Movable mortgage over receivables: validity of debtor’s payments to assignees and scope of cassation review regarding non-modification of claim

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 august 2017 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Baia Sprie prin Primar şi cu reclamanta S.C. B. prin administrator special C., a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată a B. în raport de dispoziţiile art. 68 şi art. 70 din C. proc. civ. şi art. 2403 din C. civ., urmând ca aceasta să dobândească poziţia procesuală de reclamantă şi calitatea procesuală de chemată în judecată, precum şi obligarea Unităţii Administrativ Teritoriale Baia Sprie la plata sumei de 2.105.401,25 RON, compusă din:

- suma de 588.300 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x/19.12.2016;

- suma de 1.517.101,25 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x/03.01.2017, cu menţiunea că ambele facturi emise de B. formează obiect al ipotecii asupra creanţelor constituite de B. în favoarea băncii;

De asemenea, s-a solicitat obligarea Unităţii Administrativ Teritoriale Baia Sprie la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului, în temeiul dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte contextul încheierii contractului de credit nr. x/11.05.2016 şi a contractului de ipotecă mobiliară nr. x/11.05.2016 asupra creanţelor pe care B. le avea de încasat de la Unitatea Administrativ Teritorială Baia Sprie s-a arătat că la data de 11 mai 2016, între A. S.A. (în calitate de creditor) şi S.C. B. S.A. (în calitate împrumutat), a fost încheiat contractul de credit nr. x (anexa 1), prin care banca a acordat B. o facilitate de credit de tip revolving în vederea finanţării activităţii curente a acestei societăţi, în valoare de 3.500.000 RON.

Conform art. 4 din cuprinsul Condiţiilor Speciale la contractul de credit x privind "Condiţiile de utilizare a creditului", creditul putea fi utilizat numai în baza prezentării facturilor emise de către B. în baza contractelor comerciale, ce formau obiectul garanţiei băncii, facturi care în mod obligatoriu trebuiau să fie acceptate la plată de către debitorii creanţelor aduse în garanţia băncii prin mecanismul ipotecii mobiliare asupra creanţelor reglementate de C. civ.

Împrumutatul se obligă să prezinte băncii facturi care să acopere minim 140% din valoarea creditului utilizat.

O altă condiţie care a fost stabilită de părţi pentru ca facturile prezentate A. S.A. să poată fi acceptate de bancă era aceea ca scadenţa facturilor prezentate la bancă să nu depăşească 4 luni de la data utilizării creditului garantat cu respectivele facturi.

În plus, prin contractul de credit menţionat, S.C. B. S.A., în calitate de împrumutat, s-a obligat să mandateze banca în vederea transferării disponibilităţilor băneşti existente din conturile B. deschise la trezorerie în conturile deţinute de această societate la A. S.A.

Prin art. 5 din cadrul Condiţiilor Speciale la contract, părţile au stabilit că data ultimei utilizări este 9 ianuarie 2017, iar data scadenţei a fost stabilită la 9 mai 2017.

Contractul de credit a fost amendat prin Actul adiţional nr. x/26.09.2016 (anexa 2), părţile stabilind că suma maximă ce putea fi utilizată, cumulat cu creditul acordat anterior prin contractul de credit nr. x/15.05.2014, nu putea depăşi valoarea de 4.500.000 RON, A. S.A. având dreptul de a refuza orice cerere de utilizare din partea împrumutatului care depăşeşte această valoare.

Cu scopul de a garanta rambursarea împrumutului acordat prin contractul de credit nr. x/11.05.2016, părţile au încheiat contractul de ipotecă mobiliară asupra creanţelor nr. x/11.05.20163 (anexa 3), prin care B. a constituit în beneficiul A. S.A. ipoteca mobiliară asupra creanţelor şi accesoriilor acestora provenind din contractul de lucrări nr. x/01.04.2016 şi actele adiţionale la acesta încheiat cu Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Baia Sprie.

În acord cu prevederile art. 2400 alin. (1) din C. civ., banca a transmis notificarea nr. x/12.05.2016 (anexa 4) către UAT Baia Sprie, în calitate de debitor al creanţei ipotecate, pentru a-i comunica existenţa ipotecii, creanţa ipotecată, suma datorată, locul şi modalitatea de plată.

