Jurisdictional conflict over whether a former parliamentarian’s age-limit allowance is a social security right subject to exclusive territorial jurisdiction under Law No. 263/2010 or a labor matter

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 20 octombrie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată în calitate de pârât Parlamentul României - Camera Deputaţilor, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească să se dispună: obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând dobânda legală aplicată fiecăreia dintre obligaţiile pârâtului la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, din perioada martie 2021- iunie 2022, pentru întârzierea la plată de la data naşterii fiecărei obligaţii şi până la data plăţii efective din 09.02.2023, potrivit O.G. nr. 13/2011; obligarea pârâtului la plata sumei necesare pentru actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate cu titlu de indemnizaţie lunară în perioada martie 2021- iunie 2022, conform datelor oficiale ale B.N.R., calculată de la data naşterii fiecărei obligaţii până la data plăţii efective din 09.02.2023; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 2556 din 8 decembrie 2023, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive când pricina este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Instanţa a apreciat că, în primul rând, se impune să se stabilească natura juridică a prezentului litigiu, element cu implicaţii asupra competenţei de soluţionare.

În acest sens, instanţa a înlăturat argumentaţia reclamantului, referitoare la natura indemnizaţiei cu regim de drept salarial, având drept consecinţă incidenţa Codului muncii, întrucât indemnizaţia a cărei încetare s-a dispus prin ordinul contestat este reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006 şi nu de art. 42 alin. (1) din aceeaşi lege.

Dacă în cazul indemnizaţiei reglementate de art. 42 alin. (3) din lege instanţa a reţinut, în acord cu susţinerile reclamantului, că are regimul juridic prevăzut de lege pentru salariu, nu acelaşi lucru se poate afirma despre indemnizaţia pentru limită de vârstă reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În opinia instanţei, distincţia dintre cele două categorii de indemnizaţii rezultă şi din faptul că dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă s-a abrogat prin Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (art. I).

De asemenea, tot Legea nr. 192/2023 a reglementat ca indemnizaţia pentru limită de vârstă deja acordată să nu mai fie plătită - "De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare" - art. II.

Prin urmare, norma de abrogare vizează doar această categorie de indemnizaţie, pentru limită de vârstă cuprinsă în art. 49 din Legea nr. 96/2006, iar nu şi indemnizaţia lunară de care beneficiază demnitarul pe durata exercitării mandatului de parlamentar.

Aşadar, instanţa a arătat că indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, cuvenită foştilor membri ai Parlamentului României, are caracterul unui drept asimilat de legiuitor dreptului la pensie, reprezentând o contraprestaţie socială acordată de lege foştilor parlamentari, după împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru activitatea desfăşurată în perioada ocupării funcţiei de demnitate publică.

În raport de susţinerea reclamantului în sensul că litigiul principal prin care s-a contestat ordinul anterior privind încetarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă a fost calificat şi judecat ca fiind un litigiu de muncă, ceea ce atrage, competenţa de soluţionare a prezentei cauze specifică unui litigiu de muncă, instanţa a arătat că cererea de faţă este o cerere nouă, principală, iar nu o cerere accesorie litigiului anterior.

Chiar aşa fiind, instanţa a precizat că în litigiul finalizat cu sentinţa nr. 406/23 iunie 2022, competenţa de soluţionare şi natura litigiului au fost stabilite prin regulator de competenţă, respectiv decizia nr. 1480 din 11 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, redată sumar şi în considerentele sentinţei nr. 406/23 iunie 2022.

Prin urmare, natura litigiului a fost stabilită prin decizia dată în regulator de competenţă, aspect care este tranşat definitiv, fără putinţă de se stabili contrariul, neputând fi primite aceste argumente aduse în sprijinul ideii că litigiul de faţă este un litigiu de muncă, opinia instanţei fiind fermă în sensul că litigiul este de asigurări sociale.

Că este aşa rezultă şi din trimiterea pe care art. 49 din lege o face la dispoziţiile Legii nr. 263/2010, aspect de natură să sublinieze caracterul de normă generală în această materie a Legii nr. 263/2010, principiu care determină incidenţa acesteia din urmă ori de câte ori nu există o dispoziţie specială.

