Claimant's appeal annulled as inadmissible; insurer's appeal allowed and case remanded after co-claimant's time-barred moral damages claim improperly reinstated.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 22 octombrie 2018 sub nr. x/2018, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi intervenientul forţat D. au solicitat obligarea acesteia la plata sumelor de 400.000 RON cu titlu de daune morale pentru A. şi de 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru B., la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % calculate pentru fiecare zi de întârziere, solicitând ca plata penalităţilor să se facă începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă a despăgubirilor, conform art. 37 şi 38 din Ordinul CSA nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1192 din 11 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta S.C. C. prin întâmpinare.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată şi s-a dispus obligarea pârâtei S.C. C. S.A. către reclamanta A. la plata sumei de 400.000 RON şi către reclamanta B. la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale.

De asemenea, pârâta S.C. C. S.A. a fost obligată către reclamantele A. şi B. la plata penalităţilor de întârziere de 0,1 % calculate pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la data plăţii efective, precum şi la plata sumei de 4.352 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. S.A. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1192 din 11 iulie 2019, pe care a apreciat-o nelegală din perspectiva soluţiei dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi soluţia privind daunele morale acordate reclamantelor A. şi B..

Prin decizia civilă nr. 639 din 12 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul promovat de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1192 din 11 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2018, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca prescrisă acţiunea exercitată de reclamante.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 2204 din 20 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 639 din 12 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a casat-o şi a dispus trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 304 din 16 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi a fost admis apelul promovat de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1192 din 11 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale la plata cărora va fi obligată pârâta C. S.A. către reclamanta A., de la 400.000 RON, la suma de 250.000 RON, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. şi pârâta C. S.A. au declarat recurs.

Recursul declarat de reclamanta A..

Prin recursul declarat de reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul restituirii cauzei către instanţa de apel, în vederea admiterii acţiunii relativ la A. şi obligarea pârâtei la plata sumei de 400.000 RON şi nu doar 250.000 RON, cum eronat a dispus instanţa de apel.

In argumentarea memoriului de recurs, recurenta susţine că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind totodată încălcate şi aplicate greşit normele de drept material, relativ la răspunderea civilă delictuală.

In acest context, se arată că poliţa de asigurare are valoare de despăgubire de circa 6.000.000 Euro, sumă ce ar fi putut fi solicitată dacă s-ar fi dorit o îmbogăţire fără justă cauză, însă în cazul de faţă, s-a solicitat doar ce li se cuvenea, respectiv suma de 400.000 RON, pe care instanţa de apel, la susţinerea pârâtei, a apreciat-o exagerată.

Totodată, trebuie avut în vedere şi faptul că, în cauza penală cu nr. x/2013 a Curţii de Apel Constanta, tatălui defunctei - respectiv numitului E. i-au fost acordate daune morale în cuantum de 70.000 Euro, în contextul în care suferinţele tatălui victimei sunt evident mai diminuate faţă de suferinţele mamei victimei - care a născut copilul şi de care a avut grijă timp de 19 ani si mai ales în ultimii 6 ani de zile, de când, în urma divorţului s-a îngrijit singură de defunctă, fiind ajutat doar de bunica maternă.

Ori, dacă tatălui defunctei i-au fost acordate daune morale în cuantum de 70.000 Euro, se confirmă încă o dată subiectivismul/tendenţiozitatea instanţei de apel, care la îndemnul pârâtei a considerat că mamei victimei i s-ar cuveni o sumă mai mică cu circa 30% decât tatălui victimei, ceea ce atestă faptul că această hotărâre cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind totodată încălcate şi aplicate greşit normele de drept material, relativ la răspunderea delictuală.

Tot în acelaşi context, trebuie avute în vedere motivele reţinute de instanţa de fond în privinţa daunelor morale, în sensul că acestea sunt justificate pe deplin, raportat la traumele prin care a trecut şi trece reclamanta, ca urmare a morţii neaşteptate a victimei.

