Liquidator liability for unenforced bankruptcy judgment: sufficiency of reasoning on statute of limitations under Decree 167/1958

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 decembrie 2021 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, în contradictoriu cu pârâta lichidator judiciar A.., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.148.266,02 RON, reprezentând debit înregistrat în baza contractului de concesiune nr. x/27.12.2000 şi a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. x/27.12.2000, încheiat cu B. S.R.L. De asemenea, s-a solicitat plata dobânzii legale şi actualizarea sumelor cu rata inflaţiei începând cu data de 01.07.2019 şi până la executarea efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 166/2022 din 14 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Agenţia Domeniilor Statului.

Prin decizia nr. 966/2022 din 19 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a fost admis apelul reclamantei, fiind anulată în parte sentinţa primei instanţe. A fost menţinută dispoziţia de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În rejudecare, a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

Totodată, a fost obligată apelanta să plătească intimatei suma de 1.190 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei recurate şi rejudecarea apelului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că, deşi prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat dispoziţiile art. 2.537 pct. 3 şi art. 2.541 alin. (6) C. civ., instanţa de apel a apreciat incidenţa în cauză a Decretului nr. 167/1958, fără însă a expune motivele pentru care a reţinut astfel.

Astfel, potrivit reclamantei, dispoziţia de respingere a acţiunii ca prescrisă nu este motivată conform cerinţelor C. proc. civ. şi jurisprudenţei Convenţiei Europene a Dreptului Omului, lipsind raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în aprecierea faptului că termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care sentinţa civilă nr. 741/15.05.2009 pronunţată de Tribunalul Bacău a rămas definitivă.

A susţinut reclamanta că cererea a fost formulată pe temeiul răspunderii civile delictuale, legea aplicabilă determinându-se prin raportare la data săvârşirii faptei.

Or, fapta constă în aceea că pârâta nu a întreprins măsurile pentru executarea sentinţei civile nr. 144/28.03.2008, pronunţate de către Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare la data de 02.09.2008, prin care a fost admisă cererea de antrenare a răspunderii foştilor administratori B. S.R.L., aceştia fiind obligaţi în solidar la plata pasivului debitoarei, în cuantum de 23.799.872 RON.

S-a învederat că a fost formulată şi o sesizare penală, cercetările făcând obiectul Dosarului nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în cadrul căruia reclamanta s-a constituit parte civilă. Cauza a fost soluţionată prin încheierea penală definitivă nr. 1589/01.07.2019, Judecătoria Bacău respingând plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată.

Or, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2.541 şi art. 2.537 pct. 3 C. civ., termenul de prescripţie fiind întrerupt prin constituirea reclamantei ca parte civilă în dosarul penal indicat, de la data pronunţării încheierii penale nr. 1589/01.07.2019 începând să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani, astfel că acţiunea a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie.

Totodată, s-a invocat că soluţia de respingere a cererii ca urmare a intervenirii prescripţiei este greşită, inclusiv în cazul în care ar fi incidente prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

De la momentul primirii adresei nr. x/24.05.2012 din partea Biroului Executorului Judecătoresc C., reclamanta, în calitate de creditor al B. S.R.L., avea obligaţia de a stărui în executarea sentinţei civile nr. 144/2008, prin urmare, raportat la art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data de 24.05.2012, fiind întrerupt prin constituirea reclamantei ca parte civilă în dosarul penal, conform adresei Serviciului Control nr. 170765/18.10.2013.

La data de 14 iunie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata A.., prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, s-au solicitat cheltuieli de judecată.

La data de 10 noiembrie 2023 intimata A.. a solicitat judecata în lipsă şi a depus dovada cheltuielilor de judecată.

4. Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma motivelor de casare invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, reţine caracterul fondat al recursului pentru următoarele considerente:

Reclamanta a invocat nelegalitatea deciziei în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza primului motiv de recurs, se constată că reclamanta critică decizia instanţei de apel din perspectiva încălcării exigenţelor de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Dreptului Omului.

În concret, se susţine că dispoziţia de respingere a acţiunii ca prescrisă nu este motivată, nefiind expuse argumentele în temeiul cărora instanţa de apel a stabilit că prescripţia dreptului material la acţiune este supusă dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri poate fi cerută când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele vor cuprinde expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Verificând decizia recurată, se observă că instanţa de apel, admiţând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a reţinut numai că termenul de prescripţie de 3 ani se calculează potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, începând să curgă cel târziu de la data rămânerii definitive prin nerecurare a sentinţei civile nr. 741/15.05.2009 pronunţate de Tribunalul Bacău.

