Electricity charges for fraudulent consumption: burden of proof on sub-consumers and insufficiency of appellate motivation for rejecting expert evidence

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.N.T.F.C. "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. la plata sumei de 9.412.990,65 RON, reprezentând contravaloarea cantităţii de 20.319.760 kw/h energie electrică de care pârâta a beneficiat în perioada 30.01.2012-30.08.2017, la locurile de consum "Revizia Vagoane Griviţa" Depoul BCT, Postul Giuleşti şi Uzina Chitila, din care suma de 2.134.513,10 RON reprezintă contravaloarea energiei electrice de care pârâta a beneficiat în perioada 11.01.2012-01.03.2015 în baza contractului de furnizare a energiei electrice nr. I.6/175/01.03.2005 şi suma de 7.278.477,16 RON reprezintă contravaloarea prejudiciului pe care pârâta l-a cauzat reclamantei prin consumul fraudulos de energie electrică în perioada 01.03.2015-31.08.2017.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 969, art. 970 C. civ. de la 1864, art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357, art. 1381, art. 219 C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, art. 148 şi art. 194 C. proc. civ., Ordinul nr. 64/2014 al A.N.R.E. şi Legea nr. 123/2012.

Prin întâmpinare, pârâta S.N.T.F.C. "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la suma de 2.134.513,10 RON, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La termenul din 21 iunie 2018, la solicitarea instanţei, pârâta a învederat faptul că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată prin întâmpinare vizează întreaga sumă dedusă judecăţii prin cererea de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3206/2019 din 05 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de cameră de consiliu din 9 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată şi a admis cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R.-S.A., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C. "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A., pe care a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 9.412.990,65 RON reprezentând contravaloarea cantităţii de 20.319.760 kw/h energie electrică, din care suma de 6.411.545,30 RON reprezintă contravaloare energie electrică pentru perioada 11.01.2012-01.03.2015 şi suma de 3.001.445,34 RON reprezintă contravaloare energie electrică pentru perioada 01.03.2015-31.08.2017. De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 102.839,9 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu expert.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.N.T.F.C. "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. a declarat apel.

La termenul din 18 decembrie 2020, Curtea de apel a respins excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a intimatei, a insuficientei timbrări, a lipsei capacităţii de exerciţiu a apelantei, a lipsei calităţii procesuale active. Totodată, a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ataşate apelului şi întâmpinării şi a luat act de renunţarea apelantei la proba cu expertiză tehnică. În ceea ce priveşte cercetarea la faţa locului, faţă de susţinerea apelantei, precum şi a înscrisurilor deja depuse la dosar, a probelor administrate în faza fondului cu precădere faţă de constatările expertului tehnic desemnat în cauză, Curtea a constatat că nu este utilă această probă şi, în consecinţă, a respins-o. De asemenea, Curtea a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul asupra apelului, însă, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 22.12.2020.

Prin decizia civilă nr. 1836 A din 22 decembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.N.T.F. C. civ..F.R. CĂLĂTORI S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 3206 din 05.11.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile aferente perioadei 11.01.2012-26.10.2014, respingând ca prescrise pretenţiile aferente perioadei 11.01.2012-26.10.2014 şi a respins, în rest, ca nefondate, celelalte pretenţii; totodată, a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 48.867,45 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la 1 martie 2021, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi, în principal, în rejudecare, respingerea apelului şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei la instanţa de apel, în vederea refacerii/completării probelor administrate la prima instanţă, precum şi în vederea administrării de probe noi, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi aflarea adevărului în cauză, în raport de normele legale incidente în materia răspunderii civile contractuale/delictuale.

În motivare, autoarea prezentului demers judiciar a susţinut incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat faptul că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 476 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care instanţa de apel este ţinută să verifice corecta stabilire a situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către instanţa de fond.

Astfel, în accepţiunea recurentei, instanţa de apel a schimbat în tot hotărârea primei instanţe şi a respins pretenţiile recurentei ca nefondate, considerând că prejudiciul nu este cert sub aspectul întinderii, deşi în primă instanţă se administrase o expertiză al cărei obiectiv nr. 3 a vizat tocmai lămurirea acestui aspect.

Totodată, a mai arătat că, în virtutea rolului său activ, instanţa avea obligaţia să dispună refacerea/completarea probelor, precum şi administrarea de probe noi, în vederea lămuririi acestui aspect. De asemenea, a mai susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere situaţia de fapt stabilită prin expertiza efectuată în cauză, prin care s-a stabilit inclusiv întinderea prejudiciului.

Printr-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenta a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ.

În acest sens, evocând anumite considerente ale instanţei de apel apreciate ca fiind relevante, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a terţului ELECTRIFICARE C.F.R. S.A., în vederea stabilirii corecte şi cuprinzătoare a cadrului procesual, având în vedere că există o strânsă legătură între drepturile şi obligaţiile părţilor în proces şi obligaţiile terţului ELECTRIFICARE C.F.R. S.A.

