Service contract cession: scope of assumed performance liabilities and defect in appellate reasoning on scope of obligation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the recusal against the interlocutory order deeming the counter-party's appeal late, but admitted the appeal against the final judgment, partially quashing it and remanding the case to the Court of Appeal to re-examine the defense party's objections regarding late-performance penalties and site organization costs, thereby upholding the original first-instance judgment for the remaining amounts. The dispute arose from a service provision contract where the plaintiff association sought payment for services, damages, and penalties, while the defendant company, having assumed the contract via cession, argued it only inherited future obligations and should be exempt from delays occurring prior to cession or unearned costs. The decisive legal basis for the remand was the violation of Article 488(1) point 6 of the Code of Civil Procedure, as the appellate court failed to provide reasoned grounds (motive) for disregarding the defendant's defenses on the scope of liabilities assumed in the cession agreement, whereas the rejection of the late appeal was grounded in Article 488(1) point 5 being inapplicable due to strict compliance with procedural deadlines and the jurisprudence that electronic submissions after court closing hours do not count as filed in time.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 14 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 183 C. proc. civ; Service contract cession: scope of assumed performance liabilities and defect in appellate reasoning on scope of obligation: The dispute arose from a service provision contract where the plaintiff association sought payment for services, damages, and penalties, while the defendant company, having assumed the contract via cession, argued it only inherited future obligations and should be exempt from delays occurring prior to cession or unearned costs. The decisive legal basis for the remand was the violation of Article 488(1) point 6 of the Code of Civil Procedure, as the appellate court failed to provide reasoned grounds (motive) for disregarding the defendant's defenses on the scope of liabilities assumed in the cession agreement, whereas the rejection of the late appeal was grounded in Article 488(1) point 5 being inapplicable due to strict compliance with procedural deadlines and the jurisprudence that electronic submissions after court closing hours do not count as filed in time.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision is explicitly cited as the legal basis for the final operative orders to reject one part of the appeal and admit another, resulting in the partial quashing of the lower court's decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2023
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 februarie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016 reclamanta Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L., prin liderul asocierii A., în contradictoriu cu pârâtele Asocierea C. S.R.L. - D. reprezentată de liderul asocierii C. S.R.L. şi E. S.R.L., a solicitat: obligarea Asocierii C. S.R.L. - D. la plata sumei de 2.808.202,91 RON plus TVA, reprezentând preţ achitat în baza contractului de prestări servicii nr. x/2014/119A0001, a sumei de 127.714,35 RON plus TVA, cu titlu de daune-interese compensatorii, precum şi a sumei de 223.617 RON, reprezentând penalităţi de întârziere; şi, totodată, obligarea pârâtei E. S.R.L. la plata sumei de 5.290.331,24 RON plus TVA, cu titlu de daune-interese, constând în 238.309,41 RON, plăţi către alţi furnizori pentru lucrări/servicii şi 5.052.021,83 RON, diferenţa de preţ dintre cel rezultând din contractul de prestări servicii nr. x/2014/119A0001 şi contractele cu alţi furnizori; şi a sumei de 242.963 RON, reprezentând penalităţi de întârziere.
În drept au fost invocate prevederile art. 1.530 C. civ.
Prin încheierea din 1 martie 2016 a fost anulată în parte cererea de chemare în judecată cu privire la capetele de cerere privind obligarea la plata TVA aferentă sumelor de 2.808.202,91 RON, 127.714,35 RON şi 5.290.331,24 RON.
Prin cererea înregistrată la 30 august 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016 reclamanta E. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A., în calitate de lider al Asocierii A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 477.507,77 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea culpabilă a contractului de prestări servicii nr. x/2014/119 A0001/24.10.2014 şi a sumei de 10.555,26 RON, reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata sumei de 477.507,77 RON.
Prin încheierea din 1 februarie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016.
Prin sentinţa civilă nr. 3315 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă în parte cererea principală, fiind obligată pârâta C. S.R.L. la plata către reclamantă a sumelor de 2.808.202,91 RON, reprezentând preţ şi 85.530 RON, reprezentând penalităţi. Au fost respinse restul pretenţiilor ca neîntemeiate.
A fost respinsă cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta E. S.R.L.
A fost admisă în parte cererea conexă formulată de reclamanta E. S.R.L., fiind obligată pârâta Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L. prin liderul asocierii A. la plata către reclamantă a sumei de 47.708,57 RON. Au fost respinse celelalte pretenţii ca neîntemeiate.
A fost admisă în parte cererea de majorare a onorariului formulată de expertul tehnic F., dispunându-se majorarea onorariului cu suma de 4.000 RON.
