Unconstitutionality challenge to Civil Procedure Code provisions on service and revision dismissed as lacking direct nexus with the merits

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea principală având ca obiect excludere asociat, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societăţii C. S.R.L., părţile sociale aparţinând acestuia urmând să revină reclamantului; totodată, a respins ca prematur formulat capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului B..

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, B. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

La 24 octombrie 2022, respectiv 7 martie 2023 prin notele scrise depuse, revizuentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 alin. pct. 5 şi 7 şi ale art. 87 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea din 7 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, a constatat că în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 din acelaşi Cod, acestea sunt îndeplinite, sens în care a dispus sesizarea instanţei de contencios constituţional cu această excepţie.

În privinţa cererii privind textele de lege de la art. 322 pct. 5 şi art. 87 pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă, faţă de temeiul de drept al cererii de revizuire, art. 322 pct. 7 din acelaşi act normativ, a stabilit că excepţia de neconstituţionalitate invocată de petentul B. cu privire la dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 nu are implicaţii asupra soluţionării prezentei cereri de revizuire cu care a fost învestită, acestea neavând legătură cu calea de atac extraordinară exercitată.

Referitor la dispoziţiile art. 87 pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă a reţinut că acestea nu au legătură cu soluţionarea cererii de revizuire, întrucât, în speţă, procedura de citare se desfăşura potrivit art. 153 alin. (1) C. proc. civ., părţile având termen în cunoştinţă. În plus, a constatat că susţinerile petentului privind neconstituţionalitatea acestor dispoziţii au avut în vedere procedura de citare desfăşurată în dosarul nr. x/2011, aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, iar nu procedura de citare a părţilor în cadrul prezentului dosar.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 pct. 7 şi ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii anterior menţionate, petentul B. a declarat recurs, în termenul legal.

La 25 ianuarie 2024 acesta a transmis la dosar motivele de recurs, prin care a arătat că instanţa învestită cu cererea sa de sesizare a instanţei de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra condiţiilor de admisibilitate, ci numai asupra pertinenţei invocării acesteia; astfel, a susţinut că în cauză sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În prealabil, a afirmat că motivarea recursului a fost efectuată în termenul legal şi că, în ipoteza în care se va aprecia contrariul, acesta înţelege să invoce excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301, 303 şi ale art. 306 din acelaşi act normativ.

În motivarea recursului, autorul căii de atac a evocat jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia revizuirii, subliniind că revizuirea este o cale de atac ce are ca scop reanalizarea situaţiei de fapt care ar rezulta din înscrisuri noi sau contradictorii de care instanţa iniţială nu a avut cunoştinţă la momentul pronunţării hotărârii atacate.

A mai arătat că, în speţă, după pronunţarea deciziei împotriva căreia a fost promovată revizuirea, situaţia de fapt reţinută de instanţa care a dat-o a fost infirmată de mai multe instanţe civile şi penale atât din România, cât şi din Germania, pe care le-a indicat.

De asemenea, a precizat că înlăturarea posibilităţii atacării cu revizuire a hotărârilor care nu evocă fondul sau a celor pronunţate în cele 3 grade de jurisdicţie îngrădeşte dreptul său la un proces echitabil, prevederile art. 16, art. 21 şi ale art. 24 din Constituţia României, precum şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În continuare, a afirmat că normele C. proc. civ. nu fac nicio referire la hotărârile instanţelor intracomunitare care constată altă situaţie de fapt decât cea stabilită prin decizia a cărei retractare se solicită, împrejurare de natură a restrânge dreptul recurentului de a solicita revizuirea în temeiul unei hotărâri intracomunitare.

Totodată, a susţinut că dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. sunt neconstituţionale, întrucât norma contestată este imprevizibilă şi neclară raportat la hotărârile şi ordonanţele penale ale instituţiilor intracomunitare care sunt contrare hotărârilor instanţelor naţionale, încălcând textele de lege enunţate mai sus.

Sub acest aspect, a arătat că după împlinirea termenului prevăzut de art. 340 C. proc. pen., se bucură de autoritate de lucru judecat, context faţă de care aceasta este asimilată hotărârilor judecătoreşti.

A mai precizat că textul de lege este neconstituţional şi în contextul în care legiuitorul, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, nu a extins norma legală şi la hotărârile intracomunitare, în prezent aceasta nu face nicio referire la acestea sau la cele penale, împrejurare faţă de care revizuirea în baza acestora nu este posibilă, instanţele care le pronunţă nefiind egale în grad cu instanţele naţionale.

