Consumer credit dispute: inadmissibility of extraordinary appeal under Art. 483(2) CPC due to consumer protection subject matter

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra recursurilor, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 5 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civila sub nr. x/2019 reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat să se constate obligaţia pârâtei de restituire a dobânzii încasate în perioada 28.05.2008 - 06.06.2011, ca efect al constatării caracterului abuziv şi al anulării, prin sentinţa civilă nr. 2503/2016 din 20.04.2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 1224A din 29.06.2017, pronunţate în dosarul nr. x/2015, a clauzelor art. 5.1 şi art. 5.4 din contractul de credit nr. x/28.05.2008, obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii aplicabile şi restituirea sumei încasate cu titlu de dobândă nedatorată în perioada 28.05.2008 - 06.06.2011, precum şi la plata de daune-interese moratorii, de 200 RON/zi, de la data rămânerii definitive a hotărârii din 29.06.2017 şi până la data executării obligaţiei, inclusiv a dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie.

Au mai solicitat reclamanţii obligarea pârâtei să precizeze modalitatea de stingere a debitului aferent contractului de credit prin încasarea poliţei de asigurare în cuantum de 5.000 euro, sumă achitată de asigurător ca efect al incidenţei unui caz de îmbolnăvire şi pensionare a reclamantului A., sub sancţiunea de daune-compensatorii de 300 RON/zi până la data îndeplinirii obligaţiei.

De asemenea, s-a solicitat să se constate declararea nelegală a scadenţei anticipate a creditului la 21.03.2017 şi impunerea plăţii întregii sume împrumutate, deşi poliţa de asigurare pentru caz de boală acoperea dobânda restantă, iar clauzele de majorare a dobânzii contractuale au fost declarate abuzive şi anulate prin hotărâre judecătorească.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 250.000 RON ca urmare a prejudiciilor aduse demnităţii, integrităţii şi sănătăţii emoţionale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, O.U.G. nr. 174/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor, Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2020 a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 27 noiembrie 2020 a fost admisă excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, având ca obiect acţiune în constatare.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes referitor la petitul doi al cererii, constând în obligarea pârâtei la restituirea dobânzii încasate în mod abuziv în perioada 28.05.2008 - 06.06.2011.

Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată cu privire la petitele doi şi cinci ale cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea dobânzii încasate în mod abuziv în perioada 28.05.2008 - 06.06.2011 şi respectiv la daune morale.

În temeiul art. 248 alin. (4) C. proc. civ., au fost unite cu fondul excepţiile inadmisibilităţii petitului patru şi lipsei de interes a petitului trei al cererii de chemare în judecată, privind constatarea declarării în mod nelegal a scadenţei anticipate a creditului la 21.03.2017 şi obligarea pârâtei să precizeze modalitatea de stingere a debitului aferent contractului de credit prin încasarea poliţei de asigurare în cuantum de 5.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 1534/2022 din 24 iunie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins primul capătul de cerere, ca inadmisibil.

A fost admisă excepţia lipsei de interes cu privire la capătul trei de cerere, fiind respins acest capăt de cerere, ca lipsit de interes.

De asemenea, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului patru de cerere, fiind respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.923,36 CHF, achitată suplimentar de reclamanţi în perioada 28.05.2008-06.06.2011, cu titlu de dobândă în temeiul contractului de credit nr. x/28.05.2008, ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi a sumei de 2.367,48 CHF, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată până la data de 18.01.2022, care se va calcula în continuare, până la plata efectivă a debitului.

Au fost respinse în rest pretenţiile, ca neîntemeiate.

Totodată, a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.357,65 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor premergătoare referitoare la excepţiile soluţionate au formulat apel reclamanţii A. şi B..

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel şi pârâta C.

Prin decizia civilă nr. 336 din 1 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au fost respinse apelurile, ca nefondate.

A fost respinsă cererea apelantei-pârâte de obligare a apelanţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

3. Împotriva acestei decizii şi a încheierilor premergătoare au formulat recurs reclamanţii A. şi B., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei recurate cu privire la punctele trei-cinci şi şase ale cererii de chemare în judecată.

Totodată, recurenţii au solicitat cheltuieli de judecată.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., s-a invocat nesocotirea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a înlăturat de la analiză probele solicitate de reclamanţi, fiindu-le încălcat acestora dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, s-a susţinut că instanţa de apel nu a analizat înscrisurile depuse de bancă în susţinerea modalităţii de efectuare a compensaţiei poliţei de asigurare cu debitele contractuale.

În susţinerea motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanţii au arătat că excepţia lipsei de interes cu privire la capătul trei de cerere a fost admisă, fără a fi motivată şi fără a fi analizat probatoriul, concluzionându-se greşit că obligaţia de informare şi de notificare a sumelor şi modului de stingere a obligaţiilor aplicat de bancă a fost îndeplinită.