A fost obligată pârâta Asocierea C. S.R.L. D. prin liderul asocierii C. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 79.567,96 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecată, fiind obligată reclamanta-pârâtă Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L. prin liderul asocierii A. în favoarea pârâtei-reclamante E. S.R.L. la plata sumei de 8.336,84 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L. prin liderul asocierii A..
Totodată, a formulat apel şi pârâta E. S.R.L.
La termenul de judecată din 19 ianuarie 2022 a fost invocată din oficiu şi pusă în discuţia părţilor excepţia tardivităţii apelului declarat de apelanta E. S.R.L., excepţia fiind admisă.
Prin decizia civilă nr. 419A din 14 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins apelul declarat de apelanta E. S.R.L., ca tardiv.
De asemenea, a fost admis apelul declarat de apelanta Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L. prin A., fiind schimbată în parte sentinţa atacată.
A fost obligată pârâta Asocierea C. S.R.L. - D., prin liderul C. S.R.L. la plata către reclamanta Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L., prin liderul A. a sumei de 121.275 RON cu titlu de costuri utilaje, precum şi a sumei de 1.854,73 RON, reprezentând contravaloare împrejmuire şantier.
A fost obligată pârâta E. S.R.L. la plata către reclamanta Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L., prin liderul A. a sumei de 146.233 RON, reprezentând penalităţi şi a sumei de 3.925,41 RON, cu titlu de costuri containere/gard.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.
A fost obligată pârâta Asocierea C. S.R.L. - D., prin liderul C. S.R.L. la plata către reclamanta Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L., prin liderul A. a sumei de 83.233,29 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe.
A fost obligată reclamanta Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L., prin liderul A. la plata către pârâta E. S.R.L. a sumei de 4.027,4 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, în urma compensării.
A fost obligată intimata Asocierea C. S.R.L. - D., prin liderul C. S.R.L. la plata către apelanta Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L., prin liderul A. a sumei de 23.817,16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
A fost obligată intimata E. S.R.L. la plata către apelanta Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L., prin liderul A. a sumei de 24.139,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
3. Împotriva încheierii din data de 19 ianuarie 2022 şi a deciziei civile nr. 419A din 14 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a formulat recurs pârâta E. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul declarat împotriva încheierii din data de 19 ianuarie 2022 este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâta invocând încălcarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, prevăzute de art. 13 şi art. 14 C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv de casare, pârâta a arătat că instanţa de apel nu a motivat soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii în ceea ce priveşte apelul propriu, argumentele regăsindu-se în decizia pronunţată asupra fondului cauzei.
A mai precizat că, dacă ar fi cunoscut considerentele în raport cu care excepţia tardivităţii urma să fie admisă, ar fi avut posibilitatea calificării cererii de apel drept apel incident.
De asemenea, s-a invocat nelegalitatea soluţiei de admitere a excepţiei tardivităţii, având în vedere că cererea de apel a fost semnată electronic, putându-se identifica atât semnatarul cererii, cât şi momentul semnării acesteia, fiind transmisă la instanţă în termenul legal de 30 de zile, prin e-mail, semnat electronic.
În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 419A din 14 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pârâta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Sub un prim aspect, s-a susţinut nelegalitatea considerentelor prin care instanţa de apel a apreciat că, prin raportare la caracterul disproporţionat al obligaţiilor reciproce ale părţilor, pârâta nu este îndreptăţită să invoce excepţia de neexecutare, acest raţionament fiind contrar art. 1.556 C. civ.
În ceea ce priveşte condiţiile în care poate opera excepţia de neexecutare, pârâta a arătat că există câteva aspecte înţelese greşit de instanţa de apel, impunându-se casarea deciziei recurate.
Astfel, un prim element îl reprezintă cuantumul creanţei deţinute de pârâtă, de 477.507,77 RON, instanţa de apel limitându-şi în mod nelegal analiza la valoarea de 47.708,57 RON. Astfel, excepţia de neexecutare trebuia analizată prin raportare la întreaga creanţă, întrucât art. 1.556 C. civ. nu condiţionează posibilitatea de a invoca excepţia de neexecutare de iniţierea unui demers judiciar pentru a obţine recunoaşterea dreptului de creanţă în raport cu care se invocă acest mijloc de apărare.
Un alt element se referă la premisa distinctă reglementată de art. 1.556 C. civ., respectiv situaţia în care "nu se oferă executarea obligaţiei", în raport cu care cocontractantul poate refuza în mod justificat executarea obligaţiilor care îi revin. S-a susţinut că este incidentă şi această ipoteză, întrucât reclamanta, deşi a semnat situaţiile de lucrări şi materiale suplimentare, a refuzat să îşi asume plata acestora.
