Scope of judicial review of arbitral awards: rejection of annulment based on factual dispute over contractual fault and public procurement pre-contractual obligations

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 ianuarie 2018 pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi A. sub număr de dosar nr. x/2018, reclamanta societateaA "B." S.R.L., în calitate de Lider al Asocierii formate din B. S.R.L. - C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. a formulat acţiune arbitrală, având ca obiect pretenţii, pârâta formulând cerere reconvenţională.

Prin sentinţa arbitrală nr. 36 din 12 octombrie 2020, îndreptată prin sentinţa arbitrală nr. 41 din 2 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi A. - Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018, s-au admis în parte pretenţiile reclamantei-pârâtei reconvenţionale, SOCIETATEA "B." S.R.L., în calitate de Lider al Asocierii formate din B. S.R.L. - C. S.R.L, în cadrul Contractului de lucrări "Extinderea reţelelor de alimentare cu apa şi canalizare în localităţile Sânmihaiu Român şi Utvin" nr. 57/AP/28.03.2013 - CCI x 013 -CL 9, prin administrator. S-a luat act de recunoaşterea de către pârâta-reclamanta reconvenţională, D. S.A., reprezentată prin dr. ing. E., în calitate de director general, a pretenţiilor reclamantei-pârâtei reconvenţionale, până la concurenţa sumei de 1.546.672,50 RON fără TVA, reprezentând contravaloare lucrări executate, nedecontate.

Prin aceeaşi sentinţă arbitrală s-a dispus obligarea pârâtei-reclamante reconvenţională la plata către reclamanta-pârâtă reconvenţională a sumei de 1.797.124,92 iei fără TVA, cu titlu de contravaloare lucrări executate, neachitate.

De asemenea, s-au admis în parte pretenţiile pârâtei-reclamantei reconvenţionale şi s-a dispus obligarea reclamantei-pârâte reconvenţională la plata către pârâta-reclamanta reconvenţională a sumei de 1.399.414,67 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere în decontare şi la plata către pârâta-reclamanta reconvenţională a sumei de 205.700 RON fără TVA, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea conformă a obligaţilor contractuale.

Tribunalul arbitral a mai dispus compensarea obligaţiilor reciproce, certe, lichide şi scadente ale părţilor până la concurenţa sumei de 1.605.114.67 RON fără TVA, precum şi obligarea pârâtei-reclamantă reconvenţională la plata către reclamanta-pârâtă reconvenţională a sumei de 192.010,25 RON fără TVA, cu titlu de contravaloare lucrări executate, nedecontate, urmând ca cheltuielile de arbitrare să rămână a fi suportate, astfel cum au fost avansate de către fiecare parte litigantă.

Împotriva sentinţei tribunalului arbitral a formulat acţiune în anulare reclamanta B. S.R.L. lider al asocierii B. S.R.L. - C. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 8/PI din 13 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., având ca obiect în anularea sentinţei arbitrale nr. 36 din 12 octombrie 2020 a Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi A. în dosar nr. x/2018.

În termen legal, invocând motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., B. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 8/PI din 13 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susţinut, în esenţă, că în cadrul acţiunii în anularea hotărârii arbitrale a invocat o serie de elemente perfect încadrabile în motivele de anulare a hotărârii regăsite în textul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanţa de fond a respins acţiunea şi argumentele ce stau la baza acesteia, în principal cu motivaţia sumară că acestea sunt în esenţă chestiuni de apreciere ale arbitrilor ce nu se circumscriu motivelor de anulare invocate.

Solicită a se avea în vedere că, în speţă, o critică extrem de importantă, ce trebuia să aibă ca finalitate anularea hotărârii arbitrale, vizează încălcarea de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor art. 210 pct. 3 şi 4 din Legea nr. 98/2016 în raport cu dispoziţiile similare din O.U.G. nr. 34/2006, care stabilesc faptul că, autoritatea contractantă, cu ocazia evaluării informaţiilor şi documentelor furnizate de ofertantul cu preţ aparent neobişnuit de scăzut, are obligaţia de a respinge oferta respectivă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau costului propuse.

În ceea ce priveşte prevederile legii speciale - Legea nr. 98/2016 - în raport de prevederile C. civ. în materie, acestea trebuie aplicate cu prioritate.

