Tardiness of 48-hour extraordinary appeal against constitutional reference rejection order
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as tardy the extraordinary appeal filed by a company against a Court of Appeal decision that had rejected its request to refer a preliminary question to the Constitutional Court. The dispute concerned the procedural validity and timeliness of an appeal against a decision rejecting a request for a constitutional review under Law No. 47/1992; the appellant argued the rejection order lacked proper motivation and separate notification, but the lower court had already dismissed the appeal on the ground that the company lacked proper representation. Relying on Article 29(5) of Law No. 47/1992 and Article 101(2) of the Civil Procedure Code, the Supreme Court held that the statutory deadline for appealing such a rejection is a fixed 48-hour period starting from midnight of the day following the pronouncement of the order. Since the appeal was filed approximately one month after the deadline had expired, the Court ruled that the strict time limit was exceeded, resulting in the dismissal of the appeal and leaving the lower court's decision in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 137 alin. (1) din C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 301 alin. (1) din C. proc. civ, art. 101 alin. (2) din C. proc. civ; Tardiness of 48-hour extraordinary appeal against constitutional reference rejection order: Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 109R din 18 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de recurenta-contestatoare A. S.A., prin administrator special B., a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi a anulat recursul formulat de recurenta-contestatoare A. S.A., prin administrator special B., împotriva încheierilor de şedinţă din data de 13.10.2023 şi din data de 25.10.2023 şi a deciziei civile nr. 4848 din data de 08.11.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2023, ca fiind formulat de către o persoană fără calitate de reprezentant.
La data de 24 aprilie 2024 (data poştei, fila x), contestatoarea A. S.A., prin administrator special B., a declarat recurs împotriva acestei decizii, în ceea ce priveşte dispoziţia referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
În motivarea memoriului de recurs, recurenta-contestatoare a susţinut, în esenţă, că dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României nu a fost motivată, separat, prin încheiere şi nu a fost comunicată pe portal pentru a putea fi atacată în 48 de ore de la pronunţare. Mai mult, a arătat că dispoziţia de respingere nu este nici motivată, astfel încât a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea 47/1992.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, a luat în examinare, cu prioritate, excepţia tardivităţii cererii de recurs şi a reţinut următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Textul de lege anterior menţionat instituie o excepţie de la termenul de recurs de drept comun reglementat de art. 301 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, atât în privinţa duratei, cât şi a momentului de la care începe să curgă.
Astfel, în cazul încheierilor de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, durata termenului de recurs este de 48 de ore, iar momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a recursului coincide cu data pronunţării hotărârii.
De asemenea, art. 101 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865 prevede că atunci când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la miezul nopţii zilei următoare.
Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia civilă nr. 109R din 18 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de recurenta-contestatoare A. S.A., prin administrator special B..
Termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru declararea recursului se calculează de la data pronunţării încheierii, astfel încât a început să curgă la 19.03.2024, ora 00:00 şi s-a împlinit la 21 iunie 2019, ora 24:00, fiind calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865.
Cu privire la data declarării recursului, Înalta Curte constată că recurenta-contestatoare A. S.A., prin administrator special B., a transmis cererea de recurs prin poştă la data de 24 aprilie 2024, conform plicului ataşat .
Aşadar, în speţă, recursul nu a fost declarat în termenul imperativ de 48 de ore de la pronunţare, astfel cum prevede art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru situaţia în care instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În raport de cele prezentate, având în vedere că termenul legal pentru exercitarea căii de atac extraordinare a recursului a fost depăşit, Înalta Curte, în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, urmează a respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta A. S.A., prin administrator special B., împotriva deciziei civile nr. 109R din 18 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în ceea ce priveşte dispoziţia referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta A. S.A., prin administrator special B., împotriva deciziei civile nr. 109R din 18 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în ceea ce priveşte dispoziţia referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2024.