Variable compensation limits for public company supervisors: non-applicability of unaudited internal guidelines and no automatic interdependence of bonus components

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2023

Asupra recursurilor supuse judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 februarie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.887.648 RON, reprezentând contravaloarea pachetului de 90.000 opţiuni pe acţiuni virtuale Transelectrica, acordat la data de 15.11.2013 cu titlul de bonus de performanţă, potrivit contractului de mandat nr. x/13.11.2013, precum şi la plata dobânzii legale aferente, până la data plăţii efective şi integrale; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 7 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată la 26 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017

Prin sentinţa civilă nr. 4449 din 5 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul A. şi a obligat pârâta în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională De Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A.. la plata sumei de 1.887.648 RON, reprezentând contravaloarea pachetului de 90.000 opţiuni pe acţiuni virtuale Transelectrica, precum şi la plata dobânzii legale aferente, în continuare, până la data plăţii efective.

Prin decizia civilă nr. 1108 din 16 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a constatat nul apelul declarat de pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva hotărârii mai sus menţionate.

Prin decizia civilă nr. 992 din 10 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva deciziei civile nr. 1108 din 16 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost casată decizia atacată şi a fost trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub numărul de dosar x/2017

Prin decizia civilă nr. 1268 din 30 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., împotriva sentinţei civile nr. 4449/05.12.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, şi a fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că pârâta a fost obligată la plata către reclamant a unei componente variabile anuale aferente anului 15.11.2013-15.11.2014 la nivelul dublului remuneraţiei fixe brute anuale, precum şi la plata dobânzii legale aferente calculate de la data de 15.11.2013 până la data achitării efective.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A..

Recurentul-reclamant A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea deciziei recurate, în parte, şi, în ipoteza în care se va reţine incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a solicitat respingerea cererii de apel ca fiind inadmisibilă, cu consecinţa menţinerii sentinţei apelate în integralitate, sau, în măsura în care se va reţine incidenţa oricărui motiv de casare dintre cele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 C. proc. civ., să se admită recursul şi cauza să fie trimisă spre o nouă judecată instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că decizia recurată încalcă autoritatea de lucru judecat de care beneficiază hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2019, care a dezlegat aspectele de drept supuse atenţiei judecătorilor fondului din această cauză, ele intrând în sfera efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cauza fiind în prezent soluţionată definitiv.

Astfel, pricina care a format obiectul dosarului x/2019 şi speţa pendinte se caracterizează prin identitate de părţi, identitate de cauză (acelaşi fundament - contractul de mandat nr. x/13.11.2013) şi identitate parţială de obiect.

Prin decizia recurată, instanţa de apel încalcă constatările anterioare din dosarul nr. x/2019 şi reţine că prin hotărârea adunării generale a acţionarilor nr. 8/06.11.2013 nu s-ar fi stabilit limitele cuantumului remuneraţiei cuvenite membrilor consiliului de supraveghere, ci ar fi fost stabilite doar elementele componente ale remuneraţiei.

Totodată, instanţa de apel din această cauză a reţinut relevanţa art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 şi o modalitate de calcul arbitrară pentru bonusul de performanţă, deşi în toate cauzele de referinţă art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 a fost analizat prin raportare la forma actului normativ în vigoare la data încheierii contractului de mandat, ca şi în această cauză.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, nici în primă instanţă, nici în apel şi nici în recursul din celelalte cauze nu s-a interpretat ca fiind parte din remuneraţia variabilă "valoarea nominală" a pachetului de 90.000 OAVT acordat.

Mai mult, recurentul-reclamant consideră că soluţia instanţei din apel din această cauză nu contrazice doar chestiunile dezlegate printr-o hotărâre definitivă pronunţată între aceleaşi părţi, în temeiul aceleiaşi cauze juridice, ci întreaga practică judiciară conturată în jurul aceleiaşi situaţii de fapt (modelul de contract de mandat fiind aplicat în raporturile juridice ale pârâtei cu toţi foştii colegi din perioada de referinţă).

Printr-o altă critică, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat faptul că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea unor norme de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, instanţa de apel, în rejudecare, a încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ.. privind dreptul de dispoziţie al părţilor, art. 13 C. proc. civ., privind dreptul la apărare, art. 14 alin. (5) C. proc. civ., privind contradictorialitatea, art. 20 alin. (6) C. proc. civ.., art. 22 alin. (2) C. proc. civ., privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, precum şi pe cale art. 477 alin. (1) C. proc. civ., norme care - prin interesul ocrotit - atrag nulitatea absolută a deciziei recurate.

