Proportionality of vehicle replacement under warranty and concurrent fault barring liability for consequential engine damage

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 22.11.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige în solidar pârâtele la înlocuirea autoturismului x, cu unul de acelaşi fel, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea adiţională depusă la 02.05.2019, reclamanta a solicitat şi obligarea în solidar a pârâtelor la restituirea sumei de 32.585,77 RON, cu titlu de cheltuieli suportate cu înlocuirea motorului autoturismului sus-menţionat.

Prin sentinţa civilă nr. 1646/28.09.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., cât şi acţiunea şi a obligat reclamanta să îi achite pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 6.726 de RON şi pârâtei S.C. D. S.R.L. suma de 2.775 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel principal, iar pârâta S.C. D. S.R.L. a formulat apel incident.

Prin decizia nr. 1156/17.06.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul principal, a admis apelul incident şi a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. D. S.R.L. şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate, a obligat apelanta-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă S.C. D. S.R.L. a sumei de 6.353,75 RON şi către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 8.703,95 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, a arătat că instanţa de prim control judiciar, în mod greşit, a reţinut incidenţa prevederilor art. 1.534 C. civ., în condiţiile în care, în cauză, era aplicabilă norma specială de la art. 1.710 C. civ., şi nu cea generală din materia răspunderii civile contractuale.

A mai arătat că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1.710 C. civ., deoarece, în lipsa unei cereri din partea vânzătorului, aceasta nu putea aprecia caracterul excesiv sau proporţional al remediului solicitat, analiza instanţei de prim control judiciar fiind limitată la caracterul întemeiat sau neîntemeiat al acţiunii.

Sub acest aspect, a afirmat că obligaţia de a indica un alt remediu pentru înlăturarea viciilor aparţinea intimaţilor şi că aceştia nu au formulat o cerere în sensul celei prevăzute de art. 1.710 alin. (2) C. civ., negocierile extrajudiciare purtate între părţi neputând echivala cu o astfel de cerere.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat şi prevederile art. 1.707 C. civ., respectiv circumstanţele în care vânzătorul garantează contra viciilor ascunse care fac bunul impropriu întrebuinţării sau care îi micşorează atât de mult valoarea sau întrebuinţarea încât, dacă le-ar fi ştiut, cumpărătorul nu ar mai fi achiziţionat bunul sau ar fi plătit un preţ mai mic.

În argumentare, recurenta a arătat că, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, autoturismul a fost preluat pe platformă de 5 ori pentru aceeaşi defecţiune la cutia de viteze şi de fiecare dată i-a fost predat ca "reparat", fără a i se recomanda imobilizarea lui. Prin urmare, instanţa de apel, în mod eronat, a apreciat că autoarea căii de atac ar fi în culpă pentru defectarea motorului.

Totodată, a susţinut că în condiţiile existenţei mai multor vicii, nu doar la cutia de viteze, înlocuirea acesteia nu ar fi condus oricum la remedierea tuturor, aspect reţinut şi prin raportul de expertiză, aşa încât, în mod greşit, instanţa de prim control judiciar a înlăturat de la aplicare prevederile art. 1.707 C. civ. pentru motivul că defectarea motorului ar fi rezultatul culpei recurentei.

Potrivit autoarei căii de atac, textul de lege era pe deplin aplicabil în cauză, având în vedere că bunul achiziţionat a fost afectat de un viciu ascuns, care îl face impropriu întrebuinţării, iar scopul achiziţionării lui nu a fost atins.

În altă ordine de idei, recurenta a afirmat că dispoziţia de admitere a apelului incident promovat de pârâta S.C. D. S.R.L. încalcă prevederile art. 2 din Legea nr. 240/2004, întrucât, comercializând, în calitate de dealer, autoturisme marca x, răspundea în calitate de producător, relevantă în speţă fiind posibilitatea respectivei societăţi de a obţine bunul şi de a-l transmite unor terţe persoane.

În continuare, autoarea căii de atac a subliniat că legea nu distinge motivul pentru care cineva ar dori să-şi asocieze numele cu un anumit producător şi că pentru cumpărător acest aspect este mai puţin important, din moment ce nu poate verifica raporturile juridice dintre un comerciant care îşi promovează asocierea cu un anumit producător şi acesta din urmă. Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu trebuie să distingă.

În drept, criticile recurentei au fost circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 15.11.2021, intimata S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac promovate ca nefondată.

