Contract rescission for non-conforming protective equipment: appellate failure to verify product conformity and violation of the principle of establishing the truth

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 08.10.2020 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta S.C. SERVICII PUBLICE S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea contractului având ca obiect achiziţia a 390.000 de măşti de protecţie în trei pliuri şi trei straturi şi a 35.000 de măşti de protecţie FFP2, conform facturii fiscale nr. x/14.05.2020, în valoare de 1.279.071,50 RON şi obligarea pârâtei să restituie reclamantei preţul de 810.613 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 491/11.03.2021, Tribunalul Specializat Cluj a admis acţiunea, a dispus rezoluţiunea contractului intervenit între părţi, având ca obiect achiziţia de măşti de protecţie, în valoare totală de 1.297.071,50 RON şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 810.613 RON, cu titlu de preţ achitat în baza acestui contract şi a sumei de 16.395,72 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

La termenul de la 28.10.2021, instanţa de apel a respins cererea apelantei-pârâte de administrare a probei cu expertiză tehnică, având ca obiectiv stabilirea conformităţii măştilor furnizate, iar prin încheierea din 16.12.2021, a respins şi cererea apelantei-pârâte de a se emite o adresă către B., pentru a se clarifica procedura de emitere a certificatelor de conformitate şi a se comunica motivele pentru care certificatul emis de această entitate a fost retras.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 722/29.12.2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea şi a obligat intimata să achite apelantei suma de 34.657,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi fond.

Împotriva acestei decizii şi împotriva încheierilor din 28.10.2021 şi din 16.12.2021, S.C. SERVICII PUBLICE S.A. a declarat recurs, solicitând casarea lor şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel.

În argumentare, a arătat, sub un prim aspect, că decizia recurată nu este motivată şi nu satisface cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., dar şi că aceasta cuprinde motive contradictorii.

Subliniind importanţa motivării hotărârii judecătoreşti şi obligaţia instanţelor de a respecta normele legale în scopul asigurării garanţiilor dreptului la un proces echitabil, recurenta a arătat că decizia atacată nu face nicio referire la argumentele sale de fapt şi de drept invocate prin întâmpinare, în apel.

Astfel, a susţinut că instanţa de prim control judiciar nu a verificat dacă cele două părţi au convenit ca echipamentele de protecţie să fie comercializate cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/425, ci a preluat argumentele părţii adverse sub acest aspect. Or, în opinia recurentei, era esenţial să se verifice respectarea condiţiilor legale pentru ca instanţa să poată aprecia asupra aplicării remediului rezoluţiunii contractului.

De aceea, a considerat că sunt contradictorii considerentele instanţei de apel care a reţinut că nu a fost interesată dacă măştile respectau prevederile Regulamentului (UE) 2016/425, ci doar dacă ele purtau marcajele specifice standardelor Uniunii Europene, pentru a-şi asigura promovarea rapidă pe piaţa internă sau externă, deoarece marcajul CE este semnul distinctiv care confirmă că produsul îndeplineşte standardele prevăzute de Regulamentul menţionat. Prin urmare, recurenta a precizat că aşteptarea sa legitimă a fost ca echipamentele de protecţie să respecte standardele europene, aspect ce impunea ca produsele să fie însoţite de toate documentele prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/425.

Autoarea căii de atac a mai apreciat că statuările instanţei de apel, în sensul că scopul său nu era acela de a primi produsele însoţite de certificate de conformitate, este consecinţa unei analize incomplete a apărărilor sale şi a probatorului administrat, centrată numai pe susţinerile părţii adverse. Or, motivarea hotărârii implica verificarea conjugată a susţinerilor şi apărărilor ambelor părţi.

Sub acest aspect, a reiterat argumentele pe care le-a supus cenzurii în apel şi care, potrivit recurentei, nu au fost examinate.

În argumentarea criticii privind existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii recurate, autoarea căii de atac a arătat că, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că nu a făcut dovada existenţei unor vicii intrinseci, insesizabile şi contemporane încheierii contractului, ce au determinat retragerea certificatului de conformitate, iar pe de altă parte, a respins, ca neutile, cererile de administrare a probei cu expertiză judiciară şi de emitere a unei adrese către B., în vederea comunicării tocmai a motivelor pentru care a fost retras certificatul de conformitate.

În continuare, a afirmat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, atât din legislaţia comunitară, cât şi din cea naţională.

Astfel, a precizat că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat eronat art. 10 şi 11 din Regulamentul (UE) 2016/425, întrucât intimata-pârâtă, în calitate de importator, avea obligaţia de a introduce pe piaţă numai produse care respectă cerinţele de sănătate şi securitate, de a pune la dispoziţia autorităţilor publice declaraţiile de conformitate, de a se asigura că producătorul a îndeplinit procedura de evaluare a conformităţii şi a întocmit documentaţia tehnică necesară şi că produsele purtau marcajul CE şi erau însoţite de documentele legale.

