Appeals of both insurer and claimant rejected; moral damages cut to €50,000 upheld in auto accident suit

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 3.300 RON, reprezentând costul tratamentelor medicale şi de îngrijire în perioada 11.07.2016 - 01.05.2018, a sumei de 6.728,93 euro, reprezentând cheltuieli cu intervenţia chirurgicală estetică de reconstrucţie a feţei în perioada 02.05.2018 - 04.05.2018, a sumei de 33.645 euro, reprezentând cheltuieli cu intervenţiile chirurgicale pentru reconstrucţia feţei într-o perioadă minimă de 5 ani, precum şi a sumei de 60.000 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a accidentului de circulaţie. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-22/12 şi C-277/12, Legea nr. 136/1995 şi art. 1349 din C. civ.

Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1133/C din 5 noiembrie 2019, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu intervenientul forţat C.; pârâta S.C. B. S.A. a fost obligată să achite reclamantei A. despăgubiri materiale în valoare de 3.300 RON şi în valoare de 31.348 RON; de asemenea, pârâta S.C. B. S.A. a fost obligată să achite reclamantei A. despăgubiri pentru suferinţa morală în cuantum de 60.000 euro, echivalent în RON curs BNR în ziua plăţii; au fost respinse în rest pretenţiile formulate de către reclamantă, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel, solicitând schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul diminuării despăgubirilor acordate reclamantei pentru suferinţa morală, în cuantum de 60.000 euro şi respingerea solicitării de acordare a cheltuielilor care nu sunt consecinţa directă a accidentului, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 11/Ap/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul formulat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1133/2019 a Tribunalului Braşov, care a fost schimbată în parte, în sensul că pârâta S.C. B. S.A. a fost obligată să achite reclamantei A. despăgubiri pentru suferinţa morală de 50.000 euro, echivalent în RON curs BNR în ziua plăţii; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; intimata-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 508 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel, către apelanta-pârâtă.

Prin încheierea din 17 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 11/Ap/20.01.2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, în sensul că se va indica în mod corect calea de atac:

"Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Braşov", în loc de menţiunea "Definitivă", cum eronat s-a trecut.

La data de 5 mai 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 11/Ap/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Soluţia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită sau încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1533 din C. civ. şi a prevederilor art. 1371 alin. (1) din C. civ.

În acest sens, s-a arătat că pentru atragerea răspunderii civile delictuale prejudiciul trebuie să îndeplinească anumite condiţii: prejudiciul să fie cert, prejudiciul să fie direct şi personal.

Cât priveşte caracterul direct al prejudiciului, art. 1533 din C. civ. prevede că "daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei". Această condiţie a prejudiciului este o materializare a legăturii de cauzalitate care trebuie să existe între fapta ilicită şi prejudiciu.

Prin urmare, la conturarea prejudiciului, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere strict rezultatul direct al faptei ilicite şi să excludă toate celelalte circumstanţe care au putut duce la mărirea prejudiciului. Aşadar, la stabilirea prejudiciului suferit de reclamantă şi la cuantificarea daunelor morale acordate, instanţele de fond ar fi trebuit să aibă în vedere strict prejudiciul direct rezultat în urma faptei ilicite, în speţă a accidentului rutier din data de 11 iulie 2016.

Cele două instanţe devolutive nu au analizat conduita intimatei-reclamante şi anume faptul că aceasta nu a urmat recomandările medicilor de specialitate şi nu a efectuat intervenţiile chirurgicale în timp util, amplificând astfel consecinţele evenimentului rutier şi, implicit, valoarea prejudiciului. Reclamanta a amânat efectuarea intervenţiilor chirurgicale pe o perioadă considerabilă, deşi aceasta avea certitudinea că trecerea timpului nu va face decât să îi aducă mai multă suferinţă atât datorită durerilor fizice, cât şi datorită impactului estetic al leziunilor necorectate.

Conduita intimatei-reclamante a determinat în mod cert amplificarea prejudiciului, iar condiţia ca prejudiciul să fie unul direct, deşi prevăzută în mod expres de dispoziţiile legale, nu a fost aplicată în prezenta cauză.

Recurenta-pârâtă consideră că revenea instanţei de judecată sarcina de a stabili în ce măsură conduita reclamantei a dus la augmentarea prejudiciului şi dacă, pe tărâmul răspunderii civile delictuale, asigurătorul putea fi obligat la achitarea unei compensaţii băneşti, care să acopere un prejudiciu care nu provenea direct din fapta şoferului autoturismului asigurat.

Fără a aplica în mod efectiv dispoziţiile art. 1533 din C. civ., instanţa de judecată nu a mai redus în mod proporţional cuantumul despăgubirilor solicitate.