În primul rând, a arătat recurentul-reclamant că, deşi instanţa de apel 1-a citat după repunerea cauzei pe rol cu anumite menţiuni, la termenul de dezbateri din 30 iunie 2021 aceasta a pus în discuţie chestiuni care nu au fost anticipate prin citativ, cu referire la anumite înscrisuri (anexate unui set de note scrise pe care pârâta l-a depus în primă instanţă în anul 2017 şi care nu au fost reiterate în cererea de apel); cu toate că a solicitat acordarea unui termen suplimentar sau, cel puţin, amânarea pronunţării pentru a le putea analiza atent şi exprima un punct de vedere în cunoştinţă de cauză, instanţa de apel i-a refuzat această solicitare, fiind nevoit să pună concluzii generice. Totodată, reclamantul a invocat efectul pozitiv provizoriu de lucru judecat, raportat la relevanţa art. 37 din O.U.G. nr. 119/2011.

Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare consacrat de art. 13 C. proc. civ.

În al doilea rând, instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la aspecte care nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părţilor, încălcând principiul contradictorialităţii, consacrat de art. 14 C. proc. civ.., acţionând totodată contrar rolului său în aflarea adevărului, consacrat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În al treilea rând, instanţa de apel a revenit asupra unor aspecte care nu au fost criticate prin cererea de apel şi care astfel au rămas definitive (modalitatea de determinare a bonusului de performanţă), încălcând astfel principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 alin. (2), art. 20 alin. (6) C. proc. civ., precum şi limitele controlului judiciar, reglementate de art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, recurentul-reclamant apreciază că se impune casarea deciziei, prin raportare la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a mai susţinut, în argumentarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.., că decizia recurată nu reflectă un silogism judiciar apt să explice raţionamentul instanţei şi să releve un examen efectiv al argumentelor părţilor, conţine motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei.

Instanţa de apel nu a analizat efectul pozitiv de lucru judecat invocat cu privire la aspectele supuse inclusiv dezlegării sale şi întemeiate pe acelaşi contract ca în cauzele de referinţă.

Tot din perspectiva unui examen superficial şi lacunar, recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel nu s-a raportat la obiectul cauzei, respectiv contravaloarea pachetului de 90.000 OAVT acordat cu titlu de bonus individual de performanţă (componenta multianuală) şi modalităţile de valorificare pe durata a trei ani consecutivi, ci la componenta variabilă anuală.

Un alt considerent care, în opinia recurentului-reclamant, demonstrează faptul că instanţa de apel nu a analizat efectiv, în mod real, nici contractul de mandat, este cel prin care se interpretează pct. 3 din Anexa nr. 1 la contract, condiţia reţinută în motivare nerezultând nici din textul art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011 şi nici din pct. 3 din Anexa nr. 1 la contract.

În al doilea rând, s-a arătat că hotărârea comportă o serie de contradicţii flagrante între considerente şi dispozitiv.

În acest sens, în cadrul dispozitivului, instanţa de apel se raportează la un alt element al componentei variabile decât cel care formează obiectul cererii şi anume, componenta variabilă anuală, şi nu la elementul care forma obiectul analizei sale, respectiv bonusul individual de performanţă, care este o componentă multianuală a remuneraţiei variabile.

Nu s-ar putea considera că este vorba despre o simplă eroare materială, câtă vreme în contextul analitic de referinţă sintagmele componentă variabilă, componentă variabilă anuală şi bonus individual de performanţă au o semnificaţie diferită potrivit contractului.

Un alt aspect care reflectă contradictorialitatea existentă atât la nivelul considerentelor, dar şi între considerente şi dispozitiv vizează data de la care se acordă dobânda legală penalizatoare.

Pe de o parte, la nivelul considerentelor, instanţa de apel reţine că dobânda legală s-ar calcula de la data de 15.11.2014, iar în paragraful imediat următor consemnează data de 15.11.2013, pe când în cadrul dispozitivului obligă pârâta la dobândă penalizatoare calculată începând de la data de 15.11.2013 şi până la data plăţii efective, ca şi când obligaţia de plată ar decurge de la momentul acordării pachetului de 90.000 OAVT la data de 15.11.2013 şi nicidecum de la datele de valorificare a tranşelor de câte 30.000 OAVT, mult ulterioare datei acordării lor.

