Contestation in annulment inadmissible: new evidence in postal invoice does not constitute material error under CPC Art. 503(2)(2)

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 121 din 16 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis cererea formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L. (fosta S.C. B. S.R.L.), în contradictoriu cu pârâta C., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 208.840,50 RON şi a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, începând cu 28 ianuarie 2020 şi până la achitarea integrală a debitului principal, precum şi la plata sumei de 5.281,8 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel.

Ulterior exercitării apelului, D. a depus o cerere de intervenţie voluntară accesorie în interesul intimatei A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 264/A din 18 aprilie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins cererea de intervenţie accesorie, a admis apelul, a schimbat sentinţa primei instanţe, în sensul că a respins acţiunea.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta, cât şi intervenienta accesorie au formulat recurs.

Prin decizia nr. 1305 din 23 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul reclamantei şi ca tardiv recursul intervenientei.

La 21 noiembrie 2023 intervenienta D. a formulat contestaţie în anulare împotriva hotărârii instanţei de recurs, solicitând anularea acesteia şi soluţionarea recursului său, în sensul admiterii acestuia şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru soluţionarea cererii sale de intervenţie accesorie.

În susţinere, a arătat că dispoziţia instanţei supreme de respingere a recursului propriu este rezultatul unei erori materiale, în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., întrucât decizia recurată i-a fost comunicată la 17 iunie 2022, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată la 15 iulie 2022, potrivit facturii nr. x din 15 iulie 2022, emisă de Poşta Română în momentul transmiterii cererii de recurs prin poştă, şi nu la 19 iulie 2022, cum în mod greşit a reţinut instanţa de control judiciar.

Astfel, a afirmat că, în raport cu dispoziţiile art. 183 alin. (1) C. proc. civ. şi cu datele indicate mai sus, declararea recursului s-a realizat cu respectarea termenului legal de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I din acelaşi act normativ.

Conchizând, a precizat că eroarea materială săvârşită de către instanţa de recurs vizează reţinerea greşită a datei la care cererea sa de recurs a fost depusă la oficiul poştal.

În dovedire, contestatoarea a depus, în copie, factura sus-menţionată.

La 17 ianuarie 2023, intimata C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în raport cu prevederile art. 67 C. proc. civ., respingerea contestaţiei ca inadmisibilă şi, pe fond, respingerea acesteia ca nefondată. În motivare, a arătat că, faţă de calitatea de intervenientă accesorie autoarei căii de atac, de faptul că partea în interesul căreia contestatoarea a intervenit în proces, intimata A. S.R.L., nu a formulat contestaţie în anulare împotriva hotărârii instanţei de recurs, în conformitate cu art. 67 C. proc. civ., calea de atac se impune a fi respinsă ca inadmisibilă.

Contestatoarea a răspuns la întâmpinare.

Luând în analiză, cu prioritate, chestiunea admisibilităţii contestaţiei în anulare din perspectiva cerinţelor impuse de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prezenta cale de atac este îndreptată împotriva deciziei nr. 1305 din 23 mai 2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul reclamantei şi ca tardiv recursul intervenientei, ambele declarate împotriva deciziei civile nr. 264/A din 18 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Contestaţia în anulare de faţă vizează soluţia instanţei de recurs dată asupra căii de atac iniţiate de intervenientă, pe care aceasta o apreciază ca fiind rezultatul unei greşeli materiale în ceea ce priveşte data exercitării recursului, motiv prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Sintagma "eroarea materială" la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., de natură a influenţa dezlegarea dată recursului, are în vedere erori evidente privitoare la elemente şi date materiale ale cauzei, care intervin involuntar în raţionamentul instanţei şi determină decisiv soluţia şi care nu implică, însă, reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, verificarea acestui motiv de anulare nu poate avea în vedere decât situaţia existentă la dosar în momentul pronunţării hotărârii atacate, întrucât numai faţă de acest moment se poate aprecia dacă soluţia este rezultatul unei greşeli materiale.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, aspect ce semnifică că, pe această cale procesuală, părţile nu pot obţine o nouă judecată a chestiunilor ce au făcut obiect al analizei instanţei şi pe care aceasta le-a tranşat. Pe cale de consecinţă, nu pot intra în conţinutul sintagmei de "eroare materială" aspectele de fapt şi cele de drept cărora instanţa de control judiciar le-a dat o dezlegare prin examinarea efectuată, chiar dacă concluziile instanţei ar fi eronate, în astfel de cazuri putând fi vorba cel mult despre erori de judecată, iar nu despre erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În speţă, din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa de recurs, în soluţionarea excepţiei tardivităţii căii de atac declarate, analizând actele aflate la dosarul cauzei, respectiv plicul prin care s-a depus cererea de recurs la poştă, a constatat că recursul a fost declarat la 19 iunie 2022, după împlinirea termenului legal pentru exercitarea acestuia.