Astfel, evocând dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., recurenta a arătat că necesitatea introducerii în cauză a terţului amintit rezultă din specificul raportului juridic dedus judecăţii, având în vedere că strânsa legătură între drepturile şi obligaţiile părţilor în proces şi obligaţiile terţului ELECTRIFICARE C.F.R. S.A. îşi are izvorul în H.G. nr. 1283/2004.

În continuare, printr-o altă critică, recurenta a susţinut că hotărârea este pronunţată cu încălcarea art. 22 alin. (7) C. proc. civ.

După ce a evocat şi dispoziţiile art. 969 din C. civ. de la 1864, recurenta a arătat că şi-a executat obligaţia asumată prin contractul de furnizare nr. x.6/175/01.03.2005, dar intimata-pârâtă nu şi-a executat obligaţia corelativă, aceea de plată a contravalorii consumului energiei electrice de care a beneficiat.

Consideră că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere reaua-credinţă a intimatei-pârâte, care a ascuns faptul că prin posturile de transformare PT1 şi PT2, aflate în proprietatea sa, este furnizată energie electrică necesară subunităţii sale Revizia Vagoane Griviţa-Chitila 2, şi care a consumat în toată această perioadă energie electrică, fără a aduce la cunoştinţa Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. S.A. că energia electrică de care a beneficiat nu este nici facturată şi nici plătită.

În continuare, recurenta a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ., arătând că aplicabilitatea art. 78 alin. (2) C. proc. civ. este condiţionată, în materie contencioasă, de stabilirea împrejurării dacă raportul juridic dedus judecăţii impune introducerea în cauză a altor persoane, dacă există, aşadar, un litisconsorţiu obligatoriu.

În acest sens, autoarea căii de atac a susţinut că, potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., instanţa are obligaţia, iar nu facultatea, de a dezvolta cadrul procesual chiar şi în ipoteza existenţei unei opoziţii din partea părţilor, astfel că, în accepţiunea recurentei, se impunea introducerea în cauză a terţului ELECTRIFICARE C.F.R. S.A., având în vedere strânsa legătură între drepturile şi obligaţiile părţilor şi obligaţiile terţului ce îşi are izvorul în dispoziţiile H.G. nr. 1283/2004.

Cu privire la cel de al doilea motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat faptul că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât nu se regăseşte în cuprinsul acesteia argumentarea înlăturării a două probe importante cauzei, administrate la fond, respectiv concluziile raportului de expertiză tehnică energetică şi răspunsurile la interogatoriu.

În ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor Legii energiei şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi a reglementărilor art. 79 alin. (3) din Ordinul A.N.R.E. nr. 64/2014.

Detaliind, a arătat că, în speţă, s-a constatat o eroare de măsurare a energiei consumate de intimata-pârâtă la punctul de consum Revizia de vagoane Griviţa, recurenta având dreptul de a proceda la rectificarea/corectarea situaţiei.

Printr-o altă critică, recurenta a susţinut că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 8 şi art. 14 din Decretul nr. 167/1958. Detaliind, recurenta a arătat că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere faptul că C.F.R. S.A. a constatat consumul fraudulos la 06.07.2017, ceea ce face ca la această dată recurenta să cunoască fapta ilicită a pârâtei, iar, pe de altă parte, între recurentă şi ELECTRIFICARE C.F.R. S.A. "socotelile nu au fost date şi aprobate" decât la 21.09.2017, conform adresei nr. x/2017.

În continuare, printr-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenta a susţinut faptul că instanţa de apel nu a acordat relevanţa juridică efectelor recunoaşterii pretenţiilor de către intimata-pârâtă. În acest sens, a arătat că intimata a recunoscut faptul că, în perioada 30.01.2012-30.08.2017, a beneficiat de energia electrică furnizată la locul de consum Revizia de Vagoane Griviţa Nouă - PT1+PT2, însă, a refuzat plata contravalorii consumului energiei electrice înregistrată de contorul nr. x, motivat de faptul că valoarea înregistrată este prea mare, arătându-şi disponibilitatea să plătească valoarea unui consum pauşal, nu contorizat.

Deşi susţine că nu poate da curs propunerii intimatei-pârâte de a factura consumul pauşal, întrucât, la locul de consum în discuţie, energia era contorizată, cu toate acestea, recurenta apreciază că propunerea intimatei-pârâte poate fi apreciată de instanţă ca o recunoaştere a pretenţiilor recurentei.