În al treilea rând, decizia necurată nu este motivată în ceea ce priveşte determinarea contravalorii celor 30.000 OAVT din prima tranşă a pachetului de 90.000 OAVT acordat, iar, în al patrulea rând, instanţa de apel utilizează interşanjabil noţiunile de "limită", "nivel", "valoare", "cuantum", "contravaloare concretă" în raport cu sintagmele de remuneraţie şi de componentă variabilă, cu toate că acestea au o semnificaţie diferită.

În ceea ce priveşte încălcarea şi aplicare greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că instanţa de apel a interpretat şi, pe cale de consecinţă, aplicat în mod greşit prevederile normei de drept material reglementată de art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 119/2011, precum şi normele art. 1.266 şi 1.267 C. civ.

Pentru argumentele expuse în memoriul de recurs, s-a arătat că interpretarea operată de instanţa de apel este infirmată de metoda de interpretare logico-gramaticală; de asemenea, raţionamentul instanţei reflectă o interpretare nesistematică a art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 119/2011 şi a pct. 3 din Anexa 1 la contract, încălcând astfel şi normele de drept material reglementate de art. 1.266, 1.267 C. civ.. care prescriu o interpretare sistematică a contractului, în acord cu voinţa părţilor.

Recurenta-pârâtă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. şi a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecare la instanţa de apel, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a precizat că recursul său nu vizează valoarea concretă a bonusului de performanţă, ci doar interpretarea cu privire la interdependenţa condiţiilor acordării celor trei tipuri de elemente ce constituie componenta variabilă a remuneraţiei.

Decizia recurată este în parte nelegală, întrucât instanţa de apel nu a identificat, interpretat şi aplicat corect normele legale de drept material incidente.

În ceea ce priveşte interpretarea prevederilor contractuale aplicabile, solicită a se observa că acestea trebuie să se realizeze pe baza regulilor pe care C. civ. le prevede în materia interpretării contractului, prezentând o relevanţă deosebită, art. 1266 alin. (1) C. civ., art. 1267 C. civ. şi art. 1268 C. civ.

Instanţa de apel trebuia să interpreteze contractul în aşa fel încât să ţină cont de voinţa reală a părţilor la momentul încheierii contractului, să urmărească în mod coordonat şi sistematic sensul prevederilor contractuale şi, nu în ultimul rând, sa confere eficacitate clauzelor vizate.

Recurenta-pârâtă a solicitat a se constata că a fost încălcat principiul libertăţii de voinţă statornicit de art. 1169 C. civ.

Astfel, conform art. 3.4 din contract şi primului paragraf al Anexei 1 la contract, intenţia reală a părţilor la momentul aprobării şi încheierii contractului de mandat a fost de a condiţiona plata tuturor componentelor remuneraţiei mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remuneraţiei.

Art. 13.1 din contract prevede faptul ca acest act se completează cu orice alte prevederi legale incidente.

Conform art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, elementele componentei variabile sunt interdependente.

Aşa cum reiese din norma juridică, componenta variabilă nu poate fi decât una singură, indiferent de numărul elementelor sale componente, iar art. 3.4 din contract coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente.

Astfel, cât timp unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condiţiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la Contract, rezultă în mod automat că nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

Instanţa de apel ar fi trebuit să reţină faptul că intimatul - reclamant nu a dovedit, conform art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condiţiilor pentru a beneficia de bonusul de performanţă şi de componenta variabilă, care fac obiectul prezentului litigiu.

Reclamantul încearcă să obţină bonusul de performanţă prin raportare la o formulă de calcul care are ca elemente valoarea dividendelor/acţiunilor şi preţul mediu ponderat al acţiunilor pe pieţele Regular şi Deal BVB, nicidecum prin raportare la obiectivele şi realizările asumate contractual şi prin Planul de Administrare. Pretinsa creştere a indicatorului rentabilitate acţiuni este prezentată într-o modalitate care ascunde neîndeplinirea obiectivelor stabilite pentru anul 2014.

Este absurd a se reţine dreptul intimatului - reclamant doar la un element al componentei variabile, independent de celelalte elemente, de vreme ce norma legală prevede o singură componentă variabilă dependentă de îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanţă.

În accepţiunea legii, bonusul de performanţă nu poate exista fără "definirea în clar a performanţei atinse", aşa cum aceasta este înţeleasă de către fiecare mandant în parte. În situaţia de faţă, intimatul, printr-o relatare selectivă a obligaţiilor asumate prin contract, a reuşit sa inducă instanţei ideea că, indiferent de modul în care şi-a gestionat activitatea în cadrul CNTEE Transelectrica S.A., societatea ar fi avut către acesta doar obligaţii, dreptul de a evalua performanţa acestuia fiind prezumat ca şi inexistent, aspect pe care instanţa de fond îl ignoră cu desăvârşire.

