Contractual standing and relative effect: refusal to adjudicate passive standing of non-party distributor and unannounced shift to contractual basis

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursurilor declarate în cauză, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II- civilă, la 17.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. şi C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

1. obligarea pârâtelor la confirmarea şi acceptarea la plată a situaţiilor de lucrări, la semnarea procesului-verbal de recepţie a lucrărilor efectuate de reclamantă ca urmare a fenomenelor meteo din luna februarie 2020.

2. în temeiul art. 1443 şi urm. C. civ., obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a sumei de 8.487.788,77 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă ca urmare a fenomenelor meteo din luna februarie 2020, după cum urmează:

- pentru pârâta B., obligarea la plata sumei precizate, în temeiul art. 1270 C. civ., raportat la art. 4.2., art. 5, art. 19 şi art. 20 din Contractul de subcontractare lucrări nr. x/06.02.2020 încheiat între B., în calitate de contractant, şi A. S.R.L., în calitate de executant;

- pentru pârâta C./C., obligarea la plata sumei precizate, în temeiul art. 1281 C. civ., raportat la art. 19 şi art. 20 din Contractul de subcontractare lucrări nr. x/06.02.2020.

3. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile legale enunţate în cuprinsul acesteia.

Pârâta B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca netemeinică şi nelegală pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.

Prin răspunsul formulat la întâmpinarea depusă de B., reclamanta a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive ca neîntemeiată.

Pârâta C., devenită ulterior C. a formulat întâmpinare prin care, cu titlu prealabil, a solicitat a se lua act de schimbarea denumirii acesteia, a invocat excepţia netimbrării capătului doi al acţiunii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, în considerarea faptului că este un terţ faţă de contractul nr. x/06.02.2020, invocat de reclamantă, astfel încât nu îi poate fi antrenată răspunderea contractuală.

Reclamanta, în considerarea celor susţinute de pârâta C., a formulat, în termen legal, completări la acţiunea principală în sensul că a solicitat, în subsidiar, obligarea pârâtei C. la plata sumei de 848.778,77 RON, TVA inclus, în temeiul art. 1349 C. civ. (răspunderea delictuală) raportat la art. 1373 din acelaşi cod (răspunderea comitenţilor pentru prepuşi) sau la restituirea aceleiaşi sume în temeiul art. 1345 C. civ. (îmbogăţirea fără justă cauză).

Prin sentinţa civilă nr. 80/2022 din 30 iunie 2022, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis actiunea, astfel cum aceasta a fost completată, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. şi, pe cale de consecinţă:

- a obligat pârâtele să confirme situaţiile de lucrări şi să semneze procesul-verbal de receptie a lucrărilor efectuate de reclamantă, urmare a fenomenelor meteo din luna februarie 2020;

- a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 848.778,77 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă;

- a obligat pârâtele la plata dobânzii legale aferente sumei de la 17.12.2020 şi până la plata efectivă;

- a respins excepţiile netimbrării acţiunii şi a lipsei calităţii procesual pasive a C., ca neintemeiate;

- a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 35.593 RON, compuse din taxa de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele, fiecare solicitând admiterea cererilor de apel, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 60/2023 din 28 februarie 2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a admis apelurile declarate de apelantele-pârâte, a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, şi, în rejudecare:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată;

- a obligat pârâta C. la plata către reclamantă a sumei de 416.795,75 RON, iar pe pârâta B. la plata către aceeaşi reclamantă a sumei de 431.983,02 RON, cu titlu de contravaloare lucrări efectuate;

- a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale aferente acestor sume, ca tardiv formulată;

- a obligat pârâta C. la plata către reclamantă a sumei de 17.310,32 RON, cheltuieli de judecată;

- a obligat pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 18.114,93 RON, cheltuieli de judecată;

- a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate;

- a obligat intimata-reclamantă la plata către fiecare apelantă-pârâtă a sumei de 6.046,50 RON, cheltuieli de judecată suportate în apel.

La 20 martie 2023, pârâta C. a formulat recurs declarativ împotriva deciziei civile nr. 60/2023 din 28 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, precizând că motivele de recurs vor fi depuse printr-un memoriu separat, în termen de 30 de zile de la data la care îi va fi comunicată decizia.

Prin memoriul de recurs înaintat la 11 aprilie 2023, pârâta, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate (cu privire la soluţia de obligare a acesteia la plata sumei de 416.795,75 RON, întrucât a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material), iar în rejudecare, respingerea acţiunii formulată în contradictoriu cu aceasta şi menţinerea deciziei în privinţa respingerii cererii de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale. Totodată, a solicitat întoarcerea executării şi restituirea sumelor achitate, urmare a casării, precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert şi taxe judiciare de timbru achitate.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel cu privire la calitatea procesuală pasivă a C., neregularitate de ordin procedural sancţionată cu nulitatea, conform art. 174 C. proc. civ.

În argumentare, a arătat că, deşi la pagina 12 din decizia recurată instanţa a constatat că problema calităţii procesuale pasive a celor două apelante-pârâte este strâns legată de existenţa/inexistenţa drepturilor ce rezultă din aceste contracte, nu s-a pronunţat pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C., invocată atât la fond cât şi în apel.