Recurenta a mai susţinut că îi revenea doar obligaţia de a se asigura că producătorul şi importatorul şi-au îndeplinit obligaţiile legale, că produsele purtau marcajul CE şi erau însoţite de documentele necesare şi de instrucţiunile şi informaţiile traduse în limba consumatorului.

Analizând comparativ dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi ale art. 11 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/425, autoarea căii de atac a afirmat că nu ea avea obligaţia să verifice dacă producătorul a întocmit documentaţia tehnică şi a îndeplinit procedura de evaluare a conformităţii reglementată de art. 19 din acelaşi Regulament, ci partea adversă. Prin urmare, a apreciat că, atât timp cât măştile de protecţie purtau marcajul CE, care atesta îndeplinirea cerinţelor de punere pe piaţă, iar obligaţiile sale erau de diligenţă, este greşită statuarea instanţei de apel privind incidenţa principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Recurenta a mai susţinut că de vreme ce-i incumbau numai obligaţiile de diligenţă prevăzute de art. 11 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/425, sunt greşite considerentele deciziei recurate privind obligaţia sa, ca profesionist, de a cunoaşte toate caracteristicile, dotările şi performanţele bunurilor cumpărate şi existenţa acreditărilor necesare pentru comercializarea bunurilor în spaţiul comunitar, precum şi aspectele vizând calificarea posibilelor neconformităţi rezultate din lipsa certificatelor de conformitate drept vicii aparente ce trebuiau invocate în termen de 2 zile pentru a fi incidentă rezoluţiunea contractului.

De asemenea, a criticat şi statuările instanţei de apel referitoare la Recomandarea (UE) 2020/403 a Comisiei Europene, care, în opinia sa, nu avea caracter obligatoriu şi nu putea înlătura de la aplicare normele imperative.

Cu privire la interpretarea şi aplicarea eronată a legislaţiei naţionale, recurenta-reclamantă, invocând dispoziţiile art. 1.707 C. civ., a arătat că obligaţia vânzătorului de predare a bunului nu implica numai remiterea materială a acestuia, ci şi transmiterea proprietăţii în acord cu cele convenite la încheierea contractului, chestiunea conformităţii calităţii şi cantităţii produsului fiind ataşată obligaţiei de predare.

A mai susţinut că remediul rezoluţiunii contractului este incident şi în ipoteza în care neconformitatea bunului vândut apare la o dată ulterioară predării, cum este cazul în speţă, după data retragerii certificatului măştile nemaiputând fi comercializate.

Recurenta-reclamantă a arătat că sunt nelegale şi considerentele instanţei de apel potrivit cărora intimata-pârâtă şi-a îndeplinit obligaţia de predare prin prezentarea ofertei de remitere a bunurilor, întrucât bunurile în litigiu erau bunuri de gen, iar debitorul obligaţiei de predare nu putea invoca imposibilitatea fortuită de executare.

Totodată, a relevat că în contextul în care intimata-pârâtă a recunoscut la interogatoriu, în faţa primei instanţe, că a avut cunoştinţă că echipamentul de protecţie nu respecta prevederile Regulamentului (UE) 2016/425, faţă de art. 1.709 alin. (4) C. civ., instanţa de apel nu putea face aplicarea art. 1.709 alin. (2) C. civ.

În final, a susţinut că instanţa de prim control judiciar a apreciat greşit asupra conformităţii produselor vândute în considerarea faptului că societatea care a furnizat măştile era deţinută de o societate-mamă care avea certificările legale, prezumând că şi produsele în litigiu erau conforme, deşi, în virtutea principiului disponibilităţii, era obligată să verifice dacă au fost livrate produsele convenite de părţi şi dacă distribuitorul deţinea un certificat de conformitate pentru acestea.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 08.07.2022, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea lui ca nefondat.

Astăzi, în şedinţă publică, excepţia nulităţii a fost respinsă, în considerarea celor expuse în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând hotărârile atacate în limita motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin prisma motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac susţine, sub un prim aspect, existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei din perspectiva respingerii, pe de o parte, a cererii de administrare a unor probe utile dezlegării cauzei, iar, pe de altă parte, a acţiunii ca nedovedite. Analiza argumentelor expuse în motivarea criticii relevă însă că recurenta impută instanţei de apel neîndeplinirea obligaţiei de clarificare a situaţiei de fapt, ipoteză circumscrisă încălcării principiului aflării adevărului în procesul civil, consacrat de art. 22 C. proc. civ. Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prin intermediul lor se reclamă încălcarea unui principiu fundamental al procesului civil, context în care acestea urmează a fi examinate cu prioritate, întrucât, în măsura în care ar fi fondate, ar deveni inutilă cercetarea celorlalte motive.

Înalta Curte aminteşte părţilor că, în înfăptuirea justiţiei, instanţele trebuie să asigure, în interes public, respectarea ordinii de drept şi protecţia adecvată şi concretă a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor şi nu pot nega aplicarea legii, pentru că aceasta nu distinge ori pentru că nu procedează la clarificarea situaţiilor juridice, de natură să ducă în mod tranşant la soluţionarea unei dispute litigioase.