Redând dispoziţiile art. 1350 C. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale, întrucât din analiza atentă a situaţiilor financiare consolidate, precum şi a obiectivelor de performanţă rezultă că activitatea desfăşurată şi mijloacele utilizate de către reclamant au fost insuficiente şi necorespunzătoare, aflându-ne, din punct de vedere legal, în situaţia neexecutării obligaţiilor de mijloace, rezultatul urmărit nefiind obţinut.

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pârâtei, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului părţii adverse, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantului prin care a solicitat respingerea recursului acestuia, ca nefondat.

De asemenea, pârâta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, precum şi a celorlalte apărări ale reclamantului, ca nefondate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2023, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii şi a admis în principiu recursurile, stabilind termen pentru judecarea acestora în şedinţă publică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către prin cererile de recurs şi temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

La 13.11.2013, între reclamantul A., în calitate de mandatar şi pârâta Compania Naţionala de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" SA, în calitate de mandant, s-a încheiat Contractul de mandat nr. C351, modelul acestui contract de mandat fiind aprobat prin Hotărârea nr. 8 din data de 06.11.2013 a Adunării generale ordinare a acţionarilor Transelectrica.

Potrivit contractului sus-menţionat, pârâta Transelectrica avea obligaţia de a achita reclamantului, o componentă variabilă a remuneraţiei reprezentând "bonus de performanţă", în funcţie de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii, indicându-se expres în Anexa nr. 1 la Contract atât modalitatea de acordare, valorificare şi determinare a cuantumului acestei componente a remuneraţiei cât şi momentele de timp la care acestea se pot executa.

Directoratul Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. a emis pe numele reclamantului certificatul nr. x/15.04.2014, prin care s-a acordat acestuia un pachet de 90.000 opţiuni pe acţiuni virtuale Transelectrica (OAVT), aferente datei de 15.11.2013 .

La 12.11.2014, reclamantul a formulat cerere de valorificare a tranşei de 30.000 OAVT, din pachetul de 90.000 OAVT acordat la data de 15.11.2013, cerere înregistrată la pârâtă sub nr. x, iar la data 11.11.2016 intimatul-reclamant a formulat cerere de valorificare a celorlalte 60.000 OAVT din pachetul de 90.000 OAVT acordat la data de 15.11.2013, cerere înregistrată la pârâtă sub nr. x.

Prin cererea de chemare în judecată din cauza de faţă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 1.887.648 RON, reprezentând contravaloarea pachetului de 90.000 opţiuni pe acţiuni virtuale Transelectrica, acordat la data de 15.11.2013 cu titlu de bonus de performanţă, potrivit contractului de mandat nr. x/13.11.2013, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculată în raport cu datele la care era posibilă şi s-a cerut valorificarea acestora (15.11.2014, respectiv 15.11.2016), până la data plăţii efective şi integrale, cu cheltuieli de judecată.

Plecând de la această precizare a circumstanţelor în care s-a născut litigiul şi a cadrului procesual, Înalta Curte va proceda mai întâi la examinarea recursului recurentului-reclamant A..

Printr-un prim motiv de recurs, acesta a susţinut, subsumat motivului de casare prescris de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., că decizia instanţei de apel încalcă autoritatea de lucru judecat de care beneficiază hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2019, pricină în cadrul căreia au fost dezlegate aspectele de drept supuse atenţiei judecătorilor fondului din cauza de faţă, intrate, astfel, în sfera efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Reglementând efectele lucrului judecat, legiuitorul statuează, prin dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, pentru ca, în alineatul doi al aceluiaşi articol, să prevadă că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Prin urmare, atât efectul negativ cât şi cel pozitiv al lucrului judecat priveşte raporturile juridice dintre părţi, tranşate în mod definitiv prin hotărâre judecătorească şi vizează aceeaşi finalitate, respectiv evitarea rediscutării unei chestiuni litigioase între aceleaşi părţi, garantându-se, astfel, securitatea raporturilor juridice rezultate din hotărâre,

Având în vedere aceste aspecte de ordin teoretic, Înalta Curte reţine că între aceleaşi părţi şi pe temeiul aceloraşi dispoziţii legale şi contractuale, s-a purtat litigiul înregistrat sub nr. x/2019*, ce a avut ca obiect pretenţiile reclamantului A. privind valorificarea ultimelor două tranşe din pachetul de opţiuni pe acţiuni virtuale Transelectrica acordate prin certificatul nr. 39.740/17.11.2014 şi a celor trei tranşe din pachetul de opţiuni pe acţiuni virtuale Transelectrica acordate prin certificatul nr. 42.461/16.11.2015, cu titlul de bonus de performanţă, potrivit contractului de mandat nr. x/13.11.2013.