Înalta Curte constată caracterul sumar şi, totodată, neclar al considerentelor deciziei atacate, fiind întemeiate criticile reclamantei privind neîndeplinirea exigenţelor legale şi convenţionale de motivare a hotărârii.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată pe temeiul răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1.349 C. civ., imputându-se pârâtei că nu a luat măsurile pentru executarea sentinţei civile nr. 144/28.03.2008, pronunţate de către Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare la data de 02.09.2008, prin care a fost admisă cererea de antrenare a răspunderii fosţilor administratori ai B. S.R.L. Totodată, reclamanta a susţinut incidenţa cazului de întrerupere a prescripţiei prevăzut de art. 2.537 pct. 3 C. civ.

Pârâta, susţinând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a arătat că termenul de prescripţie a început să curgă de la data la care sentinţa civilă de închidere a procedurii falimentului nr. 741/15.05.2009 a rămas definitivă şi irevocabilă, prin nerecurare, fiind incidente dispoziţiile Decretului nr. 167/1958. A mai învederat că, sub reglementarea Decretului nr. 167/1958, constituirea ca parte civilă în procesul penal nu constituia un caz de întrerupere a prescripţiei, fiind evocate dispoziţiile art. 16 ale acestui act normativ.

Se reţine că instanţa de apel, ca urmare a anulării în parte a sentinţei tribunalului, nefiind solicitată trimiterea cauzei primei instanţe, a procedat la rejudecarea acţiunii reclamantei şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, dispoziţie necontestată în recurs. De asemenea, a admis excepţia precripţiei dreptului material la acţiune.

Or, procedând la analiza excepţiei prescripţiei, instanţa de apel era obligată ca, pe baza unei analize adecvate a acţiunii şi a apărărilor formulate, să stabilească fără echivoc fapta imputată pârâtei prin raportare la obligaţiile legale ale acesteia, perioada în care ele trebuiau executate şi, în funcţie de aceste elemente, momentul la care a început să curgă prescripţia şi norma de drept aplicabilă, din care să rezulte fără dubiu calculul termenului de prescripţie şi modul de aplicare a legii la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Cu toate acestea, instanţa de apel nu a analizat delictul civil în raport cu temeiul de drept invocat de reclamantă şi faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, respectiv punerea în executare a sentinţei civile nr. 144/28.03.2008 şi închiderea procedurii falimentului prin sentinţa civilă nr. 741/15.05.2009, cu consecinţa descărcării lichidatorului judiciar de orice atribuţii conform Legii nr. 85/2006. Nu rezultă care sunt măsurile pe care pârâta nu le-a întreprins, cu consecinţa prejudicierii reclamantei, în cuprinsul deciziei nefiind expusă situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate şi nefiind analizate susţinerile părţilor.

În continuare, se reţine că nu a fost stabilit în mod clar momentul la care a început să curgă prescripţia extinctivă, în raport cu care reclamantei îi este imputabilă rămânerea în pasivitate şi în funcţie de care se identifică legea aplicabilă.

Instanţa de apel s-a mărginit doar să arate că prescripţia a început să curgă cel târziu de la data rămânerii definitive prin nerecurare a sentinţei civile nr. 741/15.05.2009 pronunţate de Tribunalul Bacău, fără însă a expune motivele pe care se întemeiază această concluzie.

Prin urmare, în raport cu aceste argumente, nefiind analizată fapta imputată pârâtei şi, în lipsa stabilirii cu precizie a reperului care marchează începutul prescripţiei extinctive, în cauză nefiind determinată legea aplicabilă, nu poate fi calculat nici termenul de prescripţie.

Or, Înalta Curte impune observaţia că nu se poate verifica aplicarea normei legale în absenţa unei situaţii de fapt lămurite sub toate aspectele, impunându-se astfel casarea în parte a deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată a acţiunii, instanţa de apel urmând să expună analiza sa în argumentarea soluţiei, cu luarea în considerare a susţinerilor părţilor şi a probelor administrate, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., controlul judiciar din perspectiva pct. 8 al aceluiaşi articol, în ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, nu poate fi realizat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 966/2022 din 19 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, va casa în parte decizia şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a acţiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 966/2022 din 19 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează în parte decizia şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a acţiunii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2023.