Totodată, a susţinut recurenta, au fost încălcate dispoziţiile art. 1534 raportat la art. 1532 si 1533 C. civ., care reglementează situaţiile în care prejudiciul este imputabil creditorului (beneficiarului D.), cu precizarea faptului că textul de lege se referă la diminuarea despăgubirilor în mod corespunzător cu culpa (acţiunea sau omisiunea culpabilă) acestuia.

Recurenta a susţinut că a arătat în cadrul cererii sale că, deşi aşa-zisul prejudiciu îi este imputabil Beneficiarului pentru motivele expuse, acesta nu poate fi diminuat corespunzător potrivit art. 1534. C. civ., ci trebuie să nu fie acordat în întregime, tocmai datorită art. 210 din Legea nr. 98/2016.

În cauză, beneficiarul S.C D. a procedat la încălcarea unei obligaţii legale prevăzute de art. 210 din Legea nr. 98/2016, în sensul faptului că trebuia să respingă oferta S.C B. S.R.L. şi nu să încheie contractul cu acest operator economic pentru ofertă cu preţ neobişnuit de scăzut.

D. încalcă principiul nemo propriam turpitudinem allegans prin acceptarea ofertei subevaluate a B. S.RL. cu privire la "SCADA" şi tocmai din acest punct de vedere este irelevantă culpa antreprenorului în nefinalizarea contractului relativ la aceste aspecte.

Culpa antreprenorului reprezintă o vinovăţie contractuală, pe când culpa beneficiarului reprezintă o încălcare a unor norme imperative prevăzute de lege, iar această culpă este anterioară chiar momentului semnării contractului.

În analiza acestor solicitări, arată recurenta, Curtea de Apel Timişoara a considerat că stabilirea culpei contractuale şi incidenţa textelor de lege menţionate:

"sunt aspecte de fapt ce ţin de temeinicia unui raţionament judiciar iar nu de legalitatea acestuia".

Recurenta a susţinut că soluţia dată atât de curtea de apel, cât şi de tribunalul arbitral este tocmai rezultatul greşitei aplicări a textelor legale incidente, mai sus expuse, care ar fi avut ca şi consecinţă respingerea cererii reconvenţionale referitor la aşa-zisul prejudiciu acordat intimatei.

Prin încălcarea unor prevederi legale exprese a fost admisă acţiunea reconvenţională în privinţa cererii ce viza acordarea în favoarea beneficiarului D. a sumei de 205.7001ei + TVA, a subliniat recurenta.

Contractul de lucrări este rezultatul unei proceduri de achiziţie publică, iar în aplicarea textelor de lege menţionate mai sus preţurile contractuale ofertate nu pot fi modificate, întrucât beneficiarul prin acceptarea unei oferte de preţ, chiar inferioare valorii de piaţă a unei lucrări cu privire la "SCADA", nu poate să-şi invoce propria culpă solicitând ulterior plata unei alte valori aferentă acestui obiectiv.

În raport cu această situaţie aprecierile curţii de apel sunt eronate, a opinat recurenta, motiv pentru care este necesară casarea sentinţei recurate.

Solicită ca, în analiza cererii de recurs, instanţa să reţină că prin încălcarea unor dispoziţii legale exprese, pe de o parte regăsite în Legea nr. 50/1991 şi, pe de altă parte în normele de aplicare a legii, în speţă au fost stabilite obligaţii legale şi contractuale în sarcina sa, neasumate şi neprevăzute de textele menţionate.

În analiza efectuată, curtea de apel arată că aceste texte de lege vizează raporturile dintre Beneficiar şi Autoritatea Contractantă, fără a avea în vedere menţiunile exprese din textele invocate care vorbesc despre "beneficiarul/investitorul/administratorul/managerul de proiect", adică inclusiv despre situaţia în care se găseşte antreprenorul.

Astfel, în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în cadrul Anexei nr. 2, sunt definiţi anumiţi termeni de specialitate utilizaţi în cuprinsul legii (par. 9.1, par. 19.1., par. 21, par. 21.1).

De asemenea, art. 67 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 din 12.10.2009, stipulează în ce condiţii pot fi schimbate soluţiile tehnice din proiectul iniţial pe parcursul execuţiei.