În cadrul dosarului anterior menţionat, prin sentinţa civilă nr. 811 din 25 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a statuat că pentru acordarea bonusului de performanţă prevăzut la pct. 3 lit. a) din anexa nr. 1, nu este necesară îndeplinirea vreunuia dintre indicatorii de performanţă menţionaţi de către pârâtă, fiind suficientă numai intervenirea rentabilităţii acţiunilor Transelectrica, în funcţie de care de determină întinderea remuneraţiei cuvenite, raportat la numărul de opţiuni pe acţiuni virtuale Transelectrica emise de către companie.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin decizia civilă nr. 222A din 8 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă,

De asemenea, recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei civile nr. 222A din 8 februarie 2021 a fost respins prin decizia civilă nr. 2159 din 19 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă

În considerentele acesteia din urmă, analizând prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 şi susţinerea recurentei-pârâte privind faptul că, potrivit acestei norme, elementele componentei variabile ar fi interdependente, Înalta Curte a reţinut următoarele:

"Dispoziţiile cuprinse în art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 prevăd, în alin. (2), (3) şi (4), că elementele componentei variabile se stabilesc pe baza unor indicatori de performanţă financiari şi nefinanciari negociaţi şi aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, diferiţi de cei aprobaţi pentru administratorii executivi, determinaţi cu respectarea metodologiei prevăzute la art. 31 alin. (5) şi care urmăresc inclusiv sustenabilitatea pe termen lung a societăţii şi asigurarea respectării principiilor de bună guvernanţă şi că se revizuieşte anual, în funcţie de nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare şi de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, anexă la contractul de mandat. Iar potrivit art. 38 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, în forma în vigoare la data semnării contractului de mandat, componenta variabilă a remuneraţiei poate consta într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii ori o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă. Aşadar, aceste texte nu confirmă susţinerea recurentei, deoarece nu statuează în sensul interdependenţei afirmate, ci, dimpotrivă, dând expresie libertăţii de voinţă, lasă la latitudinea părţilor modalitatea de stabilire a remuneraţiei variabile, indicând doar, cu titlu general, reperele care trebuie să fie avute în vedere atunci când componentele acesteia sunt negociate. Or, agreând asupra celor trei componente ale remuneraţiei variabile şi asupra indicatorilor de performanţă a căror îndeplinire condiţiona dreptul mandatarului la plata acestor remuneraţii, părţile nu au încălcat prevederile art. 37 şi 38 din O.U.G. nr. 109/2011."

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-reclamant A., privind existenţa autorităţii de lucru judecat în cauza de faţă, sunt doar parţial fondate, întrucât ceea ce s-a dezlegat cu autoritate de lucru judecat în litigiul anterior, în legătură cu interpretarea prevederilor pct. 3 lit. a) din anexa nr. 1 din contractul de mandat nr. x/13.11.2013 şi a dispoziţiilor art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, este doar faptul că pentru acordarea bonusului de performanţă prevăzut la pct. 3 lit. a) din anexa nr. 1, nu este necesară îndeplinirea vreunuia dintre indicatorii de performanţă, fiind suficientă numai intervenirea rentabilităţii acţiunilor Transelectrica, şi că prevederile 37 şi 38 din O.U.G. nr. 109/2011 nu statuează în sensul interdependenţei elementelor componentei variabile.

Decizia atacată cu recurs în prezenta cauză nu contrazice această dezlegare, ci dimpotrivă, reţine, în concordanţă cu cele de mai sus, că "este eronată interpretarea apelantei-pârâte în sensul că neîndeplinirea condiţiilor stabilite de pct. 2 din anexa nr. 1 în vederea acordării componentei anuale variabile a remuneraţiei pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii" asumaţi în planul de administrare pentru fiecare an de mandat atrage în mod automat şi neacordarea bonusului de performanţă în funcţie de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii, întrucât nu există nicio prevedere legală sau contractuală prin care să se stabilească interdependenţa condiţiilor acordării celor trei tipuri de elemente ce constituie componenta variabilă a remuneraţiei."