Pe fond, a subliniat că nu există o obligaţie legală/convenţională ce i-ar putea fi imputată, operatorul de distribuţie neputând fi obligat la plata unor lucrări efectuate de un terţ în baza unui contract în care nu este parte. Totodată, a punctat că singurul contract care îi este opozabil şi în baza căruia i-ar putea fi atrasă răspunderea este Contractul nr. x/R443/06.02.2020 încheiat cu pârâta B. iar, de vreme ce aceasta nu a invocat încălcarea de către C. a vreunei clauze din acest contract, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate era pe deplin întemeiată.

Printr-o altă critică subscrisă aceluiaşi motiv de casare, autoarea recursului a susţinut încălcarea de către instanţa de apel a principiului disponibilităţii, învederând că, deşi intimata-reclamantă nu şi-a dovedit şi nici nu şi-a individualizat cuantumul pretenţiilor faţă de fiecare pârâtă, instanţa a statuat asupra valorii acestora, fără a releva care a fost algoritmul de calcul şi fără a avea în vedere cele convenite de părţi, prin contractele încheiate, dar nici cele recunoscute de intimata-reclamantă, prin cererea de chemare în judecată unde, în pagina a treia, a afirmat că s-au achitat o parte din lucrări.

În acest context, a considerat că instanţa, fără a lămuri pe deplin situaţia de fapt, în mod nelegal a obligat-o la plata sumei de 416.795,74 RON reprezentând valoarea maximă a contractului x/13.11.2019 încheiat de aceasta cu B. şi nu cu intimata-reclamantă.

De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a încălcat şi principiul contradictorialităţii, prin reţinerea unor aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuţia părţilor, precum sumele de plată şi modul de achitare a acestora, fără a analiza temeinicia pretenţiilor.

Recurenta-pârâtă a criticat decizia recurată şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., învederând, pe de o parte, că instanţa de apel nu a respectat rigorile impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerente nefiind expuse motivele de fapt şi de drept ce au determinat formarea convingerii instanţei iar, pe de altă parte, a considerat contradictorii considerentele, în sensul că deşi, la pagina 14 s-a reţinut ca întemeiate motivele privind depăşirea plafonului alocat fiecărui contract, totuşi instanţa de apel a dispus obligarea la plata valorii maxime a contractului nr. x/08.02.2020, încheiat cu B., fără a avea în vedere sumele decontate.

Printr-o primă critică subscrisă motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1270 C. civ., soluţia pronunţată fiind dată cu încălcarea prevederilor contractuale care reglementează obiectul contractului, respectiv executarea şi finalizarea lucrărilor de reparaţii accidentale, în conformitate cu obligaţiile asumate de părţi, preţul contractului fiind unul ferm şi neactualizabil.

Detaliind, autoarea recursului a arătat că, soluţia din apel, de obligare a acesteia la plata către reclamantă a sumei de 416.795,74 RON, în baza contractului nr. x/13.11.2019, încheiat de aceasta cu pârâta B. şi nu cu reclamanta, precum şi menţinerea soluţiei instanţei de fond, în sensul obligării la confirmarea situaţiilor de lucrări, este lipsită de suport legal şi reflectă interpretarea greşită a actului supus judecăţii, instanţa de apel intervenind în mecanismul contractual şi dând o greşită interpretare clauzelor contractuale.

A precizat că instanţa de apel, prin faptul că a stabilit sumele datorate de fiecare pârâtă, în condiţiile în care nici măcar reclamanta nu a învestit instanţa de judecată în acest sens, şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti, suma stabilită fiind total eronată, fără a se ţine seama de plăţile efectuate de recurentă în baza contractului.

În opinia autoarei recursului, o interpretare contrară a clauzelor contractuale de către instanţa de apel prin prisma obligaţiilor asumate, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1350 C. civ., instanţa substituindu-se acordului de voinţă a părţilor, prin adăugarea la contract, ceea ce echivalează cu nerespectarea principiului forţei obligatorii a contractelor.

În acest context, a arătat că nu au fost analizate prevederile contractuale din care rezultau drepturile şi obligaţiile părţilor, anexele la contract din care rezulta că beneficiari ai lucrărilor contractate de B. erau încă 5 sucursale, alături de sucursala Focşani, nu s-au făcut verificări dacă lucrările ce au făcut obiectul contractului au fost efectuate şi decontate şi dacă mai sunt sume restante la plată, precum şi faptul că sumele solicitate la plată de către reclamantă exced contractului încheiat între aceasta şi B.

O altă critică a vizat faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile Contractului nr. x/06.02.2020, încheiat între pârâta B. şi reclamantă şi, de vreme ce recurenta nu este parte în acest contract, el nu îi este opozabil şi nici răspunderea nu îi poate fi atrasă în temeiul acestuia.