De asemenea, a considerat că admiterea cererii se impune şi din perspectiva faptului că orice cerere de revizuire formulată de recurent şi întemeiată pe decizii ale instanţelor penale sau civile pronunţate de instanţe intracomunitare sunt respinse ca inadmisibile pe motiv ca art. 322 C. proc. civ. nu vizează asemenea hotărâri. Or, acest aspect contravine scopului pentru care calea de atac a revizuirii a fost instituită, aceea de a îndrepta erorile de fapt şi a restabili adevărul în cauză.

Pentru toate aceste considerente, a apreciat că încheierea recurată are la bază interpretarea greşită a legii, sens în care se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., în ceea ce priveşte încheierile penale sau hotărârile penale ale parchetelor sau instanţelor intracomunitare, precum şi hotărârile contradictorii civile ale altor instanţe intracomunitare sau încheieri penale ale instanţelor naţionale. A mai afirmat că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat anterior asupra chestiunii sesizate prin excepţia de neconstituţionalitate.

Sub un alt aspect, a arătat că art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este neconstituţional, deoarece legiuitorul nu a avut în vedere şi hotărârile sus-arătate, iar textul de lege este incident în dosarul disjuns din prezenta cauză şi trimis instanţei supreme spre soluţionare.

Referitor la neconstituţionalitatea prevederilor art. 87 pct. 8 din acelaşi act normativ, a învederat că acesta încalcă dreptul la un proces echitabil din perspectiva faptului că norma este neclară, întrucât nu indică ce se întâmplă când instanţa comunică unei părţi actele contrar Regulamentului, într-o formă neprevăzută de lege, iar drepturile recurentului de a se judeca cu ambele părţi nu au fost respectate, citarea unei părţi într-o limbă pe care acesta nu o înţelege încălcând dreptul părţilor la un proces echitabil.

A mai arăta că într-un alt dosar al instanţei supreme cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale a fost admisă. Pentru aceste motive a apreciat că textul de lege are utilitate şi în prezenta cauză, nelegala citare a intimatului A., care ar fi putut achiesa la apărările sale, încălcându-se accesul la justiţie.

În final, a invocat excepţia de necompetenţă a secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Analizând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei secţiei a II-a Civile din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă reţine că, deşi aceasta a fost formulată de autorul căii de atac în cuprinsul notelor scrise transmise astăzi la dosar, faţă de poziţia procesuală a recurentului de la acest termen, 25 ianuarie 2024, în sensul că acesta nu a înţeles să mai conteste competenţa instanţei învestite cu cererea sa de recurs, formulând direct concluzii asupra recursului, excepţia în discuţie nu va fi analizată.

Tot în prealabil, Înalta Curte notează că recursul are ca obiect încheierea din 7 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care s-a admis cererea petentului B. de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi s-a respins cererea formulată de acelaşi petent de sesizare a aceleiaşi instanţe cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 pct. 8 şi ale art. 322 pct. 5 din acelaşi Cod.

Prin declaraţiile de recurs, autorul căii de atac a indicat în mod expres că prezenta cale extraordinară de atac este îndreptată împotriva dispoziţiei instanţei supreme de respingere a cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 pct. 8 şi ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, verificarea legalităţii încheierii atacate urmează a fi realizată în limitele fixate chiar de recurent, sens în care criticile sale referitoare la art. 322 pct. 7 din acelaşi Cod nu vor face obiect al controlului instanţei de recurs, acestea fiind formulate cu depăşirea cadrului procesual stabilit de titularul demersului judiciar de faţă şi contrar normei de la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 47/1992.

În recurs, autorul căii de atac consideră încheierea nelegală prin prisma art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., care privesc situaţiile în care când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale; prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea este nemotivată; instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia; hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Într-un prim considerent, se reţine că, deşi în susţinerea demersului judiciar de faţă recurentul a invocat cazurile de la pct. 1, 3, 8 şi 9 ale textului de lege precitat, din memoriul de recurs nu pot fi desprinse critici ce ar putea fi integrate vreuneia dintre ipotezele sesizate, autorul căii de atac neprezentând niciun argument care să releve nelegalitatea încheierii recurate din această perspectivă; aceste motive de casare nu vor fi examinate.

Verificând încheierea recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti este dedusă din dreptul la un proces echitabil - prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale -, şi se impune ca o garanţie de legalitate a raţionamentului instanţei, fiind, deopotrivă, premisa exercitării controlului judiciar. Motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să reflecte împrejurarea că instanţa a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost deduse judecăţii, în condiţiile şi termenii legii.

