Res judicata inapt for non-parties; impermissible factual re-examination in arbitral annulment

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. x/23.02.2021 la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 438.476,54 RON, reprezentând diferenţă de comision datorat în temeiul convenţiei nr. 5417/12.12.2005 şi actelor adiţionale la aceasta.

La 06.07.2021, reclamanta şi-a modificat cererea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 83.310,54 RON, reprezentând T.V.A. aferentă sumei solicitate prin cererea de arbitrare, şi a sumei de 108.946,49 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă diferenţei de comision, calculată de la scadenţa obligaţiei de plată şi până la 23.02.2021 - data cererii de arbitrare -, precum şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului.

La 11.11.2021, la solicitarea tribunalului arbitral, reclamanta şi-a precizat din nou cererea, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 438.476,54 RON, reprezentând diferenţă de comision datorat în temeiul convenţiei amintite, la care se adaugă T.V.A., în sumă de 83.310,54 RON, a sumei de 108.946,49 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă diferenţei de comision, calculată de la scadenţa obligaţiei de plată a comisionului şi până la data cererii de arbitrare, precum şi, în continuare, până la achitarea integrală a debitului. Pe cale de excepţie, a solicitat, în principal, constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. x/05.04.2019, în subsidiar, a solicitat să se constate ineficacitatea acestuia, iar subsecvent, ca el să fie calificat drept unul de modificare a convenţiei. Într-un alt subsidiar, a solicitat ca remediile pretinse anterior să fie soluţionate pe cale de acţiune. Totodată, a cerut obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de arbitrare.

La 08.09.2022, reclamanta a indicat că penalităţile calculate până la 06.09.2022 sunt în sumă de 178.072,53 RON.

Tribunalul arbitral a respins, prin încheierea din 28.03.2022, excepţiile netimbrării, inadmisibilităţii, tardivităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive în privinţa cererii de constatare a nulităţii absolute a actului adiţional nr. x/2019, pe care a calificat-o drept apărare de fond. Iar prin încheierea din 23.05.2022, a respins excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a propune probe - în legătură cu cererea de suplimentare a probatoriului din 19.11.2021 -, a încuviinţat ambelor părţi proba cu înscrisuri şi proba testimonială, a respins proba cu expertiză extrajudiciară propusă de pârâtă şi cererea reclamantei de obligare a pârâtei la depunerea de înscrisuri, în temeiul art. 293 C. proc. civ. a luat act că pârâta a renunţat la proba cu expertiză contabilă.

Prin sentinţa arbitrală nr. 85/22.12.2022, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile aferente lunii ianuarie 2018, a respins ca neîntemeiată cererea de arbitrare, a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de arbitrare şi a admis-o în parte pe cea a pârâtei, obligând reclamanta să îi achite suma de 40.000 RON, cu acest titlu.

Împotriva sentinţei arbitrale şi a încheierilor din 28.03.2022 şi 23.05.2022, S.C. A. S.R.L. a formulat acţiune în anulare, care a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 45F/30.03.2023.

A. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei din urmă sentinţe, solicitând casarea ei, trimiterea cauzei, în vederea rejudecării, la prima instanţă şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Printr-un prim motiv de recurs, autoarea căii de atac a susţinut că sentinţa recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a altor hotărâri judecătoreşti; a invocat, astfel, cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În motivare, a evocat patru litigii arbitrale în care intimata S.C. B. S.R.L. a fost parte - dosarele nr. x/2020, nr. y/2020, nr. z/2020, nr. w/2029 -, în care au fost pronunţate sentinţele arbitrale nr. 12/2021, nr. 68/2020, nr. 72/2020 şi nr. 77/2020, menţinute prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă nr. 601/10.03.2022, nr. 2497/18.11.2021, nr. 194/01.02.2022 şi nr. 415/24.02.2022.

A arătat că hotărârea recurată nu cuprinde analiza efectului pozitiv al lucrului judecat şi a indicat că el este incident, întrucât obiectul disputei era acelaşi - formula matematică de calcul al comisionului pentru carburant vândut -, în baza unor convenţii identice, împotriva aceleiaşi pârâte, iar procesele au avut un parcurs procesual identic.

În continuare, a menţionat că formula de calcul reglementată de clauza 6.01 trebuie aplicată astfel cum s-a reţinut în cele patru litigii anterioare şi a combătut statuarea curţii de apel care a înlăturat efectul pozitiv al lucrului judecat, reţinând că, în contrast cu cele precedente, în procesul de faţă a fost semnat actul adiţional nr. x/2019.

