Asbestos measurement errors fail as legal grounds; appeal annulled, damages award upheld

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 12.08.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 211.446,38 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, calculate de la scadenţa acestuia până la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1989/16.12.2020, Tribunalul Specializat Cluj a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 211.446,38 RON, cu titlu de despăgubiri, suma de 5.961,05 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată începând cu 07.05.2019 până la 12.08.2019 şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului, precum şi 26.172,52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia nr. 125/01.03.2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul şi a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 8.194,05 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, autoarea căii de atac a arătat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1.357 C. civ., identificând un raport de cauzalitate între fapta sa şi prejudiciul pretins şi stabilind că intimatei nu îi revenea nicio obligaţie în contextul demolării unei clădiri cu elemente de azbest, respectiv efectuarea unor operaţiuni de decontaminare, curăţare sau măsurare a nivelului de azbest, indiferent de nivelul acestuia identificat în aer.

Sub acest aspect, recurenta a afirmat că în mod greşit s-a stabilit că operaţiunile de decontaminare şi curăţare contractate de intimată ar fi fost consecinţa directă a rezultatelor eronate pe care le-a comunicat, în condiţiile în care ele ar fi trebuit realizate indiferent de rezultatele măsurătorii efectuate, potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 211/2011.

De asemenea, a mai arătat că serviciile aferente operaţiunilor menţionate mai sus au fost contractate de intimată anterior datei transmiterii rezultatelor măsurătorilor, aspect ce rezulta din elementele probatorii indicate, dar ignorate de instanţa de apel.

Conchizând, a subliniat că aspectele sesizate şi cronologia evenimentelor confirmau că efectuarea operaţiunilor de decontaminare şi curăţare a fost decisă de intimată anticipat şi independent de rezultatul măsurătorilor efectuate.

Recurenta a mai arătat că instanţa de apel în mod greşit i-a respins cererea de suplimentare a probatoriului, care, în opinia sa, ar fi clarificat situaţia de fapt. Din această perspectivă, a apreciat că în rejudecare se impune completarea probaţiunii cu dovezile solicitate în apel, potrivit art. 501 alin. (4) C. proc. civ.

În continuare, a afirmat că instanţa de prim control judiciar în mod eronat a considerat că obligaţiile legale indicate în sarcina intimatei şi nerespectate de aceasta nu au legătură cu litigiul. Astfel, recurenta a precizat că în apel nu a susţinut că ele cădeau în sarcina intimatei în relaţia directă cu chiriaşii săi, ci că, în măsura în care ar fi fost respectate, ar fi minimizat eventuala poluare şi că acestea trebuiau luate independent de concentraţia de azbest identificată. În acest sens, a reluat susţinerile din apel, referitoare la obligaţiile legale pe care intimata ar fi trebuit să le respecte anterior şi concomitent demolării realizate.

În drept, recurenta şi-a circumscris criticile motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 01.07.2022 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenta a răspuns la întâmpinare.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, asupra căreia, cu prioritate, în baza art. 248 alin. (1), aplicabil în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci este necesar ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

În speţă, recursul este întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează ipotezele în care instanţa de apel fie a aplicat un text de lege străin cauzei, fie a extins sau, dimpotrivă, a restrâns domeniul de aplicare a unei norme legale sau a încălcat principii generale de drept.

Analiza memoriului de recurs relevă, însă, lipsa criticilor ce ar putea fi circumscrise acestui caz de casare, autoarea căii de atac prezentând în motivare argumente deduse judecăţii instanţei de apel, care, în esenţă, vizează stabilirea situaţiei de fapt în raport cu probatoriul administrat în cauză.