A evidenţiat că, deşi obligaţiile sale contractuale trebuiau analizate prin raportare, în mod exclusiv, la clauzele Acordului cadru R4452/13.11.2019, respectiv ale Contractului subsecvent nr. 1/R443/06.02.2020, încheiat cu pârâta B., în calitate de executant, instanţa de apel nu le-a analizat, iar prin soluţia pronunţată, practic, i-a impus clauzele contractului de subcontractare ale cărui elemente esenţiale de validitate nu sunt în concordanţă cu clauzele stabilite şi negociate de aceasta cu contractantul B.

Printr-o altă critică, recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit clauzele contractuale încălcând prevederile art. 1266-1267 C. civ., procedând, totodată, şi la aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute la art. 1516 C. civ., întrucât nu există nicio încălcare contractuală din partea acesteia, o interpretare contrară, precum ce-a dată de instanţa de apel, fiind profund eronată, fără a fi analizate condiţiile răspunderii civile contractuale.

În continuare, evocând prevederile contractuale de la art. 33.1. şi 33.2., autoarea recursului a precizat că, deşi orice comandă în cadrul executării contractului trebuia transmisă către B. numai în scris şi însoţită de autorizaţii de lucru şi fişă de instruire colectivă, astfel de documente, aşa cum şi expertul desemnat a reţinut în raportul întocmit, nu au putut fi puse la dispoziţie, aspecte ce nu au fost avute în vedere de instanţă.

De asemenea, recurenta a învederat că au fost încălcate şi prevederile art. 1170 C. civ. referitoare la buna-credinţă, întrucât, potrivit clauzei art. 25 din contract, pârâta - executantul B. era obligată să respecte şi să impună aceleaşi clauze şi în contractele încheiate cu subcontractanţii săi, respectiv obiectul (exclusiv lucrări de reparaţii accidentale şi nu lucrări de investiţii, pretins efectuate de reclamanată), preţul maxim de 416.795,75 RON, ferm şi neactualizabil, încetarea contractului înainte de termenul convenit în cazul atingerii valorii maxime a contractului.

Prin urmare, a considerat că orice sumă pentru care B. s-a obligat faţă de reclamantă prin Contractul nr. x/2020 (750.000 RON) peste valoarea maximă negociată de recurentă cu aceasta (416.795,75 RON), ar trebui să rămană în sarcina celei care s-a obligat, respectiv a pârâtei B.

În opinia recurentei, este de neacceptat ca, deşi părţile au stabilit preţul şi limita de plată prin clauzele contractuale negociate, instanţa să o oblige să plătească lucrări la valoarea maximă a contractului încheiat cu B., fără a ţine cont de decontările făcute pe acest contract de celelalte 5 sucursale beneficiare ale lucrărilor efectuate.

Printr-o ultimă critică, recurenta a arătat că menţinerea de către instanţa de apel în sarcina acesteia a obligaţiei de a semna procesele-verbale de recepţie a lucrărilor efectuate de reclamantă este nelegală, întrucât aceasta nu poate fi obligată la confirmarea unor situaţii de lucrări şi la semnarea proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor efectuate de reclamantă, de vreme ce nu au fost comandate de aceasta, tarifele nu au fost acceptate şi nici nu au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează procedura recepţiei finale, prevăzute prin H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora.

A învederat recurenta că, atât timp cât între reclamantă şi pârâta B. exista un contract, condiţiile antrenării unei eventuale răspunderi contractuale trebuiau analizate în raport cu B. şi nu faţă de aceasta, care este un terţ faţă de acel contract. Prin urmare, a considerat că acţiunea în obligarea sa la plata vreunei sume rezultate din acel contract, era inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile antrenării vreunei răspunderi în sarcina sa.

În încheiere, a solicitat ca, urmare a casării, conform dispoziţiilor art. 500 C. proc. civ., să se constate că actele de executare efectuate în temeiul deciziei recurate sunt desfiinţate de drept, cu consecinţa întoarcerii executării şi restituirii sumei achitate de aceasta.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă.

La 27 aprilie 2023, pârâta FILIALA DE ÎNTREŢINERE ŞI SERVICII ENERGETICE "B." B. a declarat recurs împotriva aceleiaşi decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

După redarea istoricului relaţiilor contractuale şi a parcursului litigios, recurenta-pârâtă a învederat că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu ignorarea prevederilor Contractului de subcontractare lucrări nr. x/06.02.2020 şi invocarea în mod eronat a dispoziţiilor art. 1270 C. civ.

În continuare, recurenta a evocat aspectele factuale care au stat la baza întocmirii raportului de expertiză, cu referire la lucrările executate pe raza judeţului Vrancea, criticând activitatea expertului şi subliniind faptul că nu a participat la inspecţiile asupra liniilor electrice.

Pornind de la aceste afirmaţii a evidenţiat că lipsa înscrisurilor nu pot determina o relaţie guvernată de prevederile art. 1270 C. civ., atât timp cât contractul încheiat de aceasta cu reclamanta, în calitate de executant, prevedea în mod expres că "executantul se obligă să execute şi să finalizeze Lucrările de reparaţii accidentale (RA) instalaţii de distribuţie a energiei electrice de medie şi joasă tensiune din gestiunea C. Muntenia Nord.".