Totodată, afirmă că această recunoaştere a pretenţiilor recurentei ar rezulta şi din răspunsul la interogatoriu, prin care pârâta a arătat că, pentru perioada 01.03.2015-31.08.2017, nu a avut încheiat contract de furnizare a energiei electrice cu recurenta, fără a contesta că ar fi beneficiat de serviciile de furnizare a energiei electrice la locul de consum Revizia Vagoane Griviţa.

La 7 mai 2021, intimata-pârâtă a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Totodată, fără a invoca în mod expres excepţia nulităţii recursului, intimata-pârâtă a arătat că recursul nu este admisibil în principiu, întrucât, prin motivele indicate în recurs, recurenta doreşte reanalizarea probelor, situaţie care ar conduce la o nouă rejudecare a apelului, aspect care este inadmisibil.

La 3 iunie 2021, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate, precum şi a celorlalte apărări şi susţineri ale intimatei-pârâte, reiterând solicitarea de admitere a recursului pentru motivele arătate.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 8 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune puncte de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din acelaşi Cod.

La 24 februarie 2022, intimata-pârâtă S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A. Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Bucureşti a formulat în scris punct de vedere la raport, prin care a arătat că, în opinia sa, prin motivele invocate, recurenta doreşte stabilirea situaţiei de fapt prin reanalizarea probelor, ceea ce ar conduce la o nouă rejudecare a apelului, aspect care este inadmisibil. În concluzie, solicită să se constate că motivele de recurs invocate nu sunt justificate, solicitând, pe cale de consecinţă, respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de şedinţă din 5 aprilie 2022, Înalta Curte a respins excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului şi a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. împotriva deciziei civile nr. 1836 A din 22 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, stabilind, totodată, termen de judecată la data de 7 iunie 2022.

Analizând recursul, precum şi decizia atacată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Referitor la soluţia instanţei de apel de respingere ca prescrise a pretenţiilor aferente perioadei 11.01.2012-26.10.2014, recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 8 şi 14 din Decretul nr. 167/1958, susţinând că a cunoscut consumul fraudulos şi fapta ilicită a pârâtei la 06.07.2017, iar "socotelile nu au fost date şi aprobate" între recurentă şi S.C. Electrificare CFR S.A. decât la 21.09.2017.

Sub aspectul momentului de început al termenului de prescripţie, instanţa de apel a reţinut că dreptul la acţiune privind debitul solicitat s-a născut la data scadenţei obligaţiei de plată, potrivit contractului, respectiv potrivit procedurii convenite privind facturarea lunară, iar momentul la care reclamanta a luat cunoştinţă de prejudiciu conform minutei din 06.07.2017 este lipsit de relevanţă.

Înalta Curte constată că, în raport cu temeiul de drept al pretenţiilor respinse ca prescrise, respectiv răspunderea civilă contractuală, nu este aplicabil art. 8 din Decretul nr. 167/1958, invocat de recurentă, text legal care reglementează începutul prescripţiei în cazul răspunderii civile delictuale şi al îmbogăţirii fără justă cauză.

În plus, momentul concret la care s-a născut dreptul la acţiune a fost stabilit de instanţa de apel pe baza probelor administrate, astfel încât situaţia de fapt ce a stat la baza aplicării art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs, faţă de limitele controlului de legalitate specific acestei căi extraordinare de atac.

Sub aspectul cauzei de suspendare a cursului prescripţiei prevăzute de art. 14 din Decretul nr. 167/1958, Înalta Curte reţine că această normă de drept material nu este aplicabilă în cauză, din moment ce între părţile litigante nu existau raporturi de administrare de bunuri, iar raporturile existente între recurentă şi Electrificare CFR S.A. sunt de natură convenţională, nefiind îndeplinită condiţia administrării bunurilor altuia "în temeiul legii sau al hotărârii judecătoreşti".

Prin urmare, este legală şi va fi menţinută dispoziţia instanţei de apel de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile aferente perioadei 11.01.2012-26.10.2014 şi de respingere ca prescrise a acestor pretenţii.

2. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia atacată şi din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 59 şi art. 78 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 22 din acelaşi act normativ, susţinând că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a terţului Electrificare C.F.R. S.A.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat întrucât introducerea în cauză a terţului direct în apel presupunea schimbarea cadrului procesual stabilit la prima instanţă, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 478 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe". Or, conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., "judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii".

În plus, potrivit art. 78 alin. (3) C. proc. civ., introducerea forţată în cauză a unei alte persoane poate fi dispusă, prin încheiere, numai până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe, nicidecum în apel.

3. Referitor la pretenţiile neprescrise, aferente perioadei 27 octombrie 2014 - 31 august 2017, printr-o altă critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 476 alin. (1) C. proc. civ. prin aceea că instanţa de apel, considerând că prejudiciul nu este cert sub aspectul întinderii, a respins pretenţiile formulate ca nefondate, ignorând situaţia de fapt stabilită prin expertiza efectuată în cauză, prin care s-a stabilit inclusiv întinderea prejudiciului.

