Cassation appeal annulled for impermissible factual re-evaluation of prescription start date in contractual payment dispute

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Neamţ, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 392.015,50 RON, reprezentând lucrări efectuate şi neachitate, conform centralizatorului anexat acţiunii şi penalităţi de întârziere în cuantum de 453.506 RON, calculate până la data de 15.01.2019, penalităţi care urmează să fie calculate şi achitate până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 477 din 29 iunie 2022, Tribunalul Neamţ a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C., ca fiind prescris dreptul material la acţiune, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, a formulat apel A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate şi admiterea acţiunii formulate.

Prin decizia nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost admis apelul civil promovat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., împotriva sentinţei civile numărul 477 din 29 iunie 2022 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C.. A fost schimbată în parte sentinţa apelată şi în rejudecare, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru factura fiscală nr. x/16.12.2015 emisă în baza contractului nr. x/7.04.2014 în sumă de 78.644,87 RON.

A fost obligată pârâta C. să plătească reclamantei A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. suma de 78.644,87 RON şi penalităţi de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere începând de la 9.02.2016 (data scadenţei) şi până la data plăţii efective.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

În motivare, enunţând prevederile art. 2523 C. civ., precizează că înţelege să atace cu recurs considerentele şi dispozitivul deciziei civile nr. 71/2023 în ceea ce priveşte factura nr. x/16.12.2015 faţă de care, consideră că, în mod nelegal şi nefondat, s-a reţinut că nu ar fi intervenit prescripţia.

Precizează că la 28.01.2016, A. S.R.L. a comunicat prin mail un număr de patru facturi, printre care şi factura nr. x/16.12.2015.

Imediat ce a primit aceste facturi, C. a analizat dacă sunt îndeplinite condiţiile contractuale pentru emiterea facturilor şi, constatând neîndeplinirea acestor condiţii, a precizat că nu îşi însuşeşte aceste facturi prin adresa nr. x/03.02.2016.

Menţionează că răspunsul din adresa nr. x/03.02.2016 reprezintă invocarea excepţiei de neexecutare a contractului, chiar dacă în înscris nu sunt menţionate expressis verbis dispoziţiile art. 1556 C. civ.

Factura nr. 240/16.12.2015 nu a fost înregistrată în contabilitatea C., deoarece nu era însoţită de documentele contractuale obligatorii (situaţia de lucrări + ataşamente cu calculul cantităţilor pe fiecare operaţie) şi nu este opozabilă recurentei.

Solicită instanţei de recurs să analizeze conţinutul facturii nr. x/16.12.2015 şi mail-ul comunicat. În factura se menţionează "LUCRĂRI EXEC CL-2CONF CNTR 6794/07.04.14, ANEXA 2", dar în mail-ul comunicat nu există o ANEXĂ 2.

În fapt, susţine recurenta, intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a executat lucrările pentru care a pretins suma de 78.644,272 RON.

În opinia recurentei, prin raportare la elementele de fapt menţionate trebuie analizat momentul începutului prescripţiei extinctive.

Apreciază că începutul prescripţiei extinctive este data de 16.12.2015, când reclamanta A. S.R.L. a emis factura nr. x/16.12.2015 şi "a cunoscut sau după împrejurări ar fi trebuit să cunoască" că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4.2 din contract pentru plata lucrărilor.

În subsidiar, consideră că începutul prescripţiei extinctive poate fi situat cel mai târziu la data de 28.01.2016, când A. S.R.L. a comunicat prin mail aceste facturi către C. S.A., cu nerespectarea condiţiilor contractuale obligatorii asumate prin art. 4.2 din contract.

Astfel, comunicarea prin mail a unei facturi pentru care nu au fost executate lucrările nu o îndreptăţeşte pe intimată să se prevaleze de termenul de 56 zile menţionat în contract, cât timp nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor contractuale prevăzute de art. 4.2 din contract.