În acest context, instanţa a arătat că prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016, republicată, dată în executarea legii (potrivit art. 49 alin. (11) din Legea nr. 96/2006), s-au adoptat Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată.

Instanţa a apreciat că, întrucât nici Legea nr. 96/2006, nici Hotărârea nr. 1/2016 nu cuprinde norme de procedură vizând competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect contestarea actelor având ca obiect indemnizaţie pentru limită de vârstă, sunt incidente în cauză, sub aspectul competenţei, dispoziţiile Legii 263/2010, care reprezintă cadrul general cu privire la sistemul de pensii.

Totodată, instanţa a mai arătat că, în materia pensiilor şi altor drepturi de asigurări sociale, competenţa teritorială exclusivă este stabilită de art. 154 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia:

"(1) Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul".

Întrucât cererea de chemare în judecată nu este îndreptată împotriva C.N.P.P. sau a unei case teritoriale de pensii, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 (competenţa teritorială a instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul), în cauza dedusă judecăţii îşi are aplicabilitate alin. (2) al aceluiaşi articol (competenţa teritorială a instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul pârâtul).

Ca urmare a declinării competenţei, cauza a fost înregistrată la pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub acelaşi număr de dosar.

Învestit prin declinare, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale prin sentinţa civilă nr. 2345 din 3 aprilie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de conflict a reţinut că indemnizaţia pentru limită de vârstă este reglementată de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede la art. 49 faptul că deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

A mai arătat că, Instanţa supremă a stabilit că raporturile juridice care se nasc între demnitari şi structurile în care activează se înscriu în sfera raporturilor juridice de dreptul muncii, chiar în lipsa unui contract individual de muncă, soluţie cuprinsă în considerentele deciziei RIL nr. 16/26.09.2016. În aceeaşi decizie, Înalta Curte a mai stabilit că:

"Prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor".

Or, având în vedere că potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 "perioada de exercitare a mandatului de parlamentar constituie vechime în muncă şi în specialitate, cu toate drepturile prevăzute de lege", iar conform art. 49 alin. (1) din aceeaşi lege, "deputaţii şi senatorii (...) au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat", rezultă că indemnizaţia pentru limită de vârstă este un drept patrimonial, întrucât rezultă din desfăşurarea unor raporturi de muncă.

A mai arătat instanţa că, întrucât legea specială nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi ai senatorilor nu conţine dispoziţii cu caracter jurisdicţional privind indemnizaţia limită de vârstă şi, implicit, nu conţine prevederi legale derogatorii sub acest aspect de la dreptul comun (Codul muncii), conflictul dedus judecăţii este un conflict de muncă, iar prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre reclamant şi instituţiile pârâte, inclusiv după încetarea mandatului, conform deciziei RIL nr. 16/26.09.2016 mai sus citată.

De asemenea, cu privire la competenţa materială, instanţa reţine si decizia civilă nr. 863/07.04.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Potrivit instanţei, întrucât indemnizaţia limită de vârstă se acordă doar pentru parlamentarii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare stabilite de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi doar de la data încetării mandatului, ea reprezintă o contraprestaţie socială cu caracter mixt (substitutiv şi compensatoriu), acordată pe de o parte în considerarea încetării veniturilor salariale, ca urmare a ocupării unei funcţii de demnitate publică, iar pe de altă parte, în considerarea numeroaselor restricţii şi incompatibilităţi impuse pe perioada mandatului, restricţii stabilite fie prin Legea nr. 96/2006, fie prin legi speciale (de exemplu Legea nr. 161/2003).

Prin urmare, dată fiind natura raporturilor juridice stabilite între reclamant şi Camera Deputaţilor/Senat, ca entităţi în cadrul cărora şi-a desfăşurat activitatea pe parcursul mandatelor îndeplinite, competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine completelor de dreptul muncii şi asigurărilor sociale din cadrul secţiilor civile ale instanţelor.