Depărtându-se de esenţa textului de lege anterior evocat, instanţa a apreciat că prejudiciul indirect, respectiv cel produs ca urmare a pasivităţii intimatei-reclamante, trebuie, de asemenea, cuantificat şi obligată societatea de asigurare la plata acestuia.

Prin hotărârea atacată nu s-a dat eficienţă art. 1533 din C. civ., normă care are rolul de a restabili echitatea în raporturile dintre păgubit şi cel responsabil de producerea prejudiciului, prevenind îmbogăţirea fără justă cauză a victimei.

Ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 1533 din C. civ., instanţa a aplicat greşit şi prevederile art. 1371 alin. (1) din acelaşi cod, care stabilesc că:

"în cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o".

Acest text de lege se regăseşte şi în art. 28 din Norma ASF nr. 23/2014 care prevede că în situaţia în care persoana păgubită a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună. În astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.

La stabilirea cuantumului daunelor instanţa trebuie să ţină cont de eventuala culpă a victimei în producerea sau augmentarea prejudiciului.

Fără a delimita faptele asiguratului care atrag răspunderea civilă a asigurătorului, de conduita victimei, instanţa de judecată a aplicat, în mod nelegal, dispoziţiile în materie.

Pasivitatea persoanei prejudiciate nu este imputabilă asigurătorului şi nu se poate reflecta în despăgubirile solicitate.

În accepţiunea recurentei-pârâte S.C. B. S.A., intervalul de timp considerabil (aproximativ 2 ani de la data producerii accidentului rutier) ar trebui să reprezinte un indiciu pentru instanţa de judecată în aprecierea culpei şi cotei procentuale aferente contribuţiei persoanei prejudiciate la mărirea prejudiciului existent.

Pasivitatea şi neglijenţa reclamantei trebuie sancţionată prin diminuarea considerabilă a cuantumului daunelor morale acordate acesteia.

Instanţa de judecată trebuie să determine procentul culpei victimei prin raportare la aspectele prezentate în cuprinsul cererii de recurs şi, pe cale de consecinţă, să stabilească cuantumul daunelor morale corespunzătoare, menite să asigure o dreaptă despăgubire.

Deşi societatea B. S.A. a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 1371 din C. civ., instanţa de apel a încălcat acest text de lege în ciuda probatoriului existent la dosarul cauzei şi a apărărilor formulate de pârâtă, din care reiese, fără putinţă de tăgadă, culpa concurentă a intimatei-reclamante.

Principiul legalităţii procesului civil este consacrat de art. 7 din C. proc. civ. care prevede că procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii şi că judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor.

Totodată, art. 22 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Prin urmare, potrivit principiului legalităţii, orice măsură dispusă de instanţa de judecată în cadrul unui litigiu trebuie să se întemeieze pe prevederile legale incidente, în caz contrar, hotărârea judecătorească fiind susceptibilă de desfiinţare în căile de atac.

În drept, recursul principal a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul principal declarat în cauză de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a fost comunicat intimatei-reclamante A. şi intimatului-intervenient C. la data de 30 iunie 2021, cu menţiunea că au obligaţia de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

La data de 4 august 2021, conform plicului ataşat, intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, în temeiul art. 491 din C. proc. civ., reclamanta a declarat recurs incident.

Pe calea recursului incident, recurenta-reclamantă A. a solicitat casarea în parte a deciziei nr. 11/Ap/2021 din 20 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi, în rejudecare, să fie respins apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A., cu consecinţa menţinerii dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1133/C din 5 noiembrie 2019 a Tribunalului Braşov.

A susţinut faptul că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1385 şi art. 1532 din C. civ.

Astfel, s-a arătat că art. 1385 din C. civ. consacră principiul fundamental al răspunderii delictuale, în sensul că acesta se repară integral, acordându-se despăgubiri pentru prejudiciul actual, pentru cel viitor, dar şi pentru pierderea unei şanse.

Instanţa de apel nu a făcut aplicarea în totalitate a acestor dispoziţii legale, întrucât nu a avut în vedere prejudiciul creat reclamantei de pierderea unei şanse de a avea o carieră profesională, motivat de faptul că aceasta nu a mai putut lucra cu publicul, a renunţat la serviciu datorită situaţiei dezavantajate în care se afla, fiind tratată cu milă şi compasiune.

Fiind vorba despre un prejudiciu al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine, instanţa de judecată este cea care îl stabileşte, conform prevederilor art. 1532 alin. (3) din C. civ.

Recurenta-reclamantă A. a mai arătat că daunele morale nu pot avea un caracter pur simbolic, ci trebuie să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă, prin procurarea unor satisfacţii morale.