De asemenea, a susţinut că prevederea contractuală a fost încălcată de reclamantă care a executat lucrările aferente pretenţiilor solicitate separat de cadrul legal asigurat de contractul nr. x/06.02.2020, aspect asupra căruia, însă, instanţa de apel nu a stăruit în determinarea completă a obligaţiilor.

Autoarea recursului a învederat că a depus la dosar corespondenţă din care reieşea faptul că nu a înaintat către reclamantă comenzi care ar fi determinat o încălcare a contractului încheiat cu C., precum şi înscrisuri ce dovedeau faptul că lucrările recepţionate de către beneficiarul final, C., au fost însoţite de procese-verbale de recepţie, comenzi, devize de lucrări şi au fost decontate fără impedimente, la termenele stabilite în contractul nr. x/06.02.2020.

Prin urmare, a considerat că, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că atingerea valorii contractante se referea la contractul nr. x/06.02.2020, deşi aceasta a arătat că emiterea de comenzi către reclamantă în baza acestui contract, era contrar obligaţiilor asumate faţă de beneficiarul final, iar înaintarea unor comenzi peste valoarea Contractului Subsecvent nr. 1/R443/06.02.2020 ar fi pus-o în incapacitate de a justifica o solicitare la plată din partea C.

A arătat că, deşi a solicitat instanţei de apel să se pronunţe cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale, aceasta a considerat suficientă aprobarea instanţei de fond, fără a motiva decizia, la dosar neexistând o încheiere în acest sens.

A mai învederat că, în mod eronat şi nejustificat, instanţa de prim control judiciar a înţeles să individualizeze răspunderea pârâtelor stabilind în sarcina acesteia obligaţia de plată a sumei de 431.983,02 RON, ca diferenţă dintre suma solicitată şi valoarea Contractului subsecvent nr. 1/R443/06.02.2020, deşi lucrările aflate în pretenţii nu erau lucrări de reparaţii accidentale efectuate în perioadele declarate de reclamantă, ci lucrări de investiţii şi modernizare, executate pe alocuri, parţial, deci neconforme.

O altă critică a vizat faptul că decizia instanţei de apel a fost motivată strict pe declaraţiile nedovedite ale intimatei-reclamante, fără a fi avute în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum procesul-verbal de analiză care prezenta în detaliu situaţia de fapt şi disculpa recurenta de orice obligaţie faţă de reclamantă, întrucât lucrările, prin natura lor, nu puteau face obiectul contractului nr. x/06.02.2020.

În opinia autoarei recursului, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a diminuat în mod nejustificat patrimoniul acesteia, acordând reclamantei foloase necuvenite şi nedovedite, respectiv plata sumei cu titlu de contravaloare lucrări executate, deşi nu aceasta era partea care a comandat sau beneficiat de lucrările executate.

În fine, a învederat că instanţa de apel, prin faptul că a înlăturat toate apărările formulate şi susţinute de înscrisuri, respectiv de declaraţia martorului audiat, a încălcat asigurarea unui proces echitabil.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă C. a solicitat respingerea recursului recurentei-pârâte B., ca nefondat, cu obligaţia la plata cheltuielilor de judecată. Deşi nu a invocat expres excepţia nulităţii recursului a susţinut că acesta este nul, raportat la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. În acelaşi sens, recurenta-pârâtă a învederat că susţinerile recurentei B. sunt o reluare a motivelor de apel, făcând trimitere la soluţii de jurisprudenţă ale instanţei supreme care au statuat asupra ipotezelor care antrenează constatarea nulităţii cererii de recurs.

Reluând starea de fapt, recurenta-pârâtă C. a apreciat că aprecierea recurentei B. conform căreia instanţa de apel ar fi încălcat dreptul acesteia la un proces echitabil, prin neluarea în considerare a unor înscrisuri depuse la dosarul cauzei, nu se circumscrie cazului de casare invocat - art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Pe fond, a făcut o comparaţie a contractului intervenit între cele două recurente, precum şi a contractului dintre B. şi reclamantă şi a insistat asupra faptul că recurenta B. nu putea încheia contracte de lucrări peste limitele contractuale stabilite prin convenţia iniţială dintre cele două recurente-pârâte şi că nu există niciun raport juridic între recurenta C. şi reclamantă, singurele obligaţii ale recurentei C. fiind cele asumate faţă de cealaltă recurentă, pârâta B.

Intimata-reclamantă A. S.R.L., prin întâmpinarea formulată a solicitat, anularea, ca nemotivat, a recursului declarat de recurenta-pârâtă B., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la nulitatea cererii, reclamanta a susţinut că, deşi recurenta invocă art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în realitate nu argumentează în ce fel hotărârea instanţei de apel ar fi nemotivată, ar cuprinde motive contradictorii sau numai străine de natura cauzei, singurele ipoteze circumscrise acestui caz de casare, rezumându-se a relua starea de fapt şi criticile formulate în apel, exprimându-şi nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a interpretat şi coroborat probatoriul administrat în cauză.