La 02.12.2021, intimata S.C. D. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 10.05.2022, intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a răspuns la întâmpinări.

În acord cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost comunicat părţilor; recurenta şi intimata S.C. C. S.R.L. au formulat puncte de vedere la raport.

Prin încheierea completului de filtru din 12.10.2022, a fost respinsă excepţia nulităţii, iar recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru dezbateri în şedinţă publică.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se cuvine notat că, deşi, în recurs, aspectele privind lipsa calităţii pasive a S.C. D. S.R.L. au fost sesizate de către intimată pe cale de excepţie, faţă de precizările acestei părţi de la termenul de astăzi şi de faptul că ele au făcut obiectul examenului în apel, iar dezlegările instanţei de prim control judiciar au fost contestate pe calea recursului de faţă, ele vor fi analizate în cadrul examenului de legalitate al deciziei recurate.

Doar pentru a facilita înţelegerea raţionamentului ce urmează a fi expus în continuare, Înalta Curte va relua pe scurt situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele devolutive, reţinând că aceasta a fost generată de încheierea, între reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta S.C. B. S.R.L., a contractului de vânzare nr. x/19.03.2015, prin care cea dintâi a achiziţionat de la această pârâtă un autovehicul x, care a fost livrat în iulie 2015 de către S.C. C. S.R.L., în calitate de importator.

În anul 2016, ca urmare a defectării cutiei de viteze, autoturismul a fost preluat de către operatorul E. şi predat către service-ul F., defecţiunile sesizate fiind remediate.

În acest context, reclamanta a solicitat pârâtei S.C. B. S.R.L., la 13.09.2017, înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, lipsit de vicii, solicitare cu care aceasta nu a fost de acord, întrucât pretinsele defecţiuni nu au fost înregistrate în sistemul propriu de evidenţă service, iar din documentele primite de la F., s-a constatat doar o eroare de soft la cutia de viteze, care a fost remediată printr-o operaţiune de resetare.

Ulterior, service-ul autorizat F. a recomandat reclamantei înlocuirea cutiei de viteze, care, conform adresei din 17.11.2017, urma să se realizeze în baza garanţiei, fără costuri din partea reclamantei, cu aducerea autovehiculului în stadiu funcţional, conform standardelor producătorului. Propunerea a fost refuzată de reclamantă.

La 28.11.2017 titulara acţiunii formulat o nouă solicitare de înlocuire a autoturismului, care a fost respinsă de pârâta S.C. B. S.R.L., întrucât reprezentantul importatorului în România, S.C. C. S.R.L., nu a fost de acord cu această cerere.

Începând cu 16.10.2018, şi motorul autoturismului a început să prezinte defecţiuni, pentru remedierea cărora reclamantei i s-a propus înlocuirea ansamblului, fiindu-i oferit un discount pentru piesele necesare reparaţiei de 80% şi a unui discount la manoperă, ofertă pe care titulara acţiunii a acceptat-o.

Apreciind că atât viciile semnalate la cutia de viteze, cât şi cele apărute la motor se datorează unor defecte de fabricaţie pentru care cele trei pârâte sunt răspunzătoare în temeiul obligaţiei de garanţie, reclamanta s-a adresat instanţei, solicitând, pentru viciul constatat la cutia de viteze, obligarea lor în solidar la înlocuirea autoturismului cu altul de acelaşi fel, în temeiul art. 1.707, art. 1.710 alin. (1) lit. b) şi art. 1.716 C. civ., iar pentru defecţiunile motorului, obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor generate de remediere, potrivit art. 1.707, art. 1.710 alin. (1) lit. b), art. 1.714 şi art. 1.716 C. civ.

În apărare, pârâtele S.C. C. S.RL. şi S.C. D. S.R.L. au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive.

În faţa primei instanţe s-a administrat proba cu expertiză tehnică, în cadrul căreia expertul judiciar a constatat că motivul defecţiunii cutiei de viteze l-a reprezentat un viciu de fabricaţie, care poate fi înlăturat prin schimbarea ei, remediu pe care reclamanta l-a refuzat. Referitor la cauza defecţiunii motorului, expertul judiciar a reţinut că producerea şocurilor în funcţionarea motorului s-a localizat prin ruperea arborelui cotit, determinată de şocurile produse de cutia de viteze, nefiind un viciu de fabricaţie, ci un efect al nefuncţionării cutiei de viteze în mod corespunzător. Totodată, în cuprinsul răspunsului la obiecţiuni, expertul a arătat că prin înlocuirea cutiei de viteze se putea elimina definitiv viciul de fabricaţie.

Prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor S.C. C. S.RL. şi S.C. D. S.R.L., precum şi acţiunea reclamantei.

Această soluţie a fost păstrată numai în parte de către instanţa de prim control, care, valorificând concluziile raportului de expertiză, chestiune care în această etapă procesuală nu mai poate fi reevaluată, a reţinut că defecţiunea motorului nu s-a datorat unui viciu ascuns, ci conduitei culpabile a reclamantei, care a continuat să utilizeze autoturismul, deşi cunoştea că problemele de la cutia de viteze nu fuseseră remediate. În consecinţă, a apreciat că dispoziţiile referitoare la răspunderea vânzătorului în temeiul garanţiei nu sunt aplicabile. De aceea, constatând că prejudiciul reclamat se datorează culpei reclamantei, a reţinut incidenţa art. 1.534 C. civ. Cu privire la viciul înregistrat la cutia de viteze, instanţa de prim control judiciar, raportându-se la constatările expertului judiciar, a stabilit că acesta, într-adevăr, este unul ascuns, datorat unui defect de fabricaţie, însă el poate fi înlăturat prin înlocuirea cutiei de viteze, soluţie refuzată de reclamantă. În acest context, a apreciat că măsura înlocuirii bunului apare ca fiind una excesivă şi disproporţionată faţă de gravitatea viciului reclamat şi de existenţa unei soluţii de remediere a defecţiunii altfel decât prin înlocuirea bunului. În continuare, soluţionând apelul incident declarat de S.C. D. S.R.L. împotriva dispoziţiei primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, instanţa de apel, făcând trimitere la elementele probatorii ale cauzei, a reţinut că bunul ce face obiectul litigiului a fost vândut pârâtei S.C. B. S.R.L. de către S.C. C. S.R.L., în calitatea sa de dealer, şi că S.C. D. S.R.L. nu a acţionat în relaţia cu reclamanta în calitate de importator şi nici nu a efectuat reparaţii asupra bunului, context în care a apreciat în persoana sa nu poate fi reţinută niciuna dintre calităţile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 240/2004. Prin urmare, a considerat că S.C. D. S.R.L. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care a admis apelul incident şi, în consecinţă, a schimbat sentinţa primei instanţe, în sensul că a respins acţiunea îndreptată împotriva pârâtei S.C. D. S.R.L. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Această dezlegare este corectă şi respectă dispoziţiile legale criticate în recurs.

În acord cu recurenta, normele în materia vânzării sunt norme speciale care se aplică se aplică în mod obligatoriu ipotezelor ce intră sub incidenţa lor, însă, pentru aspectele pe care nu le reglementează, acestea se completează cu normele generale, afară de cazurile expres prevăzute de lege.

Din această perspectivă, este nefondată prima critică a recurentei, care a afirmat că norma generală, cuprinsă în art. 1.534 C. civ., ar fi exclusă de la aplicare de normele speciale, cât timp nu există, în materia vânzării, norme care să reglementeze diferit culpa concurentă sau exclusivă a creditorului.

Demersul judiciar vizează angajarea răspunderii civile a pârâtelor, pe de o parte, pentru defecţiunea cutiei de viteze a autoturismului, iar, pe de altă parte, pentru defecţiunea motorului.

Instanţa de prim control judiciar, astfel cum s-a arătat în cele ce precedă, a constatat că viciul existent la cutia de viteze este unul de fabricaţie, sens în care reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1.707 şi 1.710 C. civ. Pentru defecţiunea înregistrată la motor, a stabilit că aceasta nu s-a datorat unui viciu ascuns, ci a fost consecinţa utilizării autoturismului în condiţiile existenţei defecţiunii la cutia de viteze, context în care a apreciat că prevederile legale privind obligaţia vânzătorului de garanţie nu sunt incidente. Totodată, stabilind că prejudiciul aferent serviciilor de înlocuire a motorului s-a datorat reclamantei, instanţa de prim control judiciar a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1.534 alin. (2) C. civ.