Aşadar, deşi raportat la dispoziţiile legale nu era nevoie a proba daunele morale, cu toate acestea suferinţele reclamantei sunt naturale, întrucât tragedia produsă i-a schimbat starea de spirit după accident, spre deosebire de starea psihică dinainte de producerea tragediei, context în care urmează să fie înlăturate considerentele tendenţioase ale instanţei de fond preluate de la pârâtă, care nu face decât să privească prezenta cauza decât din punct de vedere economic, încercând tot felul de tertipuri, doar să nu plătească.

În acest context, se susţine că daunele morale trebuie să amelioreze suferinţa, iar cuantumul acestora trebuie să fie în măsură să amelioreze suferinţa cumplită a reclamantei.

In atare condiţii, dacă s-ar da curs susţinerii instanţei de apel, care la rândul său a preluat aprecierile asigurătorului, s-ar ajunge în situaţia în care chiar asigurătorul ar fi de fapt cel care se poate îmbogăţi fără justă cauză, rămânând cu poliţa de asigurare încasată, fără să-şi asume riscul prevăzut în cuantumul poliţei de asigurare.

De asemenea, se arată faptul că, deşi daunele nu-i pot aduce înapoi fiica reclamantei, acestea măcar pot ameliora suferinţa, în contextul aprecierii echitabile a valorii vieţii unei persoane care a însemnat ceva şi care nu poate fi apreciat prin daune derizorii, simbolice.

Raportat la dispoziţiile legale aplicabile cauzei de faţă, potrivit cărora, daunele morale sunt acordate în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, recurenta apreciază astfel că nu sunt de neglijat nici argumentele de practică judiciară, conform cărora, au fost acordate daune în cuantumul real şi echitabil raportat la tragedia produsă, de unde rezultă că, în ultima perioadă, instanţele de judecata au apreciat cât mai aproape de realitate valoarea vieţii umane.

In acest context, recurenta menţionează în continuare hotărârile judecătoreşti ce atestă această practică judiciară în România.

Aşadar, în sensul celor evocate anterior se arată faptul că, inclusiv legiuitorul - Autoritatea de Supraveghere Financiara - sub egida căreia îşi desfăşoară activitatea asigurătorii, a confirmat că după armonizarea legislaţiei româneşti cu legislaţia europeană, instanţele de judecată au acordat despăgubiri consistente victimelor accidentelor sau urmaşilor acestora, context în care reclamanta a solicitat daune într-un cuantum minim, considerente faţă de care se impune admiterea recursului, întrucât reclamanta nu a solicitat decât contravaloarea daunelor pricinuite.

Recursul pârâtei C. S.A..

In argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta solicită anularea parţială a hotărârii atacate şi, în judecarea fondului, să constate că pretenţiile intimatei B. sunt prescrise, în conformitate cu decizia nr. 639/2019 din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurenta susţine greşita aplicare de către instanţa de rejudecare a normelor de drept procedural, privind disponibilitatea părţilor şi limitele învestirii instanţei de rejudecare.

Aşadar, regulile privind disponibilitatea părţii şi limitele învestirii instanţei reprezintă reguli procedurale circumscrise ipotezei de la art. 488 (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind principii generale care guvernează întreaga procedură civilă. De altfel, în jurisprudenţa s-a reţinut că încălcarea principiului disponibilităţii şi a regulilor privind limitele învestirii instanţei sunt norme procedurale a căror încălcare se încadrează în cazul de recurs invocat şi de C..

Totodată, încălcarea acestor reguli de procedură este sancţionată cu nulitatea actelor de procedură încheiate cu încălcarea acestora - inclusiv a unei hotărâri judecătoreşti.