Prin al doilea motiv de recurs, a afirmat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, de ipoteza de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Opus considerentelor curţii de apel, autoarea căii de atac a relevat caracterul imperativ al art. 2.087 C. civ., reflectat de alin. (3), care sancţionează cu inexistenţa clauzele contractuale derogând de la primele două alineate ale normei evocate.

A relevat că norma imperativă a fost încălcată de tribunalul arbitral, care nu a dispus efectuarea unui calcul al comisionului, conform formulei de calcul stabilite prin actul adiţional de clarificare şi a contestat confirmarea prin decizia recurată a modului de calcul al comisionului şi a respectării art. 2.087 C. civ., certificate de instanţa arbitrală.

A subliniat că, prin formula de ponderare aplicată în calculul comisionului - care contravine formulei inserate în actul adiţional nr. x/29.01.2018 -, pârâta a încălcat norma imperativă reglementată de art. 2.080 alin. (1) lit. d) C. civ.; a relevat că această transgresiune nu este analizată prin sentinţa recurată.

Recurenta a imputat instanţei arbitrale şi curţii de apel că nu au sancţionat impunerea de către pârâtă a actului adiţional nr. x/05.04.2019, cu încălcarea, în viziunea sa, a art. 2.087 alin. (1) şi (3) C. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la 19.07.2023, intimata a solicitat anularea parţială a căii de atac şi respingerea recursului ca nefondat.

La 04.08.2023, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Examinând sentinţa atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motivul de recurs circumscris ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta invocat încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, pe care instanţa de fond l-a înlăturat, observând lipsa identităţii de părţi între litigiul de faţă şi cele soluţionate prin sentinţele arbitrale nr. 68/2020, nr. 72/2020, nr. 77/2020 şi nr. 12/2021, cât şi deosebirea de chestiuni litigioase dezlegate, provocată de incongruenţa atât a raporturilor juridice, cât şi a actelor juridice încheiate de colitiganţi.

Recurenta susţine că omisiunea analizei efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat demonstrează nemotivarea hotărârii atacate.

Greşit încadrată - împrejurare care, însă, contrar afirmaţiei intimatei, nu atrage înlăturarea ei -, această diviziune a criticii va fi examinată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi este nefondată; raţionamentul rezumat în precedent, pentru care curtea de apel a refuzat aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la litigiile arbitrale invocate de autoarea căii de atac răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Celelalte critici circumscrise aceluiaşi motiv de casare vor fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, în cauzele de natura celei de faţă, cenzura de legalitate în recurs nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare - reglementate de normele de procedură ale art. 608 alin. (1) C. proc. civ. -, dar şi pentru că acelaşi tip de norme reglementează efectul pozitiv al lucrului judecat.

Recurenta susţine în mod greşit că legătura dintre procesele evocate este suficientă pentru activarea efectului pozitiv al lucrului judecat, câtă vreme el presupune - subordonat identităţii de părţi în calitatea lor juridică, eadem conditio personarum, dar în absenţa suprapunerii obiectului şi cauzei, eadem res, respectiv eadem causa petendi - că în noul proces, chestiunile deja dezlegate judiciar anterior - eadem quaestio - se impun ca elemente probatorii.

Aşadar, art. 431 C. proc. civ. impune verificarea identităţii părţilor în calitatea lor juridică, care interesează, deopotrivă, efectul pozitiv şi pe cel negativ; dacă primul alineat al articolului menţionat pretinde tripla identitate pentru efectul negativ, al doilea permite, în cadrul efectului pozitiv, oricăreia dintre părţi să opună lucrul anterior judecat, dacă are legătură cu soluţionarea procesului ulterior.

Fiind necontestat că nu a fost parte în litigiile anterioare, recurenta nu este îndreptăţită să se prevaleze de hotărârile pronunţate invocând art. 431 alin. (2) C. proc. civ., din moment ce ceea ce este judecat între două persoane nu poate profita şi nici nu poate dăuna terţilor, res inter alios judicata aliis neque nocet neque prodest.

Înalta Curte constată că analiza condusă de prima instanţă în materia efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat este justă, iar concluzia alterităţii de litiganţi este suficientă pentru a fundamenta înlăturarea motivului de acţiune în anulare.

Ambele efecte - pozitiv şi negativ -, având valenţa manifestărilor procesuale ale autorităţii de lucru judecat, se produc numai în relaţia dintre părţi, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de terţi acţionează efectul de opozabilitate, cu distincţia că, deşi nici colitiganţii şi nici terţii nu pot ignora elementul fixat în ordinea juridică de hotărârea judecătorească, imutabilitatea dezlegării jurisdicţionale anterioare se produce exclusiv între cei dintâi, în timp ce, într-un litigiu derulat între părţile iniţiale şi terţi, acestora din urmă le este permisă proba contrară.