În concret, prin notificarea în discuţie, UAT Baia Sprie, în calitate de debitor al creanţei ipotecate, a fost informată de către A. S.A. că, de la data primirii acestei notificări, orice plăţi pe care le datorează pârâtei B. în temeiul contractului de lucrări nr. x/01.04.2016 să le realizeze în contul x, deschis la Trezoreria Municipiului Baia Mare pe numele pârâtei beneficiare.

Notificarea în discuţie a fost semnată de către Primarul Unităţii Administrativ Teritoriale Baia Sprie - Paşca Dorin Vasile şi înregistrată sub nr. x/13.05.2016 în evidenţa instituţiei.

Prin această notificare, pârâta UAT Baia Sprie a confirmat faptul că este în vigoare contractul de lucrări nr. x/01.04.2016, că nu a încetat în alt mod, că nu se află în desfăşurare nicio acţiune care să poată determina încetarea acestuia, dar şi că în baza contractului de lucrări datorează sumele către B., creanţe ce sunt ipotecate în favoarea A. S.A. şi că este de acord să le achite conform notificării primite.

În temeiul dispoziţiilor art. 2409 alin. (2) din C. civ., banca a procedat la înscrierea ipotecii în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (anexa 5), îndeplinind exigenţele art. 2409 alin. (2) din C. civ.

Prin Actul adiţional nr. x/26.09.2016 la contractul de credit nr. x/11.05.2016 B. s-a obligat să mandateze banca în vederea transferării disponibilităţilor existente din conturile acestei societăţi deschise la Trezorerie în conturile B. deschise la A. S.A.

În aplicarea prevederilor agreate de părţi prin contractul de credit nr. x şi actul adiţional la acesta, pentru mandatarea băncii în vederea transferării disponibilităţilor existente din conturile B., deschise la trezorerie, în conturile B., deschise la A., părţile au încheiat contractul de mandat privind transferurile directe din conturile deschise la Trezoreria Statului (anexa 6).

Contractul de lucrări nr. x încheiat între B. şi UAT Baia Sprie (anexa 7) din care izvorăsc creanţele pârâtei ce au fost ipotecate în beneficiul băncii a fost încheiat la data de 1 aprilie 2016 în vederea executării în beneficiul autorităţii locale a lucrărilor aferente proiectului privind Construcţie şi reabilitare drum alternativ pe malul drept al râului Săsar, între DC5 şi pod str. x, oraş Baia Sprie, judeţul Maramureş.

Preţul agreat de părţi pentru realizarea lucrărilor conform contractului de lucrări este de 5.403.527,58 RON, la care urma să se adauge TVA-ul în valoare de 1.080.705,52 RON.

Contractul în discuţie a fost încheiat pentru o durată de 12 luni.

În ceea ce priveşte aspectele prealabile privind cadrul procesual s-a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată a B. în poziţia procesuală de reclamant, în raport de dispoziţiile art. 2403 din C. civ., art. 68 şi art. 70 din C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de specificul litigiului, mijlocul procedural prin care banca a înţeles să solicite introducerea în cauză a B. în poziţia procesuală de reclamant este cel al chemării în judecată a altei persoane, ca formă a intervenţiei forţate.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 194 şi următoarele din C. proc. civ., art. 68 şi art. 70 C. proc. civ., art. 2403 din C. civ., precum şi toate celelalte dispoziţii legale la care a făcut trimitere în cuprinsul cererii.

La data de 9 ianuarie 2018 reclamanta A. S.A. a depus cerere adiţională, prin care a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunţa, să se dispună:

a) admiterea cererii de chemare în judecată a B. în raport de dispoziţiile art. 68 şi art. 70 C. proc. civ. şi art. 2403 C. civ., urmând ca aceasta să dobândească poziţia procesuală de reclamantă şi calitatea procesuală de chemată în judecată;

b) obligarea UAT Baia Sprie la plata către reclamantă a sumei de 2.105.401,25 RON, reprezentând creanţă rezultată din contractul de execuţie lucrări nr. x/01.04.2016, încheiat de pârâta UAT Baia Sprie cu B. care formează obiect al ipotecii asupra creanţelor constituită de B. în favoarea reclamantei;

c) obligarea UAT Baia Sprie la plata cheltuielilor de judecată;

Prin sentinţa civilă nr. 364 din 24 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Baia Sprie prin primar şi cu introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat - reclamant a S.C. B. S.A., în insolvenţă, reprezentată prin administrator judiciar D.. şi prin administrator special C., având ca obiect pretenţii şi, în consecinţă:

Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Baia Sprie a fost obligată la plata sumei de 252.807,67 RON, în favoarea reclamantei A. S.A.

Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Baia Sprie a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 5.782,28 RON, constând în taxă judiciară de timbru, onorariul de expert şi onorariul avocaţial, în favoarea reclamantei A. S.A.

Intervenienta forţată reclamantă S.C. B. S.A., reprezentată prin administrator special C., a fost obligată să plătească diferenţa de onorariu de 53 RON, în contul BLEJ Maramureş pentru expertul tehnic judiciar Hotea Emilia, constatând că acesta are un drept de creanţă curentă asupra averii debitoarei S.C. B. S.A., în insolvenţă.

Oraşul Baia Sprie, prin primar, a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 364 din 24 martie 2020 a Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a încheierii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului aşa cum aceasta a fost formulată în întregimea ei, ca fiind fără obiect, nelegală şi netemeinică şi anularea în tot a sentinţei civile nr. 364/2020, prin care s-a admis parţial cererea reclamantului, în sensul obligării apelantului la plata sumei de 252.807,67 RON către apelanta A. S.A., la care se adaugă cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel şi A. S.A, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de apelantă şi obligarea intimatei UAT Baia Sprie la plata către apelantă a sumei de 2.105.401,25 RON, reprezentând creanţă rezultată din contractul de execuţie lucrări nr. x/01.04.2016, încheiat de între UAT Baia Sprie şi B. S.A., care formează obiect al ipotecii asupra creanţelor constituite de B. S.A. în favoarea apelantei şi obligarea Unităţii Administrativ Teritoriale Baia Sprie la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 211/2021 din 16 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-intimat Oraşul Baia Sprie prin Primar E., în contradictoriu cu intimata-apelanta S.C. A. S.A. şi privind pe intimata S.C. B. S.A., în procedura falimentului, reprezentată prin lichidator judiciar D.. împotriva încheierii din 10 martie 2020, a încheierii din 24 aprilie 2018 şi a sentinţei civile nr. 364/24.03.2020, pronunţate de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017; s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-intimată A. S.A., în contradictoriu cu intimatul-apelant Oraşul Baia Sprie, prin primar E., privind şi pe intimata B. S.A., în procedura falimentului, reprezentată prin lichidator judiciar D.. împotriva sentinţei civile nr. 364/24.03.2020 a Tribunalului Maramureş, care a fost menţinută în întregime; apelantul Oraşul Baia Sprie, prin Primar E. a fost obligat la plata sumei de 5.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în apel, către intimata A. S.A.

La data de 18 iunie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017, recursul declarat de recurentul-pârât ORAŞUL BAIA SPRIE PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 211/2021 din 16 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Recurentul-pârât Oraşul Baia Sprie, prin primar, a solicitat admiterea recursului şi casarea în tot a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2017, prin care s-a admis parţial cererea reclamantei, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 252.807,67 RON către A. S.A., la care se adaugă cheltuielile de judecată.

S-a criticat faptul că prin hotărârea recurată se menţine obligaţia instituţiei pârâte de a achita suma menţionată în baza unor fapte ivite după data introducerii acţiunii în instanţă şi a precizării acesteia, fapte care la aceste date nu existau.

Cererea introductivă de instanţă a avut la bază solicitarea acestor sume în baza unor facturi, a căror valabilitate a fost stabilită, ca neputând fi acceptate în probaţiune. Ulterior, reclamanta a precizat acţiunea, susţinând faptul că pretinde acele sume, dar nu în baza facturilor, ci în baza contractului de execuţie.

Instanţa s-a pronunţat în baza unor motive străine faţă de cererea introductivă a reclamantei.

Cererea de chemare în judecată şi precizarea acesteia, au ca temei declarat plata sumei de 2.105.401.25 RON, cu titlu de pretenţii, reclamanta bazându-se pe cele două facturi şi, în precizare, aceeaşi reclamantă a menţionat că înţelege să se bazeze pe contractul de execuţie lucrări.