Circumscris motivului de casare invocat, recurenta a susţinut aplicarea greşită, în apel, a prevederilor art. 1.357 C. civ., criticând că s-a reţinut existenţa unui raport de cauzalitate între fapta sa, de a comunica rezultate eronate ale măsurătorilor efectuate, şi prejudiciul invocat, din perspectiva obligaţiilor legale ce reveneau intimatei anterior, concomitent şi ulterior operaţiunii de demolare a clădirii ce prezenta elemente de azbest, indiferent de rezultatul măsurătorilor efectuate. În argumentare, evocând dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 211/2011, a arătat că decontaminarea nu era decât o operaţiune concretă în executarea obligaţiei legale de gestionare a deşeurilor cu conţinut de azbest, indiferent şi independent de nivelul acestuia în aer. De asemenea, a susţinut că instanţa de apel în mod greşit i-a respins cererea de suplimentare a probatoriului în apel şi a stabilit că obligaţiile legale indicate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece, în opinia sa, ele reveneau intimatei anterior şi concomitent demolării clădirii care prezenta elemente de azbest, indiferent de rezultatul măsurătorilor efectuate, pe care recurenta le-a şi indicat.

Aceste critici au făcut obiectul controlului devolutiv în apel, instanţa de prim control judiciar stabilind că nu există prevederi legale care să instituie în sarcina intimatei obligaţia de a efectua operaţiuni de decontaminare a spaţiului indiferent de nivelul azbestului în aer, că dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 au fost respectate de către intimată şi că obligaţiile anterioare şi concomitente demolării nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în considerarea argumentelor expuse pentru fiecare obligaţie semnalată în apel.

Împotriva raţionamentului expus de instanţa de apel în justificarea soluţiei de înlăturare a susţinerilor sale, recurenta nu a dezvoltat nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci s-a limitat a prelua, într-o manieră identică, motivele sale de apel, care au primit o dezlegare în considerarea unor elemente pe care autoarea căii de atac nu le-a combătut.

Înalta Curte subliniază că, deşi a invocat faptul că intimata avea obligaţia, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 211/2011, de a efectua operaţiunile de decontaminare, recurenta nu a combătut raţionamentul curţii de apel, care a reţinut că intimata încheiase anterior un alt contract de decontaminare - în executarea obligaţiei legale -, distinct de cel încheiat ulterior, în considerarea datelor eronate care îi fuseseră comunicate, privind nivelul de azbest din aer.

Criticile care aduc în dezbatere probatoriul administrat (corespondenţa electronică, planul de lucru al societăţii contractate pentru decontaminare, dar şi cronologia evenimentelor) nu pot fi reevaluate în recurs, deoarece ele vizează în mod exclusiv temeinicia deciziei atacate.

Iar cele în cadrul cărora recurenta a invocat încălcarea obligaţiilor impuse de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 292/2018, art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991, art. 8, 12 şi 16 din H.G. nr. 1875/2005 nu combat raţionamentul curţii de apel, indicat la paginile 12 şi 13 din decizia atacată, ci reprezintă o reiterare a criticilor din apel.

Ignorând exigenţele căii extraordinare de atac formulate, care impuneau indicarea în concret a greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de prim control judiciar prin raportare la considerentele hotărârii, recurenta nu a justificat încălcări ale normelor de drept material, invocând de o manieră doar formală nesocotirea prevederilor art. 1.357 C. civ.

Mai mult, deşi reclamă nelegalitatea dispoziţiei instanţei de prim control judiciar de respingere a cererii sale de suplimentare a probatoriului, recurenta nu indică în concret normele legale care ar fi fost încălcate cu ocazia soluţionării acestei cereri sau modul în care ar fi fost aplicate greşit de către instanţa de apel.

Astfel, sub pretextul încălcării unor norme de drept material, recurenta îşi exprimă nemulţumirea faţă de situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită de instanţele de fond şi de modalitatea de valorificare a ansamblului probelor din cauză, prin reluarea argumentelor din apel, în lipsa unor critici concrete care să vizeze considerentele hotărârii atacate, tinzând, în realitate, la o reevaluare a fondului cauzei, demers inadmisibil în recurs faţă de prevederile art. 483 alin. (3), rap. la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu reexaminarea cauzei în fond.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare.

O astfel de sancţiune intervine şi în cauza de faţă, de vreme ce analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Prin urmare, constatând că recursul nu răspunde exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., împrejurare care atrage incidenţa prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentei, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la plata către intimată a sumei de 146,18 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 125/01.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 146,18 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2022.