Ultimul aspect vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.556 C. civ., arătându-se că, faţă de conduita reclamantei de a angaja direct toţi furnizorii de servicii şi materiale cu care pârâta se afla în relaţii contractuale, aceasta din urmă era îndreptăţită să invoce excepţia de neexecutare.
În subsidiar, s-a arătat că această conduită a reclamantei constituie conform art. 1.534 C. civ. o cauză de exonerare a pârâtei de la plata prejudiciului pretins.
A mai susţinut pârâta că, în ceea ce priveşte pretinsa creanţă de 146.233 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, instanţa de apel a ignorat faptul că pârâta şi-a asumat prin contractul de cesiune numai obligaţiile viitoare, nefiind răspunzătoare pentru întârzierile în executare existente la data cesiunii, imputabile cedentului.
Mai mult, contrar voinţei părţilor şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 1.270 C. civ., instanţa de apel a reţinut că pârâta trebuia să respecte termenele de execuţie stabilite iniţial între antreprenorul iniţial şi reclamantă, întrucât nu există o clauză exoneratoare în contractul de cesiune şi nu au fost negociate alte termene de execuţie. S-a invocat, de asemenea, şi incidenţa regulii de interpretare prevăzute la art. 1.269 C. civ.
Totodată, pârâta a criticat obligarea sa la plata sumei de 3.925,41 RON, reprezentând costuri cu organizarea şi împrejmuirea şantierului, întrucât, pe lângă faptul că această sumă a fost pretinsă de reclamantă atât antreprenorului iniţial, cât şi pârâtei, fapt ce atrage nelegalitatea deciziei, pârâta nu a încasat valoarea lucrărilor aferente, consecinţa fiind îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantei.
S-a mai susţinut că sumele pretinse pârâtei nu pot fi defalcate, instanţa de apel raportându-se în mod greşit la facturile invocate de reclamantă pe care le-a coroborat cu perioada în care pârâta s-a aflat în relaţie contractuală cu reclamanta. Or, dintre cele patru facturi invocate de reclamantă, numai două corespund din punct de vedere temporal cu perioada în care pârâta a fost în relaţie contractuală directă cu reclamanta. Apoi, o componentă semnificativă a valorii acestor facturi o reprezintă chiria unor containere modulare folosite exclusiv de personalul reclamantei, astfel că refacturarea/imputarea acestor costuri nu are temei contractual.
Cu privire la sumele pretinse pentru închirierea gardului mobil de 1.322,88 RON, pârâta a criticat justificarea păstrării gardului mobil după data de 15.05.2015, când s-a realizat recepţionarea lucrării de către autoritatea contractantă, cu consecinţa că pretinderea acestor sume nu se justifică din perspectivă contractuală.
La 16 decembrie 2022 intimata Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L., prin liderul asocierii A. a depus întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Prin rezoluţia din 6 ianuarie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 28 februarie 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţi, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
La data de 21 martie 2023 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de intimata Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L., prin liderul asocierii A..
Prin rezoluţia din data de 11 aprilie 2023 a fost stabilit termen pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului, în complet de filtru, la 16 mai 2023.
Prin încheierea din 16 mai 2023 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului şi a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen de judecată la 19 septembrie 2023, cu citarea părţilor.
Prin încheierea din 19 septembrie 2023 a fost amânată pronunţarea la 3 octombrie 2023.
La data de 26 septembrie 2023 intimata Asocierea A. - B. S.R.L. - Dinamica S.R.L., prin liderul asocierii A. a depus concluzii scrise.
4. Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor de casare invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, reţine următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din data de 19 ianuarie 2022, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâta a criticat soluţia admiterii excepţiei tardivităţii din perspectiva nemotivării, a încălcării principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, precum şi a caracterului său greşit, în raport cu dispoziţiile de procedură aplicabile.
Criticile sunt neîntemeiate.
Prin încheierea din 19.01.2022 instanţa de apel a expus, în esenţă, argumentele în raport cu care excepţia a fost invocată şi admisă, motivarea regăsindu-se şi în cuprinsul deciziei nr. 419A din 14.03.2022 pronunţate asupra fondului cauzei. Or, cele două hotărâri fac corp comun, încheierea de dezbateri făcând parte integrantă din decizia instanţei de apel, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 233 şi 425 alin. (1) lit. a) teza a doua C. proc. civ.