În opinia sa, suma acordată de prima instanţă, cu titlu de daune morale, este una echitabilă şi nu conduce la îmbogăţirea fără just temei.

A solicitat a se avea în vedere gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei, consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În drept, recursul incident a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Întâmpinarea şi recursul incident formulate de intimata-reclamantă A. au fost comunicate, la data de 19 august 2021, recurentei-pârâte S.C. B. S.A., cu menţiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare şi nici întâmpinare la recursul incident.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 10 martie 2022 s-au admis, în principiu, recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. şi recursul incident formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 11/Ap/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, stabilindu-se termen la data de 26 mai 2022, pentru judecata pe fond a acestora, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Analizând recursurile declarate, în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

În calea de atac a recursului, ambele părţi au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text de lege potrivit căruia hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea ori cu greşita aplicare a normelor de drept material.

Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a acesteia.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii, iar, prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului.

În fine, aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţă. În acest caz, situaţia de fapt a fost greşit calificată, comparativ cu exigenţele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecăţii.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a susţinut faptul că soluţia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită sau încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1533 din C. civ. şi a prevederilor art. 1371 alin. (1) din C. civ.

În acest sens, s-a arătat că pentru atragerea răspunderii civile delictuale prejudiciul trebuie să îndeplinească anumite condiţii: prejudiciul să fie cert, prejudiciul să fie direct şi personal.

Cât priveşte caracterul direct al prejudiciului, art. 1533 din C. civ. prevede că "daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei". Această condiţie a prejudiciului este o materializare a legăturii de cauzalitate care trebuie să existe între fapta ilicită şi prejudiciu.

Prin urmare, la conturarea prejudiciului, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere strict rezultatul direct al faptei ilicite şi să excludă toate celelalte circumstanţe care au putut duce la mărirea prejudiciului. Aşadar, la stabilirea prejudiciului suferit de reclamantă şi la cuantificarea daunelor morale acordate, instanţele de fond ar fi trebuit să aibă în vedere strict prejudiciul direct rezultat în urma faptei ilicite, în speţă a accidentului rutier din data de 11 iulie 2016.

Cele două instanţe devolutive nu au analizat conduita intimatei-reclamante şi anume faptul că aceasta nu a urmat recomandările medicilor de specialitate şi nu a efectuat intervenţiile chirurgicale în timp util, amplificând astfel consecinţele evenimentului rutier şi, implicit, valoarea prejudiciului.

Răspunzând acestora, Înalta Curte reţine că invocarea art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în recurs şi identificarea unor dispoziţii de drept material nu este suficientă pentru a contura încălcarea legii prin hotărârea atacată în lipsa oricărui efort al părţii de a demonstra în ce a constat greşeala instanţei inferioare. Un atare procedeu nu poate reprezenta în sine un motiv de casare şi nici nu obligă instanţa de recurs la o evaluare din oficiu a aplicării legii; examinarea recursului nu presupune de plano, o rejudecare a cauzei, ci numai analiza pretinselor greşeli de judecată care, prin modul lor de argumentare, fac posibilă încadrarea motivelor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Excedează, pe de altă parte, limitele controlului de legalitate realizat în recurs o nemulţumire a părţii legată de interpretarea probelor, domeniu în care instanţa de apel are deplină libertate de apreciere; stabilirea faptelor pe baza sensului şi înţelesului pe care instanţele devolutive le dau, ca subiect al probelor, lucrărilor dosarului efectuate în cadrul cercetărilor judecătoreşti nu se integrează controlului pe care instanţa de recurs îl realizează în limitele şi scopul prefigurat de art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., acela de verificare a conformităţii hotărârilor recurate cu regulile de drept.

Înalta Curte constată că nivelul daunelor morale a fost stabilit de instanţa de apel, în urma propriei evaluări a consecinţelor negative suferite în plan fizic, psihic şi afectiv de către reclamantă, a importanţei valorilor lezate, a măsurii în care acestea au fost lezate şi a intensităţii cu care reclamanta a perceput consecinţele evenimentului rutier, fiind individualizate valoric pe criterii de echilibru, echitate şi rezonabilitate, consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Analizând criteriile menţionate şi starea de fapt rezultată din probele administrate, cu referire la numărul de zile de îngrijiri medicale, la consecinţele accidentului, la intervenţiile chirurgicale la care a fost supusă reclamanta, la suferinţele trăite în urma accidentului, la impactul pe care l-a avut evenimentul în viaţa sa personală, în relaţiile de familie şi cele sociale, la limitările aduse vieţii sale prin pierderea locului de muncă, Curtea de Apel Braşov a constatat că suma stabilită de instanţa de fond este prea mare, iar diminuarea acesteia se impune până la limita sumei de 50.000 euro ce reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamantă.