În litigiul anterior nu s-a statuat însă asupra chestiunii legalităţii modalităţii concrete de determinare a cuantumului bonusului de performanţă prevăzut de părţi la pct. 3 din anexa nr. 1 la contractul de mandat nr. x/13.11.2013, din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 37 alin. (5) ale O.U.G. nr. 109/2011, astfel încât, raportat la prevederile art. 430 şi urm. C. proc. civ., nu se poate reţine încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

De asemenea, nu va fi primită nici critica subsumată de recurentul-reclamant prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea unor norme de procedură ce constituie, în acelaşi timp, garanţii ale respectării dreptului la apărare, respectiv art. 13, art. 14 alin. (5), şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, se reţine că prin încheierea din 2 iunie 2021, tocmai în exercitarea rolului activ prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol pentru ca părţile să-şi expună punctul de vedere cu privire la incidenţa prevederilor art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, forma în vigoare la data de 13.11.2013, precum şi de a preciza dacă, în perioada 13.11.20213 - 13.11.2014, reclamantul a beneficiat de elemente fixe şi variabile ale remuneraţiei, care să fie indicate defalcat.

În acest sens, intimatul-reclamant a depus un punct de vedere, prin care invocă caracterul supletiv al dispoziţiilor art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, forma şi criteriile concrete de remunerare fiind decise de acţionari şi stabilite pe bază contractuală.

De asemenea, la termenul de judecată din 30 iunie 2021, instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor incidenţa prevederilor art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011, prin raportare la nota de fundamentare nr. x din 26.08.2013 şi studiul comparativ realizat, înscrisuri depuse la dosarul cauzei încă de la prima instanţă, precum şi caracterul acestei norme legale, intimatul-reclamant punând concluzii prin apărătorul ales.

În aceste condiţii, simpla împrejurare că instanţa de apel nu a dispus amânarea pronunţării în cauză, aşa cum intimatul-reclamant solicitase, nu e de natură a da suport susţinerilor recurentului privind nerespectarea dreptului său la apărare sau a contradictorialităţii.

Cât priveşte încălcarea principiului disponibilităţii şi a limitelor controlului judiciar reglementate de art. 477 alin. (1) C. proc. civ., examinarea cererii de apel relevă faptul că pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a invocat în mod expres "neîndeplinirea condiţiei prevăzute la paragraful 1 al Anexei 1 la contractul de mandat pentru perioada de referinţă, anii 2013 şi 2014, câtă vreme aprobarea limitelor generale ale remuneraţiei a fost acordată prin Hotărârea adunării generale a acţionarilor din data de 23.03.2025", şi a susţinut că aceasta determină "chiar lipsa caracterului cert şi lichid al creanţei, având în vedere că aceasta nu se poate ajusta prin încadrarea între nişte limite generale, minimă şi maximă, ale remuneraţiei totale (astfel de limite nefiind stabilite de acţionari pentru perioada contractuală pentru care intimatul solicită bonusul de performanţă)."

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de apel a fost învestită cu un motiv de apel care viza chestiunea pusă în discuţie, fiind astfel respectate limitele criticilor formulate de către apelant, potrivit principiului tantum devolutum quantum appellatum, reglementat de art. 477 C. proc. civ., şi principiul disponibilităţii.

Trecând la examinarea susţinerilor pe care recurentul-reclamant le subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva nemotivării hotărârii sau a întemeierii acesteia pe considerente contradictorii, Înalta Curte constată că o mare parte a acestora conturează mai degrabă o critică privind modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material, motiv pentru care vor fi analizate în mod unitar, împreună cu cele circumscrise de recurent motivului de casare prescris de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile prin care recurentul-pârât invocă caracterul arbitrar al modalităţii de calcul al bonusului de performanţă, interpretarea şi, pe cale de consecinţă, aplicarea în mod greşit a prevederile art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011, precum şi a normele art. 1.266 şi 1.267 C. civ., care prescriu o interpretare sistematică a contractului, în acord cu voinţa părţilor.

În acest sens, se reţine că prin Contractul de mandat nr. x/13.11.2013 încheiat între părţi şi Anexa nr. 1 la acesta s-a stabilit că partea variabilă a remuneraţiei cuvenite mandatarului este constituită din trei elemente distincte, respectiv componenta anuală variabilă a remuneraţiei pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii" asumaţi în planul de administrare pentru fiecare an de mandat (pct. 2 din Anexa nr. 1), bonusul de performanţă în funcţie de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii (pct. 3 din Anexa nr. 1) şi bonusul colectiv de performanţă suplimentară în cuantum de 0,9% din depăşirea valorii indicatorului de performanţă "EBITDA" asumată prin planul de administrare (pct. 4 din Anexa nr. 1), fiecare dintre aceste elemente componente presupunând îndeplinirea unor condiţii distincte în vederea acordării.

