Insufficiency of appellate reasoning regarding expert report and contract analysis in contractual penalty dispute

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asocierea A. S.R.L. - B., prin lider de asociere A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţii contractuale în valoare de 30% din preţul contractului, respectiv a sumei de 407.356,5 RON, potrivit clauzei 25 lit. a). pct. iii coroborat cu clauza 27 - Retragere.

De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 229/CA/2022 din 5 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 407.356,5 RON, cu titlu de penalitate contractuală.

De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 33.078,56 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru de 7.678,56 RON, onorariu expert de 5.400 RON şi onorariu avocat de 20.000 RON.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta C. S.R.L.

Prin decizia nr. 47/2023 din 9 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a fost respins apelul pârâtei.

De asemenea, a fost obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel, reprezentând onorariu de avocat.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel iar, în subsidiar, casarea deciziei şi admiterea apelului pârâtei, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta a invocat nelegalitatea deciziei din perspectiva neîndeplinirii obligaţiei de motivare a hotărârii prevăzute la art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

S-a susţinut că prin apelul formulat a contestat concluziile raportului de expertiză, însă instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel, nearătând argumentele pentru care criticile deduse au fost înlăturate.

De asemenea, a arătat pârâta că decizia recurată se raportează strict la concluziile raportului de expertiză contestat, fără a fi coroborate însă cu alte probe administrate în cauză şi fără a fi indicate temeiurile de drept incidente.

Prin urmare, considerentele deciziei atacate nu corespund exigenţelor legale prevăzute de art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat în esenţă neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în vederea atragerii răspunderii contractuale a pârâtei, decizia fiind rezultatul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 1.350 alin. (2), art. 1.555 alin. (2), art. 1.557 şi art. 1.634 C. civ. raportat la art. 20 din contract.

S-a arătat că pârâtei nu îi poate fi antrenată răspunderea contractuală câtâ vreme neexecutările ce i-au fost imputate nu sunt nejustificate sau culpabile, reclamanta fiind partea care nu şi-a respectat propria obligaţie prevăzută la art. 20 lit. b) din contract, de a furniza subantreprenorului toată asistenţa necesară pentru activităţile legate de realizarea contractului.

Astfel, în perioada 07.06.2019 - 10.07.2019, pârâta a transmis reclamantei o serie de notificări cu privire la deficienţele constatate pe teren şi care au împiedicat executarea obligaţiilor asumate de subantreprenor.

Mai mult, prin notificările nr. x din 07.06.2019, nr. 881 din 10.07.2019 şi nr. 879 din 09.07.2019, anterioare notificării de reziliere nr. 296L din 11.09.2019 emise de reclamantă, a operat suspendarea executării obligaţiilor contractuale ale pârâtei, în sensul art. 1.634 C. civ. iar, potrivit art. 1.557 alin. (2) şi art. 1.516 alin. (2) C. civ., pe perioada acestei suspendări, reclamanta nu putea să apeleze la remediile existente în caz de neexecutare culpabilă a contractului.

La data de 23 iunie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Asocierea A. S.R.L. B. prin lider de asociere A. S.R.L., prin care s-a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ. iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat.

De asemenea, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 12 iulie 2023 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta C. S.R.L.

4. Înalta Curte, examinând recursul prin prisma motivelor de casare invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, reţine următoarele considerente:

Pârâta susţine incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv de recurs, arată că decizia instanţei de apel nu respectă exigenţele de motivare prevăzute de art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, învederează că nu i-au fost analizate criticile formulate în ceea ce priveşte raportul de expertiză tehnică, motivarea este sumară şi se raportează numai la concluziile raportului de expertiză contestat, fără a fi analizate şi celelalte probe administrate în cauză iar hotărârii îi lipsesc temeiurile de drept.

Reţine Înalta Curte că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri poate fi cerută când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate în concret de instanţă, aceasta având obligaţia legală de a proceda la analiza susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, în vederea aprecierii acestora.

În privinţa criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul lor fondat, întrucât decizia recurată nu este motivată conform exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, potrivit cu care considerentele vor cuprinde expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Astfel, în apel pârâta a criticat argumentarea hotărârii primei instanţe prin raportare exclusiv la concluziile raportului de expertiză tehnică, fără să fi avut în vedere faptul că o serie de constatări ale expertului judiciar contravin contractului dintre părţi, consecinţa fiind plasarea în sarcina pârâtei a unor lucrări care reveneau contractual reclamantei, pe care pârâta le-a enumerat punctual în cererea de apel.

De asemenea, a mai arătat că nu îi poate fi atrasă răspunderea contractuală în contextul în care culpa pentru oprirea lucrărilor aparţine reclamantei, care nu i-a acordat asistenţa tehnică asumată prin contract, respectiv nu a procedat la trasarea lucrărilor, nu a pus la dispoziţie proiectul tehnic, nu a avut pe stoc materialele necesare şi nu i-a oferit soluţiile tehnice şi organizatorice solicitate.

