Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2336/2023 AI generated

Labor dispute reinstatement: Illegality of suspending appeal proceedings under Art. 242(1) C.P.C. for failure to prove representative standing instead of resolving the procedural exception.

Case Number Decizia nr. 2336/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal of the employer-company in judicial reorganization and quashed the appellate court’s order suspending the proceedings, sending the case back to the same appellate court to resolve the preliminary objection regarding the representative's lack of proven legal standing based on existing case file documents. The dispute concerned a labor law claim for annulment of dismissal and reinstatement, where the employer appealed the trial court’s judgment in favor of the employee; during the appeal, the appellate court suspended proceedings under Article 242(1) of the Code of Civil Procedure because the employer failed to submit specific documents proving its corporate status and representative authority, which the employer challenged on the grounds that these issues constituted a procedural objection to be resolved immediately rather than a basis for indefinite suspension. The decisive legal basis was Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which allows for cassation when procedural rules are violated, as the ICCJ determined that under Articles 82(1), 85(3), and 151 of the Code, the court must adjudicate the exception of lack of representation capability exclusively on the merits of the submitted documents and may not suspend the case for non-compliance with document submission requests related to standing, making the suspension order illegal.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 151 alin. (4) C. proc. civ, art. 85 alin. (3) C. proc. civ, art. 82 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ; Labor dispute reinstatement: Illegality of suspending appeal proceedings under Art. 242(1) C.P.C. for failure to prove representative standing instead of resolving the procedural exception: The dispute concerned a labor law claim for annulment of dismissal and reinstatement, where the employer appealed the trial court’s judgment in favor of the employee; during the appeal, the appellate court suspended proceedings under Article 242(1) of the Code of Civil Procedure because the employer failed to submit specific documents proving its corporate status and representative authority, which the employer challenged on the grounds that these issues constituted a procedural objection to be resolved immediately rather than a basis for indefinite suspension. The decisive legal basis was Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which allows for cassation when procedural rules are violated, as the ICCJ determined that under Articles 82(1), 85(3), and 151 of the Code, the court must adjudicate the exception of lack of representation capability exclusively on the merits of the submitted documents and may not suspend the case for non-compliance with document submission requests related to standing, making the suspension order illegal.

Keywords

AI generated
article of civil procedure annulment proceedings procedural objections standing to appeal grounds for cassation preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Main procedural provision cited in the dispositive for admitting the appeal, quashing the appealed order, and remitting the case for a new judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

1. Prin cererea înregistrată la 25 august 2021 pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă sub nr. x/2021 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Giurgiu Servicii Locale S.A., a solicitat să se dispună anularea dispoziţiei de încetare a contractului individual de muncă nr. x/27.07.2021, reintegrarea reclamantului în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii sau pe un post similar, plata unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective.

S-au solicitat, de asemenea, cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 170/2022/LM/AS din 31 martie 2022 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a fost admisă acţiunea.

A fost anulată dispoziţia de încetare a contractului individual de muncă nr. x/27.07.2021, fiind dispusă reintegrarea reclamantului în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Giurgiu Servicii Locale S.A.

Prin încheierea din 10 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecării apelului, pentru neîndeplinirea de către apelanta-pârâtă a obligaţiilor impuse de instanţă.

3. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta Giurgiu Servicii Locale S.A.

S-a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a pus în vedere pârâtei să completeze probatoriul cu hotărârea din care să rezulte intrarea societăţii în procedura reorganizării şi atribuţiile administratorului special, întrucât la dosarul cauzei se regăseau planul de reorganizare aprobat de instanţă, precum şi toate hotărârile adunării generale a acţionarilor societăţii. Aşa fiind, măsura suspendării pentru nedepunerea acestor înscrisuri nu se justifică, nefiind împiedicată judecarea apelului.

A mai învederat şi consecinţele negative ale suspendării judecăţii asupra situaţiei pârâtei, aflate în reorganizare, în contextul în care prima instanţă a anulat dispoziţia de încetare a contractului individual de muncă nr. x/27.07.2021, fiind dispusă reintegrarea reclamantului în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii.

Prin urmare, s-a solicitat repunerea cauzei pe rol. Totodată, au fost depuse înscrisurile solicitate în apel, învederându-se că nu mai subzistă cauzele care au determinat suspendarea.

4. Înalta Curte, analizând recursul, reţine caracterul său fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii", iar potrivit art. 482 din acelaşi cod "dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol".

Scopul edictării prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. este acela de a sancţiona pasivitatea părţii în îndeplinirea acelor obligaţii esenţiale şi care împiedică instanţa să finalizeze procesul.

