Revision of appellate rescission judgment rejected; award of damages not beyond scope of referral.

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând să se dispună: rezilierea contractului nr. x/05.05.2014 şi a actului adiţional din culpa pârâtei; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 25.559,2 RON, reprezentând rest de plată aferent facturii fiscale nr. x/06.10.2014, emisă de reclamantă în baza contractului nr. x/05.05.2014 şi a actului adiţional; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.734 euro (echivalent a 12.029,6 RON), reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi a materialelor livrate sau contractate de reclamantă în baza contractului nr. x/05.05.2014 şi a actului adiţional; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 500 euro/zi, calculată pentru intervalul 06.01.2015 - data pronunţării hotărârii judecătoreşti de reziliere a contractului, reprezentând penalitate, conform art. 38 din contractul nr. x/05.05.2014 (la data introducerii acţiunii cuantumul penalităţilor era de 45.500 euro echivalentul a 200.655 RON); de asemenea, reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

Prin cererea înregistrată la data de 18 mai 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. B. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând să se constate rezilierea contractului de antrepriză de servicii nr. x/05.05.2014 din culpa pârâtei, cu consecinţa restituirii echivalentului sumei de 45,041.49 euro + TVA de la data restituirii, reprezentând lucrări şi materiale achitate în avans şi neexecutate, respectiv nelivrate.

La data de 6 noiembrie 2015, prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis excepţia de conexitate şi s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2015 la dosarul nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 898 din 27 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis cererea principală în cauza privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pe pârâta S.C. B. S.R.L.; s-a dispus rezilierea contractului nr. x/05.05.2014 şi a actului adiţional din culpa pârâtei S.C. B. S.R.L.; pârâta S.C. B. S.R.L. a fost obligată la plata sumei de 25.559,20 RON, reprezentând rest de plată aferent facturii fiscale nr. x/06.10.2014 şi a sumei de 12.029,60 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi a materialelor livrate sau contractate de reclamantă în baza contractului şi a actului adiţional; pârâta a fost obligată la plata sumei de 45.500 euro, în echivalentul în RON la data plăţii reprezentând penalităţi; pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 19.648 RON; s-a respins ca neîntemeiată cererea conexă formulată de pârâta S.C. B. S.R.L.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1672 din 21 octombrie 2019, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 898 din 27 martie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că s-a respins cererea principală, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea conexă şi a dispus rezilierea contractului nr. x/05.05.2014, din culpa S.C. A. S.R.L.; reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a fost obligată la plata sumei de 19.972,10 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri, către pârâta reclamantă S.C. B. S.R.L.; intimata-reclamantă A. S.R.L. a fost obligată la plata sumei de 8.046,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, către apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Prin cererea înregistrată la data de 29 ianuarie 2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2020, revizuenta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1672 din 21 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, cererea de revizuire fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Revizuenta S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea cererii de revizuire şi schimbarea deciziei civile nr. 1672/21.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa rejudecării apelului promovat de S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 898 din 27 martie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi respingerii acestuia, partea adversă urmând să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1026A/2021 din 9 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1672/21.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., ca neîntemeiată; revizuenta a fost obligată la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimată.

Împotriva acestei decizii, recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 12 august 2021.

Recurenta-revizuentă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de revizuire, cu cheltuieli de judecată.

Autoarea căii de atac a susţinut faptul că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a pronunţat hotărârea cu încălcarea art. 509 alin. (1) pct. 1, art. 513 alin. (4), art. 443 şi art. 430 din C. proc. civ., în cauză fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din acelaşi cod.

Astfel, s-a arătat că instanţa de revizuire a completat, a schimbat şi a lămurit hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, deşi nu a fost învestită cu o cerere de completare sau de lămurire a hotărârii, ci cu soluţionarea unei cereri de revizuire pe care a respins-o.

Instanţa de revizuire a lămurit practic decizia contestată, completând-o cu motive noi, care nu se regăsesc în respectiva hotărâre.