În acest scop, art. 22 C. proc. civ. instituie regula rolului activ, în temeiul căreia instanţa are obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor şi administrării probelor pe care le consideră necesare, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale; în egală măsură, legea obligă judecătorul cauzei ca, ori de câte ori legea îi rezervă puterea de apreciere, să ţină seama de toate circumstanţele cauzei şi să asigure respectarea cumulată a principiilor procesului civil, echităţii şi bunei-credinţe.

Deşi procesul civil este unul care dispută interese particulare, ceea ce se repercutează în abilitatea şi posibilitatea părţilor de a administra probele pe care le consideră necesare şi utile pentru demonstrarea drepturilor lor, rolul instanţei rămâne constant subordonat obligaţiei de stabilire a adevărului judiciar, prin aplicarea legii la o stare de fapt deplin clarificată.

În planul probaţiunii judiciare, judecătorul are libertatea de a aprecia asupra caracterului util, pertinent şi concludent al probei, însă acest lucru nu poate afecta niciunul dintre principiile fundamentale ale procesului civil. În acest sens sunt şi prevederile art. 394 C. proc. civ. care impun instanţei ca închiderea dezbaterilor unui proces să fie făcută numai atunci când se consideră deplin lămurită asupra tuturor împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept ale cauzei, după administrarea unui probatoriu corespunzător.

În speţă, la termenul din 28.10.2021, apreciind că este neutilă soluţionării cauzei, instanţa de apel a respins cererea de administrare a probei cu expertiza judiciară de specialitate pentru dovedirea conformităţii produselor, iar prin încheierea din 16.12.2021, pentru aceleaşi considerente a respins solicitarea de emitere a unei adrese către organul emitent al certificatului de conformitate pentru a clarifica aspectele aduse în discuţie de ambele părţi, respectiv de a se comunica procedura de atestare a conformităţii produselor şi motivul pentru care certificatul de conformitate emis pentru produsele care au făcut obiectul vânzării a fost retras.

Totodată, examenul hotărârilor recurate permite instanţei supreme să observe că în justificarea soluţiei de reformare a sentinţei tribunalului, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, curtea de apel a reţinut argumentul decisiv că reclamanta nu a făcut dovada că retragerea certificatului a fost cauzată de neconformitatea echipamentelor cu normele comunitare, respectiv cu cerinţele Regulamentului (UE) 2016/425.

Respingerea, de către instanţa de apel, a cererii de administrare a unor probe care să clarifice chestiunea dedusă judecăţii, apreciindu-le ca neutile, şi reţinerea, totodată, că nu s-a probat neconformitatea produselor sunt aspecte care contravin principiului aflării adevărului în cauză, întrucât instanţa de prim control judiciar nu a uzat de toate mijloacele legale pentru a lămuri situaţia de fapt. Astfel, deşi prin încheierile atacate a considerat probele ca fiind suficiente pentru judecarea cauzei, a soluţionat procesul menţinând o stare de echivoc şi imputând părţii tocmai lipsa probei a cărei administrare a respins-o.

Această împrejurare echivalează cu încălcarea rolului său activ în funcţia concretă de realizare a justiţiei întrucât, pe baza unei situaţii de fapt insuficient lămurite, a prezumat conformitatea echipamentelor de protecţie şi a stabilit că se justifică admiterea apelului şi reformarea hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii demersului judiciar al reclamantei.

Clarificarea chestiunii conformităţii echipamentelor de protecţie ce fac obiectul contractului încheiat de părţi era un aspect esenţial pentru dezlegarea cauzei, în contextul în care chiar obiectul acţiunii reclamantei - rezoluţiunea contractului şi restituirea prestaţiilor - s-a întemeiat pe acest motiv, astfel că era obligatoriu ca instanţa de apel să stabilească, cu certitudine, dacă produsele care au format obiect al contractului de vânzare îndeplineau sau nu cerinţele legale imperative de siguranţă şi protecţie.

De aceea, stabilind că instanţa de apel şi-a nesocotit obligaţia legală de a lămuri pe deplin cauza în scopul unei corecte aplicări a legii, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este fondat.

În aceste condiţii, în lipsa stabilirii pe deplin a situaţiei de fapt, un control real al respectării de către instanţa de apel a exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi al aplicării normelor de drept material în cauză nu mai poate fi realizat, sens în care cercetarea celorlalte motive de recurs, circumscrise ipotezelor de la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu va putea fi făcută.

Cum prin încălcarea normelor s-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii, recursul va fi admis şi, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., decizia şi încheierile atacate vor fi casate, iar cauza va fi trimisă, spre o nouă judecată, instanţei de apel, care va lămuri pe deplin situaţia de fapt a conformităţii echipamentelor, administrând probatoriul corespunzător, urmând ca, subsecvent, să răspundă criticilor şi apărărilor invocate de părţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. SERVICII PUBLICE S.A. împotriva încheierilor din 28.10.2021 şi din 16.12.2021 şi deciziei civile nr. 722/29.12.2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Casează încheierile şi decizia civilă atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2022.