Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2405/2023 AI generated

Pension recalculation; inapplicability of recourse in social insurance disputes under amended Art. 483(2) CPC rendering appellate decision final

Case Number Decizia nr. 2405/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appellant's recourse as inadmissible, thereby upholding the finality of the Court of Appeal's decision rejecting the contestation against the appeal decision. The dispute concerned a pension recalculation claim filed by an individual against the County Pension House, where the lower courts had previously dismissed the claim on the merits and subsequently rejected the plaintiff's "contestatie in anulare" (contestation for annulment) as unfounded. The decisive legal basis was the principle of the legality of remedies and Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, as amended by Law No. 310/2018, which expressly excludes the right of recourse in matters of social insurance conflicts; consequently, the Court of Appeal’s appellate decision was deemed final upon pronouncement, rendering the subsequent decision on the annulment contestation also final and immune from further recourse under Article 508(4) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 alin. (4) din C. proc. civ, art. 97 alin. (1) C. proc. civ, art. 494 din C. proc. civ, art. 24 din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ; Pension recalculation; inapplicability of recourse in social insurance disputes under amended Art. 483(2) CPC rendering appellate decision final: Având în vedere scopul urmărit şi conţinutul cererii formulate de contestatoarea A., faţă de dispoziţiile art. 152, coroborat cu art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., la termenul din 16 noiembrie 2023, Înalta Curte a calificat drept recurs calea de atac exercitată de parte, reţinând că, potrivit art. 97 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Keywords

AI generated
recalculation of pension social insurance dispute civil judgment disputed claim excluded cases principle of legality

Cited Legislation

AI generated
art. 22 alin. (4) din C. proc. civ
152, coroborat cu art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., la termenul din 16 noiembrie 2023, Înalta Curte a calificat drept recurs calea de atac exercitată de parte, reţinând că, potrivit art.
art. 97 alin. (1) C. proc. civ
civ., la termenul din 16 noiembrie 2023, Înalta Curte a calificat drept recurs calea de atac exercitată de parte, reţinând că, potrivit art. 97 alin.
art. 494 din C. proc. civ
Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art.
art. 24 din C. proc. civ
Potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art.
art. 483 alin. (2) din C. proc. civ
Având în vedere că acţiunea a fost introdusă la 31 ianuarie 2022, Înalta Curte reţine că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr.
art. 483 alin. (2) C. proc. civ
În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.
art. 508 alin. (4) din C. proc. civ
Potrivit art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
art. 508 alin. (4) C. proc. civ
x/2022) este definitivă, decizia instanţei de retractare are acelaşi caracter, conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 715 din 16 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta A., având ca obiect recalculare pensie, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita; nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, prin decizia nr. 884/A din 27 octombrie 2022, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII HARGHITA, împotriva sentinţei civile nr. 715 din 16 iunie 2022 a Tribunalului Harghita, secţia civilă.

Prin decizia nr. 117/A din 16 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A., împotriva deciziei nr. 884/A din 27 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea A. a formulat cerere de apel, calea de atac exercitată fiind înregistrată ca recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 22 mai 2023.

Recurenta-contestatoare a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestaţiei în anulare speciale promovate împotriva deciziei civile nr. 884/A din 27 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, astfel cum a fost formulată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 508 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Harghita a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, cu consecinţa menţinerii deciziei nr. 117/A din 16 februarie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca fiind temeinică şi legală.

Recurenta-contestatoare A. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor intimatei, ca neîntemeiate.

Prin rezoluţia din 28 iulie 2023 s-a fixat termen la data de 16 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Având în vedere scopul urmărit şi conţinutul cererii formulate de contestatoarea A., faţă de dispoziţiile art. 152, coroborat cu art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., la termenul din 16 noiembrie 2023, Înalta Curte a calificat drept recurs calea de atac exercitată de parte, reţinând că, potrivit art. 97 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speţă, contestatoarea A. a învestit Tribunalul Harghita la data de 31 ianuarie 2022 cu o cerere în materia asigurărilor sociale, prin care a contestat decizia nr. 127795 din 15 decembrie 2021 privind respingerea cererii de recalculare a pensiei de urmaş.

Având în vedere că acţiunea a fost introdusă la 31 ianuarie 2022, Înalta Curte reţine că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora:

"nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Aşadar, textul de lege anterior evocat menţionează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.

Cum acest text legal exclude dreptul la recurs în conflictele de asigurări sociale, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., conform căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol care prevede că "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Potrivit art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Întrucât hotărârea atacată cu contestaţie în anulare (cea din apel, respectiv decizia nr. 884/A din 27 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022) este definitivă, decizia instanţei de retractare are acelaşi caracter, conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia nr. 117/A din 16 februarie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Faţă de cele anterior expuse, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză de recurenta-contestatoare A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei nr. 117/A din 16 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2023.