În cuprinsul deciziei atacate cu recurs se reţine greşit faptul că instanţa care a pronunţat hotărârea din apel ar fi dat întocmai ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, însă din dispozitivul şi considerentele deciziei civile nr. 1672/21.10.2019 rezultă o situaţie diferită, în sensul că s-au acordat despăgubiri constând în daune-interese, iar nu restituirea preţului contractului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de revizuire a procedat, în mod nepermis, la lămurirea şi completarea hotărârii din apel, reţinând că prin noţiunea de despăgubiri instanţa de apel ar fi avut în vedere, în realitate, restituirea preţului contractului.

Pornind de la considerentele deciziei pronunţate în faza procesuală a apelului, instanţa de revizuire trebuia să stabilească dacă instanţa de apel a respectat limitele învestirii, respectiv dacă s-a pronunţat cu privire la ceva ce nu s-a cerut sau dacă a dat mai mult decât s-a cerut.

Recurenta-revizuentă consideră că instanţa de revizuire nu putea lămuri hotărârea din apel şi nici nu putea să o completeze cu explicaţii şi argumente proprii.

Or, procedând în această ultimă manieră, instanţa de revizuire a nesocotit autoritatea de lucru judecat de care se bucura decizia civilă nr. 1672/21.10.2019, o schimbare a acesteia fiind permisă numai în situaţia admiterii revizuirii.

În opinia recurentei, au fost încălcate dispoziţiile art. 443 din C. proc. civ., care reglementează condiţiile în care o instanţă poate lămuri o hotărâre, dar şi prevederile art. 430 din acelaşi cod, întrucât, în absenţa unei căi de atac extraordinare care să fi fost admisă, decizia civilă nr. 1672/21.10.2019 se bucură de autoritate de lucru judecat.

Practic, deşi instanţa a respins cererea de revizuire, a schimbat hotărârea atacată, adăugând propriile argumente şi lămuriri la considerentele iniţiale, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., care reglementează expres cazurile în care o hotărâre atacată cu revizuire poate fi schimbată.

Exceptând citatele preluate din decizia pronunţată în apel, se poate observa că instanţa de revizuire şi-a întemeiat hotărârea numai pe motive străine de natura cauzei. În concret, recurenta-revizuentă a susţinut faptul că argumentele cuprinse în decizia civilă nr. 1026A/2021 din 9 iunie 2021 sunt distincte şi suplimentare celor din decizia civilă nr. 1672/21.10.2019, nefiind apte să răspundă problemei de drept cu care instanţa de revizuire a fost învestită, respectiv să stabilească dacă instanţa de apel a respectat limitele învestirii şi principiul disponibilităţii.

Au fost încălcate prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât, deşi din considerentele şi dispozitivul deciziei civile nr. 1672/21.10.2019 rezultă clar că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii, instanţa de revizuire a analizat incidenţa motivului de revizuire nu din perspectiva considerentelor şi a dispozitivului hotărârii atacate, ci prin raportare la propriile considerente.

În accepţiunea recurentei, analizarea incidenţei motivului de revizuire reglementat de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. presupune cercetarea modului în care instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită a respectat limitele învestirii, prin raportare strict la prevederile respectivei hotărâri şi la cererea iniţială care a fost dedusă judecăţii.

Cu alte cuvinte, instanţa de revizuire nu poate adăuga considerente şi explicaţii proprii la motivarea hotărârii pe care o analizează şi nici să determine incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. pe baza respectivelor considerente şi explicaţii, întrucât instanţa de revizuire nu filtrează hotărârea atacată prin spectrul juridic propriu denaturând conţinutul acesteia, ci verifică legalitatea hotărârii prin raportare strict la realitatea juridică ce rezultă din considerentele şi dispozitivul acelei hotărâri.

În speţă, realitatea juridică este aceea că instanţa de apel a acordat intimatei despăgubiri, sub forma daunelor-interese, deşi prin cererea de chemare în judecată aceasta a solicitat restituirea prestaţiilor.

Cum distincţia dintre cele două instituţii juridice este una fundamentală, instanţa de revizuire trebuia să constate incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. şi să admită cererea de revizuire în consecinţă.