În cazul de faţă, vătămarea adusă C. este evidentă, întrucât prin pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea principiului disponibilităţii părţilor şi a limitelor învestirii instanţei, instanţa de rejudecare a înlocuit, în ce o priveşte pe intimata B., soluţia respingerii ca prescrisă a cererii sale (soluţia din hotărârea din apel) cu soluţia acordării daunelor morale în cuantum de 100.000 RON. Dacă normele de la art. 9 alin. (2) şi (3) şi 22 alin. (6) C. proc. civ. ar fi fost respectate, instanţa de rejudecare ar fi pronunţat o soluţie doar cu privire la intimata A., lăsând aplicabilă hotărârea definitivă în ce o priveşte pe intimata B., anume hotărârea din apel, iar vătămarea adusă C. este aşadar reprezentată de impunerea unei obligaţii de a plăti daunele morale în valoare de 100.000 RON.

In continuare, se susţine încălcarea normelor privind respectarea principiului disponibilităţii, întrucât prin hotărârea din apel s-a respins acţiunea celor două intimate ca fiind prescrisă, iar în aplicarea principiului disponibilităţii - art. 9 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., părţile aveau libertatea de a formula recurs sau de a lăsa să se împlinească termenul de 30 de zile în care hotărârea ar fi devenit definitivă.

Or, în cazul de faţă, doar intimata A. a formulat recurs, intimata B. lăsând să se împlinească termenul de 30 de zile, astfel încât, în ceea ce o priveşte, hotărârea din apel a devenit definitivă, astfel că, această hotărâre nu ar mai putut fi casată de Înalta Curte, decât în ce priveşte partea care a formulat recurs, în speţă A..

Aşadar, ar fi contrar dispoziţiilor evocate să se considere că formularea unui recurs de către intimata A. ar putea profita şi intimatei B., remediind astfel decizia sa de a nu formula recurs.

Prin urmare, deşi intimata B. a ales să nu formuleze recurs în cauză, renunţând astfel la calea de atac disponibilă, ceea ce a rezultat în devenirea definitivă faţa de aceasta a hotărârii din apel, instanţa de rejudecare a reintrodus-o în mod nelegal în proces, pronunţând o hotărâre care o viza şi pe aceasta, iar prin aceasta instanţa de rejudecare a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, fiind astfel incident motivul de recurs de la art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, se susţine încălcarea limitelor învestirii instanţei de rejudecare întrucât, în urma admiterii recursului formulat exclusiv de intimata A., instanţa era investită doar cu soluţionarea cererii din apel a acesteia şi, cu toate acestea, instanţa de rejudecare a judecat şi cererea intimatei B. de acordare a daunelor morale, deşi în virtutea rejudecării instanţa nu putea fi învestită şi cu un astfel de petit. În acest context, recurenta susţine că instanţa de rejudecare a încălcat normele cu privire la disponibilitatea părţilor şi la limitele învestirii instanţei, întrucât aceste norme sunt reguli procedurale pentru a căror încălcare se aplică sancţiunea nulităţii condiţionate de vătămare, iar în cazul de faţă, vătămarea adusă C. este dovedită prin faptul că situaţia sa este înrăutăţită faţă de momentul admiterii recursului, prin înlocuirea unei hotărâri definitive de respingere a cererii intimatei B., cu una de admitere a cererii în daune morale în valoare de 100.000 RON.

Având în vedere principiul disponibilităţii, precum şi regulile privind învestirea instanţei şi având în vedere că intimata B. nu a depus cerere de recurs, practic ieşind din proces încă din anul 2020, rezultă că instanţa de rejudecare a încălcat normele procedurale evocate, fiind astfel incident motivul de recurs de la art. 488 (1) pct. 1 C. proc. civ.

Faţă de această situaţie, recurenta solicită instanţei să constate incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ. şi să dispună anularea parţială a hotărârii atacate şi, în judecarea fondului, să constate că pretenţiile intimatei B. sunt prescrise, în conformitate cu hotărârea din apel.

Prin întâmpinarea depusă, la 14 februarie 2023, recurenta A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă de 20 februarie 2023, recurenta C. S.A. a solicitat anularea recursului reclamantei, conform art. 489 (2) C. proc. civ., având în vedere neîncadrarea acestuia în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 (1) din acelaşi Cod, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, având în vedere temeinicia hotărârii atacate cu privire la cuantumul daunelor morale acordate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 18 mai 2023, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 22 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 304 din 16 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi.

A fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiaşi decizii şi a acordat termen pentru judecata acestuia la data de 26 octombrie 2023, când Înalta Curte, din oficiu a preschimbat termenul la data de 2 noiembrie 2023.

La termenul din 22 iunie 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A. şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situaţia de fapt şi probatoriul administrat.

În raport cu aspectele criticate, se susţine că decizia atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind totodată încălcate şi aplicate greşit normele de drept material, relativ la răspunderea civilă delictuală, fiind greşit redus cuantumul daunelor morale de la 400.000 RON, la suma de 250.000 RON.

În acest context, se constată că susţinerile ce vizează pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. este invocat doar în mod formal, având în vedere că nu s-au dezvoltat critici care să susţină faptul că hotărârea atacată ar cuprinde motive străine de natura cauzei.

In ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că aceasta vizează de fapt modul de calcul al daunelor morale în aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului, susţinându-se că instanţa nu ar fi ţinut cont de legislaţia şi jurisprudenţa din România, deşi, pentru casarea sau modificarea unei hotărâri, recurenta nu se poate limita la o simpla indicare a textelor de lege, condiţia legală fiind cea a dezvoltării motivelor de recurs cu susţinerea greşelilor săvârşite de instanţa de apel cu privire la decizia atacată şi arătarea modului în care decizia instanţei de apel nu este conformă legii.

Prin urmare, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se precizează nici un text de lege care ar fi fost încălcat sau aplicat greşit de către instanţa de apel, toate argumentele recurentei-reclamante reprezintă o relatare a situaţiei de fapt şi a greşitei interpretări a acestei situaţii de către cele două instanţe, de fond şi de apel, pe baza probatoriilor administrate în cauză, astfel că, din analiza recursului declarat, se constată că recurenta critică soluţia instanţei de apel doar în ce priveşte temeinicia acesteia raportat la administrarea probatoriului administrat în cauză, solicitând, în esenţă, reaprecierea probelor de către instanţa de recurs.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecinţă, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată, context în care, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 304 din 16 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea acestui motiv de recurs, potrivit căruia, "casarea unor hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", recurenta susţine că hotărârea atacată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, context în care solicită anularea parţială a hotărârii atacate şi, în judecarea fondului să se constate că pretenţiile intimatei B. sunt prescrise, conform deciziei nr. 639/2019 din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, apreciindu-se în acest sens greşita aplicare de către instanţa de rejudecare a normelor de drept procedural, privind disponibilitatea părţilor şi limitele învestirii instanţei de rejudecare.

În cadrul parcursului procesual, Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi intervenientul forţat D. au solicitat obligarea pârâtei C. la plata sumelor de 400.000 RON, cu titlu de daune morale pentru A. şi de 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru B., la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % calculate pentru fiecare zi de întârziere, pretenţiile reclamantelor fiind întemeiate pe acelaşi fapt delictual generate de evenimentul rutier produs la data de 17 iulie 2010.

Prin sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Constanţa a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă şi admisă în parte cererea de chemare în judecată, iar împotriva acestei sentinţe, pârâta C. S.A. a formulat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Constanţa, care a constatat intervenită prescripţia cu privire la ambele reclamante.

Această decizie a fost atacată cu recurs, doar de către reclamanta A., iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, constatând că doar în ce o priveşte pe această reclamantă nu a intervenit prescripţia.

Aşadar, în raport cu îndrumările deciziei de casare, în rejudecarea cauzei, instanţa de apel trebuia să analizeze fondul pretenţiilor doar cu privire la reclamanta A. al cărei recurs a fost admis, prin decizia civilă nr. 2204 din 20 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu şi cu privire la cealaltă reclamantă - B., faţă de care se constată intervenirea autorităţii de lucru judecat a soluţiei de prescripţie.

În acest context, trebuie menţionat regimul juridic al coparticipării procesuale, reglementat de art. 60 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, "actele de procedură, apărările şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau pârâţi nu le pot profita celorlalţi şi nici nu îi pot prejudicia".