Cu privire la fondul recursului, reclamanta-intimată a redat considerentele instanţei de apel şi a conchis că în mod just aceasta a apreciat că ambele pârâte-recurente trebuie să răspundă contractual, recursul fiind astfel şi nefondat

Aceeaşi parte - reclamanta A. S.R.L. - în raport de recursul declarat de recurenta-pârâtă C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat subliniind că, după pronunţarea deciziei din apel, recurenta-pârâtă C. a achitat voluntar sumele stabilite de instanţă în sarcina sa. În esenţă a susţinut că nu a existat o nepronunţare a instanţei de apel asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, deoarece din lectura considerentelor rezultă că aceasta a fost analizată şi tranşată iar, pe de altă parte, că o eventuală omisiune în acest sens, putea fi complinită doar pe calea unei cereri în completarea hotărârii prev. de art. 444 C. proc. civ.

Apreciind că nu există vreun viciu al hotărârii, din perspectiva considerentelor, deoarece hotărârea a fost motivată şi nu cuprinde nici motive contradictorii şi nici numai motive străine de natura pricinii, intimata-reclamantă a apreciat nefondate atât criticile recurentei subsumate art. 488 pct. 6 C. proc. civ. cât şi cele ce au fost încadrate la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de apel făcânt o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1270 C. civ. precum şi a celor cuprinse în art. 1350 C. civ. referitoare la răspunderea contractuală.

Recurenta-pârâtă B., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă C., ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. În motivare, pârâta a reluat în detaliu starea de fapt şi susţinut lipsa calităţii sale procesuale pasive, insistând asupra aspectului că lucrările care au generat pretenţiile deduse judecăţii au fost executate în cadrul unor raporturi între reclamantă şi pârâta C., în afara cadrului contractual dintre B. şi C., aspect recunoscut de această din urmă recurentă-pârâtă.

Atât recurenta-pârâtă B. cât şi recurenta-pârâtă C. au depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză, prin care au reluat şi explicitat argumentele expuse în cererile de recurs.

Prin rezoluţia din 17 august 2023, s-a fixat termen în şedinţa publică la 21 noiembrie 2023.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

1. Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă FILIALA DE ÎNTREŢINERE ŞI SERVICII ENERGETICE "B." B.:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia impusă de legiuitor se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă.

În speţă, se constată că recurenta-pârâtă şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care poate fi invocat atunci:

- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau

- când cuprinde motive contradictorii ori

- când cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, instanţa supremă observă că acest motiv de nelegalitate a fost indicat formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici propriu-zise privind nemotivarea, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate ori existenţa numai a unor explicaţii ori argumente străine de natura cauzei, recurenta-pârâtă limitându-se la a expune situaţia de fapt şi să critice, în esenţă, modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauză.

Astfel, se susţine că instanţa de apel nu a stăruit în determinarea completă a obligaţiilor părţilor, precum şi faptul că expertul desemnat nu a probat cu înscrisuri natura presupuselor lucrări executate în perioada februarie 2020, înscrisuri care, în lipsă, nu pot determina o relaţie guvernată de prevederile art. 1270 C. civ.

Instanţa de recurs constată că, în susţinerea acestei critici, în realitate, recurenta-pârâtă critică activitatea şi concluzia expertului, pentru ca apoi să se raportează la o dispoziţie contractuală, presupus interpretată greşit de către instanţa de apel, anume art. 4 din Contractul nr. x/06.02.2020 încheiat între aceasta şi intimata-reclamantă prin care s-a prevăzut că, "executantul se obligă să execute şi să finalizeze Lucrările de reparaţii accidentale (RA) instalaţii de distribuire a energiei electrice de medie şi joasă tensiune din gestiunea SDEE Muntenia Nord.".

Se observă, aşadar, că recurenta tinde, în realitate, la o restabilire şi o repareciere a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. Pe de altă parte, faptul că se invocă dispoziţiile art. 1270 C. civ. fără a se prezenta o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de Codul de procedură civilă, nu poate să atragă nicio analiză.

De asemenea, criticile vizând neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către recurenta-pârâtă sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, şi atunci când recurenta-pârâtă susţine că hotărârea atacată este nemotivată cu referire la impunerea în sarcina acesteia a obligaţiei de a achita reclamantei sume nejustificate, respectiv la ignorarea de către instanţa de prim control judiciar a solicitărilor formulate de aceasta în subsidiarul cererii de apel, în realitate, se impută tot greşita stabilire a situaţiei de fapt, în raport de probe, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei. În aceeaşi ordine de idei, deşi recurenta susţine că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra calităţii sale procesuale pasive, în realitate tinde la reaprecierea stării de fapt deoarece instanţa de apel a rezolvat în cuprinsul considerentelor această excepţie stabilind că răspunderea pârâtei rezultă din contractul intervenit între ea şi reclamantă. În realitate, critica pârâtei şi argumentele prezentate în susţinerea ei tind la modificarea stării de fapt, respectiv la stabilirea împrejurării că lucrările efectuate de către reclamantă nu s-au circumscris contractului intervenit între părţi, ci au fost efectuate la solicitarea directă a beneficiarului SDDE Munteania Nord, în afara limitelor contractuale convenite, contrar celor reţinute prin probe de instanţa de apel, aspecte ce excedează limitelor de analiză permise în etapa procesuală a recursului.

