ca niciodată nu a cunoscut situaţia actuală a utilajelor. Astfel, a fost în imposibilitate de a rezolva situaţia juridică legată de dreptul de proprietate a acestor utilaje şi nici de a reglementa situaţia privind sumele pe care le-a achitat cu aceasta ocazie. Între părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale în temeiul cărora a avut loc o vânzare de bunuri şi au fost emise facturi fiscale, iar cel care o foloseşte în proces tinde a dovedi că între părţi s-a încheiat un act juridic constant în operaţia juridică determinată cu ajutorul elementelor din factură.

Pentru aceste considerente, recurentul-pârât solicită admiterea recursului cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât a mai solicitat efectuarea unor adrese către ANAF Covasna şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi de pe lângă Parchetul Covasna.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată.

Analizând excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, rezultă că recurentului îi revine obligaţia de a indica critici de nelegalitate faţă de decizia pe care o atacă.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, recurentul nu critică însă această hotărâre, nu combate în vreun fel argumentele instanţei de apel şi nu formulează critici susceptibile de cenzură în recurs.

În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a criticat decizia curţii de apel, susţinând că a avut la bază doar încheierea nr. l/CP/25.02.2021 pronunţată în dosarul penal nr. x/2021, pe care a analizat-o în mod trunchiat, fără a face o analiză a probelor aflate la dosarul cauzei, nefăcând decât să-şi însuşească concluzia că în speţă este vorba de un contract de împrumut şi nu de vânzare-cumpărare

Invocând acest motiv de casare, recurentul-pârât solicită rejudecarea cauzei, motivat de faptul că instanţele au dat o interpretare eronată şi insuficientă a probatoriului aflat la dosar.

Or, aprecierea asupra concludenţei şi valorii unor probe este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu este o chestiune care ţine de legalitatea hotărârii, instanţa de apel verificând în limitele dispoziţiilor art. 479 C. proc. civ. aplicarea legii de către prima instanţă şi stabilirea situaţiei de fapt.

Susţinerile din cadrul acestui motiv de casare cuprind consideraţii teoretice cu privire la motivarea hotărârilor judecătoreşti şi nu conturează o veritabilă critică de nelegalitate care să poată fi subsumată art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul urmărind să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar în mod formal, iar aspectele de netemeinicie invocate de recurent nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speţă, se constată că, deşi prin memoriul de recurs s-au invocat şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele dezvoltate nu pot fi circumscrise cazului de casare reglementat de textul legal invocat, având în vedere că recurentul reiterează aceleaşi critici/apărări ca în faţa instanţei de fond. Recurentul nu critică încălcarea legii în apel, ci relevă propria sa viziune asupra modului în care legea trebuia interpretată; nu se critică ignorarea normelor de drept recurentul fiind nemulţumit de argumentele oferite de instanţa de apel şi urmărind substituirea lor cu propriile argumente.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, deoarece nu se poate considera că afirmaţiile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Referirile la prevederile art. 563 şi art. 1170 din C. civ., în contextul invocării bunei-credinţe a recurentului, precum şi la dispoziţiile legale privind procedura de stornare a facturilor nu pot fi analizate întrucât vizează greşita reţinere a situaţiei de fapt şi a interpretării probelor administrate în cauză de către instanţa de apel.

De altfel, se poate constata că motivele de recurs reprezintă o copiere integrală, cuvânt cu cuvânt, a motivelor de apel, nu se aduc critici punctuale deciziei atacate şi nu se arată în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, astfel că susţinerile recurentului nu se constituie în veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 189/Ap. din 13 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2023.