Totodată, contradictorialitatea procesului şi dreptul la apărare au fost respectate, sens în care se reţine că, la termenul de judecată din 19.01.2022, instanţa a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii apelului pârâtei, arătând argumentele în raport cu care excepţia a fost invocată, iar ambele părţi, reprezentate prin avocaţi, au avut posibilitatea să îşi exprime poziţia procesuală.
Pârâta, prin avocat, şi-a expus punctul de vedere, neindicând că ar intenţiona să îşi califice calea de atac din apel principal în apel incident, astfel că se impune concluzia că drepturile procesuale ale acestei părţi au fost asigurate, neputând fi reţinute susţinerile în sens contrar.
În continuare, soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii apelului pârâtei este conformă dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 C. proc. civ., forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 34/15.05.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia "actul de procedură transmis prin fax sau prin poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen." Conform art. 521 C. proc. civ., această decizie este obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial.
În contextul în care cererea de apel a pârâtei a fost transmisă în ultima zi a termenului legal, 23.04.2021, exclusiv prin mijloace electronice, după închiderea programului de lucru al instanţei, respectiv la ora 20:43, fără a fi depusă în aceeaşi zi şi prin poştă, cu consecinţa înregistrării la instanţă la data de 26.03.2021, rezultă cu evidenţă caracterul tardiv al căii de atac, în raport cu care soluţia de respingere a apelului pârâtei ca tardiv formulat este legală şi judicioasă.
Prin urmare, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtă împotriva încheierii din 19.01.2022.
În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei nr. 419A din 14 martie 2022, se susţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâta invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.556 C. civ. şi nelegalitatea considerentelor prin care instanţa de apel a reţinut că pârâta nu era îndreptăţită să invoce excepţia de neexecutare, dat fiind caracterul infim al creanţei deţinute de pârâtă împotriva reclamantei în raport cu valoarea neexecutată a contractului nr. x/2014.
În ceea ce priveşte suma de 146.233 RON, pretinsă de reclamantă cu titlu de penalităţi de întârziere, pârâta susţine, în esenţă, că decizia atacată ignoră faptul că, prin contractul de cesiune încheiat la 24.04.2015, pârâta şi-a asumat obligaţia de a executa obligaţiile viitoare, nefiind răspunzătoare pentru întârzierile în executare cauzate de antreprenorul iniţial, existente la data cesiunii.
Mai mult, instanţa de apel, contrar voinţei părţilor şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 1.269 şi art. 1.270 C. civ., a reţinut greşit că, începând cu data cesiunii, pârâta trebuia să respecte termenele de execuţie stabilite între antreprenorul iniţial şi reclamantă, dat fiind că nu există o clauză exoneratoare în contractul de cesiune şi nici nu au fost negociate noi termene de execuţie.
În ceea ce priveşte suma de 3.925,41 RON, se arată, în esenţă, că această valoare a fost pretinsă de reclamantă atât antreprenorului iniţial, cât şi pârâtei, precum şi faptul că pârâta nu a încasat valoarea lucrărilor aferente, consecinţa fiind îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantei. Totodată, susţine caracterul neîntemeiat al pretinderii acestei sume, prin raportare la probele administrate în faţa instanţelor de fond.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi pârâta susţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile privind soluţia de obligare a pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 146.233 RON şi a sumei de 3.925,41 RON RON se circumscriu, în parte, motivului de recurs prevăzut la pct. 6 al aceluiaşi articol, analiza acestuia fiind prioritară, faţă de consecinţele antrenate de eventuala incidenţă a acestui motiv de recurs asupra celuilalt.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri poate fi cerută când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Motivul de recurs este fondat.
În apel reclamanta a criticat respingerea capătului de cerere privind penalităţile de întârziere în cuantum de 242.963 RON, în opinia reclamantei tribunalul reţinând greşit că, prin acordul de cesiune materializat prin actul adiţional la contract nr. x/24.04.2015, pârâta şi-ar fi asumat numai obligaţiile viitoare, deşi, prin cesiunea intervenită, pârâta a acceptat în întregime contractul, inclusiv obligaţia de a respecta programul de lucrări şi graficul de execuţie.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat caracterul neîntemeiat al pretenţiilor reclamantei, în contextul în care, prin contractul de cesiune încheiat la 24.04.2015, s-a obligat să preia numai obligaţiile viitoare, iar nu să răspundă alături de antreprenorul iniţial, pentru lucrările deja întârziate la momentul intervenirii cesiunii. Astfel, pârâta nu putea răspunde pentru întârzierile cedentului chiar din ziua semnării cesiunii. A mai susţinut pârâta că reclamanta nu a mai actualizat graficul de execuţie, termenele avute în vedere fiind cele stabilite în relaţia cu beneficiarul.
