Territorial competence for wage discrimination claims by non-judicial auxiliary court staff under Labor Code and Civil Procedure Code jurisdiction rules

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 01.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi cu citarea Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării:

- recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. şi pe cale de consecinţă să se dispună obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi la recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecăruia dintre reclamanţi, având în vedere funcţia deţinută, conform prevederilor Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006 (01.08.2016) şi în continuare şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător avut în vedere la calculul indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariale aferente personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., aşa cum au fost prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006;

- repararea prejudiciului produs prin neaplicarea dispoziţiilor legale mai sus arătate prin acţiunea pârâţilor, până la data încetării stării de discriminare, prejudiciu constând în plata diferenţei dintre indemnizaţia de încadrare calculată potrivit modalităţii de calcul arătată la pct. l şi indemnizaţia de încadrare plătită efectiv (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017) de la data naşterii/recunoaşterii dreptului (01.08.2016) şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, prejudiciu creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficiem;

- obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi la plata în favoarea reclamanţilor a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, având în vedere funcţia deţinută, prin raportare la nivelul indemnizaţiei personalului auxiliar şi conex din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., pentru perioada efectiv lucrată, începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, până la încetarea condiţiilor legale de acordare;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale calculate, începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

La primul termen de judecată, din data de 16.05.2023, Tribunalul Galaţi a prorogat discutarea competenţei instanţei pentru următorul termen de judecată.

La al doilea termen de judecată, din data de 14.09.2023, Tribunalul Galaţi a dispus disjungerea acţiunii formulate de reclamanţii K. şi L..

În dosarul nou format, având numărul 3710/121/2023 cu termen de judecată la data de 14.09.2023, Tribunalului Galaţi a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 874 din 15 septembrie 2023 şi a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

În motivarea soluţiei sale, Tribunalul Galaţi, raportându-se la dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi la cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 (în forma aplicabilă la data introducerii cererii de chemare în judecată - 01.08.2022), a reţinut că soluţionarea conflictelor de muncă se află în competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie se află domiciliul sau reşedinţa sau locul de muncă a reclamantului.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, Tribunalul Galaţi a constatat că reclamanţii K. şi L. nu au domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia teritorială a Tribunalul Galaţi, iar locul muncii acestora este în municipiul Iaşi, având funcţia de şoferi în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, astfel încât a apreciat că îi revine Tribunalului Iaşi competenţa teritorială de soluţionarea cauzei.

În opinia instanţei, nu se poate reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) - (3) din C. proc. civ., prin aplicarea Deciziei nr. 7/2016 a ICCJ, pentru atragerea competenţei Tribunalului Galaţi, ca instanţă egală în grad aflată în circumscripţia unei curţi de apel vecină Curţii de Apel Iaşi, întrucât reclamanţii nu au funcţia de procuror sau grefieri, iar dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) nu sunt aplicabile când calitatea de pârâta o are parchetul de pe lângă o instanţă de judecată.

2. În data de 13.02.2024 dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2024 care, prin sentinţa civilă nr. 926 pronunţată la 14 mai 2024, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, sens în care a dispus suspendarea cauzei.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iaşi a avut în vedere atât dispoziţiile art. 131 şi cele ale art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., cât şi Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, reţinând că invocarea excepţiei de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei ulterior momentului procesual prevăzut de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenţei materiale procesuale în mod definitiv în privinţa instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Potrivit celei de-a doua instanţe sesizate, primul termen de judecată nu îl reprezintă termenul acordat după disjungerea cererii formulate de reclamanţii K. şi L., ci cel acordat înainte de disjungere, în data de 14.09.2023, dată la care Tribunalul Galaţi a dispus doar disjungerea, nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale. Prin urmare, a considerat că cel târziu la termenul de judecată din data de 14.09.2023 prima instanţă învestită avea obligaţia de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale şi nu după ce s-a dispus disjungerea şi formarea unui nou dosar.

Raportându-se la Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a doua instanţă sesizată a considerat că la termenul de judecată din data de 14.09.2023 a operat o consolidare a competenţei în favoarea Tribunalului Galaţi. A mai subliniat că nu se poate considera că primul termen de judecată este cel acordat în dosarul disjuns, întrucât o astfel de interpretare ar însemna o nesocotire a dispoziţiilor legale, în contextul în care disjungerea este o măsură ce poate interveni pe tot parcursul judecăţii.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 10.06.2024, sub numărul x/2024.

Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. de dosar x/2022, instanţa a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanţii au solicitat plata unor drepturi salariale, litigiul având caracterul unui conflict individual de muncă.

Prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2022, pentru reclamanţii care nu au domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia teritorială a Tribunalului Galaţi, iar locul muncii acestora este în municipiul Iaşi, având funcţia de şoferi în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

În determinarea competenţei teritoriale, Înalta Curte reţine că potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar conform alin. (3), aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul grefierilor.

Prin decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în faţa primei instanţe sesizate, reclamanţii fac parte din personalul conex - şoferi - la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

În aceste condiţii, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.", iar potrivit alin. (21) al aceluiaşi articol, aceste dispoziţii, împreună cu cele ale alin. (1), se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Faţă de aceste dispoziţii, Înalta Curte reţine că nu poate fi determinată competenţa teritorială nici în temeiul art. 127 alin. (21) din C. proc. civ., întrucât nicio instanţă nu are calitate de pârâtă în dosar, ci mai multe unităţi de parchet.

Aşa fiind, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul sau, după caz, sediul reclamantului şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

În ceea ce priveşte invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale, Înalta Curte reţine că prin încheierea de şedinţă din 14 septembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Galaţi a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanţii K. şi L., cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/2023, ocazie cu care, la acelaşi termen de judecată, a fost invocată şi excepţia necompetenţei teritoriale.

Potrivit dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ. "(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

De asemenea, potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Aceste dispoziţii legale nu pot fi însă interpretate şi aplicate decât în corelare cu necesitatea asigurării celorlalte garanţii procesuale ale părţilor, îndeosebi a efectivităţii principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Astfel, pentru a se putea efectua verificarea competenţei, instanţa trebuie să se asigure că părţile au posibilitatea de a pune concluzii, problema competenţei teritoriale de ordine publică urmând a fi tranşată definitiv înaintea instanţei respective printr-o încheiere interlocutorie.

În situaţia particulară a litigiului pendinte, nu a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi în cadrul procedurii de verificare a competenţei chiar de la primul termen de judecată din 16 mai 2023, urmare a aprecierii de către prima instanţă sesizată că sunt necesare lămuriri suplimentare în vederea stabilirii competenţei.

Spre deosebire de forma anterioară a art. 131 alin. (2) C. proc. civ. care impunea punerea în discuţia părţilor şi verificarea competenţei la primul termen la care părţile sunt legal citate, textul, în forma modificată face referire la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii."

Prin urmare, noua reglementare permite ca, în mod excepţional, verificarea competenţei şi invocarea subsecventă a excepţiei de necompetenţă să aibă loc şi la termenul imediat următor termenului la care părţile au fost legal citate, dacă s-au ivit alte incidente procedurale, fără a opera sancţiunea decăderii instanţei din dreptul de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică, ipoteză care se regăseşte în speţă.

Este de observat, din această perspectivă, că stabilirea limitei temporale pentru invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine publică este dată de termenul la care părţile din proces pot pune şi concluzii asupra competenţei, deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, astfel cum se reţine şi în considerentele Deciziei nr. 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 133/19.02.2020, cu referire, ca exemplu, la amânarea judecăţii în temeiul art. 222 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit aceleiaşi hotărâri de unificare a jurisprudenţei menţionate anterior, în această situaţie, instanţa sesizată prin declinarea competenţei poate să verifice modul în care normele referitoare la condiţiile şi termenul de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate, fără a se putea transforma într-o instanţă de control judiciar, deci fără a avea de analizat aspectele privind legalitatea şi oportunitatea măsurilor procesuale concrete luate pentru respectarea principiului dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, care au condus la amânarea judecăţii (paragraful 71).

În acest context, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei teritoriale de soluţionare a cauzei a fost invocată în termen de către Tribunalul Galaţi, termenul stabilit la data de 14.09.2023 având semnificaţia primului "termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

În raport de considerentele expuse, faţă de împrejurarea că reclamanţii au locul de muncă în judeţul Iaşi, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2024.