Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2386/2023 AI generated

Nullity of sale contract for lack of ownership due to prior resolution and res judicata

Case Number Decizia nr. 2386/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate decision that confirmed the absolute nullity of the disputed gas pipeline sale contract. The case involved a challenge to a 2012 sale-purchase agreement between two corporate entities, where the seller had previously lost the right to alienate the property due to the resolution of its original acquisition contract, a fact established with res judicata authority in prior litigation. The court held that the lower courts correctly applied the 1864 Civil Code provisions regarding contract resolution and the doctrine that one cannot transfer rights one does not possess (nemo plus), rejecting the appellant's arguments that the contract constituted a different type of clause or that the new Civil Code Article 1683 on sales of third-party goods should apply, as these issues were not properly raised in the lower instances.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 435 alin. (2) C. proc. civ, art. 982 din C. civ, art. 1683 C. civ, art. 1268 alin. (3) din C. civ, art. 17 alin. (1) C. civ; Nullity of sale contract for lack of ownership due to prior resolution and res judicata: Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în vederea unei noi judecăţi.

Keywords

AI generated
nullity of contract seller as contracting party transfer of property res judicata right to property civil and commercial matters

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 4 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A., în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. şi C. S.R.L. - prin administrator judiciar D., a solicitat instanţei să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. S.R.L. şi A. S.R.L. la data de 1 iulie 2012, în principal, iar în subsidiar să se anuleze contractul de vânzare-cumpărare încheiat între C. S.R.L. şi A. S.R.L. la 1 iulie 2012.

La termenul de judecată din 19 februarie 2020, reclamanta SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A. a formulat şi depus la dosar o cerere de completare a cererii introductive la instanţă, în sensul că înţelege să completeze motivele privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta C. S.R.L. şi pârâta A. S.R.L..

La data de 13 ianuarie 2020, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie, iar pe fondul cauzei a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. S.R.L. şi A. S.R.L. la data de 1 iulie 2012, în principal; anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. S.R.L. şi A. S.R.L. la data de 1 iulie 2012, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 19 februarie 2020, prima instanţă a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş.

Prin sentinţa civilă nr. 348/PI din 22 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată prin întâmpinare.

A respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată prin întâmpinare.

A admis cererea formulată şi precizată de reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A., în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L - prin lichidator judiciar B. şi C. S.R.L. - prin administrator judiciar D..

A admis cererea de intervenţie voluntară principală formulată de intervenienta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE (A.N.R.M.).

A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. S.R.L. şi A. S.R.L. la data de 1 iulie 2012.

S-a luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

A respins ca neîntemeiată cererea pârâtei A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentate de cheltuielile de deplasare.

Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească intervenientei AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE (A.N.R.M.) suma de 65.420 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 19 februarie 2020, pârâta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. a declarat apel.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel şi pârâta S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar D..

Prin decizia civilă nr. 47/A din 2 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost respins apelul formulat de pârâta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva încheierii de şedinţă din 19 februarie 2020 şi a sentinţei civile nr. 348/PI din 22 iunie 2022 pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

A fost respins apelul formulat de pârâta S.C. C. S.R.L. - prin administrator judiciar D. împotriva aceleiaşi sentinţe civile.

Această decizie a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea din 28 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în sensul că numărul corect al deciziei este 46/A, iar compunerea completului de judecată consemnată în partea finală a deciziei este: Preşedinte E. şi Judecător F..

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în vederea unei noi judecăţi.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta apreciază că soluţia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, iar sub un prim aspect, consideră că instanţa a nesocotit prevederile C. civ. de la 1864 aplicabil contractului de vânzare încheiat la data de 4 iunie 2008 între G. S.R.L. şi C. - la vremea respectivă denumită H. S.R.L. - astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x din 30 septembrie 2009.

În acest sens, recurenta arată că nu a fost parte nici în contractul respectiv şi nici în litigiul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, având ca obiect cererea C. de constatare a faptului că rezoluţiunea contractului dispusă de G. a fost abuzivă şi că în continuare vânzarea ar fi rămas valabilă.