În opinia recurentului-pârât, acestea erau singurele pretenţii şi temeiuri asupra legalităţii cărora instanţa era chemată a se pronunţa.

Nicidecum, instanţa nu se putea pronunţa asupra cesiunii de creanţă survenite ulterior datei maxime a precizării acţiunii. Din acest punct de vedere, instanţa de apel a considerat neîntemeiată această reţinere, cu toate că este evident faptul că aceste sume nu au fost solicitate de către reclamantă nici prin acţiunea introductivă şi nici prin precizare, ca efect al unor plăţi făcute în conturile unor cesionari. Acest motiv, de plată în alte conturi, a fost invocat de către reclamantă, iar cererea a fost admisă de către instanţa de fond, cu mult peste termenul permis de lege în acest sens.

În acest context, recurentul consideră că instanţa s-a pronunţat în legătură cu un motiv străin, astfel încât se impune admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

Mai mult decât atât, din reţinerile sentinţei recurate, bazate pe raportul de expertiză, rezultă fără niciun dubiu, faptul că instituţia ORAŞUL BAIA SPRIE a efectuat plăţi în valoare de 3.171.244,95 RON, în contul indicat de către reclamantă, şi o diferenţă până la 3.957.298,52, în conturile celor două firme cesionare, precum şi către bugetul de stat.

Prin urmare, obiectul litigiului de faţă a fost stins, prin plată, suma solicitată de reclamantă fiind de 2.105.401,25 RON.

Dacă reclamanta avea pretenţii ulterioare, peste această sumă de 2.105.401,25 RON, acestea trebuiau să fie materializate cel târziu la primul termen la care părţile au fost legal citate, ceea ce nu s-a întâmplat.

Diferenţa ce rezultă din plata sumelor către cele două societăţi cesionare, reclamanta nu o poate solicita în această cauză, instanţa fiind legată de suma de 2.105.401,25 RON.

Atât prin prisma faptului că obiectul (adică plata sumei de 2.105.401,25 RON) a fost stins prin plată, cât şi a simplului fapt că temeiul acţiunii introductive nu îl reprezintă plata în conturile cesionarilor, ci pur simplu pretenţiile faţă de o sumă, care a fost stinsă deja.

Acordarea unor drepturi peste ceea ce s-a solicitat, cu interpretarea greşită a normelor de drept, în baza unor motive străine de cauză (cesiunea de creanţă nu a fost solicitată conform art. 204 C. proc. civ.), motivul cauzei fiind plata sumei menţionate în baza contractului de execuţie lucrări (precizare de acţiune).

Recurentul-pârât consideră că este incident motivul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi datorită faptului că obligaţia plăţii cheltuielilor de judecată a fost stabilită în sarcina sa, deşi ambele părţi au pierdut procesul.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

La data de 2 august 2021, intimata-pârâtă A. S.A. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât motivele de casare invocate de recurent nu se pot încadra în cele prevăzute de art. 488 din acelaşi cod. În subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât a transmis răspuns la întâmpinare la 8 septembrie 2021, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Doar intimata-pârâtă A. S.A. a înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 3 februarie 2022 s-a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.A.; s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-pârât ORAŞUL BAIA SPRIE PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 211/2021 din 16 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, stabilindu-se termen la data de 14 aprilie 2022, pentru judecata pe fond a acestuia, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 14 aprilie 2022, Înalta Curte a dispus amânarea judecării cauzei pentru a se comunica intimatei-interveniente B. S.A., prin administrator judiciar D. şi prin administrator special C., cererea de suspendare formulată de recurentul-pârât, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod prioritar, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Prealabil analizei recursului trebuie menţionat faptul că argumentarea motivelor de recurs invocate a fost redactată cu nerespectarea unor minime exigenţe procedurale, recurentul-pârât ORAŞUL BAIA SPRIE PRIN PRIMAR exprimându-şi nemulţumirile cu privire la faptul că s-a menţinut în sarcina sa obligaţia de a achita suma indicată în baza unor fapte ivite după data introducerii acţiunii în instanţă şi a precizării acesteia, fapte care la aceste date nu existau.