Aşadar, în cazul coparticipării procesuale, raporturile dintre coparticipanţi sunt guvernate de principiul independenţei procesuale.

De la această regulă, art. 60 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte o excepţie: în cazul în care prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor ori pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviinţate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură profită şi celorlalţi. Când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile.

Excepţia prevăzută de art. 60 alin. (2) C. proc. civ. este incidentă în cazul în care între coparticipanţi există raporturi obligaţionale de solidaritate sau de indivizibilitate, însă în cazul de faţă, se constată inaplicabilitatea acestor prevederi, deoarece deşi, pretenţiile celor două reclamante au fost întemeiate pe acelaşi fapt delictual generate de evenimentul rutier produs la data de 17 iulie 2010, prin acţiunea formulată, acestea au solicitat acordarea de pretenţii proprii, respectiv obligarea pârâtei la plata sumelor de 400.000 RON cu titlu de daune morale pentru A. şi de 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru B., iar în primul ciclu procesual doar reclamanta A. a declarat recurs, nu şi reclamanta B., context în care se reţine că soluţia pronunţată în calea de atac formulată nu îi poate profita şi reclamantei B..

Prin urmare, în raport de limitele deciziei de casare în primul ciclu procesual, Înalta Curte constată că în mod nelegal, în rejudecare, instanţa de apel a menţinut dispoziţii din sentinţa apelată, respectiv a menţinut acordarea daunelor morale către reclamanta B., care nu a formulat recurs.

În acest context, se constată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Aşadar, critica întemeiată pe acest aspect este fondată, având în vedere că pretenţiile intimatei B. sunt prescrise, în conformitate cu decizia civilă nr. 639/2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admis apelul promovat de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1192/2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca prescrisă acţiunea exercitată de reclamante, iar împotriva acestei decizii, doar reclamanta A. a exercitat calea de atac a recursului, nu şi reclamanta B..

În acest context, se reţine că instanţa de rejudecare a încălcat normele referitoare la disponibilitatea părţilor şi la limitele învestirii instanţei, având în vedere că aceste norme sunt reguli procedurale pentru a căror încălcare se aplică sancţiunea nulităţii condiţionate de vătămare, iar în cazul de faţă, vătămarea adusă recurentei C. este dovedită prin faptul că situaţia sa este înrăutăţită faţă de momentul admiterii recursului, prin înlocuirea unei hotărâri definitive de respingere a cererii intimatei B., cu una de admitere a cererii în daune morale în valoare de 100.000 RON.

Având în vedere principiul disponibilităţii, precum şi regulile privind învestirea instanţei şi faptul că intimata B. nu a formulat cerere de recurs, Înalta Curte constată că instanţa de rejudecare a încălcat normele procedurale, fiind astfel incident motivul de recurs de la art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta a invocat o neregularitate de ordin procedural ce conduce la nulitatea actului, respectiv la casarea în parte a deciziei atacate în ceea ce priveşte măsura de menţinere a celorlalte dispoziţii din sentinţa apelată, urmând a trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, menţinându-se în rest dispoziţiile deciziei recurate.

În considerarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ., a motivelor ce au determinat admiterea recursului declarat de pârâtă, coroborat cu anularea recursului declarat de reclamanta A., în rejudecare instanţa de apel va proceda, la valorificarea soluţiei pronunţate în primul ciclu procesual în calea devolutivă de atac în ce o priveşte pe reclamanta B., reţinând că acea soluţie nu a fost infirmată prin prima decizie de recurs.

În acelaşi context, instanţa de apel nu va proceda la reanalizarea despăgubirilor solicitate de reclamanta A., această parte a deciziei de apel intrând sub autoritatea de lucru judecat, urmare a celor dispuse prin prezenta decizie de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 304 din 16 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiaşi decizii, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă A., intimata-reclamantă B. şi intimatul-intervenient D..

Casează în parte decizia atacată în ceea ce priveşte măsura de menţinere a celorlalte dispoziţii din sentinţa apelată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Menţine în rest dispoziţiile deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2023.