Astfel, pentru recurentă, atât contractul evocat, cât si hotărârile date în cauza menţionată au valoarea unor fapte juridice, nu acte juridice şi, prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., se apreciază că societatea recurentă are posibilitatea de a formula apărări asupra valabilităţii titlului vânzătorului C..

În acest context, se arată că prevederea aflată la art. 7.1. din contractul de vânzare dintre G. şi C., astfel cum aceasta a fost modificată prin Actul adiţional nr. x/30.09.2009, nu are valoarea unui pact comisoriu de ultim grad - astfel cum era reglementat în lumina dispoziţiilor C. civ. de la 1864, niciunde părţile contractante nefăcând referire la rezoluţiune, ci la încetare, sens în care se solicită să fie avută în vedere exprimarea în limba engleză, în care părţile au semnat actul, iar nu pe cea în limba română, care reprezintă o traducere necorespunzătoare, din punctul său de vedere.

Astfel, prin interpretarea greşită a conţinutului şi efectelor clauzei contractuale la care s-a făcut trimitere, recurenta apreciază că instanţa de apel a concluzionat în mod greşit că titlul vânzătorului C. fusese rezolvit de drept mai înainte de perfectarea contractului de vânzare, încălcându-se dispoziţiile art. 969 - 970, art. 977 - 979, art. 982 din C. civ. de la 1864.

Mai arată recurenta, că în situaţia în care instanţa de recurs ar considera că instanţa de apel ar fi apreciat în mod corect că vânzătorul C. nu deţinea în proprietate obiectul vânzării la data la care a fost încheiat contractul de vânzare, se apreciază că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1683 din noul C. civ. - aplicabil contractului de vânzare, în raport cu data încheierii - 1 iulie 2012, potrivit cărora, "Dacă la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află in proprietatea unui terţ, contractul este valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător".

Prin urmare, consideraţiile instanţei de apel, în sensul că dispoziţiile citate ale art. 1683 C. civ. nu ar fi incidente în speţă, în raport de împrejurarea că voinţa părţilor ar fi fost să transmită proprietatea la data încheierii actului - sens în care au şi încheiat un proces-verbal de predare primire, intră în conflict nu doar cu voinţa reală a părţilor exprimată nemijlocit în faţa instanţei de judecată, dar şi cu dispoziţiile art. 1268 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora, "clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul".

În acest context, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei de intimata-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A. şi de intimata-intervenientă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE s-au formulat concluzii de respingere a recursului ca nefondat şi de menţinere a deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a făcut o serie de critici referitoare la faptul că instanţa de apel a încălcat normelor de drept material, nesocotind prevederile C. civ. de la 1864, aplicabil contractului de vânzare încheiat la data de 4 iunie 2008 între G. S.R.L. şi C., astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x din 30 septembrie 2009 şi că, aceasta nu a fost parte în contractul respectiv şi nici în litigiul nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, având ca obiect cererea C. de constatare a faptului că rezoluţiunea contractului dispusă de G. a fost abuzivă şi că în continuare vânzarea ar fi rămas valabilă.

Această critică nu poate fi primită, având în vedere că hotărârea atacată nu încalcă normelor de drept material aplicabile contractului de vânzare, respectiv art. 969-970, art. 977-979, art. 982 din C. civ. de la 1864, întrucât aceste prevederi nu au putut fi reţinute ca temei pentru admiterea apelului recurentei, în condiţiile în care, acestea fac referire la alte aspecte decât cele deduse judecăţii, nefiind nicio legătură între aceste prevederi legale şi cauza dedusă judecăţii, de altfel aceste susţineri nu corespund nici criticilor din apel, întrucât prevăd regulile generale care guvernează convenţiile şi modul de interpretare al acestora.

În acest sens, recurenta susţine că instanţa de apel ar fi încălcat prevederile evocate, întrucât a considerat că C. S.R.L. nu ar mai fi fost proprietara conductei în cadrul contractului de vânzare-cumpărare ce face obiectul prezentei cauze, or din considerentele hotărârii atacate, se constată că instanţa a analizat şi a interpretat corect dispoziţiile legale aplicabile, reţinând şi puterea lucrului judecat în privinţa acestui aspect.