În opinia recurentei, aceste precizări din actele normative aplicabile în speţă, arată fără echivoc că antreprenorul nu avea dreptul să modifice Proiectul Tehnic, în pofida prevederii contractuale din Preambul la Listele de Cantităţii, prevederea încălcând legislaţia în vigoare şi, ca urmare, fiind nulă de drept, conform art. 1255 C. civ. legal, întreaga responsabilitate pentru revizuirea Proiectului Tehnic în conformitate cu solicitarea Primăriei localităţii Sanmihaiu Roman, incluzând identificarea condiţiilor particulare ale fiecărui nou amplasament/aliniament al lucrărilor Contractului, revenea exclusiv Beneficiarului.

Recurenta a susţinut că este necesar a se reţine că în cadrul procedurii de atribuire desfăşurată potrivit dispoziţiilor specifice în materia achiziţiilor publice a fost declarată câştigătoare a unui contract de lucrări, unde proiectarea era realizată, oferta sa având în vedere proiectul deja realizat. Este adevărat ca in conţinutul documentaţiei au fost ofertate si lucrări de proiectare, dar acestea vizau doar DDE - detalii de execuţie, fara necesitatea reproiectarii lucrărilor in ansamblul lor.

Recurenta a mai solicitat a se avea în vedere că, în mod subiectiv, în analiza efectelor subclauzei 17.3 lit. g) şi 17.4 alin. (2) din Condiţii Generale de Contract - în raport cu preambulul listelor de cantităţi, s-a stabilit că proiectarea este un risc asumat al antreprenorului, în condiţiile în care în speţă contractul de lucrări este unul de tip FIDIC Roşu - fapt ce presupune proiectarea întregii lucrări de către Beneficiar şi în condiţiile în care proiectantul general al lucrărilor a fost F. - persoana care a şi emis în cadrul atribuţiilor sale câteva zeci de dispoziţii de şantier care au avut ca obiect şi efect modificări ale proiectului ce trebuia implementat.

Antreprenorul a îndeplinit obligaţiile sale cu privire la "proiectarea Detaliilor de Execuţie", transmiţând inginerului, documentaţii cu detalii de execuţie (DDE) pentru fiecare obiect de contract, anterior demarării execuţiei acestora, fiecare dintre aceste documentaţii fiind aprobată explicit de către inginer.

Pentru adaptarea şi modificarea Proiectului Tehnic însă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, au fost elaborate de către F., cu acceptul beneficiarului D., un număr de 108 Dispoziţii de Şantier, prin care s-a dispus antreprenorului să execute diferit faţă de prevederile Proiectului Tehnic, varii lucrări la majoritatea obiectelor de contract.

Această abordare, subliniază recurenta, demonstrează că beneficiarul şi-a însuşit obligaţia revizuirii soluţiilor tehnice din Proiectul Tehnic, în conformitate cu prevederile sub-clauzei 1.4 [Legea şi Limba] CSC, în care se stipulează:

"Contractul va fi guvernat de legile din România", fapt reiterat şi în Anexa la Ofertă unde se precizează că legislaţia aplicabilă este "Legislaţia din România", Concret, în această situaţie, legislaţia aplicabilă în vigoare era/este Legea nr. 50/991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 din 12.10.2009.

Recurenta arată că a invocat şi susţine, în speţă, existenţa unei prezumţii de lucru judecat în raport cu aspectele statuate de Tribunalul Arbitral prin sentinţa nr. 62/2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Arbitraj Timiş. În cadrul sentinţei menţionate, dată în contradictoriu cu D. pe aceleaşi clauze contractuale, în mod definitiv s-a statuat că, în analiza efectelor subclauzei 17.3 lit. g) şi 17.4 alin. (2) din Condiţii Generale de Contract, între riscurile asumate de beneficiar se număra şi proiectarea oricărei părţi din lucrare de către personalul beneficiarului sau de către alte persoane faţă de care Beneficiarul este responsabil.

A susţinut recurenta că nu înţelege motivul pentru care în speţa de faţă, în analiza aceluiaşi tip de contract s-a procedat diferit, deşi scopul pare a fi doar prejudicierea drepturilor şi intereselor sale.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Intimata D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate sentinţa atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, când încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii.

Deşi recurenta pretinde că tribunalul arbitral a pronunţat sentinţa cu încălcarea normelor imperative, criticile invocate reprezintă în realitate un pretext pentru a repune în discuţie judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, or, controlul efectuat de instanţă asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate şi nu de temeinicie şi de aceea invocarea motivului prevăzut de lit. h) a art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului arbitral.