De asemenea, examenul înscrisurilor din recurs relevă că factura indicată de contestatoare în cuprinsul contestaţiei în anulare nu s-a regăsit în dosarul constituit în recurs, aceasta fiind depusă direct în calea contestaţiei în anulare.

În acest context, contestaţia în anulare apare ca fiind fundamentată pe elemente străine cauzei din faza procesuală a recursului, respectiv pe înscrisuri noi în combaterea excepţiei tardivităţii, situaţie în care, eventuala concluzie greşită a instanţei de recurs cu privire la termenul în care recursul a fost declarat nu poate fi încadrată în sintagma "eroare materială" prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Se subliniază faptul că pentru a fi în prezenţa erorii materiale în accepţiunea normelor ce reglementează contestaţia în anulare este imperios necesar ca înscrisurile ce fundamentează exercitarea căii extraordinare de atac să fi existat în dosarul de recurs, iar instanţa, printr-o omisiune, să nu le avut în vedere.

Toate aceste considerente impun concluzia că aspectul relevat de către contestatoare nu reprezintă o "eroare materială" în care ar fi căzut instanţa de recurs, întrucât aspectele semnalate excedează obiectului analizei instanţei de recurs.

Pretinsa greşeală, aşa cum este afirmată de titulara demersului judiciar de faţă, nu poate fi imputată instanţei de recurs, de vreme ce înscrisul valorificat de parte pe calea contestaţiei în anulare nu se afla la dosar în momentul soluţionării recursului la dosar.

Prin argumentele dezvoltate în susţinerea căii de atac promovate, titulara urmăreşte în realitate o reexaminare a justeţei soluţiei pronunţate asupra excepţiei în raport cu înscrisul nou depus în cadrul contestaţiei în anulare, chestiune nepermisă prin prisma art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Greşelile reclamate în baza unui alt probatoriu, decât cel existent în recurs sau reevaluarea elementelor avute în vedere de instanţa de recurs la pronunţarea deciziei contestate, nu pot fi îndreptate pe calea contestaţiei în anulare, întrucât calea de atac a contestaţiei în anulare nu este una de reformare, ce ar permite o reanalizare şi o reapreciere de către instanţa de control judiciar a aceloraşi aspecte examinate şi de instanţa a cărei hotărâre se atacă, ci de retractare, ce este circumscrisă exclusiv motivelor expres prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte conchide că, întrucât susţinerile autoarei căii de atac nu pot fi integrate ipotezei prevăzute de pct. 2 alin. (2) al aceluiaşi text de lege, contestaţia în anulare este inadmisibilă, ceea ce face de prisos analiza argumentelor dezvoltate de intimata C. prin întâmpinare, cu privire la susţinerea chestiunii inadmisibilităţii căii extraordinare de atac.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

Totodată, constatând culpa procesuală a contestatoarei, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la plata către intimata C. a sumei de 3.555,90 RON şi a sumei de 169,75 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor depuse în dovedire de această parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea D. împotriva deciziei nr. 1305 din 23 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatele A. S.R.L. şi C..

Obligă contestatoarea la plata către intimata C. a sumei de 3.555,90 RON şi a sumei de 169,75 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2024.