Referitor la punctul patru al cererii de chemare în judecată, s-a arătat că instanţa de apel a expus argumente contradictorii, apreciind că cererea este inadmisibilă. Potrivit reclamanţilor, argumentele expuse de instanţă sunt contradictorii în sensul în care, pe de o parte, s-a arătat că partea nu poate formula o cerere în realizare, respectiv de constatare a nulităţii declarării scadenţei anticipate iar, pe de altă parte, că această cerere poate fi dedusă judecăţii într-o contestaţie la executare.

Cu privire la capătul cinci al cererii, reclamanţii au învederat că instanţa de apel nu a analizat probatoriul referitor la situaţia medicală a acestora, reţinând greşit că nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între conduita băncii şi prejudiciul invocat.

De asemenea, împotriva aceleiaşi decizii a formulat recurs pârâta C. S.A, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului băncii şi al compensării sumelor datorate reciproc de părţi.

Totodată, s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a criticat calificarea greşită a compensaţiei invocate de pârâtă. Astfel, s-a arătat că banca a invocat compensaţia legală, şi nu compensaţia convenţionala sau judiciară, astfel încât opoziţia celeilalte părţi faţă de compensaţie nu conduce la respingerea aplicării compensaţiei legale, aceasta din urmă intervenind de drept.

S-a mai învederat interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.617 C. civ., întrucât instanţa de apel în mod eronat a apreciat că sumele de bani opuse de bancă pe calea compensaţiei sunt contestate, nefiind îndeplinite condiţiile compensării de drept.

De asemenea, pârâta a invocat încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011 şi art. 1.531 alin. (1) - (2) C. civ., instanţa de apel reţinând greşit că rata indicelui de inflaţie se datorează şi pentru obligaţiile pecuniare stabilite în monedă străină.

La 22 iunie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă C. S.A. cu privire la recursul reclamanţilor, prin care s-a invocat excepţia nulităţii recursului iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Asupra excepţiei inadmisibilităţii recursurilor, invocată din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Instanţa supremă reţine că unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac, care presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege. Aşadar, nu vor putea fi exercitate decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

În cauză, se reţine că, prin acţiunea formulată la 5 septembrie 2019, reclamanţii au solicitat, în principal, obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, în considerarea efectelor constatării, în temeiul Legii nr. 193/2000, a caracterului abuziv şi a anulării clauzelor art. 5.1 şi art. 5.4 din contractul credit nr. x/28.05.2008, prin sentinţa civilă nr. 2503/2016 din 20.04.2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 1224A din 29.06.2017, în dosarul nr. x/2015. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii aplicabile şi restituirea sumei încasate cu titlu de dobândă nedatorată în perioada 28.05.2008 - 06.06.2011, actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie, sub sancţiunea daunelor-interese moratorii.

Prin aceeaşi cerere s-a mai solicitat obligarea pârâtei să precizeze modalitatea de stingere a debitului aferent contractului de credit. Totodată, s-a solicitat să se constate declararea nelegală a scadenţei anticipate a creditului la 21.03.2017, care a avut drept consecinţă impunerea plăţii întregii sume împrumutate, deşi, potrivit reclamanţilor, poliţa de asigurare pentru caz de boală acoperea dobânda restantă, iar clauzele de majorare a dobânzii au fost declarate abuzive şi anulate. Nu în ultimul rând, reclamanţii au solicitat daune morale, ca urmare a prejudiciilor aduse demnităţii, integrităţii şi sănătăţii lor emoţionale.

Temeiurile de drept invocate în susţinerea cererii au fost dispoziţiile O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii şi Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare.

Cererea de chemare în judecată astfel formulată produce efecte atât pe planul dreptului procesual, cât şi pe cel al dreptului substanţial.

În ceea ce priveşte timbrajul cererii, se observă că, prin încheierea din 13 noiembrie 2020, prima instanţă a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, reţinând că, prin toate capetele de cerere formulate, reclamanţii invocă nerespectarea obligaţiilor pârâtei în calitate de profesionist în relaţia cu reclamanţii-consumatori, cererea fiind întemeiată pe legislaţia privind protecţia consumatorilor, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

În acelaşi sens, în apel, astfel cum rezultă din rezoluţia emisă în procedura prealabilă, s-a stabilit că cererea de apel formulată de reclamanţi este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform dispoziţiilor art. 28 C. proc. civ.. Acest aspect a fost reţinut şi în cuprinsul încheierii de la termenul de judecată din 1 februarie 2023.

În egală măsură, cererea reclamanţilor a determinat cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecata, stabilindu-se definitiv părţile, obiectul cererii-pretenţia concretă şi situaţia de fapt calificată juridic.

În ceea ce priveşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă a apreciat că, raportat la capătul principal al cererii, de constatare a obligaţiei pârâtei de restituire a dobânzii încasate în perioada 28.05.2008 - 06.06.2011, ca efect al constatării caracterului abuziv şi al anulării, prin sentinţa civilă nr. 2503/2016 din 20.04.2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 1224A din 29.06.2017, pronunţate în dosarul nr. x/2015, a clauzelor art. 5.1 şi art. 5.4 din contractul de credit nr. x/28.05.2008, cererea are ca obiect acţiune în constatare obligaţie de restituire dobândă.