În situaţia în care s-ar reţine că instanţa de revizuire ar fi putut lămuri şi completa hotărârea din apel, decizia recurată ar fi tot nelegală, întrucât, prin motivare, instanţa a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1.532, art. 1.635, art. 1.637 alin. (2) şi art. 1.322 din C. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a susţinut faptul că instanţa de revizuire, lămurind şi completând hotărârea din apel, arată că despăgubirile au fost acordate ca urmare a imposibilităţii determinării prejudiciului pretins suferit de intimată şi stabilirii sumei cerute a-i fi restituită.

Coroborând argumentul instanţei de revizuire, referitor la imposibilitatea stabilirii cu certitudine a sumei pretinse de către intimată, cu cel al instanţei de apel (care a acordat despăgubiri sub forma daunelor-interese) este evident că instanţa de revizuire a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.635, art. 1.637 alin. (2) şi art. 1.532 din C. civ., echivalând, în mod nepermis, instituţia restituirii prestaţiilor cu cea a acordării de despăgubiri sub forma daunelor-interese.

Instanţa de revizuire a aplicat greşit instituţiei restiturii prestaţiilor prevederile art. 1.532 din C. civ. şi mecanismul de stabilire a prejudiciului reglementat de alin. (3) al acestui articol.

De asemenea, în mod nelegal, instanţa de revizuire a reţinut că invocarea de către intimată a dispoziţiilor art. 1322 din C. civ., ca temei de drept al acţiunii sale, suplineşte lipsa pretenţiei de acordare a despăgubirilor sub forma daunelor-interese din cuprinsul obiectului acţiunii cu care intimata a învestit instanţa de fond.

Contrar celor reţinute de instanţa de revizuire, întemeierea în drept a cererii şi pe dispoziţiile art. 1.322 din C. civ. nu conduce la concluzia că intimata ar fi învestit instanţa cu o acţiune în despăgubiri sau daune-interese, în acest sens relevanţă având pretenţia concretă exprimată de către parte prin petitul şi motivarea cererii, precum şi celelalte temeiuri de drept invocate în mod particular în susţinerea acţiunii.

Trecând de la general (art. 1.322 C. civ.) la particular (art. 1.635 C. civ.), instanţa de revizuire a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la restituirea prestaţiilor, în sensul că a nesocotit atât natura distinctă a acestei instituţii de drept în raport cu despăgubirile sub forma daunelor-interese reglementate de art. 1.532 din C. civ., cât şi caracterul particular pe care ea îl are.

Autoarea căii de atac a mai arătat că restituirea prestaţiilor diferă de despăgubirile reprezentate de daune-interese şi sub aspect economic, respectiv al modului în care ele se determină, prestaţiile ce se cer a fi restituite în temeiul dispoziţiilor art. 1.635 din C. civ. fiind raportate şi limitate la convenţia părţilor şi la ceea ce s-a executat în temeiul ei (în cazul de faţă, la preţurile convenite prin contractul nr. x/05.05.2014 şi la sumele pe care intimata pretinde că le-ar fi achitat cu acest titlu), în vreme ce despăgubirile constând în daune-interese nu se determină prin raportare la prestaţiile primite, ci la alte elemente (clauza penală, beneficiul nerealizat, pierderi indirecte etc.).

Or, în speţă, instanţa de judecată a calculat aceste daune prin raportare la preţurile din alte contracte, încheiate de către societatea intimată cu alţi antreprenori.

Recurenta a relevat faptul că în contextul criticii privind depăşirea de către instanţă a limitelor cu care a fost învestită, s-a arătat, prin cererea de revizuire, că instanţa de apel nu a ţinut cont nici de împrejurarea că în suma de 19.972,10 euro, acordate intimatei, erau incluse şi lucrări (executate cu alţi antreprenori) pentru remedierea unor presupuse vicii ce ar fi existat la lucrările societăţii A. S.R.L. (a se vedea în acest sens contractul încheiat de intimată cu societatea C. S.R.L. şi facturile aferente lui).