Or, trebuie subliniat că, în această cale extraordinară de atac, nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

Recurentul-pârât ORAŞUL BAIA SPRIE PRIN PRIMAR susţine faptul că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât instanţa s-a pronunţat în baza unor motive străine faţă de cererea introductivă a reclamantei.

Astfel, s-a arătat că acţiunea dedusă judecăţii şi precizarea acesteia, au ca temei declarat plata sumei de 2.105.401.25 RON, cu titlu de pretenţii, reclamanta bazându-se pe cele două facturi şi, în precizare, aceeaşi reclamantă a menţionat că înţelege să se întemeieze pe contractul de execuţie lucrări.

Prin urmare, în opinia recurentului-pârât, acestea erau singurele pretenţii şi temeiuri asupra legalităţii cărora instanţa era chemată a se pronunţa.

Ceea ce susţine recurentul-pârât este faptul că instanţa nu se putea pronunţa asupra cesiunii de creanţă survenite ulterior datei maxime a precizării acţiunii.

Înalta Curte constată că aceste critici ale recurentului nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivul de recurs putând fi invocat doar atunci când "hotărârea cuprinde ... numai motive străine de natura cauzei". Condiţia legală a textului impune, aşadar, ca motivele reţinute de instanţă să fie numai unele străine de natura cauzei, ceea ce nu se regăseşte în speţă.

Motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii (ca ipoteze ale cazului de casare evocat) presupun, pe de o parte, situaţia ca, fie considerentele să nu sprijine soluţia din dispozitiv, în sensul că raţionamentul instanţei ar determina o rezolvare contrară decât cea regăsită în partea finală a hotărârii, fie argumentele să fie opuse între ele, în sensul că unele conduc la admitere, iar altele la respingere, astfel încât, neputându-se opta pentru corectitudinea unora sau altora dintre acestea, nu se poate deduce dacă soluţia din dispozitiv este, la rândul său, justă.

Criticile formulate în cuprinsul cererii de recurs nu susţin motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată.

În consecinţă, împrejurarea că recurentul este nemulţumit de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa niciuneia dintre tezele reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv absenţa motivării, contradicţia argumentelor sau invocarea numai a unor motive străine de natura cauzei.

De aceea, se constată că acest motiv de recurs a fost doar formal invocat, astfel încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

În realitate, titularul căii de atac a expus argumente care vizează încălcarea de către instanţă a limitelor învestirii sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, a principiului disponibilităţii şi a principiului dreptului la apărare, ceea ce înseamnă că aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., însă nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut corect că din motivarea acţiunii, astfel cum a fost modificată, reiese că suma solicitată reprezintă contravaloarea lucrărilor prestate în baza contractului de execuţie lucrări nr. x/01.04.2016, scadente şi neplătite de pârât conform notificării transmise sub nr. x/12.05.2016, temeiul juridic principal al cererii reprezentându-l aplicarea dispoziţiilor art. 2401 coroborat cu art. 2403 din C. civ.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Curtea de Apel Cluj nu a constatat existenţa unei modificări a cererii introductive ulterioare primului termen de judecată, ci, dimpotrivă, inclusiv în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei care sunt consemnate în încheierea de şedinţă din data de 10 martie 2020, reclamanta a solicitat întreaga sumă indicată prin acţiunea precizată la primul termen de judecată, sumă care reprezenta creanţa rezultată din contractul de execuţie lucrări nr. x/01.04.2016 şi care forma obiectul ipotecii asupra creanţelor constituite de B. S.A. în favoarea A. S.A.

Referirea la cele două contracte de cesiune de creanţă încheiate cu creditori ai B. S.A. şi care au vizat plăţi efectuate de UAT ORAŞUL BAIA SPRIE (debitor cedat) ulterior demarării litigiului nu reprezintă o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată sau a cauzei acesteia, ci doar o subliniere a încălcării de către recurentul-pârât din prezenta cauză a obligaţiilor stabilite conform art. 2400 şi următoarele din C. civ.

Instanţa de apel s-a pronunţat în limitele învestirii sale, chestiunile referitoare la intervenirea cesiunilor de creanţă şi plăţile efectuate în alt cont decât cel al intervenientei nereprezentând modificări ale obiectului cererii, aşa cum în mod eronat susţine autorul căii de atac.