Acest capăt de cerere a fost respins ca inadmisibil, faţă de posibilitatea formulării unei acţiune în realizare, pe care, de altfel, reclamanţii au şi dedus-o judecăţii în subsidiar.

Cu privire la acţiunea în realizare, prin care s-a solicitat să se dispună restituirea sumelor plătite cu titlu de dobândă nedatorată în perioada 28.05.2008-06.06.2011, ca efect al constatării, în cadrul dosarului nr. x/2015, a caracterului abuziv al clauzelor art. 5.1 şi 5.4 din contract, tribunalul a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 6, art. 12 alin. (4) şi art. 14 din Legea nr. 193/2000 şi principiul restitutio in integrum, consumatorii având dreptul la restituirea a tot ceea ce au plătit în temeiul clauzelor abuzive. Prin urmare, a fost admis acest capăt de cerere, dispunându-se restituirea sumei de 2.923,36 CHF, cu titlu de dobândă plătită nedatorat şi a sumei de 2.367,48 CHF, reprezentând dobândă legală penalizatoare.

Ca o consecinţă, cererea de restituire a dobânzii plătite nedatorat în temeiul clauzelor art. 5.1 şi 5.4 din contract, cu care a fost învestită instanţa în prezentul dosar, este o cerere subsecventă şi în continuarea demersului în justiţie iniţial ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, fiind formulată tot în scopul apărării drepturilor reclamanţilor în calitate de consumatori. Această cerere putea fi, de altfel, dedusă judecăţii chiar în dosarul nr. x/2015, fiind accesorie celei de constatare a caracterului abuziv şi a nulităţii clauzelor 5.1 şi 5.4. din contractul de credit.

În continuare, se reţine că, în susţinerea capetelor de cerere subsecvente, având ca obiect precizarea modalităţii de stingere a debitelor aferente contractului de credit, constatarea declarării nelegale a scadenţei anticipate a creditului, respectiv a plăţii întregii sume împrumutate, precum şi plata de daune morale, capete de cerere respinse de către prima instanţă, reclamanţii înşişi au invocat dispoziţiile O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

În alţi termeni, prevalându-se de O.G. nr. 21/1992, reclamanţii au invocat nelegalitatea unor acte emise în executarea contractului de credit şi, ca o consecinţă a prejudiciului cauzat, au solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri morale.

Or, este incontestabil că O.G. nr. 21/1992 invocată de reclamanţi cuprinde norme de protecţie a consumatorilor, nu numai prin raportare la momentul încheierii contractului, ci pe toată durata contractului de credit, aşadar, şi în faza de executare a acestuia, scopul final al edictării dispoziţiilor legii speciale fiind acela al remedierii eventualelor prejudicii cauzate consumatorilor prin nerespectarea de către profesionişti a obligaţiilor legale sau contractuale de care sunt ţinuţi în relaţia cu consumatorii.

Se impune astfel observaţia că noţiunea de cerere în materia protecţiei consumatorilor, contrar opiniei exprimate de părţi, nu se limitează numai la formularea unei acţiuni în constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale sau invocarea în mod singular a unui temei specific de drept din legislaţia specială, fiind o noţiune mai largă, care trebuie raportată la calitatea de consumatori a reclamanţilor şi la drepturile care se urmăresc a fi ocrotite.

Mai mult, se reţine că instanţa de apel, respingând apelul reclamanţilor, a înlăturat criticile formulate cu privire la sentinţa atacată şi a confirmat raţionamentul judiciar expus de prima instanţă.

Având în vedere argumentele mai sus arătate, instanţa supremă constată că, raportat la obiectul şi natura litigiului, astfel cum au fost stabilite în etapele procesuale anterioare şi temeiurile de drept invocate în susţinerea cererii şi reţinute de instanţele devolutive, reclamanţii au calitatea de consumatori, iar pârâta pe aceea de profesionist, raportul juridic dedus judecăţii intrând sub incidenţa legislaţiei consumatorilor.

Niciuna dintre părţi nu a contestat această calificare juridică, ea impunându-se întocmai în faţa instanţei de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că recursurile cu care a fost învestită instanţa supremă vizează o hotărâre pronunţată într-un litigiu în materia protecţiei consumatorilor. Or, în funcţie de natura litigiului se produc efecte juridice pe plan procesual şi din perspectiva căilor de atac prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

Procesul demarat de reclamanţi a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv la 5 septembrie 2019, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j)3, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecăţii - 5 septembrie 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele pronunţate în materia protecţiei consumatorilor.

Raportat la dispoziţiile legale mai sus citate, decizia atacată este o hotărâre definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Implicit, nici împotriva încheierilor premergătoare hotărârii, care, potrivit legii, pot fi atacate numai odată cu fondul, nu este deschisă calea extraordinară de atac.

Faptul că în dispozitivul deciziei recurate s-a menţionat dreptul părţilor de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare nu poate avea ca efect recunoaşterea căii de atac a recursului în alte cazuri decât cele prevăzute de lege, în acest sens stabilind art. 457 alin. (1) C. proc. civ. că, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 336 din 1 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 336 din 1 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2023.