Or, intimata nu a solicitat niciodată instanţei de judecată atragerea răspunderii societăţii A. S.R.L. pentru vicii ale lucrărilor, ci a cerut exclusiv restituirea prestaţiilor pentru pretinse lucrări neexecutate.

Instanţa de revizuire, asimilând în argumentaţia sa despăgubirile acordate de instanţa de apel prestaţiilor pe care intimata a cerut să îi fie restituite, a nesocotit dispoziţiile art. 1.635 din C. civ., dar şi distincţia pe care textul articolului 1.637 alin. (2) din C. civ. o face între cele două instituţii juridice.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L. a transmis răspuns la întâmpinare la data de 12 octombrie 2021, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată şi admiterea recursului, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată (revizuire fond, recurs).

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 10 martie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L., stabilindu-se termen la data de 26 mai 2022 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod prioritar, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deoarece acestea reglementează un motiv de casare care poate fi invocat în situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din perspectiva textului legal anterior evocat, autoarea căii de atac a susţinut faptul că decizia recurată ar fi nelegală chiar dacă s-ar reţine că instanţa de revizuire ar fi putut lămuri şi completa hotărârea din apel, întrucât, prin motivare, s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1.532, art. 1.635, art. 1.637 alin. (2) şi art. 1.322 din C. civ.

Cum recursul de faţă are ca obiect o decizie prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1672/21.10.2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, examinarea acestor critici excede limitelor învestirii, examenul de legalitate în prezentul recurs fiind limitat exclusiv la verificarea modului în care Curtea de Apel Bucureşti a analizat admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat.

Cu alte cuvinte, nu se poate identifica vreo încălcare a dispoziţiilor de drept material în soluţionarea unei cereri de revizuire, cu atât mai mult cu cât elementele privind admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac în retractare sunt unele de drept procesual, iar nu de drept material.

În realitate, criticile subsumate de recurentă cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt susţinute de argumente care exprimă nemulţumirea acesteia faţă de soluţia pronunţată în faza procesuală a apelului, mai exact, sunt critici aduse deciziei civile nr. 1672/21.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cum recurenta invocă încălcarea unor norme de procedură referitoare la condiţiile de admisibilitate a revizuirii, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, se impune încadrarea acestui motiv de recurs la cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii legale, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Criticile prin care recurenta susţine faptul că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de revizuire fundamentată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nu vor fi însuşite de Înalta Curte.

Conform textului legal anterior evocat, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul se poate cere dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege, iar potrivit prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Revizuirea nu implică realizarea unui control judiciar, ci determinarea unei noi judecăţi, întemeiată pe unele elemente, ce nu au putut forma obiectul judecăţii ce a condus la pronunţarea hotărârii care face obiectul căii de atac.

Pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., este necesar să fie întrunite, sub aspectul admisibilităţii cererii, în mod cumulativ, următoarele condiţii: 1. hotărârea a cărei revizuire se solicită să evoce fondul; 2. instanţa să fi acordat celui care a formulat o cerere mai mult decât a cerut acesta prin pretenţiile deduse judecăţii (pretenţii mai mari decât cele care au fost solicitate);

Dacă una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, cererea de revizuire nu este fondată.

Cu privire la motivul cererii de revizuire, Înalta Curte reţine că, în realitate, recurenta este nemulţumită de soluţia instanţei de apel, care a constatat că nu poate determina valoarea lucrărilor real executate, în lipsa întocmirii unui proces-verbal de recepţie, astfel că a calculat suma ce se cuvenea pârâtei-reclamante prin raportare la valoarea integrală a contractului şi sumele plătite de aceasta altor antreprenori pentru finalizarea lucrărilor neexecutate de reclamanta-pârâtă.