Recurenta susţine că măsura suspendării judecăţii, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiilor, a fost dispusă greşit, întrucât înscrisurile care se regăseau la dosarul cauzei permiteau pronunţarea unei soluţii în apel.

Examinând actele şi lucrările dosarului din calea de atac a apelului, Înalta Curte notează că la 10 mai 2023 instanţa de apel a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina apelantei-pârâte de a depune o serie de înscrisuri, aspect care ar fi împiedicat soluţionarea cauzei.

Anterior, la termenul de judecată din 8 martie 2023, instanţa de apel solicitase apelantei să depună hotărârea judecătorească prin care s-a dispus deschiderea procedurii de reorganizare, hotărârea de numire a domnului B. în calitate de administrator judiciar al apelantei, precum şi hotărârea adunării generale a acţionarilor din care să reiasă că directorul general al societăţii a fost desemnat în calitate de administrator special.

Totodată, în ceea ce priveşte dovada calităţii de reprezentant a consilierului juridic prezent în şedinţă, instanţa de apel a primit la dosar împuternicirea acestuia, sub rezerva confirmării de către administratorul judiciar, solicitând ca, până la termenul de judecată următor, să fie depusă o împuternicire care să poarte şi semnătura administratorului judiciar.

Prin urmare, a fost amânată cauza la 10 mai 2023, pentru verificarea calităţii reprezentantului legal al societăţii şi a mandatului consilierului juridic.

Din actele dosarului rezultă că, deşi obligaţia stabilită în sarcina apelantei-pârâte a fost adusă la cunoştinţa atât în şedinţa publică, cât şi prin citaţia emisă pentru 10 mai 2023, comunicată la sediul social şi la sediul administratorului judiciar, partea nu s-a conformat, nefiind depuse înscrisurile solicitate.

Cu toate acestea, Înalta Curte impune observaţia că, la termenul de judecată din 10 mai 2023, în mod greşit instanţa de apel, în loc să soluţioneze excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de intimată, a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere (...) când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aspectul care a determinat instanţa de apel să solicite părţii înscrisuri şi, ulterior, să dispună suspendarea judecării apelului, priveşte calitatea de reprezentant legal al apelantei, având în vedere că cererea de apel a fost formulată prin administrator special iar la primul termen de judecată s-a susţinut că societatea se află în reorganizare judiciară, fără ca dreptul de administrare al administratorului special să fi fost ridicat. Ca o consecinţă, s-a pus în discuţie şi mandatul acordat de administratorul special consilierului juridic care s-a prezentat în faţa instanţei.

Măsura suspendării cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiilor se impune atunci când, din vina părţii care a sesizat instanţa, cererea nu poate fi soluţionată, sancţionând pasivitatea autorului cererii în urmărirea finalizării procesului.

Se reţine că, în cauză, deşi apelanta nu s-a conformat obligaţiei de a depune înscrisurile solicitate, instanţa de apel, în raport cu regulile de procedură aplicabile în materia reprezentării, trebuia să soluţioneze excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, exclusiv pe baza actelor aflate la dosar, neexistând în realitate niciun impediment legal în temeiul căruia instanţa să nu se fi putut pronunţa asupra acestei chestiuni prealabile.

Sub aspectul reprezentării legale art. 151 alin. (4) C. proc. civ. prevede că "reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public, în care este menţionată împuternicirea lor". De asemenea, în ceea ce priveşte reprezentarea convenţională, art. 85 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "împuternicirea de a reprezenta o persoană juridică se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei" iar, potrivit art. 151 alin. (2) din acelaşi cod, "consilierul juridic va depune împuternicirea sa, potrivit legii".

Totodată, potrivit art. 82 alin. (1) C. proc. civ., "când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor iar, dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată."

Aceste dispoziţii trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care excepţiile se soluţionează cu prioritate faţă de fondul cauzei.

Observând regulile de procedură mai sus evocate, Înalta Curte formulează concluzia că, în vederea dovedirii calităţii de reprezentant, nu este posibilă suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa prelungirii pe termen nedefinit a duratei procesului.

În cauză, se impunea soluţionarea excepţiei, aceasta putând fi admisă, respectiv respinsă, chiar în lipsa înscrisurilor solicitate apelantei, exclusiv în considerarea actelor aflate la dosar.

Prin urmare, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se impune casarea încheierii recurate, urmând ca, după casare, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 din acelaşi cod, instanţa de apel să se pronunţe asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, prin raportare la actele dosarului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Giurgiu Servicii Locale S.A., în insolvenţă, prin administrator judiciar C.., împotriva încheierii de şedinţă din 10 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o va casa şi trimite spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Giurgiu Servicii Locale S.A., în insolvenţă, prin administrator judiciar C.., împotriva încheierii de şedinţă din 10 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2023.