Annulment of appeal against constitutional referral rejection for failure to critique lower court's reasoning on admissibility

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă, sub nr. x/2024, creditorul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin notele scrise depuse în data de 02 aprilie 2024, creditorul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea asupra suspendării nu se motivează şi nu este supusă niciunei căi de atac, a dispoziţiilor art. 143 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora la solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune, dacă este cazul, suspendarea judecării procesului, cu darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000 de RON, şi a dispoziţiilor prevăzute de art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora încheierea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.

Prin încheierea din 2 aprilie 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins ca inadmisibilă cererea creditorului A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, în termenul legal, creditorul A., solicitând admiterea recursului, constatarea nulităţii absolute a încheierii recurate şi admiterea cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale a României.

În motivarea memoriului depus, recurentul A. s-a raportat la dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 4, art. 11, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 23, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 52 alin. (1), (2) şi (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d) din Constituţia României, precum şi art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, apreciind că au fost încălcate pactele şi tratatele ratificate de către Parlamentul României, care fac parte din dreptul intern şi au fost încălcate hotărârile pronunţate de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Decizia 2006/928/CE din 13 decembrie 2006), precum şi alte articole din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene, respectiv art. 2, art. 4 alin. (3), art. 19 alin. (1).

În probaţiune, recurentul a depus înscrisuri.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În analizarea excepţiei invocate din oficiu, Înalta Curte va pleca de la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 321/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 580 din 20 iulie 2017, potrivit cărora calea de atac prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, promovată împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, Curtea a statuat că acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală.

Cu toate că, prin intermediul exercitării acestei căi de atac sui generis, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reţine că, printr-o altă decizie, respectiv Decizia nr. 546/2020 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 944 din 14 octombrie 2020, instanţa de contencios constituţional a statuat că autorului excepţiei, în cererea de recurs pe care o formulează, îi va reveni sarcina de a demonstra că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită consideraţii teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepţiei.

De asemenea, sub aspectul motivării unui astfel de demers procesual, în considerentul 18 al aceleiaşi decizii, instanţa de contencios constituţional a statuat că dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută şi prin concluzii scrise sau susţineri orale.

Prin urmare, ceea ce rezultă din considerentele acestei decizii a Curţii Constituţionale este că recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu trebuie să indice motive de nelegalitate încadrabile în dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. sau, după caz, în textul de lege corespunzător din C. proc. pen., ceea ce nu înseamnă că un astfel de recurs nu trebuie să fie deloc motivat, nici în scris şi nici oral în faţa instanţei.

În speţă, prin memoriul de recurs, autorul căii de atac a arătat că este nelegală dispoziţia instanţei de respingere a cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a face nicio referire la considerentele care au stat la baza soluţiei pronunţate sau la erorile de judecată pe care instanţa le-ar fi săvârşit ori textele de lege care ar fi fost interpretate sau aplicate greşit.

Or, în lipsa unor critici îndreptate împotriva încheierii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale, prin care să se indice aspecte de nelegalitate, ori care să se îndrepte împotriva raţionamentului instanţei expus în justificarea concluziei reţinute asupra legăturii normelor legale contestate cu litigiul, verificarea legalităţii încheierii atacate nu este posibilă.

Pe de altă parte, reţine Înalta Curte că recurentul a avut suficient timp la dispoziţie pentru a arăta şi a dezvolta argumentele pentru care a promovat calea de atac până la termenul de judecată inclusiv, atât prin susţineri orale, cât şi prin concluzii scrise.

Întrucât recurentul nu a respectat dispoziţiile mai sus-arătate, respectiv nu a motivat cerere, nu a adus critici la adresa raţionamentului primei instanţe şi nici argumente proprii în virtutea cărora sesizarea Curţii Constituţionale ar fi admisibilă, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 2 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2024.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 2 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2024.