Aşadar, de vreme ce prin al doilea petit al cererii de chemare în judecată, reclamanta urmăreşte recuperarea prejudiciului pe care l-a înregistrat ca urmare a defecţiunii constatate la motor, iar premisa răspunderii intimatelor în temeiul art. 1.710 C. civ. (existenţa unui viciu ascuns) nu era îndeplinită, prevederile speciale referitoare la răspunderea vânzătorului în temeiul obligaţiei de garanţie nu erau aplicabile, aşa încât, în lipsa unor norme legale speciale care să vizeze răspunderea civilă contractuală a intimatelor pentru acoperirea prejudiciului reclamat în temeiul contractului de vânzare, în cauză deveneau incidente normele generale în materia răspunderii contractuale.

Prin urmare, constatând că la producerea prejudiciului pretins a contribuit recurenta, chestiune factuală care excedează limitele controlului de legalitate în recurs, instanţa de apel în mod corect a reţinut că, în conformitate cu art. 1.534 alin. (2) C. civ., răspunderea pârâtelor nu poate fi angajată.

Mai mult, incidenţa textului de lege a fost sesizată instanţelor de intimata S.C. C. S.R.L. pe calea întâmpinării, sens în care, în temeiul art. 9 şi art. 22 C. proc. civ., evaluarea ei în speţă era obligatorie.

Asupra criticilor privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.710 C. civ., Înalta Curte reţine că alin. (1) al acestui text de lege stabileşte mai multe modalităţi alternative de reparare a prejudiciului încercat de cumpărător ca urmare a viciilor ascunse ale bunului vândut, respectiv înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia, înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii, reducerea corespunzătoare a preţului, rezoluţiunea vânzării.

Enumerarea de la alin. (1) nu instituie o ordine de preferinţă, ci recunoaşte un drept de opţiune în favoarea cumpărătorului, care, contrar recurentei, nu este unul absolut şi nesupus cenzurii instanţei, întrucât, în lumina principiilor bunei-credinţe şi proporţionalităţii, dar şi a scopului pentru care norma a fost edictată, dreptul conferit de legiuitor cumpărătorului nu poate fi exercitat discreţionar, ci proporţional cu gravitatea viciilor şi efectele lor asupra întrebuinţării bunului, cumpărătorul trebuind să aleagă dintre măsurile ce îi stau la dispoziţie pe cea care corespunde situaţiei sale; în caz contrar, s-ar ajunge în situaţia unui abuz de drept din partea creditorului obligaţiei de garanţie.

Opţiunea manifestată pentru unul dintre remediile oferite de textul de lege nu asigură, aşadar, acordarea celui ales de către cumpărător, ci, în virtutea rolului activ al judecătorului, acestuia îi revine sarcina de a decela, în raport cu circumstanţele şi probatoriul cauzei, proporţionalitatea lui, în special atunci când din atitudinea vânzătorului se observă că acesta nu neagă existenţa viciilor, dar apreciază ca fiind excesivă soluţia rezoluţiunii ori a reducerii preţului, în măsura în care, de exemplu, bunul vândut poate fi înlocuit cu unul fără vicii ori atunci când vânzătorul este de acord să-l repare sau să suporte cheltuielile înlăturării viciilor.

Transpunând aceste consideraţii preliminare în cauză, Înalta Curte constată că, din moment ce înlocuirea cutiei de viteze ar fi înlăturat viciul ascuns, aspect necontestat de părţi în niciuna din etapele procesuale, iar intimata S.C. C. S.R.L. şi-a manifestat intenţia de a remedia defecţiunea pe această cale, instanţa de apel în mod corect a constatat că remediul solicitat de recurentă, înlocuirea autoturismului, este disproporţionat şi excesiv în raport cu gravitatea viciului şi posibilitatea de remediere a defecţiunii prin schimbarea subansamblului la care s-a înregistrat.

Mai mult, această interpretare a textului de lege a fost susţinută şi supusă analizei primei instanţe chiar de recurentă, în cuprinsul cererii sale de chemare în judecată, raţionamentul expus în justificarea aplicării măsurii de la art. 1.710 alin. (1) lit. b) C. civ. fiind construit pe argumente ce privesc gravitatea viciului existent la cutia de viteze, efectele lui asupra întrebuinţării bunului, precum şi proporţionalitatea remediului în raport cu celelalte.