Instanţa supremă mai subliniază că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţilor cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele (ex. procesul-verbal de analiză, corespondenţa dintre părţi, expertiza efectuată în cauză, recunoaşterile din cuprinsul procesului-verbal de analiză efectuat de către reprezentanţii C., declaraţiile martorului audiat), precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-pârâtă rezultă cu evidenţă că se readuc în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

În contrast, recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, modul de apreciere şi coroborare a probelor, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la concluzia la care a ajuns instanţa de fond cu privire la starea de fapt.

Prin urmare, susţinerile recurentei prezentate drept motiv de recurs nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, care să vizeze în mod special considerentele deciziei, aşa cum, de altfel, este şi firesc într-o cale de atac, cu atât mai mult în calea de atac a recursului în care instanţa examinează exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa de recurs are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 Cod procedură civilă.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) Cod procedură civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 60/2023 din 28 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

2. Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă C.:

Recurenta-pârâtă a criticat decizia instanţei de apel invocând motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Aceste motive urmează a fi analizate în succesiunea impusă de efectele eventualei admiteri a unuia dintre ele asupra examinării celuilalt, ţinându-se seama de toate argumentele expuse în dezvoltarea lor.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Subsumat acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac a invocat nelegalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de apel, urmare a nepronunţării acestei instanţe cu privire la calitatea procesual pasivă a C., respectiv încălcarea principiilor disponibilităţii (art. 9 alin. (1) C. proc. civ.) şi a contradictorialităţii procesului civil (art. 14 Cod procedură civilă), neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea.

Criticile sunt, în parte, fondate, pentru considerentele ce succed.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă invocă faptul că, deşi la pagina 12 a hotărârii recurate instanţa de apel a arătat, cu privire la chestiunea calităţii procesuale pasive a pârâtelor, faptul că aceasta este strâns legată de existenţa sau inexistenţa drepturilor ce rezultau din contractele supuse analizei, aceasta nu s-a pronunţat asupra excepţiei calităţii procesuale pasive a C., invocată atât la fond cât şi în apel.

Înalta Curte, procedând la verificarea considerentelor deciziei recurate, observă că instanţa de apel a procedat la analiza Contractului nr. x/06.02.2020 încheiat între recurenta-pârâtă B. şi intimata-reclamantă şi a constatat că acesta se fundamentează şi are la bază Contractul subsecvent nr. 1/R443/06.02.2020 la Acordul Cadrul nr. R4452/13.11.2009, concluzionând în sensul că, de vreme ce recurenta-pârâtă C. este beneficiarul final al lucrărilor ce urmează a fi realizate în baza Contractului nr. x/06.02.2020, în concret C. Muntenia Nord şi entităţile sale, care este şi cea care are în gestiune instalaţiile de distribuţie a energiei electrice, aceasta ar avea calitate procesuală pasivă.

Deşi la prima vedere instanţa de apel a examinat şi tranşat în considerente excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte constată că soluţia a fost pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 1280 C. civ.

Astfel, conform art. 36 C. proc. civ. "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii". Pe cale de consecinţă, în analiza calităţii procesuale a părţilor litigante, instanţa de judecată trebuie să determine cu prioritate care este raportul juridic dedus judecăţii şi care este izvorul acestui raport, izvor care poate fi unul legal, unul contractual sau unul extracontractual, adică un fapt juridic licit ori ilicit.

Din această perspectivă, Înalta Curte observă că instanţa de apel a făcut o analiză a contractelor intervenite între părţile litigante şi a concluzionat asupra faptului că în cauză este vorba despre obligaţii ale pârâtelor izvorâte din contractele succesive încheiate.

Cu toate acestea, deşi a reţinut că nu a existat un contract intervenit între reclamantă şi pârâta C. Muntenia Nord, instanţa de apel a conchis că răspunderea contractuală a acesteia faţă de reclamantă se regăseşte totuşi pe tărâm contractual, fiind atrasă de calitatea sa de beneficiar final al lucrărilor efectuate, deşi conform art. 1280 C. civ. contractul produce efecte numai între părţi, dacă prin lege nu se prevede altfel. Cu alte cuvinte, fără a determina raportul juridic dintre reclamantă şi pârâta-recurentă C. şi izvorul acestui raport juridic, fără a indica vreun text de lege care să constituie o derogare de la principiul relativităţii contractului instituit de art. 1280 C. civ., instanţa de apel a identificat o obligaţie contractuală a pârâtei faţă de reclamantă, pentru simplul considerent că aceasta ar fi beneficiarul unor lucrări efectuate.