Totodată, recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a înlăturat două probe importante, administrate la prima instanţă - concluziile raportului de expertiză tehnică specialitatea energetică şi răspunsurile la interogatoriu, fără a argumenta motivele înlăturării.

Criticile sunt întemeiate pentru considerentele ce succed:

În motivarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a stabilit un consum de energie nereal, întrucât nu a arătat în mod concret consumul/cota fiecărui consumator în parte, întreaga cantitate de energie consumată fiind pusă în sarcina apelantei-pârâte. Totodată, a statuat în sensul că "...nu se poate reţine că prejudiciul invocat de către intimata reclamantă ar fi cert sub aspectul întinderii, în absenţa unor probe care să ateste că aceşti subconsumatori (n.n. subunităţile Depoul BCT, Postul Giuleşti şi Uzina Chitila) nu au înregistrat un consum pe toată perioada pentru care se solicită obligarea apelantei pârâte la întregul consum înregistrat de contor."

Pentru a justifica această concluzie, instanţa de apel avea obligaţia ca, în raport de dispoziţiile art. 476-477 C. proc. civ., să analizeze toate probele administrate în cauză, în faţa primei instanţe şi în apel.

Verificarea dosarelor permite instanţei de recurs observaţia că probatoriul administrat în cauză a fost complex, fiind administrare probe multiple: interogatoriu, expertiză de specialitate (în specialitatea energetică), înscrisuri, a căror suită trebuia analizată în conformitate cu art. 264 C. proc. civ., respectiv, pe fiecare în parte şi pe toate, în ansamblul lor.

Deşi instanţa de apel include în motivarea prezentată referirea la probe, aceasta are doar un caracter reflex, atâta vreme cât justifică sumar starea de fapt, fără a face o referire la concluziile expertului judiciar la obiectivele 2 şi 3 (din raport şi din răspunsul la obiecţiuni), fără a explica în mod critic de ce a înlăturat concluziile expertului sau cum a apreciat restul probelor administrate în cauză.

Astfel, instanţa de prim control judiciar omite să observe că prima instanţă de fond nu numai că a omologat raportul de expertiză tehnică de specialitate, ci a analizat şi valorificat constatările acestei probe, pe care a apreciat-o în ansamblu, coroborat cu celelalte probe.

În acest sens, prezintă relevanţă nu numai obiectivele raportului de expertiză, ci şi răspunsurile/concluziile expertului, inclusiv cele la obiecţiunile formulate, în care sunt făcute precizări şi sub aspectul existenţei unor eventuali consumatori activi branşaţi la acel punct de conectare.

Aşadar, ca toate celelalte probe, concluziile expertizei constituie elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, însă, fie că primeşte sau nu concluziile expertizei, instanţa trebuie să motiveze poziţia sa, neputându-le înlătura altfel decât motivat. Prin urmare, atunci când instanţa adoptă o altă concluzie în privinţa unei constatări care intră în atribuţiile expertului, este necesar să îşi motiveze într-o manieră logică şi convingătoare soluţia aleasă.

În egală măsură, instanţa de apel trebuia să vegheze şi asupra repartizării sarcinii probei, în conformitate cu dispoziţiile art. 249 C. proc. civ.

În acest sens, se constată că instanţa de apel a inversat sarcina probei întrucât nu reclamanta trebuia să dovedească eventuala existenţă a subconsumatorilor şi consumul efectiv al acestora, ci însăşi apelanta pârâtă, care a contestat consumul real de energie electrică susţinând existenţa unor potenţiali subconsumatori. Aşadar, reclamantei nu i se poate pretinde să facă proba negativă că subconsumatorii nu au înregistrat consum.

Înalta Curte reţine şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitor la neîndeplinirea de către instanţa de apel a obligaţiei de motivare a deciziei atacate în condiţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., decizia fiind insuficient motivată în raport cu chestiunile deduse de părţi judecăţii.

În acest sens, deşi reţine insuficienţa probatorie sub aspectul certitudinii (întinderii) prejudiciului, instanţa de apel nu motivează înlăturarea concluziilor expertului judiciar la obiectivele 2 şi 3.

Faţă de cele mai sus arătate, întrucât au fost găsite întemeiate criticile de nelegalitate subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., nu se mai impune analiza celorlalte critici fundamentate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (2), art. 497 şi art. 499 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. - S.A. împotriva deciziei civile nr. 1836 A din 22 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o va casa în parte şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel, numai în ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 27 octombrie 2014 - 31 august 2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. - S.A. împotriva deciziei civile nr. 1836 A din 22 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează, în parte, decizia civilă nr. 1836 A din 22 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel, numai în ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 27 octombrie 2014 - 31 august 2017.

Menţine în rest dispoziţiile deciziei instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2022.