Transpunând aceste exigenţe în examenul de legalitate de faţă, Înalta Curte constată că aceste rigori sunt respectate. Astfel, sintetizând elementele esenţiale ale cauzei, reţine că raţionamentul instanţei este suficient pentru a justifica dispoziţia acesteia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 şi ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ.. Astfel, în analiza efectuată asupra oportunităţii sesizării instanţei de contencios constituţional a avut în vedere condiţiile de admisibilitate impuse de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, care raportate la motivele indicate de petent în susţinerea cererii sale şi la elementele cauzei deduse judecăţii, au condus instanţa la concluzia că textele de lege contestate nu au nicio influenţă asupra soluţionării cauzei.

Faţă de considerentele arătate, instanţa supremă conchide în sensul că încheierea recurată respectă exigenţele reglementate de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât examinează şi răspunde motivelor care au stat la baza formulării cererii de sesizare, împrejurare în raport cu care motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat.

Cu privire la criticile ce vizează legalitatea soluţiei atacate din cuprinsul încheierii recurate din perspectiva condiţiilor de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, susţineri care se circumscriu ipotezei de la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sesizarea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 şi ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a fost solicitată pe parcursul judecăţii cererii de revizuire formulată de B. împotriva deciziei nr. 2/11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Petentul, recurentul din cauză, a susţinut că prevederile art. 87 pct. 8 C. proc. civ. sunt neconstituţionale, fiind de natură să-i încalce dreptul la un proces echitabil, în lipsa citării în mod legal a intimatului A., deoarece nu sunt reglementate ipotezele în care instanţa de judecată procedează la efectuarea comunicării actelor de procedură, contrar dispoziţiilor Regulamentului (CE) 1393/2007, care prevăd necesitatea traducerii înscrisurilor care se comunică.

Totodată, în susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, a arătat că în alte cauze intimatul şi-a exercitat dreptul de a refuza primirea actelor de procedură, întrucât nu i-au fost comunicate în limba germană.

Referitor la dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., titularul cererii a susţinut, în esenţă, că norma contestată este imprevizibilă şi neclară, întrucât aceasta nu face nicio referire la încheierile sau hotărârile penale ale parchetelor sau instanţelor intracomunitare, precum şi hotărârile contradictorii civile ale unor instanţe intracomunitare sau încheieri penale ale instanţelor naţionale.

Cererea petentului a fost respinsă de către instanţa învestită cu judecarea revizuirii justificat de faptul că cerinţa legăturii textelor de lege contestate cu pricina nu este îndeplinită, întrucât, pe de o parte, procedura de citare se desfăşoară, potrivit dispoziţiilor art. 153 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, părţile având termen în cunoştinţă şi susţinerile petentului privind neconstituţionalitatea acestor dispoziţii au avut în vedere procedura de citare desfăşurată în dosarul nr. x/2011, aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, iar nu procedura de citare a părţilor în cadrul prezentului dosar. Iar, pe de altă parte, faţă de temeiul de drept al revizuirii, prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt incidente în speţă.

Încheierea recurată este legală şi reflectă aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident apărut în cursul judecăţii unui proces, pentru care, în cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, legiutorul a prevăzut condiţiile pe care aceasta trebuie să le întrunească pentru ca instanţa de contencios constituţional să poată fi sesizată şi anume: excepţia să aibă ca obiect o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care să aibă legătură cu soluţionarea procesului, excepţia să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti ori arbitrale la cererea uneia din părţi, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care participă, iar prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior ca neconstituţionale, printr-o decizie a Curţii Constituţionale.

Textele contestate sunt reprezentate de art. art. 87 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, conform căruia "Vor fi citaţi: (...); 8. în cazul în care prin tratate sau convenţii internaţionale la care este parte România sau prin acte normative speciale nu se prevede o altă procedură, cei care se află în străinătate, având domiciliul sau reşedinţa cunoscută, printr-o citaţie trimisă cu scrisoare recomandată, cu dovadă de primire. Dispoziţiile art. 1141 alin. (4) sunt aplicabile. Dacă domiciliul sau reşedinţa celor aflaţi în străinătate nu sunt cunoscute, citarea se face potrivit art. 95. În toate cazurile, dacă cei aflaţi în străinătate au mandatar cunoscut în ţară, va fi citat şi acesta" şi de art. 322 pct. 5 din acelaşi Cod, potrivit căruia "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Normele legale evocate sunt aplicabile în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dar şi în considerarea deciziei nr. 766/2011 a Curţii Constituţionale prin care instanţa de contencios constituţional, sesizată fiind cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, a statuat în sensul că sintagma "în vigoare" din cuprinsul acestor prevederi legale este constituţională în măsura în care textul de lege se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.

Totodată, analizând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se constată că dispoziţiile legale criticate nu au fost declarate neconstituţionale, astfel că şi cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 apare ca fiind îndeplinită.