Prin cererea de revizuire se reiterează criticile aduse deciziei civile nr. 1672/21.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, însă, aşa cum s-a arătat, pe calea revizuirii nu se poate relua cercetarea judecătorească, instanţa fiind învestită a analiza întrunirea condiţiilor ce reglementează cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Argumentele prezentate de revizuentă privitoare la modalitatea de determinare a sumei de plată dispuse în sarcina sa, prin raportare la efectele raportului juridic dintre părţi şi probele cauzei, nu constituie critici susceptibile de încadrare în prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ci reprezintă critici de nelegalitate şi netemeinicie, ce nu pot fi analizate în calea de atac în retractare, limitată strict la ipotezele prevăzute de lege.

Contrar celor susţinute în cererea de recurs, instanţa de revizuire nu a completat şi nu a lămurit conţinutul deciziei din apel, ci a explicat, în motivarea hotărârii, de ce nu este incident cazul de revizuire invocat, reţinând că partea adversă a învestit instanţa cu un capăt de cerere privitor la restituirea sumelor plătite în plus şi pentru care recurenta nu a prestat servicii conform contractului.

Recurenta-revizuentă a mai criticat hotărârea dată în soluţionarea cererii de revizuire din perspectiva faptului că instanţa a respins această cerere şi a schimbat decizia atacată, adăugând propriile argumente şi lămuriri la considerentele iniţiale, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., care reglementează expres cazurile în care o hotărâre atacată cu revizuire poate fi schimbată. Exceptând citatele preluate din decizia pronunţată în apel, se poate observa că instanţa de revizuire şi-a întemeiat hotărârea numai pe motive străine de natura cauzei.

În concret, recurenta-revizuentă a susţinut faptul că argumentele cuprinse în decizia civilă nr. 1026A/2021 din 9 iunie 2021 sunt distincte şi suplimentare celor din decizia civilă nr. 1672/21.10.2019, nefiind apte să răspundă problemei de drept cu care instanţa de revizuire a fost învestită, respectiv să stabilească dacă instanţa de apel a respectat limitele învestirii şi principiul disponibilităţii.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., însă nu pot fi primite, deoarece hotărârea recurată nu este viciată sub aspectul motivării.

Într-un prim considerent, Înalta Curte reţine că se circumscrie motivului de recurs analizat nemotivarea hotărârii, motivarea sa contradictorie sau prezentarea, de către instanţa a cărei hotărâre este recurată, numai a motivelor străine de natura pricinii.

Aşadar, o hotărâre nu poate fi casată în recurs dacă, pe lângă motive adecvate, care explica sistematic şi logic raţionamentul instanţei care a pronunţat soluţia, aceasta cuprinde aprecieri de circumstanţă care nu reprezintă cauza principală sau relevantă a hotărârii prin care s-a soluţionat procesul.

Nu reprezintă motive străine de natura pricinii acele considerente ale instanţei de judecată care exprimă concluziile proprii ale acesteia asupra faptelor, reţinând că "instanţa de apel s-a pronunţat asupra pretenţiilor formulate de către pârâta-reclamantă prin cererea conexă şi a determinat suma de plată în sarcina reclamantei-pârâte, ca urmare a soluţiei de reziliere dispuse din culpa acesteia din urmă, prin raportare la probele administrate în cauză".

Judecătorul nu este obligat de a răspunde tuturor argumentelor invocate de părţi, ci obligaţia sa se rezumă la a motiva soluţia pe fiecare capăt de cerere, ceea ce, în cazul de faţă, a şi făcut, relevant în acest sens fiind conţinutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., în care legiuitorul a prevăzut a fi arătate atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile (nu argumentele) părţilor.

În cauză, se constată că instanţa care a soluţionat cererea de revizuire a examinat în mod real problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei, a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 din C. proc. civ.. Decizia atacată conţine elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, iar motivarea este clară şi concisă, cuprinzând argumentele ce au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Prin urmare, nu se poate reţine absenţa unei motivări care să susţină soluţia pronunţată şi nici vreo contradicţie între considerentele expuse în justificarea raţionamentului curţii de apel sau o motivare străină de natura cauzei, situaţie care exclude incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivele invocate de recurentă nu justifică măsura casării sale, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1026A/2021 din 9 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2022.