Or, verificând decizia recurată, se constată că instanţa de apel a omis să analizeze prevederile contractului de cesiune în vederea identificării voinţei părţilor în ceea ce priveşte sfera obligaţiilor preluate şi să stabilească dacă pârâta a preluat numai obligaţiile viitoare, aşa cum susţine ori, în afară de acestea, şi obligaţiile a căror executare era deja întârziată la data intervenirii cesiunii.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., obligaţia instanţei este să înlăture motivat cererile şi apărările părţilor sau să le reţină.
Instanţa de apel, ignorând apărările pârâtei, s-a mărginit să argumenteze numai că, în privinţa graficului de execuţie, pârâta trebuia să respecte termenele iniţiale, atât timp cât nu există o clauză exoneratoare în contractul de cesiune sau părţile nu au negociat alte termene de execuţie, precum şi că cesiunea contractului iniţial nu conduce la modificarea termenelor de execuţie în lipsa unor prevederi clare în convenţia de cesiune sau a unei înţelegeri separate în acest sens. A concluzionat că, atât timp cât, ulterior cesiunii, pârâta nu a respectat termenele de execuţie, aceasta poate fi obligată la penalităţi, însă doar de la scadenţa lucrărilor, sens în care a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 146.233 RON.
De asemenea, raportat la art. 1.556 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a apreciat că pârâta nu era îndreptăţită să invoce excepţia de neexecutare în relaţia cu reclamanta, creanţa deţinută de pârâtă împotriva reclamantei de 47.708 RON fiind infimă în raport cu valoarea lucrărilor neexecutate din contractul de antrepriză.
Or, Înalta Curte impune observaţia că sfera obligaţiilor asumate prin contractul de cesiune se impunea a fi analizată cu prioritate faţă de stabilirea graficului de execuţie aplicabil, a momentului de la care curg penalităţile sau a caracterului întemeiat ori nu al excepţiei de neexecutare invocate de pârâtă.
Prin urmare, nefiind analizate apărările pârâtei, decizia instanţei de apel este afectată de viciul nemotivării.
Fiind incidentă ipoteza nemotivării deciziei recurate, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar din perspectiva pct. 8 al aceluiaşi articol. Aşa fiind, criticile pârâtei privind aplicarea greşită şi încălcarea dispoziţiilor art. 1.556, art. 1.269 şi art. 1.270 C. civ. nu pot fi analizate.
În cele din urmă, se reţine că decizia instanţei de apel este nemotivată şi sub aspectul apărărilor pârâtei privitoare la costurile pretinse de reclamantă pentru asigurarea unor containere şi gard pentru organizarea de şantier.
A susţinut pârâta că aceste costuri, achitate direct terţului G. S.R.L., au fost solicitate atât antreprenorului iniţial, cât şi pârâtei.
Or, în timp ce obligarea antreprenorului iniţial la restituirea acestor sume este justificată, în temeiul dispoziţiilor contractului, întrucât antreprenorul a încasat în avans valoarea lucrărilor, pe care ulterior nu le-a mai executat, în ceea ce o priveşte pe pârâtă, aceasta nu poate fi obligată la plata contravalorii aceloraşi lucrări şi în baza aceluiaşi temei, al restituirii, câtă vreme pârâta, deşi nu a executat, nici nu a încasat în avans valoarea aferentă acestora.
Potrivit pârâtei, aceasta a preluat în calitate de cesionar numai obligaţiile viitoare, deci nu şi obligaţia de restituire a sumelor avansate antreprenorului iniţial, aşa încât restituirea de către pârâta a acestor sume este lipsită de temei în condiţiile neîncasării în avans a contravalorii lucrărilor, atrăgând îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantei.
Decizia recurată nu analizează concret aceste apărări ale pârâtei. Deşi se impunea ca susţinerile părţii să fie înlăturate sau reţinute, după caz, argumentat, instanţa de apel s-a mărginit doar să arate că apărările pârâtei în acest sens nu pot fi avute în vedere, fără însă a expune motivele care susţin această concluzie.
Prin urmare, în rejudecare, instanţa de apel va analiza apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare cu privire la suma de 146.233 RON, pretinsă cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi cu privire la suma de 3.925,41 RON, pretinsă cu titlu de costuri pentru organizarea de şantier şi va soluţiona cauza în consecinţă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul pârâta E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 419 A din 14 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, va casa în parte decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a apelului reclamantei. Va menţine în rest celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta E. S.R.L. împotriva încheierii din data de 19 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Admite recursul formulat de pârâta E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 419 A din 14 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a apelului reclamantei.
Menţine în rest celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 octombrie 2023.