B. S.R.L. s-a prevalat de prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016, referitoare la obligaţiile autorităţii contractante din etapa procedurii de atribuire în ipoteza unei propuneri financiare neobişnuit de scăzute în raport cu lucrările, apreciind că tribunalul arbitral trebuia să ia în considerare şi culpa concurentă a autorităţii contractante la producerea prejudiciului, deoarece pârâta D. a ignorat aceste obligaţiile ce îi reveneau conform art. 210 din Legea nr. 98/2016, la epoca încheierii contractului de achiziţie publică.

Contrar susţinerilor recurentei, Curtea de Apel Timişoara a reţinut în mod legal că stabilirea culpei contractuale a uneia dintre părţi sau a gradului de vinovăţie (aspecte reiterate şi în prezentul recurs) sunt chestiuni de fapt ce ţin de temeinicia unui raţionament judiciar, iar nu de legalitatea acestuia, astfel că, în cadrul acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, instanţa de drept comun nu poate cenzura modul în care tribunalul arbitral a apreciat asupra culpei contractuale a părţilor contractante, prin raportare la clauzele contractuale şi la probatoriul administrat.

De asemenea, s-a constatat cu justeţe că B. S.R.L. invocă o culpă precontractuală a pârâtei şi o ignorare de către aceasta a unei dispoziţii imperative (art. 210 alin. (4) din Legea nr. 98/2016) din etapa procedurii de atribuire a contractului, deşi, pentru a fi întemeiată acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, este necesar ca însăşi sentinţa pronunţată (soluţia şi/sau argumentele tribunalului arbitral) să încalce ori să nesocotească o normă imperativă a legii.

Înalta Curte subliniază că interpretarea obligaţiilor contractuale dintre părţi, făcută de instanţa arbitrală, indiferent de pertinenţa ei, nu poate reprezenta o încălcare a dispoziţiilor imperative ale legii; în acelaşi sens, în stabilirea situaţiei de fapt şi a temeiniciei, instanţa arbitrală nu poate fi cenzurată pe acest temei în ceea ce priveşte interpretarea materialului probator (de unde rezultau presupusele încălcări, cine le-ar fi putut proba/avea sarcina probei, etc.).

În mod legal s-a arătat că simpla împrejurare că într-un alt contract al aceleaşi pârâte un alt tribunal arbitral a interpretat diferit conţinutul clauzelor contractuale, respectiv întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor contractante, nu generează vreo putere de lucru judecat într-un litigiu viitor dintre alte părţi contractante, întrucât clauzele contractuale se interpretează nu doar privite separat, ci inclusiv din perspectiva ansamblului contractual, dar şi din perspectiva conduitei părţilor înainte şi pe parcursul derulării contractului, toate aceste aspecte putând diferi de la un raport juridic la altul.

Cu referire la prevederile Legii nr. 50/1991, invocate de recurentă, chiar dacă ar avea caracter imperativ, acestea au menirea de a institui un control al statului în ce priveşte autorizarea executării lucrărilor de construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism etc., iar nerespectarea acestora atrag sancţiuni administrative, contravenţionale etc., însă nu nasc drepturi în privinţa unor părţi legate de un contract, răspunderea contractuală fiind guvernată de principiul forţei obligatorii a convenţiei.

Totodată, cum în mod corect a arătat şi Curtea de Apel Timişoara, prevederile art. 67 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 (aprobate prin ordinul Min. Dezv. Reg. şi Locuinţei nr. 839/12.10.2009), referitoare la schimbarea soluţiilor tehnice din proiect pe parcursul execuţiei nu reglementează raporturile juridice dintre beneficiar/investitor/administrator şi executantul lucrării, ci se referă la raporturile dintre beneficiarul lucrării (investitor, administrator, manager de proiect) şi autoritatea publică locală care supraveghează respectarea normativelor şi a exigenţelor legii în ceea ce priveşte ridicarea diverselor lucrări edificate.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă, Curtea de Apel Timişoara procedând corect la analizarea acţiunii în anulare dedusă judecăţii raportat la motivele întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenta B. S.R.L. LIDER AL ASOCIERII B. - C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 8/PI din 13 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat, menţinând sentinţa recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta B. S.R.L. LIDER AL ASOCIERII B. - C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 8/PI din 13 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2022.