Pe fondul cauzei, solicită instanţei de recurs să aibă în vedere apărările pârâtei din faţa instanţei de fond şi instanţei de apel, detaliate atât prin cele două întâmpinări, cât şi prin concluziile orale în cadrul şedinţelor de judecată, menţionate în încheierile de şedinţă.

Sub un prim aspect, prin raportare la factura nr. x/16.12.2015, consideră că trebuie analizat obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv faptul că reclamanta a solicitat inclusiv suma menţionată în această factură - 78.644,87 RON, cu titlu de lucrări efectuate şi neachitate şi nu a solicitat obligarea recurentei-pârâte la eliberarea garanţiei de bună execuţie.

Arată că prin încheierea din 17.09.2019, instanţa de fond a pus în vedere intimatei să depună la dosar facturile şi situaţiile de lucrări aprobate de C., dar nu şi-a îndeplinit aceasta obligaţie şi nu a dovedit că există situaţii de lucrări aprobate.

Redând dispoziţiile art. 1169, art. 1270, art. 1556 C. civ., susţine că A. S.R.L. este partea care trebuia să îşi execute prima obligaţia contractuală asumată şi, subsecvent, C. trebuia să îşi execute obligaţia de plată.

Curtea de apel Bacău, prin decizia civila nr. 71/2023 a intervenit asupra contractului şi a modificat voinţa (legea) părţilor în sensul că a exclus din contract obligaţia A. S.R.L. prevăzută în art. 4.2. din contract şi a stabilit în patrimoniul acesteia o creanţă pentru care nu a executat lucrările convenite.

Consideră că instanţa de apel a modificat contractul existent între părţi deoarece la art. 4.2 din contract nu este prevăzută expresia "în termen de 56 de zile de la emitere".

Mai, mult, proba cu expertiză contabilă administrată în cauză stabileşte că diferenţa de achitat în favoarea A. S.R.L. din toate cele trei contracte care fac obiectul cauzei este în sumă de 31.372,26 RON, din care 29.253,29 RON garanţie de bună execuţie. Astfel pretinsa valoare a lucrărilor efectuate şi neachitate ar fi în sumă de 2.118,97 RON (din toate contractele nu doar din Contractul de execuţie lucrări nr. x/07.04.2014).

Curtea de Apel Bacău, mai arată recurenta, nu a analizat în fapt şi în drept dacă suma de 78.644,87 RON, era exigibilă, dacă a fost sau nu achitată integral sau parţial de către recurentă, nu a înlăturat proba cu expertiză contabilă şi nici nu a motivat care este natura acestei sume.

Referitor la suma de 29.253,29 RON menţionată în tabelul de la pagina 13 a raportului de expertiză contabilă, solicită să se constate că aceasta reprezintă garanţie de buna execuţie şi A. S.R.L. nu a solicitat instanţei restituirea garanţiei de bună execuţie.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.

A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a formulat întâmpinare şi recurs incident.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în argumentarea recursului incident, reclamanta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o apreciere greşită a dispoziţiilor contractuale prin prisma începutului curgerii termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru facturile nr. x, 242 şi 243/16.12.2015, menţinând constatările primei instanţe sub acest aspect. Pentru factura nr. x/16.12.2015 a observat că este incident un termen de 56 zile de la emiterea facturii şi a stabilit în mod corect că prescripţia începe să curgă de la data împlinirii termenului de 56 zile, adică din data de 09.02.2016. Or, acelaşi raţionament logico-juridic ar fi trebuit aplicat şi pentru aceste facturi.