Aşadar, acordarea bonusului de performanţă era condiţionată de a rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii, realizarea acestei condiţii nefiind contestată în cauză, iar rentabilitatea acţiunilor reprezenta, în egală măsură, reperul obiectiv în funcţie de care să se determine ulterior valoarea bonusului.

De asemenea, paragraful introductiv al Anexei nr. 1, prevede:

"Mandatarul, în calitatea sa de membru al Consiliului de Supraveghere, beneficiază de o remuneraţie formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară (pct. 1 de mai jos) şi de o componentă variabilă (pct. 2-4 de mai jos). Valoarea remuneraţiei totale cuvenită mandatarului în orice moment pentru o anumită perioadă de timp trebuie să fie cel puţin egală cu limita generală minimă a remuneraţiei şi cel mult egală cu limita generală maximă a remuneraţiei, calculate pentru aceeaşi perioadă de timp, astfel cum aceste limite generale sunt stabilite prin Hotărârea Adunării generale a acţionarilor".

Hotărârea adunării generale a acţionarilor nr. 8/06.11.2013 nu stabileşte limitele generale, minimă şi maximă, ale cuantumului remuneraţiei cuvenite membrilor consiliului de supraveghere, inclusiv pentru componenta variabilă a acesteia, ca valoare nominală sau orientativă.

O astfel de hotărâre a fost adoptată abia la data de 23.03.2015, nefiind aplicabilă retroactiv, pentru bonusul de performanţă ce face obiectul prezentului litigiu, ce vizează valorificarea pachetului de 90.000 opţiuni pe acţiuni virtuale Transelectrica (OAVT) aferente datei de 15.11.2013, acordate prin certificatul nr. x/15.04.2014.

Potrivit art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, forma în vigoare la 15.11.2013,,"Nivelul componentei variabile este stabilit potrivit recomandărilor temeinic motivate, formulate pe baza unui studiu comparat asupra condiţiilor de remunerare pentru poziţiile similare din societăţi, din acelaşi domeniu de activitate, cu capital majoritar ori integral de stat din România şi din alte state europene, de comitetul de nominalizare sau, după caz, de experţii în recrutare resurse umane ale căror servicii au fost contractate pentru derularea procedurii de selecţie a membrilor consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere."

Se observă că dispoziţia legală analizată nu stabileşte limitele, minimă şi maximă, ale componentei variabile, ci, dând expresie libertăţii de voinţă, indică doar cu titlu general reperele care trebuie să fie avute în vedere la stabilirea "nivelului componentei variabile", sintagmă al cărei înţeles a fost corect interpretat de instanţa de apel ca referindu-se la cuantumul componentei variabile.

În acest cadru legal şi contractual, respectiv în lipsa unor limite generale aplicabile în perioada de referinţă în cauză, instanţa de apel a constatat în mod corect că reclamantul este îndrituit la plata bonusului de performanţă, pentru că neacordarea acestuia ar echivala cu invocarea propriei culpe a pârâtului în neexecutarea unei obligaţii contractuale (aceea de a stabili limitele generale ale remuneraţiei cuvenite intimatului-reclamant şi de executare a obligaţiei de plată în limitele astfel stabilite).

Însă de la acest punct al argumentaţiei, instanţa de apel alege să se substituie pârâtei în stabilirea limitelor generale ale bonusului de performanţă, dând efecte, pentru determinarea contravalorii concrete a bonusului de performanţă cuvenit reclamantului, notei de fundamentare nr. x/26.08.2013 privind fixarea limitelor generale ale remuneraţiilor membrilor Comitetului de Supraveghere al CNTEE "Transelectrica" S.A. şi ale remuneraţiilor membrilor Directoratului CNTEE "Transelectrica" S.A., emisă în baza unui studiu întocmit de asocierea formată din S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., dar pe care intimata-pârâtă nu a aprobat-o prin Hotărâre a adunării generale a acţionarilor, aşa cum prevedea în mod expres Anexa nr. 1 la contract.

Chiar dacă instanţa de apel nu a "identificat" raţiunile pentru care studiul anterior menţionat nu a fost aprobat de către adunarea generală a acţionarilor, lipsa aprobării organului de decizie al Transelectrica este inadmisibil a fi suplinită de către instanţă, fie şi sub justificarea necesităţii respectării reperelor la care face trimitere art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011 sau a prevederilor primului paragraf al Anexei nr. 1 la Contractul de mandat nr. x/13.11.2013.