Or, în contextul în care pârâta C. a invocat ca argument în susţinerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive tocmai inexistenţa unui raport contractual cu reclamanta şi inexistenţa unui temei legal sau contractual al obligaţiei a cărei neexecutare i se impută, prin motivarea oferită, instanţa de apel nu doar că nu a răspuns criticilor şi argumentelor pârâtei, dar a oferit o motivare neconvingătoare, contradictorie şi lipsită de un fundament juridic, cu ignorarea dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ. şi art. 1280 C. civ.. Toate aceste aspecte antrenează incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. întrucât, prin lipsa unui răspuns la argumentele esenţiale ale pârâtei referitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive, instanţa de apel s-a îndepărtat de la exigenţele art. 425 lit. b) C. proc. civ., referitoare la obligaţia de a indica motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, neregularitate care antrenează nulitatea hotărârii în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Cât privesc criticile ce vizează încălcarea principiului disponibilităţii, respectiv al contradictorialităţii procesului civil, cu referire la faptul că, deşi reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, nu şi-a individualizat cuantumul pretenţiilor faţă de fiecare pârâtă, instanţa de apel, a statuat asupra cuantumului sumelor datorate de fiecare, fără a lămuri pe deplin situaţia de fapt, în sensul că nu a pus, în prealabil, în discuţia părţilor sumele achitate/neachitate de către fiecare parte contractantă, modul de achitare a acestora, şi nu a arătat care a fost algoritmul de calcul folosit, Înalta Curte apreciază că acestea sunt parţial fondate.

Analizând temeiul cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta a fost completat, Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat, printr-un capăt de cerere subsidiar, obligarea pârâtei C. la plata sumei de 848.778,77 RON, TVA inclus, în temeiul dispoziţiilor art. 1349, raportat la art. 1373 C. civ. sau la restituirea aceleiaşi sume în temeiul art. 1345 şi urm. din acelaşi cod, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, iar în raport de poziţia pârâtei exprimată prin întâmpinarea formulată, şi temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Instanţa supremă mai constată că instanţa de apel a observat că reclamanta a invocat aceste norme, şi a reţinut caracterul nejustificat al acestor susţineri ale reclamantei, privitoare la promovarea cererii întemeiată pe instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, reglementată de art. 1345 C. civ., de vreme ce aceasta este inadmisibilă în raport cu acţiunea întemeiată pe contract, cât timp acţiunea în îmbogăţire fără justă cauză reprezintă un temei material subsidiar, temeiul de drept principal fiind reprezentat de instituţia răspunderii contractuale, art. 1281 C. civ. şi solidaritatea între debitori, art. 1443 din acelaşi cod. În egală măsură a constatat eronată soluţia primei instanţe care s-a fundamentate pe instituţia îmbogăţirii fără justă cauză reglementată de art. 1345 C. civ.

Procedând însă la schimbarea temeiului juridic al acţiunii cu ocazia deliberărilor, fără a pune în discuţia părţilor acest aspect, curtea de apel a nesocotit principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.".

Este adevărat că acest principiu fundamental al procesului civil se completează cu principiul rolului activ al judecătorului, care are posibilitatea de a influenţa cursul procesului, în anumite condiţii expres stabilite de normele de procedură. Astfel, potrivit art. 22 alin. (4) din acelaşi cod, "judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire.".

Instanţa poate interveni în cazul în care partea nu a indicat un temei juridic sau a invocat un temei juridic greşit sau impropriu pretenţiilor formulate, legea procesuală impunând, totodată, judecătorului obligaţia de a respecta obiectul şi limitele procesului, aşa cum sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, dar şi pe aceea de a pune în dezbatere, în mod direct, orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de participanţii la proces, inclusiv de instanţă din oficiu, orice vătămare produsă prin aceste încălcări neputând fi remediată decât prin anularea actului de procedură care ignoră aceste reguli, în condiţiile art. 175 C. proc. civ. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că şi această critică a recurentei este fondată, subsumându-se motivului de recurs prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, dat fiind caracterul fondat al motivelor de recurs circumscrise cazului de casare prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi care sunt de natură a antrena casarea parţială a hotărârii atacate, în limitele solicitate de pârâta-recurentă C., nu se mai justifică examinarea celorlalte motive invocate subsumate motivelor de casare prev. de art. 488 pct. 6 şi pct. 8, ele urmând a fi avute în vedere de instanţa de apel cu ocazia rejudecării pricinii.

Pe cale de consecinţă, în considerarea celor ce preced, Înalta Curte va face aplicarea art. 497 C. proc. civ. şi va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A. împotriva deciziei civile nr. 60/2023 din 28 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, va casa în parte decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a apelului formulat de pârâta DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A.

În rejudecarea apelului, instanţa de apel va pune în discuţia părţilor litigante corecta calificare a temeiului juridic al acţiunii, va determina existenţa ori inexistenţa unui raport juridic dintre reclamantă şi pârâta-recurentă precum şi eventualitatea existenţei unei obligaţii a pârâtei faţă de reclamantă, fie izvorâtă din contract, fie având ca izvor legea, funcţie de care va soluţiona excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate în cauză şi, dacă această excepţie va fi depăşită, va examina fondul pretenţiei deduse judecăţii, în raport de conţinutul raportului juridic şi a obligaţiei determinate identificate, ţinând seama de principiul relativităţii contractului consacrat de art. 1280 C. civ. şi de eventualele excepţii prevăzute de lege de la acest principiu.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei-pârâte C. privind întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare executării voluntare a obligaţiei rezultate din titlul executoriu, în ipoteza desfiinţării deciziei civile nr. 60/2023 din 28 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, se constată că este întemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 500 C. proc. civ., ce vizează efectele casării.