Un alt motiv de casare a hotărârii este reprezentat de omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra restituirii garanţiilor de buna execuţie, solicitare pe care am formulat-o direct in apel in temeiul dispoziţiilor art. 478 alin. (5) C. proc. civ.. Nepronunţarea instanţei de apel asupra acestei chestiuni reprezintă un motiv de nelegalitate a hotărârii şi atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, apreciază ca fiind greşită soluţia instanţei de respingere a acţiunii ca fiind prescrisă, recurenta fiind îndreptăţită să solicite obligarea pârâtei şi la plata sumei de 17.250,69 RON şi penalităţi de 0,1% pe zi de la data scadenţei facturii x/2015 şi până la data plăţii efective. Precizăm că aceste sume sunt prevăzute în raportul de expertiză contabilă (pg. 7), iar pârâta C. nu a formulat obiecţiuni şi nu a contestat aceste sume care rezultă din evidenţa contabilă a acesteia.

Referitor la Contractul nr. x/26.09.2014, precizează că, din raportul de expertiza contabilă rezultă că pârâta C. mai are de achitat o diferenţa de bani în cuantum de 97.728 RON din care garanţie 11.585,06 RON, sumă necontestată de pârâtă.

În opinia recurentei, această creanţă nu poate fi prescrisă, deoarece, termenul de plată începe să curgă în 30 zile de la data decontării facturii fiscale de către autoritatea contractantă (Consiliul Judeţean Neamţ). Solicită a se observa că, din cuprinsul raportului de expertiză contabilă (pg. 10 obiectiv nr. 6), rezultă că expertul nu a răspuns la acest obiectiv, întrucât nu a avut la dispoziţie contractul încheiat de C. cu Consiliul Judeţean Neamţ, deşi din acest contract rezultă scadenţa termenelor de plată către antreprenorul general, iar aceste termene de plată erau indisolubil legate şi de plăţile care ar fi trebuit efectuate de către C. Sa către reclamantă.

În ipoteza admiterii recursului principal, solicită admiterea recursului incident, schimbarea considerentelor instanţei de apel cu propriile considerente asupra excepţiei prescripţiei şi casarea în parte a deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, se cuvine a fi subliniat faptul că autorul recursului (nefiind vorba despre o cale de atac devolutivă), trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată pretins săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute, în mod valabil, critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie.

Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât acele critici privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, recurenta-pârâtă C., deşi a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a relevat, în concret, nicio dispoziţie de drept material pe care instanţa de apel să o fi omis de la aplicare sau să o fi aplicat greşit.

Înalta Curte constată că autoarea căii de atac a înţeles să critice decizia instanţei de apel din perspectiva momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie în ceea ce priveşte factura nr. x/16.12.2015, apreciind că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că nu ar fi intervenit prescripţia.

Or, acest moment a fost determinat de instanţa de apel în urma aprecierii probelor aflate la dosarul cauzei, stabilirea datei de la care a început să curgă termenul de prescripţie vizând o chestiune de fapt, câştigată cauzei, ce nu mai poate fi examinată cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, este evident că argumentele de acest fel nu pot face obiectul analizei, chiar dacă, formal, acestea au fost întemeiate pe dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru factura în discuţie presupune (re)evaluarea probelor administrate în cauză.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel (corespondenţa dintre părţi, concluziile raportului de expertiză contabilă etc.), ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Astfel cum s-a arătat, aceste chestiuni de netemeinicie nu pot forma obiectul examenului de nelegalitate din recurs, întrucât rolul instanţei de recurs este acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi nu reevaluarea contextului factual stabilit de instanţele devolutive.

Împrejurarea că se indică anumite dispoziţii (art. 2523, art. 1169, art. 1270, art. 1556 C. civ.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Conchizând, aspectele învederate prin memoriul de recurs se situează în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât se raportează numai la situaţia de fapt ori la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Aşa fiind, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, este de reţinut că, potrivit art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., dacă recursul principal (în speţă recursul declarat de pârâta C.) este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, recursul incident rămâne fără efect.

Astfel, în condiţiile în care soluţia este aceea de anulare a recursului declarat de pârâta C., conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. apare ca fiind rămas fără efect, în raport cu prevederile menţionate.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Constată ca fiind rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2023.