De altfel, analiza actelor dosarului relevă că prin întâmpinarea formulată, S.C. C. S.R.L. a adus în discuţie caracterul disproporţionat al măsurii prevăzute la art. 1.710 alin. (1) lit. b) C. civ., precum şi posibilitatea înlăturării viciului prin înlocuirea cutiei de viteze, modalitate circumscrisă ipotezei lit. a) a aceluiaşi articol.

Împrejurarea că soluţia propusă de intimată a fost refuzată de recurentă nu este de natură să imprime deciziei recurate un viciu de nelegalitate din perspectiva nedispunerii unui alt remediu de către instanţă, în măsura în care această modalitate asigura repararea defecţiunii reclamate, iar în temeiul art. 9 C. proc. civ., instanţa de apel nu putea trece peste voinţa autoarei căii de atac, aşa încât unica soluţie legală ce se impunea era de respingere a cererii reclamantei de înlocuire a autoturismului.

Mai mult, prin solicitarea iniţială, de reparare a bunului, recurenta şi-a exercitat dreptul de opţiune prevăzut de art. 1.710 alin. (1) C. civ., sens în care aceasta putea pretinde aplicarea unui alt remediu numai în condiţiile în care viciul ascuns nu ar fi fost înlăturat prin modalitatea indicată de intimate.

În contextul factual reţinut în etapele devolutive ale procesului, nici nu se poate imputa vânzătorului faptul că nu a propus instanţei, pe temeiul art. 1.710 alin. (2) C. civ., adoptarea unui alt remediu decât cele ales de cumpărător ori decât cel indicat prin întâmpinare, de vreme ce conduita sa procesuală, plasată pe premisa caracterului nefondat al pretenţiilor reclamantei, a fost construită în scopul respingerii demersului judiciar iniţial, în ansamblu.

Sub un ultim aspect, nici criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 240/2004 la soluţionarea apelului incident îndreptat împotriva soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei S.C. D. S.R.L. nu pot fi primite.

Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă implică existenţa unei identităţi între debitorul obligaţiei de garantare şi pârât.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 240/2004, are calitate de "producător: 1. fabricantul produsului finit al unei materii prime sau părţi componente ale produsului; 2. orice persoană care se prezintă ca producător, prin faptul că îşi înscrie pe produs numele, marca sau alt semn distinctiv; 3. orice altă persoană, care importă un produs în România în vederea vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activităţii proprii de comercializare în cadrul societăţii, este considerată producător al acestuia şi răspunde în aceeaşi măsură ca şi producătorul; 4. orice altă persoană, care importă un produs din Uniunea Europeană în vederea vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activităţii proprii de comercializare în cadrul societăţii, este considerată producător al acestuia şi răspunde în aceeaşi măsură ca şi producătorul; 5. dacă producătorul unui produs nu poate fi identificat, fiecare furnizor al produsului respectiv va fi tratat drept producător, dacă el nu comunică consumatorului prejudiciat, într-un interval de timp rezonabil, datele de identificare a producătorului sau a persoanei care i-a furnizat produsul; această dispoziţie este valabilă şi pentru un produs importat, în cazul în care produsul nu indică identitatea importatorului prevăzut la pct. 3 ori 4, chiar dacă este precizat numele producătorului".

Instanţa de prim control judiciar a admis apelul incident, reţinând că, faţă de probatoriul administrat, S.C. D. S.R.L. nu se încadrează în niciuna dintre categoriile reglementate de textul de lege sus-evocat pentru a se reţine calitatea sa de producător, cât timp bunul în litigiu nu a fost achiziţionat de la aceasta sau prin intermediul ei şi că elementele factuale relevau calitatea de terţ a acestei părţi faţă de raportul juridic dedus judecăţii, aspect necontestat în recurs.

Soluţia dată de instanţa de apel are la bază elementele probatorii ale cauzei şi este rezultatul valorificării lor în apel, care, în recurs, rămâne câştigat cauzei prin prisma art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În acest context, în lipsa calităţii sale de producător sau de importator al autoturismului, astfel cum acestea sunt definite de lege, concluzia ce se impune este că această intimată nu are calitate procesuală pasivă în proces, dispoziţia instanţei de apel sub acest aspect fiind una legală.

Faţă de toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu justifică măsura casării deciziei recurate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurentei în exercitarea căii de atac de faţă, în temeiul art. 453 C. proc. civ., o va obliga la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 3.464 RON şi către intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a sumei de 3.650 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1156/17.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 3.464 RON şi către intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a sumei de 3.650 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2022.