Prin urmare, având în vedere reglementarea expresă, instanţa a reţinut că indemnizaţia respectivă nu reprezintă un drept de asigurări sociale, ci este un beneficiu specific calităţii de fost parlamentar, care se achită prin bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, iar trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul acestei reglementări, se face strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizaţie, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale.

Specializarea secţiei de asigurări sociale din cadrul tribunalului se raportează la dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de asigurări sociale (art. 152, 153, 154).

Sub un ultim aspect, instanţa a mai arătat că, în materia pensiilor şi altor drepturi de asigurări sociale, competenţa teritorială exclusivă este stabilită de art. 154 din Legea 263/2010:

"(1) Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul".

Cum domiciliul reclamantului este în Drobeta Turnu Severin, jud, Mehedinţi, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 31 mai 2024, sub acelaşi număr de dosar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Mehedinţi competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, prin sentinţa nr. 406 din 23 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, a fost respinsă exepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Secretarului General al Camerei Deputaţilor; s-a dispus anularea ordinului nr. 685/08.03.2021 şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului indemnizaţia pentru limită de vârstă, începând cu data de 27.02.2021, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 RON.

Competenţa de soluţionare a cauzei arătate mai sus s-a stabilit, prin regulator de competenţă, prin decizia nr. 1480 din 11 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa reţinând că indemnizaţia pentru limită de vârstă cuvenită deputaţilor şi senatorilor, a fost asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale.

Totodată, Înalta Curte a reţinut că un litigiu având ca obiect verificarea legalităţii încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, cade sub incidenţa art. 152, art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a dosarului nr. x/2021 în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Înalta Curte reţine că, în cauza pendinte, acelaşi reclamant, A., a chemat în judecată în calitate de pârât Parlamentul României - Camera Deputaţilor, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească să se dispună: obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând dobânda legală aplicată fiecăreia dintre obligaţiile pârâtului la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, din perioada martie 2021- iunie 2022, pentru întârzierea la plată de la data naşterii fiecărei obligaţii şi până la data plăţii efective din 09.02.2023, potrivit O.G. nr. 13/2011; obligarea pârâtului la plata sumei necesare pentru actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate cu titlu de indemnizaţie lunară în perioada martie 2021- iunie 2022, conform datelor oficiale ale B.N.R., calculată de la data naşterii fiecărei obligaţii până la data plăţii efective din 09.02.2023.

În motivare, a arătat că drepturile sale au fost stabilite prin sentinţa nr. 406 din 23 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021 şi că aceste drepturi au fost achitate, fără a i se plăti, însă, dobânda şi fără a fi actualizate cu rata inflaţiei.

Înalta Curte reţine că prin regulatorul de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit, prin decizia nr. 1480 din 11 martie 2022, competenţa de soluţionare a dosarului nr. x/2021, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar în prezenta cauză se solicită dobânda legală cu privire la indemnizaţia pentru limită de vârstă, precum şi actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie.

Sub acest aspect, reiese că s-a tranşat definitiv, prin decizia dată în regulator de competenţă, natura litigiului şi instanţa competentă.

Este adevărat că pentru a fi în prezenţa unei cereri accesorii este necesar ca partea să o formuleze în cadrul aceluiaşi litigiu cu cererea principală de a cărei soluţionare depinde. În cazul în care cererea a cărei soluţionare depinde de o altă cerere ce face obiectul unei alte judecăţi este formulată separat, vor exista două cereri principale şi nu una principală şi una accesorie, însă, între părţi, prin regulator de competenţă s-a tranşat definitiv că Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale este competent să soluţioneze cererea de anulare a ordinului de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă nr. 685/08.03.2021 şi de obligare a pârâtului la repunerea în plată a acestei indemnizaţii, începând cu 27.02.2021 la zi.

Ca atare, faţă de decizia nr. 1480 din 11 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale este competent să soluţioneze şi cererea privind acordarea dobânzii legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor reprezentând indemnizaţia pentru limită de vârstă acordată reclamantului.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2024.