Cassation annulment for failure to develop specific illegality grounds: mere reproduction of appellate arguments violates Article 486(1)(d) CPC and fails to establish misapplication of substantive law under Article 488(1)(8) CPC.

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la 05.10.2021, reclamanta S.C. A. B. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 283.797 RON, reprezentând daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractelor de vânzare nr. x/26.02.2021 şi nr. x/01.03.2021, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,3%, calculate conform art. 7 alin. (1) din contracte, pentru perioada cuprinsă între data exigibilităţii obligaţiilor şi plata efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 130/15.03.2022, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 113.732,6 RON, reprezentând daune-interese şi a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. C. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 43/A/02.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

C. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, apreciind că a fost pronunţată cu încălcarea art. 1.556 raportat la art. 1.170, a art. 1.557 alin. (2), a art. 1.351 şi a art. 1.271 C. civ., toate cu referire la art. 22 C. proc. civ. a invocat, astfel, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Autoarea recursului a arătat că a invocat atât excepţia de neexecutare a contractului şi încălcarea obligaţiei legale de bună-credinţă de către reclamantă, cât şi imposibilitatea temporară de neexecutare a contractului, asupra căreia instanţele de fond nu s-au pronunţat.

A imputat instanţei de apel că nu a dat eficienţă cauzei exoneratoare de răspundere reglementate de art. 1.271 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., conturată de probatoriul administrat.

Prin întâmpinarea depusă la 14.07.2023, S.C. A. B. S.R.L. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului - recalificată, în dezbateri, ca excepţie a nulităţii - şi, în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii". De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta şi-a întemeiat recursul pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care instanţa supremă reaminteşte că legala motivare a recursului pe acest temei presupune argumentarea în concret a modului în care instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material, deoarece sancţiunea nulităţii este incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci şi atunci când sunt invocate formal, vizează aspecte de netemeinicie sau reproduc întocmai susţinerile expuse în etapele procesuale anterioare, fără a le adecva obiectului recursului, reprezentat de decizia pronunţată în apel.

Soluţia nulităţii la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente teoretice la calea extraordinară de atac de faţă, Înalta Curte notează, preliminar, că acţiunea are drept cauză răspunderea contractuală a recurentei-pârâte, derivând din neexecutarea a două contracte de vânzare de cereale încheiate cu intimata-reclamantă.

Prin intermediul apelului îndreptat împotriva sentinţei primei instanţe, care a admis în parte acţiunea, actuala recurentă a invocat excepţia de neexecutare a contractelor, arătând că le-a încheiat în considerarea contractului de arendă pe care îl semnase, în calitate de arendaş, cu S.C. D. S.R.L., societate în insolvenţă, contract ce a fost reziliat în baza hotărârii adunării creditorilor arendatorului, în cadrul căreia şi intimata-reclamantă şi-a exercitat dreptul de vot.

În legătură cu aceste circumstanţe factuale, autoarea recursului a susţinut că partea adversă şi-a încălcat obligaţia de bună-credinţă reglementată de art. 1.170 C. civ. şi a plasat-o în imposibilitatea temporară de executare a contractelor de vânzare din care derivă litigiul.

Soluţionând calea ordinară de atac, curtea de apel a analizat motivul de apel referitor la aplicarea art. 1.517 C. civ., a reţinut că apelanta-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a proba, potrivit art. 249 C. proc. civ., reaua-credinţă a intimatei-reclamante şi, în consecinţă, a validat concluzia tribunalului, potrivit căreia dreptul de vot al reclamantei nu a fost exercitat abuziv, iar acţiunile acesteia nu constituie, potrivit art. 1.353 şi art. 1.517 C. civ., cauze justificative şi exoneratoare de răspundere pentru pârâtă.

A înlăturat apărarea privind imposibilitatea temporară de executare a contractului, fundamentată pe art. 1.557 alin. (2) C. civ., atât în raport cu art. 1.634 alin. (6) C. civ., incident întrucât obligaţia asumată de pârâtă avea ca obiect bunuri de gen - grâu, rapiţă -, cât şi faţă de calitatea de debitor pe care pârâta o avea în raportul obligaţional, ca atare, doar formal s-a invocat, în recurs, nesocotirea art. 22 C. proc. civ.

Cu ignorarea motivării ample şi aplicate a instanţei de apel, recurenta a ales să reproducă integral, prin susţinerile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele apelului promovat, fără a combate considerentele deciziei recurate printr-un raţionament care să poată fi verificat de instanţa de recurs.

În consecinţă, Înalta Curte constată încălcarea în cauză a art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impune recurentului dezvoltarea unor motive de nelegalitate îndreptate împotriva deciziei recurate, câtă vreme suma criticilor expuse în memoriul de recurs - privind, în esenţă, încălcarea art. 1.556 raportat la art. 1.170, a art. 1.557 alin. (2), a art. 1.351 şi art. 1.271 alin. (2) C. civ., au primit deja o dezlegare prin decizia curţii de apel, iar recursul nu îngăduie reevaluarea acestora, căci scopul căii extraordinare de atac, prevăzut de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., este cel de a verifica conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nu pot fi examinate din această perspectivă nici susţinerile din memoriul de recurs care combat apărările formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinarea depusă în apel, ele fiind deopotrivă străine motivării deciziei recurate şi, astfel, inapte a fi încadrate şi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va anula recursul.

Reţinând că intimata-reclamantă nu a dovedit cheltuielile de judecată în condiţiile art. 452 C. proc. civ., îi va respinge cererea de acordare a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 43/A/02.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Respinge ca nefondată cererea intimatei-reclamante S.C. A. B. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2024.