Aşadar, în cauză, daunele morale au fost corect individualizate pe baza evaluării instanţei de judecată, care a făcut o corectă aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 din C. civ., a jurisprudenţei relevante în materie şi a dispoziţiilor Legii nr. 136/1995, în vigoare la data producerii accidentului rutier.

Sub un alt aspect, Înalta Curte constată că invocarea de către recurenta-pârâtă a dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) din C. civ. nu poate constitui o critică de nelegalitate, câtă vreme aceste dispoziţii legale sunt invocate omisso medio.

Se impune precizarea faptului că, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.:

"motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Prin urmare, în conformitate cu textul legal enunţat, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare.

Aşadar, observând invocarea omisso medio a acestor argumente aduse prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că nu le poate analiza.

De altfel, întreaga construcţie a recursului pârâtei vizează exclusiv o reanalizare a situaţiei de fapt prin care se tinde a se demonstra culpa victimei în augmentarea prejudiciului, cu referire la faptul că aceasta a amânat efectuarea intervenţiilor chirurgicale.

Or, stabilirea culpei, pe care o aduce în discuţie recurenta-pârâtă, este o chestiune de fapt, care aparţine în mod suveran instanţei de fond sau de apel, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac.

În ceea ce priveşte recursul incident, prin care recurenta-reclamantă A. a solicitat casarea în parte a deciziei nr. 11/Ap/2021 din 20 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi, în rejudecare, să fie respins apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A., cu consecinţa menţinerii dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1133/C din 5 noiembrie 2019 a Tribunalului Braşov, Înalta Curte reţine că solicitarea recurentei-reclamante de modificare a hotărârii atacate, în caz de admitere a căii sale de atac, este nesusţinută juridic, deoarece, în regimul actualului C. proc. civ., art. 497 permite casarea, nu însă şi modificarea hotărârii recurate, soluţie pe care C. proc. civ. de la 1865 o reglementa; mai mult, în cazul deciziilor pronunţate în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prima casare este obligatoriu urmată de trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, numai în cazul casărilor ulterioare putând interveni, în anumite cazuri, reţinerea cauzei, spre rejudecare.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut faptul că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1385 C. civ., potrivit căruia prejudiciul trebuie reparat integral.

Autoarea căii extraordinare de atac apreciază că instanţa de apel nu a făcut aplicarea în totalitate a acestor dispoziţii legale, întrucât nu a avut în vedere prejudiciul care i-a fost creat prin pierderea unei şanse de a avea o carieră profesională.

Fiind vorba despre un prejudiciu al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine, instanţa de judecată este cea care îl stabileşte, conform prevederilor art. 1532 alin. (3) din C. civ.

Argumentele expuse în cadrul acestor critici urmăresc însă doar o reevaluare a situaţiei de fapt stabilite de instanţa devolutivă prin prisma materialului probator; astfel, recurenta-reclamantă menţionează că daunele morale nu pot avea un caracter pur simbolic, ci trebuie să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă, prin procurarea unor satisfacţii morale; în opinia sa, suma acordată de prima instanţă, cu titlu de daune morale, este una echitabilă şi nu conduce la îmbogăţirea fără just temei.

Or, aceste susţineri trimit la elemente ataşate situaţiei de fapt, care nu pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de netemeinicie.

Astfel, sub pretextul încălcării normelor de drept material, recurenta-reclamantă a criticat modul de administrare sau de interpretare a probelor şi modul de soluţionare a litigiului în raport cu situaţia de fapt, exprimându-şi de fapt nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, ca urmare a admiterii apelului formulat de către asigurător.

În realitate, recurenta urmăreşte să provoace un control de fond, de netemeinicie, deşi instanţa de apel a analizat probele de la dosar, a arătat care sunt criteriile în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale, aprecierea întinderii lor presupunând o aproximare rezonabilă a instanţei de apel şi al cărui cuantum a fost stabilit la suma de 50.000 euro.

Considerentele anterior expuse relevă că motivele de nelegalitate invocate nu justifică măsura casării deciziei atacate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. şi de recurenta-reclamantă A., ca nefondate.

Faţă de cererile formulate de ambele recurente privind obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin urmare, fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.

Pe de altă parte, poziţia juridică de parte câştigătoare în proces este determinată de rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului.

Ca atare, cum recursurile formulate de recurenta-pârâtă şi de recurenta-reclamantă vor fi respinse, nu se poate considera că vreuna dintre ele are calitate de parte câştigătoare, iar cealaltă de parte căzută în pretenţii, pentru a se pune problema acordării cheltuielilor de judecată pe temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., aşa cum solicită ambele recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. şi recursul incident formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 11/Ap/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2022.