În acest sens, se constată că executarea voluntară a fost dovedită cu înscrisul depus la dosarul nr. x/2023 în cadrul căruia recurenta-pârâtă a solicitat suspendarea executării deciziei civile nr. 60/28.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, până la soluţionarea recursului declarat împotriva acesteia (a se vedea ordinul de plată nr. x din 04.04.2023 aflat la dosarului de suspendare). Din acest înscris rezultă că a fost achitată suma de 428.059,57 RON (reprezentând contravaloare lucrări efectuate şi cheltuieli de judecată, conform deciziei recurate), sumă stabilită prin decizia atacată şi care urmează a fi casată ca efect al admiterii recursului declarat în cauză.

În acest context procesual, devin incidente prevederile art. 723 şi art. 724 alin. (1) C. proc. civ., din economia cărora rezultă că instanţa care desfiinţează titlul executoriu, poate să dispună restabilirea situaţiei anterioare, prin întoarcerea executării, la cererea părţii interesate. Astfel, conform art. 724 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

- "în cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu (...), la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării (...)";

- "dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanţa care rejudecă fondul".

Faţă de această situaţie, Înalta Curte va admite cererea accesorie a recurentei-pârâte şi, ca efect al admiterii recursului şi a casării deciziei atacate, adică a titlului executor în temeiul căruia s-a efectuat plata voluntară de către recurenta-pârâtă către reclamantă, va dispune restabilirea situaţiei anterioare acestei executări benevole, sens în care va obliga intimata-reclamantă la restituirea sumei de 428.059,57 RON către recurenta-pârâtă C..

Cât priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă A. S.R.L. pentru etapa procesuală a recursului, aceasta va fi încuviinţată în parte, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (2) Cod procedură civilă.

Procedând la analiza culpei procesuale a pârâtelor împotriva cărora s-a formulat cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată, în condiţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanţa reţine că recurenta-pârâtă B., ca urmare a soluţiei de anulare a recursului ce se va pronunţa în cauză, este partea care a pierdut procesul în recurs, astfel că, în privinţa acestei recurente, solicitarea reclamantei-intimate de obligare a acesteia la cheltuieli de judecată în recurs, este fondată.

În schimb, în ce cheltuielile solicitate de reclamanta-intimată de la recurenta-pârâta C., al cărei recurs urmează a fi admis, se constată că nu se poate reţine culpa procesuală a sa, aceasta fiind, dimpotrivă, partea care a câştigat procesul în recurs şi împotriva reclamantei, în contradictoriu cu care recursul a fost declarat. În acest context, reclamanta-intimată nu este îndreptăţită să solicite cheltuieli de judecată de la această recurentă deoarece, în privinţa recursului declarat de aceasta, reclamanta este partea care a pierdut procesul în recurs.

În privinţa cheltuielilor de judecată avansate de recurenta-pârâtă C. în această fază a procesului, dată fiind soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare ce se va pronunţa în cauză, va reveni instanţei de apel sarcina ca, în rejudecare, în raport de soluţia ce se va ca urmare a rejudecării apelului, să determine partea câştigătoare a procesului, funcţie de care să stabilească partea îndreptăţită la cheltuieli de judecată dar şi partea care trebuie să le suporte, precum şi cuantumul total al acestor cheltuieli de judecată cuvenite.

Prin urmare, intimata-reclamantă A. S.R.L. poate fi considerată parte care a câştigat procesul doar cât priveşte apărările formulate în raport cu recursul exercitat de recurenta-pârâtă B., nefiind îndreptăţită la acordarea integrală a cheltuielilor de judecată pentru faza procesuală a recursului.

Aşa fiind, din conţinutul total al preţului serviciilor avocaţiale, de 24.000 RON, Înalta Curte apreciază că suma de 12.000 RON reprezintă echivalentul serviciilor de asistenţă juridică aferente combaterii recursului exercitat de recurenta-pârâtă B.

Pentru aceste considerente, în temeiul 453 alin. (2) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă B. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 12.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA FILIALA DE ÎNTREŢINERE ŞI SERVICII ENERGETICE "B." S.A. împotriva deciziei civile nr. 60/2023 din 28 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a apelului formulat de pârâta DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A.

Dispune întoarcerea executării în sensul că obligă intimata-reclamantă să plătească recurentei-pârâte DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A. suma de 428.059,57 RON.

Obligă recurenta-pârâtă SOCIETATEA FILIALA DE ÎNTREŢINERE ŞI SERVICII ENERGETICE "B." S.A. la plata către intimatul-reclamant A. S.R.L. a sumei de 12.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2023.