Conflict of jurisdiction in labor claims for supplementary leave: legal prorogation via coparticipation persists after disjunction of claims

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 09.05.2023, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. şi MM. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei: obligarea pârâţilor la acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar, pentru fiecare an, începând cu iulie 2022 şi până în prezent, precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea din funcţie a reclamanţilor, concediu de odihnă suplimentar pe an, proporţional cu perioada efectiv lucrată, precum şi obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferentă acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194, art. 127 alin. (21) din C. proc. pen., art. 65 şi art. 73 din Legea nr. 567/2004, art. 147 şi art. 278 din Codul muncii.

La data de 21 noiembrie 2023, la primul termen de judecată în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Iaşi, instanţa a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., P., Q., R., S., T., U., NN., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM. şi O. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi expert Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, formând câte un dosar pentru fiecare reclamant în parte.

S-a format dosarul nr. x/2023, având ca obiect "obligaţie de a face", având ca părţi reclamanta O. şi pârâţi Judecătoria Cornetu, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi expert Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În dosarul nou format, Tribunalul Iaşi a invocat din oficiu, la termenul de judecată din data de 21 noiembrie 2023, excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 2377/2023 din 05 decembrie 2023 şi a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

În motivarea soluţiei sale, Tribunalul Iaşi a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii a fost instituită o competenţă exclusivă, pe care părţile nu o pot înlătura.

Totodată, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 127 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ., raportat la funcţia reclamantei de grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti, detaşată la Tribunalul Ilfov, sens în care a dispus înaintarea dosarului spre competentă soluţionare unei instanţe judecătoreşti de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care reclamanta îşi desfăşoară activitatea - respectiv Tribunalul Constanţa.

De asemenea, instanţa a constatat că în cauză nu se pune problema unei coparticipări procesuale active, dat fiind faptul că, în speţă, drepturile salariale ale reclamanţilor sunt drepturi individuale, şi, chiar dacă problema juridică ar putea fi aceeaşi, ele nu au aceeaşi cauză.

2. În data de 23.01.2024 dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, sub nr. x/2023* care, prin sentinţa civilă nr. 1697 pronunţată la 17 mai 2024, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, sens în care a dispus suspendarea cauzei.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanţa a evocat dispoziţiile art. 269, art. 210 din Codul Muncii şi cele ale art. 59 din C. proc. civ. şi a reţinut, în esenţă, că deşi reclamanta a invocat drepturi proprii rezultate din raporturile de serviciu derulate în cadrul pârâtei, există o legătură suficient de strânsă cu drepturile proprii ale celorlalţi reclamanţi, pentru a justifica judecarea acestora împreună, din moment ce premisa drepturilor pretinse este aceeaşi pentru toţi reclamanţii, care invocă în esenţă împrejurarea că lucrează în aceleaşi condiţii de muncă. Mai mult, Tribunalul a considerat că hotărârea asupra uneia dintre cererile reclamanţilor este de natură să influenţeze hotărârea asupra alteia, neputându-se reţine că fiecare dintre reclamanţi solicită drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat cu angajatorul, din moment ce aceştia invocă aceeaşi situaţie juridică.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 03.06.2024, sub acelaşi număr.

Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. de dosar x/2023, instanţa a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanţii au solicitat acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar şi obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferentă acestor zile.

Prin încheierea de şedinţă din 21.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iaşi a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanta O., cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/2023.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din acelaşi act normativ "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

De asemenea, potrivit art. 59 din C. proc. civ. "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că unul dintre reclamanţii care au învestit instanţa cu soluţionarea conflictului de muncă, respectiv reclamanta A., are domiciliul în circumscripţia Tribunalului Iaşi, iar în privinţa acesteia tribunalul a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată au aceeaşi cauză şi există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competenţă în privinţa reclamanţilor care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat iniţial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în privinţa cererii formulate de reclamanta din prezenta cauză a operat prorogarea legală de competenţă în favoarea Tribunalului Iaşi, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu reclamanta A. al cărei domiciliu se află în circumscripţia acestei instanţe.

În opinia Înaltei Curţi, împrejurarea că Tribunalul Iaşi a disjuns ulterior cererea reclamantei din prezenta cauză nu duce la pierderea competenţei sale teritoriale în privinţa cererii disjunse, de vreme ce prorogarea legală de competenţă a operat chiar la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2024.