Asupra condiţiei legăturii cu judecata cauzei, se subliniază că aceasta vizează interesul procesual al părţii în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, ceea ce presupune că partea trebuie să justifice efectul util şi direct pe care eventuala declarare a neconstituţionalităţii textului de lege criticat ar avea-o asupra judecării litigiului.

Prin urmare, verificarea legăturii dintre excepţia de neconstituţionalitate şi soluţionarea litigiului impune prezentarea unor aspecte particulare ale speţei, deoarece în evaluarea pertinenţei sesizării, analiza nu trebuie să se limiteze la chestiunea incidenţei prevederilor legale contestate în litigiul aflat pe rol, ci prin raportare la elementele concrete ale cauzei.

În dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, intimatul A. a fost citat pentru primul termen de judecată din 21 iunie 2022, prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire. Citaţia a fost semnată personal de către intimat, iar la termenul stabilit niciuna dintre părţi nu a contestat procedura de citare astfel realizată.

La termenele de judecată ulterioare, din 25 octombrie 2022, 13 decembrie 2022 şi 7 martie 2023, părţile nu au mai fost citate, acestea având termen în cunoştinţă.

Solicitarea petentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu dispoziţiile art. 87 pct. 8 C. proc. civ. a intervenit abia la 7 martie 2023.

Ca atare, eventuala declarare ca neconstituţională a acestui text nu mai avea niciun impact direct asupra pricinii, de vreme ce la data formulării cererii de sesizare desfăşurarea procesului se realiza în baza art. 153 alin. (1) C. proc. civ., şi nu a textului de lege contestat.

Distinct de această împrejurare, se cuvine subliniat că, potrivit normelor de procedură civilă, petentul nu putea invoca vătămarea intereselor sale procesuale prin citarea intimatului A. în acord cu art. 87 pct. 8 C. proc. civ., în măsura în care normele procedurale recunosc această posibilitate numai părţii ultim-indicate.

De asemenea, întemeindu-şi cererea de sesizare pe argumente privind procedura de citare îndeplinită faţă de intimatul A. în alte dosare decât cel în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ., în mod legal instanţa învestită cu judecarea cererii de sesizare a reţinut că susţinerile petentului privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate vizează cu precădere efectuarea procedurii de citare în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Constanţa, în cadrul căruia intimatul a refuzat primirea actelor de procedură.

În considerarea acestor argumente, cerinţa legăturii cu cauza nu poate fi identificată, întrucât eventuala înlăturare din ordinea juridică a art. 87 pct. 8 Copd procedură civilă, prin declararea lui ca neconstituţional, nu putea să determine, prin ea însăşi, consecinţe asupra judecării pricinii.

Distinct de această împrejurare, analiza motivelor invocate în susţinerea cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ. relevă, în realitate, nemulţumirea părţii faţă de modul în care instanţa a înţeles să aplice textul de lege criticat în raport cu normele intracomunitare, aspect care nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci vizează modul de aplicare a legii, chestiune ce intră în competenţa exclusivă a instanţei învestite cu soluţionarea litigiului şi nu a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., aşa cum s-a reţinut mai sus, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost formulată în cadrul dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Demersul judiciar al revizuentului în faţa instanţei supreme a fost fundamentat pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. care vizează ipoteza încălcării de către instanţa care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri.

Faţă de cadrul procesual al litigiului, Înalta Curte reţine că normele legale contestate sunt străine de natura pricinii, decizia instanţei de contencios constituţional neavând nicio influenţă asupra soluţionării pricinii.

Este adevărat că prin cererea de revizuire iniţială depusă la Curtea de Apel Constanţa revizuentul, recurentul din cauză, a invocat motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., însă, prin decizia civilă nr. 172 din 11 mai 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie numai în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu judecata revizuirii fundamentată pe art. 322 pct. 5 din acelaşi Cod rămânând învestită curtea de apel, şi nu instanţa supremă, cum greşit apreciază recurentul.

Cum contestarea constituţionalităţii normelor legale ultim-indicate nu poate fi făcută in abstracto, ci impune justificarea unei vătămări aduse de normele legale părţii care formulează cererea în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în procesul dedus judecăţii, iar în cauză o asemenea dovadă nu a fost efectuată, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a reţinut lipsa unei legături şi între textul de lege şi soluţionarea revizuirii.

În concluzie, având în vedere că prevederile art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impun îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate, iar neîndeplinirea uneia dintre ele, cum este cazul în speţă, atrage respingerea cererii de sesizare ca inadmisibilă, Înalta Curte constată că hotărârea recurată respectă normele legale criticate în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 şi ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru toate raţiunile înfăţişate anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 7 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2021.5, în contradictoriu cu intimaţii A. şi C. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2024.