În acest context, se reţine că recurenta a fost parte în dosarul nr. x/2012, în care s-a reţinut puterea lucrului judecat a considerentelor din cuprinsul sentinţei civile nr. 1101 din 29 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2015, în ceea ce priveşte rezoluţiunea contractului dintre G. S.R.L. şi C. S.R.L., instanţa de apel reţinând în mod corect legalitatea hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte incidenţa puterii lucrului judecat, respectiv rezoluţiunea contractului dintre G. S.R.L. şi C. S.R.L..

Aşadar, aspectul privind rezoluţiunea contractului dintre G. şi C. S.R.L. a fost tranşat prin hotărâre definitivă, având în vedere că în hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2012 s-a reţinut vânzarea bunului în litigiu, în condiţiile în care, contractul încheiat între S.C. G. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. a fost rezoluţionat anterior vânzării bunului în litigiu de către C. S.R.L. către A. S.R.L. totodată, reţinându-se puterea lucrului judecat în privinţa acestei rezoluţiuni.

De asemenea, şi în dosarul nr. x/2012 s-a reţinut incidenţa hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2015, respectiv faptul că drepturile apelantei-pârâte C. S.R.L. au fost desfiinţate cu efect retroactiv iar, analizând lanţul transmisiunilor succesive ulterioare, respectiv anterioare celei pe calea căreia recurenta a dobândit bunurile în litigiu, instanţa de apel a reţinut că, graţie efectelor retroactive ale rezoluţiunii şi nulităţii care au operat în privinţa primelor două contracte, societăţile implicate în vânzările fictive nu aveau drepturi pe care nu le-au dobândit, potrivit principiului căruia nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât are el însuşi - art. 17 alin. (1) C. civ.

Totodată, se reţine că în dosarul nr. x/2012 instanţa a statuat, cu putere de lucru judecat, faptul că şi în lipsa notificării privind rezoluţiunea, pârâta C. S.R.L. nu mai avea dreptul să înstrăineze bunurile care nu au fost detaşate de la sol/ridicate şi vândute, cu atât mai mult cu pârâta C. S.R.L. a fost notificată asupra rezoluţiunii anterior încheierii contractului cu recurenta, astfel că, aceasta nu mai avea dreptul să înstrăineze conducta care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Aşadar, în mod corect s-a reţinut că, întrucât contractul dintre pârâte a fost încheiat ulterior rezoluţiunii contractului încheiat între G. S.R.L. şi C. S.R.L., acesta este nul absolut.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei, potrivit căreia, prevederea aflată la art. 7.1 din contractul de vânzare dintre G. şi C., astfel cum aceasta a fost modificată prin Actul adiţional nr. x/30.09.2009 nu are valoarea unui pact comisoriu de ultim grad - astfel cum era reglementat în C. civ. de la 1864, părţile contractante nefăcând referire la rezoluţiune, ci la încetare, Înalta Curte constată că aceste critici nu au fost evocate de către recurentă şi astfel nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond şi nici instanţei de apel, context în care se apreciază că aceste susţineri au fost formulate omisso medio, aşa încât acestea nu pot fi primite şi nici suspuse analizei instanţei de control judiciar.

De asemenea şi în ceea ce priveşte critica, potrivit căreia, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1683 din noul C. civ., instanţa supremă constată că recurenta nu a invocat această prevedere nici în fond şi nici în apel, neputând fi primită în condiţiile în care a fost formulată omisso medio, aspect corect reţinut şi de instanţa de apel, care a constatat că apelanta nu a adus critici hotărârii primei instanţe din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 1683 C. civ.

Referitor la critica recurentei privind încălcarea prevederilor art. 1268 C. civ. se constată că nu poate fi primită, deşi aceasta a susţinut că părţile şi-ar fi exprimat voinţa reală în faţa Tribunalului Timiş, totuşi nu se precizează care ar fi fost acea voinţă şi nici nu a procedat astfel, critica vizând prevederile art. 1683 ori ale art. 1268 C. civ. nefiind folosită în apărare nici pe fondul cauzei şi nici în apel, în cauză, lipsind argumentele care să ateste care ar fi fost clauzele interpretate în sensul că nu ar produce efecte.

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită, însă în cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 46/A din 2 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 46/A din 2 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar D., intimata-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A. şi intimata-intervenientă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE (A.N.R.M.).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2023.