Faptul că în cursul soluţionării litigiului, recurentul-pârât a continuat să efectueze plăţi în baza contractului de execuţie de lucrări nu reprezintă o modificare a obiectului sau cauzei cererii de chemare în judecată, atâta vreme cât aceste plăţi erau vizate prin acţiunea promovată, care se raporta la toate creanţele născute şi scadente ulterior notificării privind contractul de ipotecă mobiliară.

Sunt lipsite de fundament susţinerile recurentului, potrivit cărora era necesară modificarea acţiunii introductive cu privire la cesiunile de creanţă intervenite în cursul soluţionării procesului, cauza cererii de chemare în judecată şi obiectul acesteia fiind aceleaşi cu cele formulate prin cererea adiţională.

Cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie confundată nici cu cauza acţiunii (care reprezintă scopul urmărit de acela care apelează la acţiune) şi nici cu motivul cererii, care este dovada ce serveşte la justificarea cauzei.

În speţă, cauza acţiunii a constituit-o dobândirea garanţiei, cauza cererii de chemare în judecată era contractul de execuţie de lucrări, contractul de garanţie mobiliară şi notificarea terţului debitor, iar motivul cererii este reprezentat de înscrisurile cu care se dovedeşte existenţa cauzei.

Curtea de Apel Cluj a reţinut că prima instanţă s-a pronunţat în limitele învestirii sale, cu respectarea principiilor disponibilităţii şi a dreptului la apărare, astfel că se impune înlăturarea susţinerile formulate de recurentul-pârât sub acest aspect.

În calea de atac a recursului, partea recurentă a invocat şi motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text de lege potrivit căruia hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea ori cu greşita aplicare a normelor de drept material.

Din această perspectivă, Înalta Curte va examina doar observaţiile recurentului care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu şi cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt, deoarece analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conţinutul art. 488 din C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de eventuală netemeinicie.

Aceasta, deoarece sistemul de drept naţional nu cunoaşte decât dublul grad de jurisdicţie (fond şi apel), iar căile extraordinare de atac pot fi exercitate doar în condiţiile prevăzute de lege, nu însă şi pentru ca părţile să supună instanţelor de control judiciar orice nemulţumire asupra hotărârii anterioare.

Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a acesteia.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii, iar, prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului.

În fine, aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţă. În acest caz, situaţia de fapt a fost greşit calificată, comparativ cu exigenţele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecăţii.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţele anterioare au reţinut, în mod corect şi legal, că este întemeiată cererea formulată de reclamantă cu privire la plata sumelor de bani care au făcut obiectul cesiunilor de creanţă către cesionarii societăţile F. S.R.L. şi G. S.R.L.

Prin poziţia formulată în cauză, ORAŞUL BAIA SPRIE nu a contestat executarea lucrărilor contractate prin contractul de execuţie de lucrări nr. x/01.04.2016, ci a contestat facturile ca acte doveditoare ale creanţelor.

Or, obligaţia de plată a debitorului Oraşul Baia Sprie nu s-a născut în baza facturilor emise de B. S.A., ci în baza contractului de lucrări nr. x/01.04.2016 şi al garanţiei reale mobiliare, ca efect al executării obligaţiilor de către B..

În temeiul dispoziţiilor art. 2400 alin. (1) din C. civ., reclamanta A. S.A. a transmis notificarea nr. x/12.05.2016 către UAT Baia Sprie, în calitate de debitor al creanţei ipotecate, pentru a-i comunica existenţa ipotecii, creanţa ipotecată, suma datorată, locul şi modalitatea de plată, iar UAT Baia Sprie avea obligaţia legală de a efectua toate plăţile în condiţiile indicate de reclamantă, astfel cum prevede articolul 2401 din acelaşi cod.

Textul de lege anterior evocat continuă ipoteza articolului precedent, reglementând tot o cesiune de creanţă în scop de garanţie în cazul căreia, după ce formalităţile pentru asigurarea opozabilităţii operaţiunii au fost îndeplinite, debitorul devine în principiu, obligat faţă de creditorul cesionar, raportul juridic obligaţional neputând înceta decât dacă debitorul plăteşte către creditorul titular al creanţei.