Cu toate acestea, instanţa de apel nu a răspuns criticilor concrete ce i-au fost deduse, nearătând argumentele care au stat la baza respingerii apelului, deşi potrivit legii, obligaţia instanţei este să înlăture motivat cererile şi apările părţilor.

Deşi instanţa de apel a fost învestită cu analiza contractului de subantrepriză şi cu aprecierea probelor în ansamblul lor, motivarea nu relevă analiza proprie a clauzelor contractuale şi stabilirea voinţei părţilor cu privire la obligaţiile asumate, în considerente fiind preluate tale quale susţinerile reclamantei din cuprinsul întâmpinării dar şi concluziile expertizei tehnice.

Totodată, criticile aduse raportului de expertiză tehnică nu au trecut prin filtrul propriu al curţii de apel, nefăcând obiectul vreunei analize, instanţa rezumându-se la a prelua punctul de vedere al reclamantei din cuprinsul întâmpinării din apel, în sensul că, atât timp cât nu au fost formulate obiecţiuni la raport sau cereri de completare a acestuia, raportul, legal întocmit, face dovada împrejurărilor constatate.

Aşadar, exclusiv pe baza susţinerilor reclamantei din întâmpinare şi a raportului de expertiză contestat, instanţa de apel a apreciat că toate lucrările enumerate în cererea de apel, despre care pârâta a pretins că reveneau contractual în sarcina reclamantei, sunt necesare şi utile executării contractului şi finalizării obiectivului, fiind prevăzute în graficele de execuţie asumate de pârâtă.

Mai mult, nici situaţia de fapt nu a fost reţinută ca rezultând din ansamblul probelor administrate, ci numai din raportul de expertiză tehnică. Astfel, deşi pârâta a pus în discuţie culpa contractuală a reclamantei, instanţa de apel, fără a proceda la analiza altor probe, s-a limitat să reţină că, potrivit raportului de expertiză, şantierul era aprovizionat cu materialele necesare, precum şi că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile de a efectua trasarea lucrărilor şi de a pune la dispoziţia pârâtei proiectul tehnic.

Or, expertul, în calitate de specialist în construcţii, a fost chemat să îşi exprime opinia în vederea lămuririi exclusiv a unor împrejurări de fapt, potrivit obiectivelor stabilite de instanţă, constatările sale neputându-se substitui analizei în fapt şi în drept a instanţei. Tot astfel, concluziile expertizei tehnice nu se impun judecătorului ci, în conformitate cu art. 264 C. proc. civ., acesta trebuie să aprecieze probele, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, potrivit convingerii sale.

Este, prin urmare, obligaţia instanţei să expună situaţia de fapt reţinută, astfel cum rezultă din ansamblul probelor administrate, să aprecieze probele, să analizeze dispoziţiile contractuale şi, prin raportare la temeiurile de drept incidente, să expună raţionamentul logico-juridic propriu în sprijinul soluţiei pronunţate. Aceste elemente sunt indispensabile pentru ca partea să constate că instanţa s-a preocupat efectiv de situaţia concretă dedusă judecăţii.

În cauză, instanţa de apel a stabilit că pârâta se face culpabilă de neexecutarea lucrărilor contractate, impunându-se atragerea răspunderii sale contractuale, exclusiv pe baza apărărilor părţii adverse şi a raportului de expertiză contestat de pârâtă, fără a supune criticile ce i-au fost deduse unei analize concrete şi, mai mult, fără a realiza un examen propriu al dispoziţiilor contractului de subantrepriză.

O astfel de motivare nu oferă însă niciun reper de analiză a raţionamentului logico-juridic al judecătorului fondului, pentru a verifica dacă soluţia pronunţată se sprijină pe argumente de fapt şi de drept reţinute în considerarea susţinerilor ambelor părţi.

Aşa fiind, decizia recurată se impune a fi casată iar, în raport cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) şi art. 497 teza I C. proc. civ., incidente în cauză, apelul va fi trimis spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se, totodată, netemeinicia apărării de fond a intimatei în sensul inadmisibilităţii petitului principal din cererea de recurs.

În rejudecare, instanţa de apel va devolua fondul cauzei în considerarea motivelor de apel formulate, pe care le va analiza în concret şi va expune, prin raportare la dispoziţiile contractului încheiat de părţi şi la probele administrate, raţionamentul propriu în susţinerea soluţiei.

Fiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca urmare a nemotivării hotărârii, instanţa de recurs nu poate exercita controlul de legalitate din perspectiva pct. 8 al aceluiaşi articol, căruia îi sunt circumscrise criticile pârâtei privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.350, art. 1.555 alin. (2) şi art. 1.634 C. civ. raportat la art. 20 din contract.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 47/2023 din 9 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Raportat la soluţia de admitere a recursului şi casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată, cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă nu vor fi acordate în această etapă procesuală, acestea urmând a fi evaluate de instanţa de apel, în ansamblul cheltuielilor de judecată ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri faţă de cererea principală dedusă judecăţii şi în raport cu soluţia pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 47/2023 din 9 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2023.