Interpretarea voinţei părţilor la încheierea contractului de mandat nu poate conduce la modificarea conţinutului înţelegerii părţilor, prin complinirea voinţa acestora, respectiv a culpei pârâtei în nestabilirea limitelor remuneraţiei cuvenite membrilor consiliului de supraveghere variabile, în cazul în care se admite că părţile au agreat-o cu caracter de principiu.

Din acest punct de vedere, dispoziţiei art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011 nu i se pot da valenţele unei norme cu caracter supletiv pentru că, aşa cum s-a arătat anterior, prin aceasta legiuitorul nu a prescris care sunt acele limite de remunerare, lăsând întreprinderii publice libertatea de a le stabili, prin indicarea unor repere cu caracter general.

Cât priveşte calificarea art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/ca fiind o normă imperativă, de ordine publică, cu consecinţa lipsirii de efecte a prevederilor pct. 3 din Anexa 1, în care se stabileşte valoarea concretă a unuia dintre elementele constitutive ale componentei variabile (bonusul de performanţă) prin raportare la rentabilitatea acţiunilor Transelectrica, Înalta Curte reţine că însăşi modalitatea de redactare a normei contrazice concluzia instanţei de apel, aşa cum s-a arătat anterior. De altfel, ulterior, textul art. 37 a fost modificat, prin stabilirea mod expres a limitelor maxime ale componentei variabile şi a condiţiilor de acordare.

Interesul general ca o societate în care Statul deţine participaţii să funcţioneze pe criterii de performanţă şi eficienţă nu determină în mod automat ineficacitatea clauzelor din actele încheiate de aceasta, în condiţiile în care norma pretins încălcată nu impune o anumită conduită, ci lasă adunării generale a acţionarilor stabilirea nivelului componentei variabile a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere, cu indicarea doar a reperelor de apreciere.

Pentru toate considerentele mai sus arătate, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. şi va casa decizia atacată, urmând a trimite cauza spre o nouă judecată la aceeaşi curte de apel, în limitele care au fost anterior arătate.

La rejudecarea cauzei, instanţa va avea în vedere şi susţinerile recurentului-reclamant privind data de la care trebuie acordată dobânda legală penalizatoare, în raport cu data/datele la care s-a născut efectiv obligaţia pârâtei de plată a contravalorii opţiunilor pe acţiuni virtuale Transelectrica (OAVT) aferente datei de 15.11.2013, critica acestuia privitoare la contradicţiile dintre considerentele şi dispozitivul hotărârii instanţei de apel sub acest aspect nemaifiind examinată, dată fiind casarea hotărârii.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., Înalta Curte reţine că acesta a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea ori cu greşita aplicare a normelor de drept material, pârâtul precizând în mod expres că recursul său nu vizează valoarea concretă a bonusului de performanţă, ci doar interpretarea instanţei de apel potrivit cu care condiţiile acordării celor trei tipuri de elemente ce constituie componenta variabilă a remuneraţiei nu erau interdependenţe.

Însă, aşa cum s-a arătat în examinarea recursului reclamantului A., aceste aspecte de fapt şi de drept au fost delegate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2019, fiind aplicabile dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, în prezenta cauză nu se poate stabili o altă situaţie şi o altă interpretare a prevederilor contractuale sau legale invocate de pârâtă, pentru că aceasta ar echivală la cu încălcarea principiului efectului pozitiv al lucrului judecat, dar şi al securităţii raporturilor juridice., critica recurentului-pârât neputând fi primită.

De asemenea, Înalta Curte nu va putea reevalua măsura în care intimatul-reclamant a îndeplinit criteriile şi obiectivele de performanţă, căci aceasta ar presupune un examen al fondului, neîngăduit în recurs; aşa fiind, statuările instanţelor devolutive asupra acestui aspect au intrat în puterea lucrului judecat

Invocarea de către recurentă a prevederilor art. 1350 C. civ., potrivit căruia orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile contractate, prin raportare la argumentul potrivit căruia proba neexecutării obligaţiilor este uşor de administrat, situaţiile financiare consolidate demonstrând că nu a existat performanţă din partea reclamantului, excedează în mod evident analizei de nelegalitate pe care instanţa este îndrituită a o face în recurs.

În consecinţă, constatând că prin criticile recurentei-pârâte Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. nu se relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă acest recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1268 din 30 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1268 din 30 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2023.