Validity of contractual forum selection clause in transport contract: express written consent requirement under Civil Code Art. 1.203

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. x/2022 la data de 01.11.2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să le oblige pe pârâte, în solidar, la plata sumei în cuantum de 7.959,36 USD, reprezentând contravaloarea mărfii deteriorate, respectiv 196,55 mp produse din marmură şi a dobânzii legale aferente debitului principal, calculate de la data punerii în întârziere, respectiv 23.12.2021, şi până la plata efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7488 din 24 august 2023, pronunţată de Judecătoria Buftea, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că între reclamanta A. S.R.L., în calitate de client, şi pârâta B. S.R.L, în calitate de prestator, a intervenit contractul de transport nr. x/21 din data de 29.10.2021.

Potrivit art. 9.2 din contract, în caz de neînţelegere, orice litigiu decurgând din executarea prezentului acord este supus spre competentă soluţionare instanţelor judecătoreşti de la sediul prestatorului.

Instanţa a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Astfel, conform dispoziţiilor generale, instanţa competentă să soluţioneze cauza este instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului, dacă legea nu prevede altfel.

Instanţa a arătat că, deşi potrivit art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială alternativă, în afară de instanţa prevăzută la art. 107, mai este competentă şi instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, părţile contractului au stipulat în acesta o clauză atributivă de competenţă în favoarea instanţelor de la sediul pârâtei B. S.R.L, în calitate de prestator.

În acest sens, instanţa a reţinut că această dispoziţie contractuală nu este o clauză neuzuală din cauza faptului că nu a fost acceptată expres de către reclamantă, deoarece art. 1.203 C. civ. prevede ca fiind clauză neuzuală clauza compromisorie prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti, dacă nu a fost acceptată, în mod expres, în scris, de cealaltă parte, prin clauză compromisorie înţelegându-se acea clauză prin care părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, aspect reglementat şi de art. 550 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, atât timp cât părţile au prevăzut prin contract ca litigiile născute între ele să fie soluţionate de instanţa de la sediul prestatorului, nu se poate reţine că această clauză este o clauză neuzuală, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 1.203 C. civ.

Totodată, instanţa a mai avut în vedere art. 1.270 alin. (1) C. civ., potrivit căruia contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, reclamanta asumându-şi clauza atributivă de competenţă prin semnarea contractului.

Instanţa a reţinut şi că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, aspect prevăzut de art. 130 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar pârâtele, cu respectarea prevederilor legale amintite anterior, au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea în termen legal, prin întâmpinarea formulată în cauză.

Pentru aceste considerente, instanţa, în temeiul 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâte, şi a declinat cauza, spre competentă soluţionare, în favoarea Judecătoriei Piatra- Neamţ.

Prin sentinţa civilă nr. 1104 din 28 martie 2024, pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ, secţia Civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată de reclamantă, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat judecata cauzei şi s-a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Piatra-Neamţ a reţinut următoarele:

Conform art. 9.2 din contractul de transport încheiat între reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta S.C. B. S.R.L., părţile au convenit că, în caz de neînţelegere, orice litigiu decurgând din executarea acordului părţilor este supus spre competentă soluţionare instanţelor judecătoreşti de la sediul prestatorului.

Conform art. 1.203 C. civ., clauzele standard prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte.

În acest context, instanţa a apreciat că art. 9.2 din contractul părţilor are natura unei clauze uzuale care nu a fost acceptată în scris în mod expres de către partea adversă, context în care nu poate fi reţinută ca temei pentru stabilirea competenţei teritoriale.

Ca atare, reţinând incidenţa art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia în afară de instanţele prevăzute de art. 107 - 112 C. proc. civ., mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport şi având în vedere că, în cauza dedusă judecăţii, locul de sosire a mărfurilor se află în Otopeni, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea, acestei judecătorii îi aparţine competenţa de soluţionare a cauzei.

Totodată, având în vedere că, în raport de art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente şi pentru motivele de fapt şi de drept expuse, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 27 mai 2024.

În soluţionarea conflictului de competenţă, Înalta Curte reţine că între reclamanta A. S.R.L., în calitate de client şi pârâta B. S.R.L, în calitate de prestator, a intervenit contractul de transport nr. x/21 din data de 29.10.2021, părţile convenind la art. 9.2 din contract că, în caz de neînţelegere, orice litigiu decurgând din executarea prezentului acord este supus spre competentă soluţionare instanţelor judecătoreşti de la sediul prestatorului.

Conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială alternativă, dispune că, în afară de instanţa prevăzută la art. 107, mai este competentă şi instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport.

Se impune a se arăta, însă, că potrivit art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Înalta Curte constată că, din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă supusă analizei este validă, nefiind incidente normele de competenţă teritorială exclusivă reglementate în art. 117-121 din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 1.203 din C. civ., "Clauzele standard (…) prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte", interpretarea dispoziţiei legale impunând concluzia că, din punct de vedere al dreptului substanţial, clauza atributivă de competenţă produce efecte dacă a fost acceptată expres, în scris, de partea căreia i se opune.

Înalta Curte arată că dispoziţiile art. 1.203 din C. civ. nu pretind obiectivarea consimţământului referitor la clauza atributivă într-un înscris separat de contract, ci impun instanţei care analizează o clauză atributivă de competenţă să examineze, din perspectivă calitativă, consimţământul părţii, pentru a se asigura că a fost manifestat clar şi expres (adică nu tacit).

Înalta Curte reţine că, în cauza dedusă judecăţii, contractul de transport nr. x/21 din data de 29.10.2021 a fost însuşit prin semnătură de către ambele părţi, fiind întrunite cerinţele referitoare la prorogarea de competenţă.

Aşadar, instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea de la sediul prestatorului, pârâta S.C. B. S.R.L., respectiv Judecătoria Piatra-Neamţ, fiind incidente în cauză şi dispoziţiile art. 112 alin. (1) teza I din C. proc. civ., potrivit cărora " Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia (…)".

Faţă de cele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2024.