Hotărârea arbitrală şi sentinţa recurată reflectă o legală aplicare a art. 431 alin. (2) şi a art. 435 alin. (2) C. proc. civ., tocmai conturând această delimitare dintre obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii judecătoreşti; de aceea, criticile subsumate motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - astfel cum au fost reîncadrate - sunt înlăturate.

Nu vor fi analizate susţinerile prin care recurenta analizează obiectul celor cinci litigii şi modul în care a fost interpretată în acestea clauza 6.01 din convenţia de operare încheiată de părţile litigante; aceste chestiuni privesc aprecierea probelor care au format arbitrilor convingerea că dezlegările din procesele în discuţie sunt diferite.

Circumstanţele factuale menţionate nu pot fi reexaminate nici pe calea acţiunii în anulare - ce vizează condiţiile de regularitate a hotărârii arbitrale şi cauzele de nelegalitate expres stabilite de lege, şi nu temeinicia acesteia - şi, cu atât mai puţin, pe calea recursului, al cărui scop, reglementat de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., este de a examina conformitatea hotărârii atacate cu legea.

Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică încălcarea art. 13, art. 2.080, art. 2.087 şi a art. 2.094 C. civ., pe care le califică drept norme imperative.

Curtea de apel a statuat că acest caracter este imprimat, în materia contractului de agenţie, dispoziţiilor menţionate de art. 2.094 C. civ. şi, în consecinţă, a arătat că art. 2.087 C. civ. nu are acest caracter, iar încălcarea lui nu se circumscrie cazului de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. a statuat că obiecţiile părţii se referă la interpretarea clauzelor contractuale, a probatoriului administrat şi la stabilirea situaţiei de fapt, excedând cazurile enumerate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Deşi instanţa de recurs reţine, în acord cu reclamanta, că primele două alineate ale art. 2.087 C. civ. cuprind dispoziţii legale imperative, aprecierea contrară a curţii de apel nu este de natură să atragă casarea hotărârii.

Analiza alin. (3) al art. 2.087 C. civ. demonstrează că legea nu îngăduie inserarea, de către părţi, a unei clauze derogatorii de la primele două alineate ale aceluiaşi articol.

De aceea, critica autoarei căii de atac, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 8, prin raportare la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ar fi putut fi primită numai în măsura în care aceasta ar fi susţinut şi probat existenţa, în contractul părţilor, a unei clauze derogatorii de la art. 2.087 alin. (1) şi/sau (2) C. civ. şi valorificarea ei, de către intimată, cu rezultatul plăţii unui comision diminuat.

Nu în acest sens a fost expusă critica; recurenta nici măcar nu a afirmat că ar fi existat o asemenea clauză, căreia să i se aplice sancţiunea prevăzută de art. 2.087 alin. (3) C. civ.

În realitate, recurenta urmăreşte doar o nouă determinare a situaţiei de fapt, prin reevaluarea comportamentului intimatei; ca atare, critica nu este aptă să invalideze hotărârea tribunalului arbitral întrucât este paralelă raţionamentului acestuia şi combate stabilirea stării de fapt.

Astfel, respingerea cererii de arbitrare nu s-a fundamentat pe interpretarea art. 2.087 C. civ., ci pe statuarea în fapt că pârâta-comitent a determinat în mod just valoarea comisionului prin raportare la actul adiţional nr. x/05.04.2019, în contrast cu pretenţia suplimentară de 438.476,54 RON a reclamantei-agent, în mod eronat construită pe actul adiţional nr. x/29.01.2018.

Motivele prin care se contestă această dezlegare nu antamează, aşadar, încălcarea art. 2.087 C. civ., ci neagă interpretarea dată de tribunalul arbitral celor două acte adiţionale şi îi impută omisiunea verificării modalităţii de calcul a comisionului cuvenit în baza actului de clarificare; recurenta propune, în realitate, o examinare devolutivă, inadmisibilă în raport cu natura de cale de atac sui-generis a acţiunii în anulare şi, cu atât mai puţin, îngăduită în recurs.

Sunt înlăturate şi argumentele care pretind încălcarea art. 13 şi a art. 2.080 alin. (1) C. civ., câtă vreme autoarea recursului nu evidenţiază refuzul de aplicare sau greşita lor interpretare prin sentinţa arbitrală, ci le evocă în argumentarea conduitei nelegale a pârâtei, pentru a susţine nulitatea actului adiţional nr. x/05.04.2019, deci temeinicia cererii arbitrale.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 45F/30.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2024.