Plata nu va fi liberatorie pentru debitor decât dacă ea este realizată în conformitate cu modul indicat de creditor în notificarea de plată adresată debitorului.

Textul articolului 2401 alin. (1) din C. civ. nu indică însă momentul de la care debitorul cedat se poate libera valabil de obligaţie, plătind creditorului cesionar.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 2400 C. civ. reiese că din momentul primirii în scris a notificării ori din momentul acceptării cesiunii, debitorul cedat poate plăti în mod valabil pe cesionar.

Plata nu se poate efectua decât în modul indicat în notificare, ceea ce presupune faptul că se pot modifica anumite elemente ale convenţiei iniţiale (e.g. beneficiarul plăţii, suma - fără ca ea să fie prea oneroasă pentru debitor, locul plăţii etc.), dar nu va putea modifica elementele esenţiale ale obligaţiei iniţiale.

În acest context, este nefondată orice susţinere contrară şi nu face decât să arate că recurentul nu şi-a îndeplinit cu bună ştiinţă obligaţia legală de a achita sumele de bani obiect al ipotecii mobiliare în contul indicat.

Conform prevederilor art. 2345 din C. civ., dreptul de ipotecă se menţine asupra bunurilor grevate în orice mână ar trece, creditorul ipotecar având dreptul de a-şi satisface creanţa înaintea creditorilor chirografari, precum şi înaintea creditorilor de rang inferior.

Ipoteca reclamantei A. S.A. grevează orice sumă şi toate sumele pe care Oraşul Baia Sprie le datorează prestatoarei B. S.A. în temeiul contractului de execuţie de lucrări nr. x/01.04.2016, scadente după data de 11 mai 2016.

Recurentul-pârât poate fi obligat la plata acestor sume de bani care au făcut obiectul cesiunilor de creanţă, deoarece acesta trebuie să suporte efectele ipotecii mobiliare instituite asupra sumelor pe care B. S.A. le datorează în temeiul contractului de execuţie de lucrări, ceea ce înseamnă că nu se poate elibera în mod valabil decât prin plata efectuată în contul indicat de reclamantă în cuprinsul notificării.

Recurentul-pârât a mai criticat decizia instanţei de apel din perspectiva faptului că aceasta a stabilit obligaţia plăţii cheltuielilor de judecată în sarcina sa, deşi ambele părţi au pierdut procesul.

Deşi s-a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., trebuie precizat că dispoziţiile art. 453 din acelaşi cod nu constituie norme de drept material, ci norme de procedură, impunându-se încadrarea corespunzătoare.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate în apel, curtea de apel a reţinut că ambele căi de atac au fost respinse, însă în considerarea faptului că intimata A. S.A. a formulat apărări faţă de apelul ORAŞULUI BAIA SPRIE, atât prin întâmpinarea depusă la dosar, cât şi prin susţinerile orale ale reprezentantului convenţional, în baza art. 482 din C. proc. civ. coroborat cu art. 453 din acelaşi cod, a dispus obligarea acestui apelant la plata către intimata S.C. A. S.A. a sumei de 5.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în apel.

Aceste cheltuieli de judecată reprezintă parte din onorariul avocaţial (în total de 11.258,39 RON solicitat în apel de apelanta-intimată A. S.A. pentru care s-au depus înscrisuri justificative), au fost necesare efectuării apărării intimatei A. S.A. faţă de apelul ORAŞULUI BAIA SPRIE, utile acestei apărări, efectiv realizate şi proporţionale cu munca reprezentantului convenţional şi complexitatea litigiului dedus judecăţii.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a dezvoltat critici de nelegalitate sub acest aspect, ci a prezentat elemente care ţin de temeinicia soluţiei pronunţate cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt (questio facti), ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză de recurentul-pârât ORAŞUL BAIA SPRIE PRIN PRIMAR urmează a fi respins, ca nefondat.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 11.458,46 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă S.C. A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât ORAŞUL BAIA SPRIE PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 211/2021 din 16 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât ORAŞUL BAIA SPRIE PRIN PRIMAR la plata sumei de 11.458,46 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă S.C. A. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.